DECIZIE Nr.
1000 din 24 august 2006
pentru aprobarea
Regulamentului privind furnizorul de ultima instanta
ACT EMIS DE:
AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL GAZELOR
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 754 din 5 septembrie 2006
Având în vedere dispoziţiile art. 8 lit. x) din Legea
gazelor nr. 351/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul
prevederilor art. 10 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 351/2004, cu modificările
şi completările ulterioare,
preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare
în Domeniul Gazelor Naturale emite prezenta
decizie.
Art. 1. - Se aprobă Regulamentul privind furnizorul de
ultimă instanţă, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta
decizie.
Art. 2. - Condiţiile de valabilitate ale licenţelor
emise de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale
până la data intrării în vigoare a regulamentului prevăzut la art. 1 se
modifică de drept, în conformitate cu prevederile acestuia.
Art. 3. - Compartimentele de resort din cadrul
Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, titularii
licenţelor de distribuţie şi furnizare a gazelor naturale, precum şi
consumatorii de gaze naturale vor duce la îndeplinire prevederile prezentei
decizii.
Art. 4. - Prezenta decizie se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în
Domeniul Gazelor Naturale,
Ştefan Cosmeanu
REGULAMENT
privind furnizorul de ultimă instanţă
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - Prezentul regulament a fost elaborat în
conformitate cu prevederile Legii gazelor nr.
351/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Directivei
2003/55/CE privind reglementările comune pentru piaţa internă în sectorul
gazelor naturale şi de abrogare a Directivei 98/30/CE.
Art. 2. - (1) Scopul prezentului
regulament este de a stabili condiţiile şi procedura de desemnare de către
Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, denumită în
continuare ANRGN, a
furnizorului de ultimă instanţă, denumit în continuare FUI, în vederea asigurării securităţii şi continuităţii în furnizarea de gaze
naturale.
(2) Prezentul regulament se aplică în situaţia în care
ANRGN retrage licenţa de furnizare unui operator din sectorul gazelor naturale.
Art. 3. - Prezentul regulament se aplică titularilor de
licenţe de furnizare a gazelor naturale, titularilor de licenţe de distribuţie
a gazelor naturale, precum şi consumatorilor de gaze naturale.
CAPITOLUL II
Definirea furnizării de ultimă instanţă
Art. 4. - (1) Furnizarea de
ultimă instanţă reprezintă activitatea de
furnizare a gazelor naturale desfăşurată de către un titular al licenţei de
furnizare desemnat sau selectat în condiţiile prezentului regulament pentru
asigurarea alimentării cu gaze naturale a unui consumator, parte într-un
contract negociat de furnizare a gazelor naturale, al cărui furnizor curent se
află în situaţia menţionată la art. 2 alin. (2).
(2) Furnizarea de ultimă
instanţă obligatorie reprezintă activitatea de
furnizare a gazelor naturale desfăşurată de către un titular al licenţei de
furnizare desemnat în condiţiile prezentului regulament pentru asigurarea
alimentării cu gaze naturale a consumatorilor aflaţi în situaţia menţionată la
alin. (1), din următoarele categorii:
- consumatori casnici;
- spitale, şcoli, grădiniţe;
- instituţii publice;
- consumatori noncasnici, alţii decât cei menţionaţi
anterior, cu un consum de până la 12.400 mc/an/loc de consum.
(3) Furnizarea de ultimă instanţă obligatorie nu
poate prevala asupra obligaţiilor contractuale curente ale FUI desemnat.
(4) Furnizarea de ultimă
instanţă voluntară reprezintă activitatea de
furnizare a gazelor naturale desfăşurată de către un titular al licenţei de
furnizare selectat în condiţiile prezentului regulament pentru asigurarea
alimentării cu gaze naturale a consumatorilor
noncasnici, cu un consum de peste 12.401 mc/an/loc de
consum, aflaţi în situaţia menţionată la alin. (1).
(5) Obligaţiile de serviciu public se aplică în mod
corespunzător pentru furnizarea de ultimă instanţă obligatorie.
CAPITOLUL III
FUI pentru
activitatea de furnizare de ultimă instanţă obligatorie
Art. 5. - (1) Pentru consumatorii racordaţi la reţeaua
de distribuţie a unui agent economic care, potrivit prevederilor legale în
vigoare, nu are obligaţia de a realiza separarea legală a activităţilor,
furnizarea de ultimă instanţă obligatorie este realizată de către acesta, scop
în care are obligaţia să deţină şi licenţa de furnizare a gazelor naturale.
(2) Furnizarea de ultimă instanţă obligatorie se
realizează pentru consumatorii prevăzuţi la art. 4 alin. (2), racordaţi la
reţeaua de distribuţie a agentului economic prevăzut la alin. (1), acesta având
calitatea de FUI desemnat.
Art. 6. - (1) Pentru consumatorii conectaţi la reţeaua
de distribuţie a unui agent economic care, potrivit prevederilor legale în
vigoare, are obligaţia de a realiza separarea legală a activităţilor,
activitatea de furnizare de ultimă instanţă obligatorie este realizată de către
întreprinderea afiliată acestuia, care deţine licenţă de furnizare a gazelor
naturale.
(2) Pentru consumatorii
prevăzuţi la art. 4 alin. (2), racordaţi la reţeaua de distribuţie a agentului
economic prevăzut la alin. (1), întreprinderea afiliată titulară a licenţei de
furnizare are calitatea de FUI desemnat.
Art. 7. - (1) Titularul licenţei de distribuţie aflat
în situaţia prevăzută la art. 5 alin. (1) sau la art. 6 alin. (1) notifică, în
termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului regulament,
tuturor consumatorilor care au încheiate contracte negociate cu un terţ
furnizor desemnarea FUI, condiţiile contractuale în care se asigură furnizarea
de ultimă instanţă obligatorie şi modul de calcul al preţului pentru furnizarea
de ultimă instanţă obligatorie. Modelul notificării este prevăzut în anexa nr.
1.
(2) Titularul licenţei de distribuţie şi furnizare
aflat în situaţia prevăzută la art. 5 alin. (1) sau la art. 6 alin. (1) va
notifica fiecărui consumator care solicită rezilierea contractului de furnizare
reglementată, în termen de 30 de zile de la primirea solicitării de reziliere,
desemnarea FUI, condiţiile contractuale în care se asigură furnizarea de ultimă
instanţă obligatorie şi modul de calcul al preţului pentru furnizarea de ultimă
instanţă obligatorie. Modelul notificării este prevăzut în anexa nr. 1.
(3) Consumatorii notificaţi în
conformitate cu prevederile alin. (1) şi (2) au obligaţia ca în termen de 15
zile de la momentul notificării să comunice în scris titularului licenţei de distribuţie acordul sau refuzul
privind prestarea serviciului de furnizare de ultimă instanţă obligatorie.
Neprimirea unui răspuns din partea consumatorilor notificaţi, în termenul
stipulat, este asimilată refuzului furnizării de ultimă instanţă, iar FUI nu
este obligat să furnizeze gaze naturale acestora.
(4) Titularul licenţei de distribuţie are obligaţia de
a ţine evidenţa consumatorilor
care au acceptat să beneficieze de prestarea serviciului de furnizare de ultimă
instanţă şi să pună aceste date la dispoziţia FUI cu titlu gratuit.
(5) FUI desemnat este obligat să notifice, cu cel
puţin 24 de ore înainte, începerea activităţii de furnizare de ultimă instanţă
obligatorie consumatorilor care şi-au trimis acordul, conform alin. (3), şi
titularului licenţei de distribuţie.
(6) Titularul licenţei de distribuţie are obligaţia
să citească echipamentele de măsurare în termen de cel mult două zile
lucrătoare de la începerea furnizării de ultimă instanţă obligatorii.
(7) Desfăşurarea activităţii de furnizare de ultimă
instanţă pentru consumatorii care şi-au trimis acordul potrivit alin. (3) se
face de drept, în condiţiile contractuale şi la preţul pentru furnizarea de
ultimă instanţă obligatorie, calculat conform reglementărilor ANRGN, fără a fi
necesară încheierea unui contract anterior începerii furnizării de ultimă
instanţă, acordul menţionat la alin. (3) având valoare
de contract.
(8) Consumatorii prevăzuţi la art. 5 alin. (2) şi la
art. 6 alin. (2), care nu au notificat titularului licenţei de distribuţie, în
termenele precizate la alin. (3), acordul privind prestarea serviciului de
furnizare de ultimă instanţă obligatorie, pot solicita prestarea acestuia şi ulterior
termenului precizat, dar nu mai târziu de 15 zile lucrătoare de la începerea
prestării serviciului. FUI desemnat are obligaţia de a realiza serviciul de
furnizare de ultimă instanţă obligatorie şi pentru aceşti consumatori, în
condiţii identice cu cele prevăzute în notificările transmise conform
prevederilor alin. (2).
CAPITOLUL IV
FUI pentru activitatea de furnizare de ultimă
instanţă voluntară
Art. 8. - (1) Incepând cu data publicării prezentului regulament, consumatorii aflaţi în situaţia
prevăzută la art. 4 alin. (2) pot solicita ANRGN, printr-o notificare
prealabilă, selectarea unui FUI pe bază de prezentare de oferte. Modelul
cererii este prevăzut în anexa nr. 2.
(2) Nu are dreptul să
solicite desemnarea unui FUI consumatorul aflat în situaţia prevăzută la art.
17 lit. b).
(3) In cazul prevăzut la alin. (1), ANRGN face
publică, în regim de urgenţă, situaţia constatată, prin afişarea cererii pe
pagina de internet a acesteia, respectiv www.anrgn.ro.
(4) Consumatorii care apreciază că sunt într-o
situaţie similară cu cea anunţată de ANRGN pot transmite cererea de a le fi
selectat un FUI, în termen de 3 zile lucrătoare de la afişarea pe pagina de internet.
(5) La finalizarea termenului prevăzut la alin. (4),
în vederea selectării FUI, ANRGN analizează toate cererile primite şi notifică
acei furnizori care în ultimele 12 luni au înregistrat un volum al tranzacţiilor de cel puţin 75% din cel
realizat în aceeaşi perioadă de titularul licenţei de furnizare înlocuit.
(6) Notificarea cuprinde informaţii privind volumele
tranzacţionate în ultimele 12 luni, defalcate pe consumatori şi pe locuri de
consum.
(7) In termen de două zile lucrătoare de la data
notificării, furnizorii care sunt interesaţi să fie desemnaţi drept FUI pentru
toţi consumatorii cuprinşi în notificarea ANRGN îi transmit acesteia:
a) acordul explicit privind desemnarea drept FUI
pentru toţi consumatorii cuprinşi în notificarea ANRGN;
b) documente care să ateste capacitatea de a îndeplini
obligaţiile specifice FUI, respectiv:
1. sursele de gaze naturale;
2. posibilitatea de a gestiona procesul de schimbare
a furnizorului şi a altor segmente ale activităţii FUI, respectiv capabilitatea
tehnică şi personalul necesar;
3. solvabilitatea financiară;
c) oferta de preţ/preţuri pentru asigurarea
furnizării de ultimă instanţă.
(8) In termen de cel mult 5 zile lucrătoare, în urma
analizării documentelor prevăzute la alin. (7), ANRGN desemnează FUI, prin
emiterea unei decizii motivate. Pentru FUI astfel desemnat, preţul pentru furnizarea
de ultimă instanţă pentru fiecare categorie de consumatori este cel din oferta
selectată.
(9) Consumatorul care a solicitat ANRGN desemnarea unui FUI are obligaţia de a accepta furnizarea gazelor naturale în
condiţiile şi la preţul pentru furnizare de ultimă instanţă stipulat în decizia
de desemnare emisă de ANRGN.
Art. 9. - (1) Titularul licenţei de furnizare şi
distribuţie, desemnat de ANRGN în condiţiile art. 35 lit. g) din Legea nr.
351/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a prelua pe o
perioadă determinată operarea unui/unor sistem/sisteme de distribuţie, are
obligaţia de FUI pentru consumatorul final care are încheiat contract de
furnizare reglementată sau de vânzare-cumpărare negociat cu titularul licenţei
de furnizare înlocuit.
(2) Titularul licenţei de distribuţie care a fost
înlocuit are obligaţia de a pune la dispoziţia noului operator, cu titlu
gratuit, toate informaţiile necesare acestuia în vederea desfăşurării
activităţii de distribuţie şi de furnizare a gazelor naturale în condiţii de
siguranţă şi continuitate.
(3) Titularul licenţei de furnizare şi distribuţie
aflat în situaţia prevăzută la alin. (1) este obligat
ca:
- în termen de cel mult 24 de ore de la începerea
activităţii de furnizare de ultima instanţă, să anunţe public acest fapt
tuturor consumatorilor;
- în termen de maximum 30 de zile, să efectueze
citirea indicaţiilor echipamentelor de măsurare;
- în termen de cel mult 24 de
ore de la începerea activităţii de distribuţie, să anunţe acest fapt
consumatorilor eligibili, beneficiari ai acestui serviciu.
(4) FUI are obligaţia să continue furnizarea gazelor
naturale pentru consumatorii care au avut încheiate contracte reglementate cu
titularul licenţei de furnizare înlocuit, în condiţiile şi la preţul
reglementat pentru furnizarea de ultimă instanţă, fără a fi
necesară transmiterea de
către aceştia a unui acord şi încheierea unui contract anterior începerii
furnizării de ultimă instanţă.
(5) Consumatorii care au avut încheiate contracte
negociate cu titularul licenţei de furnizare înlocuit, notificaţi în
conformitate cu prevederile alin. (3), au obligaţia ca în termen de două zile
de la data notificării să comunice acordul sau refuzul privind prestarea
serviciului de furnizare de ultimă instanţă. Neprimirea unui răspuns din partea
consumatorilor notificaţi, în termenul stipulat, este asimilată refuzului
furnizării de ultimă instanţă, iar FUI nu este obligat să furnizeze gaze
naturale acestora.
(6) Desfăşurarea activităţii de furnizare de ultimă
instanţă pentru consumatorii care au comunicat acordul potrivit alin. (5) se
face de drept, în condiţiile şi la preţul reglementat pentru furnizarea de
ultimă instanţă, fără a fi necesară încheierea unui contract anterior începerii
furnizării de ultimă instanţă.
(7) Decizia preşedintelui ANRGN privind desemnarea
titularului de licenţă de distribuţie şi furnizare prevăzut la alin. (1) se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, împreună cu dispoziţiile
specifice cuprinzând condiţiile şi termenele în care are loc preluarea operării
unui/unor sistem/sisteme de distribuţie a gazelor naturale pe perioadă
determinată.
CAPITOLUL V
Durata prestării
serviciului de furnizare în calitate de FUI
Art. 10. - (1) Serviciul de furnizare de ultimă
instanţă are caracter temporar.
(2) Durata pentru care este asigurat serviciul de
furnizare de ultimă instanţă este de 3 luni.
(3) Pe perioada desfăşurării activităţii de furnizare
de ultimă instanţă, consumatorul, beneficiar al serviciului de furnizare de
ultimă instanţă, nu are dreptul să deruleze alt contract de vânzare-cumpărare a
gazelor naturale.
(4) La împlinirea termenului prevăzut la alin. (2)
titularul licenţei de furnizare care a desfăşurat activitatea de furnizare de
ultimă instanţă are obligaţia de a oferi tuturor consumatorilor pentru care a
fost desemnat FUI posibilitatea de a încheia contract de furnizare a gazelor
naturale cu clauze şi preţ avizate de ANRGN.
(5) Pentru consumatorii care nu sunt de acord cu
încheierea unui contract de furnizare potrivit alin. (4) sau nu au încheiat un
contract de vânzare-cumpărare cu clauze şi preţ negociate, obligaţia FUI de a
asigura furnizarea gazelor naturale încetează.
CAPITOLUL VI
Incetarea prestării activităţii de furnizare de
ultimă instanţă
Art. 11. - (1) Activitatea de furnizare de ultimă
instanţă încetează:
a) de drept, la împlinirea termenului prevăzut la art.
10 alin. (2);
b) în situaţia în care consumatorul nu îşi achită
obligaţiile către FUI, aferente serviciului de furnizare de ultimă instanţă.
(2) La sfârşitul perioadei de furnizare de ultimă
instanţă FUI va notifica titularului licenţei de distribuţie încetarea
activităţii de furnizare de ultimă instanţă. Titularul licenţei de distribuţie
are obligaţia ca în termen de cel mult două zile lucrătoare să asigure citirea
echipamentelor de măsurare.
CAPITOLUL VII
Drepturile şi obligaţiile FUI şi ale consumatorilor
Art. 12. - Prevederile
contractelor-cadru pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale sunt
integral aplicabile pentru activitatea de furnizare de ultimă instanţă
obligatorie, cu excepţia prevederilor privind preţul reglementat la care se
realizează furnizarea gazelor naturale, precum şi ale celor privitoare la
încetarea contractului.
Art. 13. - (1) Preţul pentru furnizarea de ultimă
instanţă obligatorie este stabilit prin aplicarea unui procent de majorare de
10% la preţul reglementat practicat în mod curent de furnizorul desemnat drept FUI pentru categoria din care consumatorul face
parte.
(2) In cazul în care furnizorul desemnat drept FUI nu
are aprobat un preţ reglementat pentru categoria din care consumatorul face
parte, preţul pentru consumatorul respectiv se stabileşte prin aplicarea unui
procent de majorare de 5% asupra preţului reglementat pentru categoria de
consum imediat inferioară.
Art. 14. - (1) Titularul licenţei de furnizare care
realizează furnizarea de ultimă instanţă obligatorie are dreptul să îşi
recupereze toate costurile suplimentare generate de prestarea acestui serviciu
şi care nu sunt acoperite prin preţul stabilit la art. 13.
(2) In situaţia prevăzută la alin. (1), titularul
licenţei de furnizare care realizează furnizarea de ultimă instanţă obligatorie
va prezenta ANRGN, în termen de cel mult o lună de la începerea activităţii de
furnizare de ultimă instanţă obligatorie, documentele justificative necesare
pentru stabilirea costurilor neacoperite. Orice astfel de diferenţe de costuri
justificate şi neacoperite prin preţurile stabilite la art. 13 vor fi
recuperate de la consumatorii care beneficiază de furnizare de ultimă instanţă
obligatorie.
CAPITOLUL VIII
Raportare
Art. 15. - (1) La încetarea prestării serviciului de
furnizare de ultimă instanţă, titularul licenţei de furnizare înaintează ANRGN
un raport întocmit conform modelului prevăzut în anexa nr. 3.
(2) Raportul menţionat la alin. (1) se publică pe
pagina de internet a ANRGN.
Art. 16. - Operatorii de distribuţie au obligaţia să
ţină evidenţa tuturor schimbărilor de furnizori din zona lor de distribuţie şi
să transmită semestrial ANRGN un raport în acest sens, întocmit conform
modelului prevăzut în anexa nr. 4. Datele din raport au caracter de informaţii
publice.
CAPITOLUL IX
Dispoziţii finale
Art. 17. - Prezentul regulament nu se aplică următoarelor
situaţii:
a) în cazul constatării unor întreruperi sau limitări
majore în alimentarea cu gaze naturale a pieţei interne sau a unei părţi a
acesteia, datorate:
- accidentelor tehnice în infrastructura aferentă câmpurilor de producţie, sistemelor de înmagazinare subterană, conductelor de alimentare din
import, sistemului naţional de transport;
- neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de
către furnizorii de gaze naturale;
- temperaturilor scăzute;
b) în cazul neachitării de către
consumator a contravalorii consumului de gaze naturale.
Art. 18. - Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din
prezentul regulament.
ANEXA Nr. 1 la regulament
NOTIFICARE
privind desemnarea furnizorului de ultimă instanţă
Către domnul/doamna/Societatea Comercială (după caz) ............................................................................................................................................
