ORDIN Nr. 691
din 23 iunie 2009
pentru aprobarea
modelului-cadru al contractului de comodat prevazut la art. 2 alin. (4) din
Ordinul ministrului sanatatii si al presedintelui Casei Nationale de Asigurari
de Sanatate nr. 656/634/2009 privind implementarea proiectului NetC@RDS pentru
îmbunatatirea administrarii serviciilor medicale acordate cetatenilor migranti
în statele membre ale Uniunii Europene si Spatiului Economic European
ACT EMIS DE:
CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 492 din 15 iulie 2009
Având în vedere Referatul de aprobare nr. JA 2.532 din
22 iunie 2009 al Direcţiei juridic, contencios şi acorduri internaţionale din
cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, art. 270 alin. (1) lit. s) din
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi
completările ulterioare, şi art. 2 alin. (4) din Ordinul ministrului sănătăţii
şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 656/634/2009
privind implementarea proiectului NetC@RDS pentru îmbunătăţirea administrării
serviciilor medicale acordate cetăţenilor migranţi în statele membre ale
Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European,
în temeiul art. 281 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, cu
modificările şi completările ulterioare, şi al art. 17 alin. (5) din Statutul
Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.
972/2006, cu modificările şi completările ulterioare,
preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de
Sănătate emite următorul ordin:
Art. 1. - Se aprobă modelul-cadru al contractului de
comodat, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. - In conformitate cu prevederile art. 2 alin.
(4) din Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de
Asigurări de Sănătate nr. 656/634/2009 privind implementarea proiectului
NetC@RDS pentru îmbunătăţirea administrării serviciilor medicale acordate
cetăţenilor migranţi în statele membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului
Economic European, casele de asigurări de sănătate vor încheia cu unităţile
sanitare pilot desemnate pentru instalarea punctelor de prezenţă NetC@RDS
contracte de comodat, conform modelului prevăzut în anexă.
Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,
Irinel Popescu
ANEXĂ
CONTRACT DE COMODAT
Nr.............din................
- model-cadru -
I. Părţile contractante
1.1. Casa de Asigurări de
Sănătate........................................................., cu sediul
în......................................................,
str.......................................nr........
judeţul......................., cod fiscal...........................,
reprezentată de......................................., în calitate de
comodant,
şi
1.2.
Spitalul..............................................................................,
cu sediul în................................., str.......................................
nr........, judeţul......................., cod
fiscal..........................., reprezentată
de......................................., în calitate de comodatar,
au convenit să încheie prezentul contract de comodat,
cu respectarea următoarelor clauze:
II. Obiectul contractului
2.1. Comodantul acordă comodatarului, sub formă de
împrumut, tehnica de calcul reprezentată de un cititor de carduri, precum şi
aplicaţia NetC@RDS, în vederea administrării serviciilor medicale acordate
cetăţenilor migranţi în România (conform Ordinului ministrului sănătăţii şi al
preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 656/634/2009 privind
implementarea proiectului NetC@RDS pentru îmbunătăţirea administrării
serviciilor medicale acordate cetăţenilor migranţi în statele membre ale
Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European), bunuri prevăzute în anexa nr.
1 la prezentul contract (serie, nr. eto).
2.2. Bunurile prevăzute la pct. 2.1 se acordă de către
comodant comodatarului pe toată perioada de derulare a proiectului NetC@RDS.
III. Obligaţiile părţilor
3.1. Obligaţiile comodantului
a) Comodantul va preda spre folosinţă comodatarului
tehnica de calcul şi aplicaţia NetC@RDS, începând cu data semnării prezentului
contract şi a procesului-verbal de predare-primire a bunurilor (anexa nr. 2 la
prezentul contract).
b) Comodantul nu îl va stânjeni pe comodatar în
exercitarea dreptului de folosinţă asupra bunurilor şi nici nu va face acte
care ar putea restrânge folosinţa acestuia.
c) Comodantul nu va putea să închirieze/înstrăineze
bunurile care fac obiectul prezentului contract niciunui terţ pe toată perioada
de valabilitate a prezentului contract.
3.2. Obligaţiile comodatarului
a) Comodatarul se obligă ca pe toată durata prezentului
contract să păstreze în bune condiţii bunurile, să nu le degradeze sau
deterioreze.
b) Comodatarul va folosi bunurile numai potrivit
destinaţiei prevăzute în prezentul contract, şi anume pentru administrarea
serviciilor medicale acordate în România cetăţenilor străini migranţi din
statele membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European.
c) Pe toată durata prezentului contract comodatarul va
suporta toate cheltuielile referitoare la utilităţile consumate pentru
folosinţa bunurilor ce fac obiectul prezentului contract.
d) Comodatarul va efectua pe cheltuiala sa lucrările
de reparaţii ale bunurilor ce fac obiectul prezentului contract.
e) Comodatarul va răspunde de distrugerea totală sau
parţială a bunurilor care s-ar datora culpei ori neglijenţei sale, suportând
contravaloarea acestora la preţul de achiziţie.
f) Comodatarul îi va permite comodantului să
controleze modul cum sunt folosite bunurile şi starea acestora oricând, pe
toată perioada de derulare a prezentului contract.
g) Comodatarul, la expirarea prezentului contract, va
restitui bunurile comodantului.
h) Comodatarul are obligaţia de a notifica
comodantului, în termen de maximum 24 de ore de la producere, orice defecţiune
sau degradare a bunurilor ce fac obiectul prezentului contract.
IV. Durata contractului
4.1. Părţile au convenit să încheie prezentul contract
pe întreaga perioadă de derulare a proiectului NetC@RDS.
4.2. Predarea bunului are loc la data
de...................., pe baza procesului-verbal de predare-primire prevăzut
în anexa nr. 2 la prezentul contract.
V. Incetarea contractului
5.1. Prezentul contract încetează de plin drept, fără
a mai fi necesară intervenţia unui/unei tribunal arbitrar/instanţe
judecătoreşti, în următoarele situaţii:
a) comodatarul nu îşi respectă obligaţiile stabilite
pentru derularea proiectului NetC@RDS;
b) comodatarul nu foloseşte bunurile ce fac obiectul
prezentului contract conform destinaţiei pentru care au fost predate;
c) închirierea de către comodatar a bunurilor ce fac
obiectul prezentului contract;
d) neîndeplinirea uneia sau mai multor obligaţii
prevăzute la pct. 3.2.
5.2. Prin acordul părţilor, prezentul contract poate
să înceteze şi înainte de termen.
VI. Forţa majoră
6.1. Niciuna dintre părţile contractante nu răspunde
de neexecutarea la termen sau/şi de executarea în mod necorespunzător - total
sau parţial - a oricărei obligaţii care îi revine în baza prezentului contract,
dacă neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiei respective a
fost cauzată de forţa majoră constatată de o autoritate competentă.
6.2. Partea care invocă forţa majoră este obligată să
notifice celeilalte părţi, în termen de două zile, producerea evenimentului şi
să ia toate măsurile posibile în vederea limitării consecinţelor lui.
6.3. Dacă în termen de două zile de la producere
evenimentul respectiv nu încetează, părţile au dreptul să îşi notifice
încetarea de plin drept a prezentului contract, fără ca vreuna dintre ele să
pretindă daune-interese.
VII. Notificări şi litigii
7.1. In accepţiunea părţilor contractante, orice
notificare adresată de una dintre acestea celeilalte este valabil îndeplinită
dacă va fi transmisă la adresa/sediul prevăzută/prevăzut în partea introductivă
a prezentului contract.
7.2. In cazul în care notificarea se face pe cale
poştală, ea va fi transmisă prin scrisoare recomandată, cu confirmare de
primire, şi se consideră primită de destinatar la data menţionată de oficiul
poştal primitor pe această confirmare.
7.3. Notificările verbale nu se iau în consideraţie de
niciuna dintre părţi, dacă nu sunt confirmate prin intermediul uneia dintre
modalităţile prevăzute la punctele precedente.
7.4. Părţile au convenit ca toate neînţelegerile
privind validitatea prezentului contract sau rezultate din executarea ori
interpretarea acestuia să fie rezolvate pe cale amiabilă de reprezentanţii lor.
7.5. In cazul în care nu este posibilă rezolvarea
litigiilor pe cale amiabilă, părţile se vor adresa instanţelor judecătoreşti
competente.
VIII. Clauze finale
8.1. Modificarea prezentului contract se face numai
prin act adiţional încheiat între părţile contractante.
8.2. Anexele la prezentul contract fac parte integrantă
din acesta.
8.3. Prezentul contract s-a încheiat în două exemplare
originale, câte unul pentru fiecare parte.
Comodant
Casa de Asigurări de Sănătate
................................................
Preşedinte - director
general,
..................................................
(semnătura)
Management economic,
Director executiv,
....................................
Sisteme informatice
Vizat
Juridic, contencios şi aplicare acorduri internaţionale
Comodatar
Spitalul.............................................
..........................................................
Manager,
.........................................................
(semnătura)