DECIZIE Nr.
138 din 25 februarie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedura
civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 201 din 30 martie 2010
Acsinte Gaspar -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu
-judecător
Tudorel Toader
-judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga -
procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. 1 din Codul de
procedură civilă, excepţie ridicată de Constantin Popescu
în Dosarul nr. 4.209/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
La apelul nominal lipsesc părţile,
faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată,
preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public
care pune concluzii de respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, reţine următoarele: Prin Incheierea din 28 mai 2009,
pronunţată în Dosarul nr. 4.209/299/2009, Judecătoria
Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională pentru
soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 453 alin.
1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de
Constantin Popescu. In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorul arată, în esenţă, că
textul de lege criticat este în contradicţie atât cu prevederile
constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) care consacră
egalitatea în drepturi a cetăţenilor, cât şi cu art. 284 din
Codul muncii, care stabileşte competenţa pentru soluţionarea
conflictelor de muncă în favoarea tribunalului în circumscripţia
căruia îşi are domiciliul sau reşedinţa reclamantul. La
stabilirea acestei competenţe, legiuitorul a avut în vedere înlesnirea
liberului acces la justiţie al salariatului. Or, în condiţiile în
care titlul executoriu este emis de instanţa în a cărei
circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa
reclamantul, este nedrept ca executarea acestuia să se facă la sediul
debitorului sau al terţului poprit. Intrucât, în speţă, sediul
debitorului este unic, în municipiul Bucureşti, textul criticat
limitează liberul acces la justiţie al salariaţilor-creditori,
care sunt nevoiţi să se deplaseze la Bucureşti pentru a-şi
obţine drepturile.
Pe de altă parte, autorul excepţiei
consideră că reglementarea criticată favorizează organele
de executare silită de la sediul debitorilor.
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate
este neîntemeiată, întrucât textul criticat nu încalcă prevederile
art. 16 din Constituţie, reglementarea fiind aplicabilă tuturor
persoanelor aflate în situaţia prevăzută de ipoteza normei
legale, fără nicio discriminare.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1)
din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului
şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Autorităţile nu
au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie prevederile art. 453 alin. 1 din Codul de procedură
civilă, text de lege care are următorul conţinut: „Poprirea
se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul
judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul
sau sediul terţului poprit."
In opinia autorului excepţiei de
neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin
dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi
(2), art. 21 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 53, precum şi prevederilor
art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au mai
făcut obiectul controlului de constituţionalitate. Astfel, prin
Decizia nr. 273 din 21 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 345 din 17 aprilie 2006, Curtea, respingând
excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, a statuat
că textul de lege criticat stabileşte competenţa materială
şi teritorială pentru soluţionarea cererii creditorului de
înfiinţare a popririi. Astfel, legea atribuie competenţa
materială de a dispune înfiinţarea popririi executorului
judecătoresc, creditorul având a alege între două birouri
execuţionale deopotrivă competente, cel de la domiciliul sau sediul
debitorului, respectiv cel de la domiciliul sau sediul terţului poprit.
Reglementarea criticată a fost adoptată de
legiuitor în cadrul atribuţiilor sale, astfel cum sunt determinate prin
dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie,
potrivit cărora competenţa, procedura de judecată, inclusiv
procedura executării silite, precum şi căile de atac sunt
prevăzute numai prin lege.
Curtea a constatat că textul de lege criticat nu
încalcă prevederile art. 16 din Constituţie privind egalitatea în
drepturi a cetăţenilor, întrucât reglementarea este aplicabilă
tuturor persoanelor aflate în situaţia prevăzută de ipoteza
normei, fără nicio distincţie sau în considerarea altor
criterii, şi anume creditorii deţinători ai unui titlu
executoriu, care solicită executorului judecătoresc înfiinţarea
popririi.
De asemenea, este nefondată şi critica
autorilor excepţiei potrivit căreia reglementarea dedusă
controlului îngrădeşte accesul liber la justiţie şi dreptul
la un proces echitabil, în condiţiile în care art. 399 din Codul de
procedură civilă prevede că împotriva oricărui act de
executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau
vătămaţi prin executare, oferind toate garanţiile procesuale
pentru realizarea deplină a acestor drepturi.
Pentru motivele expuse mai sus, Curtea nu poate
reţine nici încălcarea prevederilor internaţionale cuprinse în
art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură
a reconsidera jurisprudenţa Curţii Constituţionale,
soluţiile şi considerentele acestei decizii îşi menţin
valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă,
excepţie ridicată de Constantin Popescu în Dosarul nr. 4.209/299/2009
al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 25 februarie 2010.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu