DECIZIE Nr.
390 din 9 mai 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 218/2002
privind organizarea si functionarea Politiei Romane, ale art. IX pct. 1 alin. 2
din Legea nr. 281/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedura
penala si a unor legi speciale, precum si ale art. 278 1 alin. 7 din Codul de
procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 513 din 14 iunie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
luliana Nedelcu - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 218/2002
privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, ale art. IX pct. 1 alin. 2 din Legea nr. 281/2003 privind
modificarea şi completarea
Codului de procedură penală şi a unor legi speciale, precum şi ale art. 2781 alin. 7 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasile Şelariu în Dosarul nr. 1.139/P/2005 al Curţii de Apel Galaţi
-Secţia penală.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate,
întrucât apreciază că textele de lege criticate nu sunt
contrare prevederilor constituţionale invocate ca fiind încălcate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 18 ianuarie 2006 pronunţată în Dosarul nr. 1.139/P/2005, Curtea de Apel Galaţi- Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27
alin. (i) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, ale art. IX pct. 1
alin. 2 din Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale, precum şi ale art. 2781 alin. 7 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Vasile Şelariu
în cadrul recursului împotriva unei sentinţe penale prin care i s-a respins plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale. In motivarea excepţiei se
susţin următoarele: - art. 27 alin. (1) din Legea nr.
218/2002 privind organizarea şi
funcţionarea Poliţiei Române, astfel cum a fost modificat
prin art. IV din Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi
speciale, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, este
neconstituţional „sub aspectul
că ofiţerii care au calitatea de organe ale poliţiei judiciare sunt numiţi să exercite activităţi
de poliţie judiciară de către ministrul de interne", deşi, „potrivit art. 131 alin. (3) din Constituţie, parchetele sunt cele care conduc şi supraveghează activitatea de cercetare judiciară". Autorul excepţiei consideră că acest atribut constituţional al parchetului impune „ca cei care
efectuează cercetări judiciare să fie cel puţin
confirmaţi de Procurorul
General al Parchetului General de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie care are conducerea activităţii de cercetare penală.";
- art. IX pct. 1 alin. 2 din Legea nr. 281/2003
retroactivează, întrucât
prevede că „actele de urmărire penală efectuate potrivit legii anterioare până la data intrării
în vigoare a prezentei legi rămân
valabile". Aşa fiind,
chiar dacă retroactivitatea
priveşte numai „actele",
autorul excepţiei de
neconstitutionalitate apreciază că este încălcat art. 15 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor;
- art. 2781 alin. 7 din Codul de procedură penală, din care rezultă
„că orice alte probe decât
cele de la dosarul de cercetare şi înscrisurile noi sunt interzise" încalcă, în ordinea invocării lor, art. 24, art. 21 alin. (1) şi alin. (3) şi art. 124 din Constituţie, precum şi art.
6 pct. 1, art. 13 şi art. 17
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se arată că, în sensul
dreptului la un proces echitabil, limitarea dreptului părţii vătămate de a-şi exercita, ca şi
inculpatul, „dreptul la convocarea şi audierea martorilor, interogatoriul inculpaţilor şi orice alte probe, nu numai înscrisurile şi dosarul cauzei întocmit de procuror", nu se justifică prin dispoziţiile art. 53 din Constituţie. Se mai arată că „interdicţiile din textul criticat facilitează abuzul poliţiştilor şi autorităţilor în
exerciţiul funcţiunii".
Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstitutionalitate ridicată este neîntemeiată. Astfel, se arată
că prevederile art. 27 alin.
(1) din Legea nr. 218/2002 îndeplinesc condiţia de legalitate a procesului penal stabilită de art. 131 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia procurorul conduce şi supraveghează
activitatea de cercetare penală. In cauză, „faptele
pentru care petentul a făcut
plângere împotriva poliţiştilor, care nu aveau calitatea de organ de
cercetare penală a poliţiei judiciare, nu sunt de competenţa de efectuare a urmăririi penale de către procuror", iar „cercetările au fost efectuate de ofiţeri anume desemnaţi
din cadrul IPJ laşi, organe de
urmărire penală care au acţionat sub supravegherea procurorului". Cât priveşte neconstituţionalitatea prevederilor art. IX pct. 1 alin. 2 din Legea nr.
281/2003, apreciază că acestea „stabilesc măsuri procesuale numai pentru viitor,
actele de urmărire penală efectuate anterior rămânând valabile". In legătură cu prevederile art. 2781 alin. 7 din Codul de procedură penală se invocă Decizia
Curţii Constituţionale nr. 354 din 23 septembrie 2004 prin
care s-a constatat că acestea
sunt constituţionale.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare
a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate
ridicate.
Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. Astfel: art. 27 din Legea nr.
218/2002 care prevede desemnarea poliţiştilor ce au
calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare de către
„Ministrul de Interne, cu avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu
aduce atingere regulii constituţionale potrivit căreia
parchetele conduc şi
supraveghează activitatea de
cercetare penală a poliţiei judiciare, în condiţiile legii", ci „reprezintă o expresie a rolului Ministerului
Public" stabilit prin art. 131 din Constituţie; art. IX pct. 1 alin. (2) din Legea nr. 281/2003 „nu cuprinde
dispoziţii referitoare la o
eventuală aplicare pentru
perioada anterioară intrării lor în vigoare", fiind aşadar în concordanţă cu art. 15 alin. (2) din Constituţie; art. 2781 din Codul de procedură penală, care reglementează plângerea împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, este, aşa cum s-a
statuat şi prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 288/2005 şi nr. 412/2004, chiar în sensul textelor constituţionale invocate ca fiind încălcate.
Preşedinţii
celor două
Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere, iar Guvernul a transmis punctul său de vedere după pronunţarea Curţii asupra excepţiilor deduse controlului de constituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public,
dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă,
potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie,
ale art. 1 alin. (2), precum şi
ale art. 2, 3, 10 şi 29 din
Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie prevederile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 218/2002 privind
organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, astfel cum a fost modificat prin art. IV din Legea nr.
281/2003, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, ale art. IX
pct. 1 alin. 2 din Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi
speciale, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, precum şi ale art. 2781 alin. 7 din
Codul de procedură penală.
Textele de lege criticate prevăd:
- Art. 27 alin. (1) din Legea nr. 218/2002: „(1)
Ministrul de interne, cu avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, desemnează poliţişti care au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare. ";
- Art. IX pct. 1 alin. 2
din Legea nr. 281/2003: „Actele şi lucrările efectuate potrivit legii anterioare, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, rămân valabile.";
- Art. 2781
alin. 7 din Codul de procedură
penală: „Instanţa, judecând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei
şi a oricăror înscrisuri noi
prezentate."
Dispoziţiile constituţionale
invocate ca fiind încălcate
sunt cele ale: art. 131 alin. (3), referitoare la rolul şi activitatea parchetelor, ale art. 15
alin. (2), privind neretroactivitatea legii, ale art. 24, care consacră dreptul la apărare, ale art. 21 alin. (1) şi (3), care statuează în legătură cu accesul liber la justiţie, şi ale art. 124, cu privire la înfăptuirea justiţiei.
De asemenea, se invocă şi încălcarea art. 6 privind „Dreptul la un
proces echitabil", art. 13 privind „Dreptul la un recurs
efectiv" şi art. 17
privind „Interzicerea abuzului de drept" din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate
ridicată, Curtea reţine următoarele:
I. Art. 27 alin. (1) din Legea nr. 218/2002, care, în
opinia autorului excepţiei,
este neconstituţional întrucât
ofiţerii care au calitatea de
organe ale poliţiei judiciare
sunt numiţi să exercite activităţi de poliţie
judiciară de către ministrul de interne, deşi ar trebui ca aceştia să fie, cel puţin,
confirmaţi de Procurorul
General al Parchetului General de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu încalcă art. 131 din Constituţie, referitor la „Rolul Ministerului Public". Alin. (3)
al acestui articol prevede că „Parchetele funcţionează pe lângă instanţele de judecată, conduc şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, în condiţiile legii". Or, aşa cum rezultă din dispoziţiile
Legii nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale, activitatea
organelor de poliţie judiciară se desfăşoară, în mod
nemijlocit, sub conducerea, supravegherea şi controlul procurorului, fiind obligate să
ducă
la îndeplinire toate dispoziţiile
acestuia. Potrivit aceloraşi
reglementări, lucrătorii din Ministerul Administraţiei şi Internelor, specializaţi în efectuarea activităţilor de constatare a infracţiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale şi de cercetare penală, care fac parte din poliţia judiciară, sunt eliberaţi din funcţie,
promovaţi în funcţie şi sancţionaţi pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea
necorespunzătoare a obligaţiilor ce le revin, cu avizul/procurorului
general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Aşadar,
criticile formulate în legătură cu prevederile art. 27 alin. (1) din
Legea nr. 218/2002 sunt neîntemeiate, întrucât acest text de lege dispune cu
privire la desemnarea poliţiştilor care au
calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare.
Cât priveşte susţinerea că procurorul general al Parchetului de pe
lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar
trebui „să confirme", iar
nu să „avizeze"
desemnarea acestor ofiţeri, aşa cum s-a arătat deja, numirea, promovarea şi eliberarea lor în/din funcţie se realizează,
potrivit legii, de către
ministrul administraţiei şi internelor, cu avizul procurorului
general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Acest aviz are caracter conform, fiind
obligatoriu, iar solicitarea sa trebuie să fie prealabilă şi, în lipsa lui sau în cazul unui aviz
negativ, ministrul administraţiei
şi internelor nu poate desemna
poliţişti care să realizeze activităţi specifice poliţiei
judiciare. De altfel, art. 131 din Constituţie, invocat ca fiind încălcat, statuează în
legătură cu acea atribuţie a parchetelor constând în conducerea şi supravegherea activităţii de cercetare penală a poliţiei
judiciare, iar nu asupra modalităţilor ei de realizare, care se stabilesc prin lege.
Mai mult, soluţia legislativă prevăzută la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 218/2002 a fost preluată şi dezvoltată în
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei
judiciare, potrivit căruia „Ca
organe de cercetare ale poliţiei judiciare funcţionează lucrători specializaţi din Ministerul Administraţiei şi Internelor anume desemnaţi de ministrul administraţiei şi internelor, cu avizul
favorabil al procurorului general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi
îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea
procurorului general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie sau
sunt desemnaţi şi funcţionează în alt mod, potrivit unor legi
speciale".
II. In legătură cu art. IX
pct. 1 alin. 2 din Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi
speciale se susţine că încalcă art. 15 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia
„Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile". Or, din
cuprinsul textului de lege criticat, care prevede că „Actele şi lucrările efectuate potrivit legii
anterioare, până
la data intrării
în vigoare a prezentei legi, rămân valabile", nu rezultă că dispune pentru trecut. De altfel, aceste dispoziţii fiind reguli procedurale sunt de
imediată aplicare şi nu produc efecte retroactive, iar o soluţie contrară, de desfiinţare a
acelor acte, ar constitui o formă de retroactivitate, întrucât ar fi desfiinţate acte valabil întocmite sub imperiul legii în vigoare la data
efectuării lor.
III. In legătură cu constituţionalitatea prevederilor art. 2781
alin. 7 din Codul de procedură
penală, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, de exemplu, prin deciziile nr. 354 din 23 septembrie 2004,
publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 959 din 19 octombrie 2004, nr. 412 din 12 octombrie
2004, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 1.041 din 10 noiembrie 2004 şi nr. 288 din 7 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 733 din 12 august 2005, în cauze în care, ca şi în prezentul dosar, s-a invocat încălcarea aceloraşi
dispoziţii din Constituţie, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză,
întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe.
In plus, în acest dosar se invocă şi încălcarea
dispoziţiilor art. 124 din
Constituţie, cu privire la înfăptuirea justiţiei, ale art. 13, privind „Dreptul la un recurs efectiv", şi ale art. 17, privind „Interzicerea
abuzului de drept", ambele din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Din examinarea
textului de lege criticat, potrivit căruia „Instanţa, judecând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate", rezultă că prevederile constituţionale şi convenţionale menţionate nu au incidenţă în cauză.
Faţă de
cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al
art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate
a prevederilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei
Române, ale art. IX pct. 1 alin. 2 din Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi
speciale, precum şi ale art.
2781 alin. 7 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasile Şelariu
în Dosarul nr. 1.139/P/2005 al Curţii de Apel Galaţi -
Secţia penală.
Definitivă şi general
obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 mai 2006.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent şef,
Gabriela Dragomirescu