DECIZIE Nr.
1026 din 14 septembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 454 alin. 1 din Codul de procedura
civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 722 din 29 octombrie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskâs Valentin Zoltân -judecător
Tudorel Toader -judecător
Ingrid Alina Tudora -
magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 454 alin. 1 din Codul de procedură
civilă, excepţie ridicată de Nicolae Minea în Dosarul nr. 2.588/288/ 2009 al
Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată,
preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune
concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
In acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea nr. 7.375 din 19 octombrie 2009,
pronunţată în Dosarul nr. 2.588/288/2009, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 454 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie
ridicată de Nicolae Minea într-o cauză civilă având ca obiect contestaţie la
executare împotriva unei adrese de înfiinţare a popririi.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, în temeiul
art. 454 alin. 1 din Codul de procedură civilă, îi este permis organului de
executare să procedeze la poprirea titlurilor de valoare fără să someze
debitorul, deşi în cadrul tuturor celorlalte forme de executare se procedează
mai întâi la somarea acestuia. Mai mult, susţine că, în speţa de faţă,
executarea silită nu a fost supusă validării instanţei de judecată, „aşa cum
această procedură este reglementată prin modificarea Codului de procedură
civilă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 42/2009, executare silită ce
s-a desfăşurat sub imperiul art. 3731 din Codul de procedură civilă, deşi acesta a fost declarat
neconstituţional de către Curtea Constituţională prin Decizia nr.
459/2006."
Aşa fiind, apreciază că prevederile art. 454 alin. 1
din Codul de procedură civilă încalcă principiul liberului acces la justiţie şi
dreptul la apărare ale debitorului şi terţului poprit, prin lăsarea la îndemâna
exclusivă a executorului judecătoresc a dispunerii înfiinţării popririi, fără
ca această măsură să fie validată de către instanţa judecătorească, în prezenţa
părţilor. Totodată, arată că astfel se instituie un privilegiu în favoarea
creditorului, singurul care
are cunoştinţă de înfiinţarea popririi, ceea ce contravine principiului
egalităţii în drepturi a cetăţenilor.
Judecătoria Râmnicu Vâlcea consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
reglementarea legală criticată nefiind în contradicţie cu normele
constituţionale invocate.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate,
raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 454 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit
cărora: „Poprirea se înfiinţează fără somaţie, prin adresă însoţită de o
copie certificată de pe titlul executoriu, comunicată celei de-a treia persoane
arătate la art. 452, înştiinţându-se totodată şi debitorul despre măsura
luată."
Autorul excepţiei susţine că prevederile legale
criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2)
privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, ale art. 21 alin. (1) şi (2)
referitoare la accesul liber la justiţie, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul
la apărare, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al
unor libertăţi, precum şi celor ale art. 57 privind exercitarea drepturilor şi
a libertăţilor.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că prevederile art. 454 alin. 1 din Codul de procedură civilă au mai
făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi
dispoziţii constituţionale, şi cu o motivare similară.
In acest sens este Decizia nr. 510 din 27 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 21 mai 2010, Decizia nr. 463
din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 20 mai 2010, sau Decizia nr.
161 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 16 aprilie
2010, prin care Curtea a statuat că reglementarea legală criticată nu
contravine normelor constituţionale invocate.
Prin aceste decizii, Curtea a reţinut că poprirea se
realizează prin intermediul unei proceduri suple şi rapide în vederea
recuperării creditului, art. 454 din Codul de procedură civilă având ca
finalitate asigurarea celerităţii executării prestaţiei la care debitorul este obligat printr-un titlu executoriu. In considerarea
acestor raţiuni şi pentru prevenirea unor eventuale
abuzuri din partea debitorilor rău-platnici, în sensul tergiversării executării
obligaţiilor ce le incumbă, legiuitorul a prevăzut în mod expres înfiinţarea
popririi fără obligaţia somării prealabile a debitorului, în condiţiile în care
respectivul debitor are posibilitatea de a lua cunoştinţă despre înfiinţarea
popririi. In aceste condiţii, textul de lege criticat nu îngrădeşte în niciun
fel accesul liber la justiţie sau dreptul persoanei la apărare.
Astfel, în temeiul art. 399 din
Codul de procedură civilă, care prevede că împotriva oricărui act de executare
se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare,
debitorul beneficiază de toate garanţiile procesuale pentru realizarea deplină
a acestor drepturi, supunând cenzurii instanţei măsura dispusă, în cadrul unei
proceduri contradictorii.
In ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit căreia
înfiinţarea popririi se face de către executorul judecătoresc, fără ca, în
prealabil, aceasta să se încuviinţeze de către instanţa de judecată, Curtea a reţinut că, potrivit
prevederilor art. 3731 din Codul de procedură civilă, modificate prin Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 42/2009 pentru modificarea Codului de procedură
civilă, cererea de executare silită, însoţită de titlul executoriu, se depune
la executorul judecătoresc, iar acesta va solicita, de îndată, instanţei de
executare încuviinţarea executării silite. Având în vedere că prevederile art.
3731 fac parte din
cap. I „Dispoziţii generale" al cărţii a V-a
„Despre executarea silită" din Codul de procedură civilă, aceste norme de
procedură se aplică în mod corespunzător şi în cazul executării silite prin
poprire.
Intrucât nu au apărut împrejurări noi, care să
determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie,
soluţia adoptată în precedent, precum şi considerentele pe care aceasta se
întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de fată.
Pentru motivele expuse mai sus în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 454 alin. 1 din Codul de procedură
civilă, excepţie ridicată de Nicolae Minea în Dosarul nr. 2.588/288/2009 al
Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 septembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora