ORDIN
Nr. 748/460 din 7 octombrie 2002
pentru aprobarea Criteriilor de incadrare si a modului de autorizare a
unitatilor protejate
ACT EMIS DE: MINISTERUL SANATATII SI FAMILIEI
Nr. 748 din 7 octombrie 2002
MINISTERUL MUNCII SI SOLIDARITATII SOCIALE
Nr. 460 din 21 octombrie 2002
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 908 din 13 decembrie 2002
In conformitate cu prevederile art. 37 alin. (1) lit. c) din Ordonanta de
urgenta a Guvernului nr. 102/1999 privind protectia speciala si incadrarea in
munca a persoanelor cu handicap, aprobata, modificata si completata prin Legea
nr. 519/2002,
avand in vedere Avizul Ministerului Finantelor Publice nr.
23.222/146.560/2002,
vazand Referatul de aprobare al secretarului de stat al Secretariatului de
Stat pentru Persoanele cu Handicap nr. DB. 11.116 din 7 octombrie 2002,
in temeiul art. 4 alin. (6) din Hotararea Guvernului nr. 22/2001 privind
organizarea si functionarea Ministerului Sanatatii si Familiei, cu modificarile
si completarile ulterioare, si ale art. 7 din Hotararea Guvernului nr. 4/2001
privind organizarea si functionarea Ministerului Muncii si Solidaritatii, cu
modificarile si completarile ulterioare,
ministrul sanatatii si familiei si ministrul muncii si solidaritatii
sociale emit urmatorul ordin:
Art. 1
Se aproba Criteriile de incadrare si modul de autorizare a unitatilor
protejate, prevazute in anexa care face parte integranta din prezentul ordin.
Art. 2
Directiile de specialitate din cadrul Ministerului Sanatatii si Familiei si
Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap vor duce la indeplinire
dispozitiile prezentului ordin.
Art. 3
Prezentul ordin va fi publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Ministrul sanatatii si familiei,
Daniela Bartos
Ministrul muncii si solidaritatii sociale,
Marian Sarbu
ANEXA 1
CRITERIILE
de incadrare si modul de autorizare a unitatilor protejate
Art. 1
Pentru a beneficia de facilitatile prevazute de lege pentru unitatile
protejate, solicitantii trebuie sa indeplineasca unul dintre urmatoarele
criterii:
a) agenti economici cu personalitate juridica, indiferent de forma de
organizare si de proprietate, care au cel putin 30% din numarul total de
salariati persoane cu handicap angajate cu contract individual de munca;
b) sectii, ateliere sau alte structuri din cadrul agentilor economici sau
al organizatiilor neguvernamentale, care au contabilitate proprie si cel putin
30% din numarul total de angajati persoane cu handicap incadrate cu contract
individual de munca;
c) asociatii familiale, asociatii sau fundatii fara scop lucrativ,
constituite de cel putin o persoana cu handicap, precum si persoana cu handicap
care este autorizata, potrivit legii, sa desfasoare activitati economice
independente, cu conditia achitarii contributiilor de asigurari sociale
prevazute de lege, si care angajeaza personal din care cel putin 30% din
numarul total de angajati sa fie persoane cu handicap.
Art. 2
In vederea obtinerii autorizatiei de functionare ca unitate protejata,
denumita in continuare autorizatie, solicitantii vor depune la Secretariatul de
Stat pentru Persoanele cu Handicap un dosar care trebuie sa cuprinda
urmatoarele documente:
a) cerere pentru eliberarea autorizatiei;
b) actul constitutiv si statutul sau, dupa caz, copie legalizata de pe
hotararea judecatoreasca de acordare a personalitatii juridice;
c) certificatul de inmatriculare sau, dupa caz, numarul din Registrul
asociatiilor sau fundatiilor;
d) un tabel cu structura si numarul personalului, din care sa rezulte
procentul de persoane cu handicap angajate cu contract individual de munca din
numarul total al salariatilor;
e) copii de pe contractele de munca ale persoanelor cu handicap;
f) copii de pe certificatele de incadrare intr-o categorie de persoane cu
handicap ale persoanelor cu handicap angajate (in termen de valabilitate);
g) certificatul de inregistrare fiscala;
h) autorizatia de functionare vizata anual (pentru asociatiile familiale
sau pentru persoanele cu handicap care desfasoara activitati economice
independente).
Art. 3
(1) Dosarul va fi analizat de catre o comisie de autorizare, denumita in
continuare comisie, a carei componenta va fi stabilita prin ordin al
secretarului de stat al Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap.
Dupa analizarea dosarului depus si a referatului de aprobare intocmit de
inspectorul-sef al inspectoratului de stat teritorial pentru persoanele cu
handicap in a carui raza teritoriala isi are sediul solicitantul, comisia va
intocmi, in termen de 30 de zile de la data inregistrarii dosarului, o nota
prin care va propune secretarului de stat al Secretariatului de Stat pentru
Persoanele cu Handicap autorizarea sau neautorizarea solicitantului ca unitate
protejata.
(2) Secretarul de stat al Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu
Handicap, in baza notei intocmite de comisie, va emite un ordin de autorizare
sau, dupa caz, de neautorizare a solicitantului ca unitate protejata. In termen
de 5 zile de la emiterea ordinului, comisia il va comunica solicitantului la
adresa indicata in cererea de autorizare.
(3) Autorizatia isi pastreaza valabilitatea pe perioada in care sunt
indeplinite criteriile de autorizare.
(4) Comisia are obligatia de a tine evidenta nominala a autorizatiilor
eliberate intr-un registru special, numerotat si stampilat pe fiecare pagina,
precum si de a asigura monitorizarea unitatilor protejate.
Art. 4
(1) Solicitantul care a dobandit calitatea de unitate protejata are
obligatia de a prezenta pana la data de 30 a lunii care reprezinta sfarsitul de
trimestru un raport scris cu privire la respectarea dispozitiilor legale
prevazute de lege, referitoare la functionarea unitatilor protejate.
(2) Raportul se va depune la Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu
Handicap.
(3) Anual sau ori de cate ori este nevoie Secretariatul de Stat pentru
Persoanele cu Handicap impreuna cu Ministerul Finantelor Publice vor controla
modul in care unitatile protejate au folosit sumele rezultate din drepturile de
care au beneficiat, putand ridica autorizatia de functionare a acestora ca
unitati protejate, in cazul nerespectarii prevederilor art. 38 alin. (1) din
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/1999 privind protectia speciala si
incadrarea in munca a persoanelor cu handicap, modificata, completata si
aprobata prin Legea nr. 519/2002.
Art. 5
In caz de neprezentare a raportului in termenul prevazut la art. 4 alin.
(1) comisia va propune, iar secretarul de stat al Secretariatului de Stat
pentru Persoanele cu Handicap va dispune suspendarea autorizatiei.
Art. 6
(1) In situatia in care unitatea protejata nu mai indeplineste conditiile
prevazute de lege, inspectoratele de stat teritoriale pentru persoanele cu
handicap vor solicita motivat Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu
Handicap, in termen de 30 de zile de la data la care au luat cunostinta de
faptul ca unitatea protejata nu mai indeplineste conditiile prevazute de lege,
anularea autorizatiei.
(2) Pe perioada suspendarii sau anularii autorizatiei unitatea protejata nu
mai beneficiaza de facilitatile prevazute de lege.
Art. 7
Unitatea protejata careia i s-a suspendat sau anulat autorizatia va putea
cere in termen de 30 de zile de la data comunicarii masurii luate anularea
suspendarii autorizatiei sau eliberarea unei noi autorizatii.
Art. 8
Controlul activitatii unitatilor protejate va putea fi realizat si de catre
inspectoratele de stat teritoriale pentru persoanele cu handicap in a caror
raza teritoriala isi are sediul sau domiciliul solicitantul.
Art. 9
Modelul-tip de autorizatie este prevazut in anexa care face parte
integranta din prezentele criterii de incadrare si mod de autorizare.
ANEXA 1
la criteriile de incadrare si modul de autorizare
AUTORIZATIE
de functionare ca unitate protejata
nr. ............../.............
Societatea Comerciala/Sectia/Atelierul/Asociatia/Fundatia/Asociatia
familiala/persoana fizica*) ...................................................,
cu sediul/domiciliul in ................................................, str.
.................................... nr. ........, bl. ........., ap. ........,
judetul/sectorul .................., avand numarul de inregistrare in Registrul
comertului/Registrul asociatiilor si fundatiilor/B.I. sau C.I.
................, codul fiscal ....................., C.N.P.
..............................., este autorizata ca unitate protejata si
beneficiaza de drepturile prevazute de art. 38 din Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 102/1999 privind protectia speciala si incadrarea in munca a
persoanelor cu handicap, modificata, aprobata cu modificari prin Legea nr.
519/2002.
Prezenta autorizatie are valabilitate permanenta, dar poate fi ridicata,
anulata sau suspendata in conditiile prevazute de prezentul ordin.
Secretar de stat,
.....................
Vizat pentru legalitate
Directia resurse umane, juridic,
perfectionare
Director,
.....................
*) Se taie ce nu corespunde, iar autorizatia se va completa cu litere de
tipar.