Vă facem cunoscut că, în conformitate cu art...........
din Regulamentul privind furnizorul
de ultimă instanţă, aprobat
prin Decizia preşedintelui ANRGN nr. 1.000/2006, vă oferim serviciul de
furnizare de ultimă instanţă prin intermediul Societăţii Comerciale ......................................................
pentru alimentarea cu gaze naturale a aparatelor consumatoare
de combustibili gazoşi pe care le deţineţi.
Acest serviciu se activează din oficiu în cazul în care
furnizorul curent de gaze naturale cu care aveţi încheiat contract de furnizare
a gazelor naturale nu îşi poate îndeplini obligaţiile de furnizare care îi
revin.
Preţul pentru furnizarea de ultimă instanţă a gazelor
naturale este cel aprobat de autoritatea competentă pentru contractele de furnizare reglementată a
gazelor naturale şi practicat de Societatea Comercială
........................................, majorat cu
10%.
Desfăşurarea activităţii de furnizare de ultimă
instanţă se face de drept, în condiţiile contractuale şi la preţul menţionat
mai sus, fără a fi necesară încheierea unui contract anterior începerii
furnizării de ultimă instanţă, acceptul dumneavoastră având valoare de
contract.
Societatea noastră vă va comunica, cu cel puţin 24 de
ore înainte, începerea activităţii de furnizare de ultimă instanţă.
Pentru a beneficia de acest serviciu, vă solicităm ca
în termen de 15 zile de la data primirii prezentei notificări să ne transmiteţi, la adresa: .................................................................................,
acordul de mai jos completat cu datele solicitate.
Acordul de activare a serviciului de furnizor de
ultimă instanţă
Subsemnatul, ....................................................., reprezentant legal al Societăţii Comerciale
............................... (după caz), declar prin prezenta că sunt de acord ca, în cazul în care
furnizorul actual de gaze naturale nu îşi poate îndeplini obligaţiile de
furnizare care îi revin conform contractului încheiat, furnizarea de gaze
naturale să fie preluată de Societatea Comercială ................................................................, în calitate de furnizor
de ultimă instanţă, conform celor precizate în
Notificarea nr............... din data de ................ .
Numele şi prenumele ...................................................................................................
CNP/CUI (după caz)
..................................................................................................
Domiciliul........................................................................................................................................................................ ........................................................................................................................................................................ ...............................................................................................................
Data
.................... Semnătura
.........................................
ANEXA Nr. 2 la regulament
CERERE
de desemnare a unui furnizor de ultimă instanţă
Subsemnatul,
................................................................................................., reprezentant legal al Societăţii Comerciale
........................................................... (după caz), solicit
ANRGN prin prezenta cerere desemnarea unui furnizor de ultimă instanţă, potrivit art................. din
Regulamentul privind furnizorul de ultimă instanţă, aprobat prin Decizia preşedintelui ANRGN nr.
1.000/2006 pentru locul de consum ............................ şi o cantitate
de ..................... m3.
Menţionez că până la data prezentei cereri am avut
încheiat contract de furnizare cu
............................................................. şi că nu am debite restante pentru consumul de gaze naturale.
Prin prezenta cerere declar că, în situaţia în care
ANRGN va desemna un furnizor de ultimă instanţă, sunt de acord cu toate
condiţiile impuse.
Data ...........................
Semnătura ..........................................
ANEXA Nr. 3 la regulament
Denumirea furnizorului de ultimă instanţă
.................................................................................
Nr. licenţei de furnizare
......................................................................
Nr. crt.
|
Localitatea
|
Siruta
|
Categoria de consumatori
|
Numărul de consumatori
|
Volumele de gaze naturale furnizate
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Reprezentant legal,
......................................
Semnătura
................................
L.S.
ANEXA Nr. 4 la regulament
Denumirea titularului licenţei de distribuţie ............................................................................
Nr. licenţei de distribuţie
................................................................
Numărul de consumatori şi volumele
furnizate
|
Numărul de schimbări ale
furnizorului
|
Fără schimbare
de furnizor
|
0 singură schimbare
|
Două sau mai multe
schimbări
|
Categoria de consumatori
|
Numărul
|
Volumul
|
Numărul
|
Volumul
|
Numărul
|
Volumul
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Reprezentant legal,
............................................
Semnătura.
…………………………….
L.S