COMUNICAT Nr. 2 din 29
ianuarie 2007
privind infiintarea si
functionarea Fondului de garantare a depozitelor in sistemul bancar,
republicata, cu modificarile si completarile ulterioare
ACT EMIS DE:
FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR IN SISTEMUL BANCAR
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 93 din 6 februarie 2007
In baza art. 17 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr.
39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor
în sistemul bancar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi
ca urmare a Sentinţei Comerciale nr. 2.926 din 9 noiembrie 2006, pronunţată de
Tribunalul Bucureşti, Secţia a VII-a comercială în Dosarul nr. 33.812/3/2006
prin care se dispune începerea falimentului Nova Bank, Fondul de garantare a
depozitelor în sistemul bancar comunică următoarele:
Potrivit prevederilor art. 18 alin. (3) din Ordonanţa
Guvernului nr. 39/1996, în cazul în care deponenţii garantaţi ai Nova Bank,
bancă în faliment, nu au fost în măsură să-şi încaseze compensaţia, vor putea
să solicite plata acesteia şi după expirarea termenului comunicat anterior de
Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, denumit în continuare Fondul, dar nu mai târziu de 3 ani de
la începerea plăţii compensaţiilor.
Plata se va face prin una dintre următoarele
modalităţi, la alegerea petenţilor:
a) numerar prin casieria Fondului;
b) transfer bancar într-un cont deschis la o
instituţie de credit care funcţionează pe teritoriul României, caz în care se
vor preciza numărul de cont şi numele instituţiei de credit unde este contul
deschis. Comisionul aferent transferului bancar va fi suportat de beneficiar;
c) mandat poştal, pe teritoriul României, caz în care
se va indica adresa unde se solicită efectuarea plăţii compensaţiilor.
Comisionul poştal va fi suportat de beneficiar.
Pentru sumele reprezentând echivalentul în lei a mai
mult de 1.000 de euro, plata se face numai prin transfer bancar.
In vederea încasării compensaţiilor depozitelor
garantate, solicitanţii se vor adresa direct Fondului cu o cerere, al cărei
model este prezentat în anexele la Regulamentul Fondului nr. 3/2004 privind
plata compensaţiilor, care poate fi consultat pe pagina de internet a Fondului www.fgdb.ro şi în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 15 septembrie 2004. Cererea de plată însoţită de toate
documentele justificative necesare se va transmite prin poştă ori se va depune direct la sediul Fondului.
Pentru relaţii suplimentare în ceea ce priveşte nivelul
depozitelor aflate în sold sau pentru verificarea datelor de identificare
înregistrate de bancă, petenţii se pot adresa lichidatorului judiciar al Nova
Bank, bancă în faliment, care are sediul în municipiul Bucureşti, bd. Dimitrie
Cantemir nr. 2, bl. P3, sectorul 4 sau la telefonul 336.08.56 şi faxul
336.24.14, iar în ceea ce priveşte plata compensaţiilor şi actele justificative
necesare a fi prezentate în original sau/şi copie, Fondului de garantare a
depozitelor în sistemul bancar, care are sediul în municipiul Bucureşti, aleea
Negru Vodă nr. 4 - 6, sectorul 3, CP 030775, sau la telefonul (021)323.08.91,
(021)323.09.90 şi faxul (021)323.06.59.
Preşedintele Consiliului de administraţie al Fondului de
garantare a depozitelor în sistemul bancar,
Niculae Vulpescu