DECIZIE   Nr. 103 din 9 februarie 2006

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 alin. (1) teza finala din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 166 din 21 februarie 2006

Ioan Vida                              - preşedinte

Aspazia Cojocaru                 - judecător

Constantin Doldur                - judecător

Acsinte Gaspar                    - judecător

Kozsokar Gabor                   - judecător

Petre Ninosu                        - judecător

Ion Predescu                        - judecător

Marilena Mincă                    - procuror

Florentina Geangu               - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconsti-tuţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui în Dosarul nr. 6.764/2004 al Judecătoriei Vaslui.

La apelul nominal răspunde Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Bucureşti solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 697 din 20 decembrie 2005.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie şi apreciind că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Incheierea din 1 noiembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 6.764/2004, Judecătoria Vaslui a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005, excepţie ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui în dosarul de mai sus.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale potrivit cărora, în situaţia achitării prejudiciului cauzat prin infracţiunea de evaziune fiscală comisă, învinuitul ori inculpatul beneficiază de o cauză de nepedepsire aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 16, deoarece instituie o diferenţă de tratament juridic între inculpaţii care comit o infracţiune de evaziune fiscală de pericol şi inculpaţii care săvârşesc o infracţiune de evaziune fiscală de prejudiciu, între autorii infracţiunii rămase în faza de tentativă şi autorii cercetaţi pentru aceeaşi infracţiune consumată, precum şi între inculpaţii care au comis infracţiunea de evaziune fiscală şi inculpaţii autori ai oricărei alte infracţiuni de prejudiciu. De asemenea, dispoziţiile legale criticate sunt, în opinia autorului excepţiei, neconstituţionale, deoarece, pe de o parte, instituie o discriminare între cetăţeni pe criterii de avere, iar pe de altă parte, favorizează statul prin încurajarea achitării prejudiciului fără ca inculpatul să mai răspundă penal, ceea ce contravine prevederilor art. 44 alin. (2) din Constituţie.

Judecătoria Vaslui apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, întrucât dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 16 alin. (1) şi art. 44 alin. (2) din Legea fundamentală.

In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005 sunt constituţionale, ele aplicându-se în mod egal tuturor persoanelor prevăzute de ipoteza normei, fără discriminări pe considerente arbitrare, stabilirea cauzelor de nepedepsire şi a celor de reducere a pedepselor, în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală, reprezentând opţiunea legiuitorului. Cât priveşte critica de neconstitu-ţionalitate faţă de art. 44 alin. (2) din Constituţie, menţionează că textul de lege criticat nu conţine norme contrare dispoziţiilor constituţionale privind dreptul de proprietate privată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 aprilie 2005, având următorul conţinut: „Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, şi ale art. 44 alin. (2) privind garantarea şi ocrotirea în mod egal de lege a dreptului de proprietate privată, indiferent de titular.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că această excepţie, ridicată de acelaşi autor cu o motivare similară, a mai fost soluţionată prin Decizia nr.  697 din 20 decembrie 2005.  Cu  acel  prilej  Curtea

Constituţională a constatat că nu sunt încălcate prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece cauza de impunitate prevăzută de textul de lege criticat se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005, şi anume autorilor unei infracţiuni de evaziune fiscală care au acoperit prejudiciul de până la 50.000 euro cauzat prin fapta penală. De asemenea, Curtea a reţinut că, în temeiul art. 73 alin. (3) lit. h) din Legea fundamentală, legiuitorul este liber să aprecieze atât pericolul social în funcţie de care urmează să se stabilească natura juridică a faptei incriminate, cât şi condiţiile răspunderii juridice pentru această faptă, reglementarea unui regim sancţionator în funcţie de recuperarea prejudiciului cauzat prin infracţiunea săvârşită fiind expresia firească a principiului constituţional menţionat, Intrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, cele statuate prin decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA    CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui în Dosarul nr. 6.764/2004 al Judecătoriei Vaslui.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 februarie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu