DECIZIE Nr. 131 din 26 aprilie 2001
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 274 alin.
3 din Codul de procedura civila
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 353 din 30 iunie 2001
Lucian Mihai - presedinte
Costica Bulai - judecator
Constantin Doldur - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Ioan Muraru - judecator
Nicolae Popa - judecator
Lucian Stangu - judecator
Florin Bucur Vasilescu - judecator
Romul Petru Vonica - judecator
Gabriela Ghita - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedura civila, exceptie ridicata
de Societatea Comerciala "Limarom Impex" - S.R.L. din Onesti in
Dosarul nr. 4.087/2000 al Curtii de Apel Bacau - Sectia civila.
La apelul nominal lipsesc partile, fata de care procedura de citare este
legal indeplinita.
Reprezentantul Ministerului Public arata ca exceptia nu este motivata,
astfel ca solicita respingerea acesteia ca fiind inadmisibila.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin Incheierea din 15 decembrie 2000, pronuntata in Dosarul nr.
4.087/2000, Curtea de Apel Bacau - Sectia civila a sesizat Curtea
Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 274
alin. 3 din Codul de procedura civila. Exceptia a fost ridicata de Societatea
Comerciala "Limarom Impex" - S.R.L. din Onesti cu ocazia solutionarii
recursului formulat impotriva Deciziei civile nr. 1.325 din 23 iunie 2000,
pronuntata de Tribunalul Bacau.
Autorul exceptiei considera ca dispozitiile art. 274 alin. 3 din Codul de
procedura civila sunt neconstitutionale, fara a indica insa prevederile
constitutionale incalcate.
Curtea de Apel Bacau - Sectia civila, exprimandu-si opinia, apreciaza ca
exceptia este neintemeiata, deoarece "conformitatea juridica a textului
procedural cu Constitutia nu a fost in discutie si dezvoltata de
recurenta".
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea
de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului
si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de
neconstitutionalitate.
Guvernul, in punctul sau de vedere, arata ca exceptia este nemotivata si
considera ca dispozitiile art. 274 alin. 3 din Codul de procedura civila obliga
judecatorul ca, "in tot ceea ce intereseaza solutionarea procesului, sa
asigure exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor participantilor la
proces in spiritul si litera legii - si nu obtinerea unor eventuale foloase
necuvenite".
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul
intocmit in cauza de judecatorul-raportor, concluziile procurorului,
dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si
dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala este competenta, potrivit dispozitiilor art. 144
lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 si 23
din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de
neconstitutionalitate cu care a fost sesizata.
Exceptia de neconstitutionalitate priveste dispozitiile art. 274 alin. 3
din Codul de procedura civila, care au urmatorul continut: "Judecatorii au
dreptul sa mareasca sau sa micsoreze onorariile avocatilor, potrivit cu cele
prevazute in tabloul onorariilor minimale, ori de cate ori vor constata motivat
ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau de munca
indeplinita de avocat."
Autorul exceptiei nu indica nici un text constitutional care sa fi fost
incalcat prin dispozitiile legale criticate. Se contravine astfel prevederilor
art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea
Curtii Constitutionale, republicata, potrivit carora "Sesizarile trebuie
facute in forma scrisa si motivate". Textul fiind imperativ, incalcarea
prevederilor sale are drept consecinta imposibilitatea exercitarii de catre
Curte a controlului de constitutionalitate. Curtea nu se poate substitui
autorului exceptiei in ceea ce priveste invocarea unui motiv de
neconstitutionalitate, deoarece astfel ar exercita din oficiu controlul de
constitutionalitate, ceea ce excede competentei sale.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie,
precum si al art. 12, art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art. 23 din Legea nr.
47/1992, republicata,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibila, exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedura civila, exceptie ridicata
de Societatea Comerciala "Limarom Impex" - S.R.L. din Onesti in
Dosarul nr. 4.087/2000 al Curtii de Apel Bacau - Sectia civila.
Definitiva si obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 26 aprilie 2001.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat asistent,
Maria Bratu