DECIZIE Nr.
1044 din 14 septembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 94 alin. (2) din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 661 din 27 septembrie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 94 alin. (2) din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, excepţie ridicată de Majid Latif în Dosarul nr.
6.728/4/2009 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent
învederează Curţii că partea Oficiul Român pentru Imigrări a transmis note
scrise prin care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de
neconstituţionalitate.
Cauza fiind în stare de
judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului
Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei, invocând
cele statuate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 18 decembrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 6.728/4/2009, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă
a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 94 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în
România. Excepţia a fost ridicată de Majid Latif într-o cauză având ca
obiect soluţionarea unei plângeri împotriva unei hotărâri a Oficiului Român
pentru Imigrări de respingere ca inadmisibilă a cererii de acces la o nouă
procedură de azil.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că prevederile de lege criticate instituie, pentru
cetăţenii străini, o regulă de procedură mai puţin favorabilă decât cea
aplicabilă, potrivit dreptului comun, cetăţenilor români, ceea ce contravine
drepturilor conferite de Convenţia privind Statutul refugiaţilor referitoare la
accesul liber şi facil la justiţie, precum şi la beneficiul unui tratament
juridic similar cu cel aplicabil cetăţenilor statului sub aspectul drepturilor
şi garanţiilor procedurale. Astfel, dacă legislaţia în materie civilă, penală
sau administrativă prevede regula potrivit căreia hotărârea instanţei de fond
poate fi atacată fie cu apel şi apoi cu recurs, fie doar cu recurs, textul de
lege criticat atribuie hotărârii primei instanţe caracter irevocabil.
Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă şi-a exprimat opinia în sensul netemeiniciei excepţiei de
neconstituţionalitate, câtă vreme legea recunoaşte solicitantului de azil căruia i s-a respins cererea de
acces la o nouă procedură dreptul de a se adresa unei instanţe de judecată,
care va analiza hotărârea Oficiului Român pentru Imigrări sub aspectul
legalităţii şi temeiniciei acesteia, asigurându-se astfel protecţia
solicitanţilor de azil în concordanţă cu cerinţele impuse de Convenţia de la
Geneva privind statutul refugiaţilor.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că prevederile art. 94 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în
România sunt constituţionale. Arată că dispoziţiile art. 94 reglementează
procedura specială de soluţionare a cererii de acordare a accesului la o nouă
procedură de azil, etapă în care nu se mai justifică parcurgerea aceloraşi paşi
procedurali ca şi în procedura iniţială, având în vedere şi condiţia
celerităţii în cadrul exercitării căii de atac specifice acestei proceduri.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 94 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul
în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din
18 mai 2006. Textul de lege criticat are următorul conţinut:
„(2) Hotărârea instanţei prevăzută la alin. (1) este
irevocabilă."
Dispoziţiile art. 94 alin. (1), la care textul de lege
criticat face trimitere, au următorul cuprins:
„(1) Instanţa soluţionează plângerea, fără audierea
străinului, în termen de 30 de zile, şi pronunţă o hotărâre motivată, prin
care:
a) respinge plângerea; sau
b) admite plângerea, acordă accesul la o nouă
procedură de azil şi dispune ca structura competentă a Oficiului Român pentru
Imigrări care a emis hotărârea să analizeze cererea în procedura
ordinară."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din
Convenţia privind Statutul refugiaţilor, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951,
ratificată de România prin Legea nr. 46/1991, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 148 din 17 iulie 1991. Potrivit acestor dispoziţii,
orice refugiat va avea, pe teritoriul statelor contractante, acces liber şi facil în faţa tribunalelor,
iar în statul contractant unde îşi are reşedinţa obişnuită orice refugiat se va
bucura de acelaşi tratament ca oricare cetăţean în ce priveşte accesul la
tribunale, inclusiv asistenţa judiciară şi scutirea de cauţiunea judicatum solvi. Totodată, autorul
excepţiei îşi raportează critica la următoarele prevederi din Constituţie: art.
11 alin. (1) şi (2) privitor la raportul dintre dreptul internaţional şi
dreptul intern, art. 18 alin. (2) care consacră dreptul de azil al cetăţenilor
străini şi apatrizilor şi art. 20 alin. (2) referitor la tratatele
internaţionale privind drepturile omului.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
observă că autorul acesteia susţine că există o discriminare a cetăţenilor
străini în raport cu cei români prin faptul că aceştia din urmă au
posibilitatea de a introduce, după caz, apel sau recurs împotriva hotărârilor judecătoreşti
pronunţate în materie civilă, penală sau administrativă, spre deosebire de
cetăţenii străini şi de apatrizii care nu beneficiază de nicio cale de atac
împotriva hotărârii pronunţate de instanţa care soluţionează plângerile
formulate de aceştia împotriva hotărârilor Oficiului Român pentru Imigrări de
respingere a cererile acestora de acces la o nouă procedură de azil. Curtea
constată că nu poate reţine critica referitoare la pretinsa încălcare a
principiului egalităţii motivată de diferenţa de tratament juridic dintre
cetăţenii români şi cei străini în ce priveşte drepturile şi garanţiile
procedurale. In legătură cu problema asigurării egalităţii cetăţenilor în
exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a căilor de atac, Plenul
Curţii Constituţionale a statuat cu valoare de principiu, prin Decizia nr. 1
din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că, „în
instituirea regulilor de
acces al justiţiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este ţinut de
respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor
publice, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie". Dar „nu este
contrar acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ce
priveşte căile de atac, cât timp ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor
în utilizarea lor. Principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea
unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt
diferite. De aceea el nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite
pentru situaţii diferite".
Curtea reţine că, în prezenta cauză, ipotezele avute în
vedere de autorul excepţiei sunt fundamental diferite, o comparaţie între
acestea nefiind posibilă. Astfel, situaţia reglementată de textul de lege
criticat, referitoare la caracterul irevocabil al hotărârii pronunţate cu
privire la o cerere de acces la o nouă procedură de azil, este, prin ipoteză,
inaplicabilă cetăţenilor români. In schimb, cetăţenii străini sau apatrizii
care au calitatea de părţi în procese civile, comerciale, penale sau
administrative se bucură, în principiu, de aceleaşi drepturi şi garanţii
procesuale ca şi cetăţenii români, având posibilitatea de a utiliza aceleaşi
căi de atac pe care legea le prevede şi pentru cetăţenii români. In cazul de
faţă, verificarea respectării principiului egalităţii în faţa legii se poate
face, eventual, prin compararea situaţiei cetăţenilor străini sau apatrizilor
care intră sub incidenţa textului de lege criticat, iar nu prin compararea situaţiei
acestora cu cea a cetăţenilor români implicaţi în diverse tipuri de procese.
Or, prevederea legală supusă controlului de constituţionalitate nu instituie
niciun fel de privilegii sau discriminări între cetăţenii străini sau apatrizii
cărora li se adresează.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 94 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în
România, excepţie ridicată de Majid Latif în Dosarul nr. 6.728/4/2009 al
Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 septembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăteanu