DECIZIE Nr.
1182 din 6 noiembrie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 din Ordonanta Guvernului nr.
51/1997 privind operatiunile de leasing si societatile de leasing
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 838 din 12 decembrie 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Ion Predescu
-judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu -
procuror
Mihai Paul Cotta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 privind
operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, excepţie ridicată de
Societatea Comercială „Butexim" - S.R.L. Braşov în Dosarul nr.
15.129/197/2007 al Judecătoriei Braşov.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Se
arată că executarea silită se poate face nu numai pe baza unei hotărâri
judecătoreşti învestite cu formulă executorie, ci şi în virtutea unui titlu
executoriu prevăzut de lege.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele: Prin Incheierea din 24 iulie 2008, pronunţată în Dosarul nr.
15.129/197/2007, Judecătoria Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Ordonanţa
Guvernului nr. 51/1997, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Butexim" - S.R.L.
Braşov în cauza ce are ca obiect judecarea contestaţiei la executare formulată
de autorul excepţiei.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 8 din Ordonanţa
Guvernului nr. 51/1997, potrivit cărora contractele de leasing constituie
titluri executorii, sunt neconstituţionale în raport cu dispoziţiile art. 16 şi
21 din Constituţie. Se arată că reglementarea legală considerată a fi
neconstituţională conferă posibilitatea finanţatorului de a se adresa direct
executorului judecătoresc în vederea executării silite a contractului de
leasing, fără ca acesta să fie supus, în prealabil, unui control al legalităţii
la instanţa de judecată.
Judecătoria Braşov consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Se arată că prevederile legale criticate nu instituie discriminări pe
considerente arbitrare.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că
excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. Se arată că
finalitatea textelor contestate o constituie asigurarea celerităţii procedurii
de executare silită a obligaţiilor rezultate din contracte.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se arată că
reglementarea cuprinsă la art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 nu
contravine prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale
Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecatorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 privind
operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 12 ianuarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare,
dispoziţii care au următorul conţinut: „Contractele de leasing, precum şi
garanţiile reale şi personale, constituite în scopul garantării obligaţiilor
asumate prin contractul de leasing, constituie titluri executorii."
Se susţine că prevederile legale încalcă dispoziţiile
constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi şi art. 21
referitor la accesul liber la justiţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată următoarele:
Critica de neconstituţionalitate
vizează caracterul de titlu executoriu instituit prin dispoziţia legală, pentru
contractele de leasing, precum şi garanţiile reale şi personale, constituite în
scopul garantării obligaţiilor asumate prin contractul de leasing.
In ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate
prin invocarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, Curtea constată că este
neîntemeiată. Prin Decizia nr. 108 din 6 iulie 1999, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 27 iulie
1999, Curtea a soluţionat excepţia de
neconstituţionalitate a altor prevederi legale, dar cu referire la caracterul
de titlu executoriu al contractului de credit. Cu acel prilej s-a statuat că
dispoziţia legală criticată face aplicarea principiului consacrat de art. 372
din Codul de procedură civilă, în sensul că executarea silită se poate face nu
numai pe baza unei hotărâri judecătoreşti învestite cu formulă executorie, ci
şi în virtutea unui titlu executoriu prevăzut de lege.
Cele stabilite prin decizia menţionată îşi menţin
valabilitatea şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi, care
să determine modificarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.
De asemenea, Curtea observă că prevederea legală
criticată a acordat, în mod general, calitatea de titluri executorii contractelor
de leasing, precum şi garanţiile reale şi personale constituite în scopul
garantării obligaţiilor asumate prin contractul de leasing, fără ca prin
aceasta să se instituie privilegii sau discriminări.
In ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate
prin invocarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21, Curtea constată că
este neîntemeiată. Posibilitatea creditorului contractului de leasing de a se
adresa direct executorului judecătoresc în vederea executării silite nu
înseamnă o încălcare a dreptului debitorului de a se adresa justiţiei. Potrivit
art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă, atunci când executarea silită
se face în temeiul unui titlu executor ce nu a fost emis de o instanţă de
judecată, se pot invoca, în cadrul contestaţiei la executare, apărări de fond
împotriva acelui titlu, fiind astfel asigurate exigenţele unui proces
echitabil.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1- 3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art.
29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile
de leasing şi societăţile de leasing, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „Butexim" - S.R.L. Braşov în Dosarul nr. 15.129/197/2007 al
Judecătoriei Braşov.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 noiembrie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta