Decizia Nr.15 din 05.03.2018

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 3.011/1/2017, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27⁵ alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27⁶ din Regulament.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 1.793/93/2016, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „interpretarea dispoziţiilor art. 179 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010)¹, în sensul de a stabili dacă recuperarea sumelor plătite cu titlu de prestaţii de asigurări sociale în temeiul unei hotărâri judecătoreşti desfiinţate în calea de atac se poate face de casa de pensii, în mod direct, prin emiterea unei decizii de debit care să constituie titlu executoriu, în condiţiile acestui text". Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; apelanta-pârâtă a depus, prin consilier juridic, un punct de vedere asupra chestiunii de drept, cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de lege.În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE,deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 1. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 6 octombrie 2017, în Dosarul nr. 1.793/93/2016, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menţionată.2. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 2 noiembrie 2017 cu nr. 3.011/1/2017, termenul pentru soluţionarea dosarului fiind stabilit la 5 martie 2018.II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile 3. Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare Articolul 179
(1) Sumele încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul general de prescripţie de 3 ani.
(2) În cazul prestaţiilor de asigurări sociale, altele decât pensiile, recuperarea sumelor prevăzute la alin. (1) se efectuează de către angajator sau, după caz, de instituţia care efectuează plata drepturilor de asigurări sociale. ¹ În cuprinsul prezentei decizii, toate referirile la Legea nr. 263/2010 au în vedere forma legii de la momentul sesizării, respectiv forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul asigurărilor sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1010 din 20 decembrie 2017, în vigoare de la 1 ianuarie 2018.
(3) CNPP, prin casele teritoriale de pensii, precum şi casele de pensii sectoriale recuperează sumele plătite necuvenit de la plătitorii prevăzuţi la alin. (2).
(4) Sumele plătite necuvenit prin intermediul caselor teritoriale de pensii şi al caselor de pensii sectoriale se recuperează de la beneficiari în baza deciziei casei respective, care constituie titlu executoriu. (...) III. Expunerea succintă a procesului 4. Prin Sentinţa civilă nr. xxx din 10 martie 2017, Tribunalul Ilfov - Secţia civilă a admis cererea formulată de contestatoarea X în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Ilfov şi a anulat decizia de debit nr. xxxxxx din 27 mai 2016 ca nelegală.5. Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că drepturile de pensie ale reclamantei s-au deschis la data de 1 octombrie 2001, iar prin sentinţa nr. xxxx din 16 octombrie 2014, pronunţată de Tribunalul Ilfov - Secţia civilă, s-a dispus obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite reclamantei, retroactiv, de la data de 1 septembrie 2013, cu luarea în considerare şi a veniturilor suplimentare atestate de adeverinţa nr. xxxx/2013; casa de pensii a pus în executare această sentinţă, prin emiterea deciziei nr. xxxxxx din 30 decembrie 2014, plătind de bunăvoie reclamantei sumele datorate.6. Ulterior, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a pronunţat decizia nr. xxxx din 22 aprilie 2015, prin care a schimbat această sentinţă, respingând cererea, ca neîntemeiată.7. Tribunalul a reţinut că pârâta, ulterior desfiinţării sentinţei constituite în titlu, prin decizia curţii de apel, nu a emis, în temeiul art. 116 din Legea nr. 263/2010, pe numele reclamantei nicio altă decizie prin care să fi stabilit cuantumul pensiei şi data la care se va face plata. În schimb, a emis alte două decizii: una prin care a anulat decizia care a pus în executare sentinţa şi decizia de debit care face obiectul prezentului proces, pentru recuperarea sumelor pretins necuvenite, încasate în perioada 1 septembrie 2013-30 iunie 2016. 8. În decizie se menţionează că plata necuvenită a drepturilor a fost generată de punerea în aplicare a dispoziţiilor Sentinţei civile nr. xxxx din 16 octombrie 2014, pronunţată de Tribunalul Ilfov - Secţia civilă.9. Din analiza conţinutului deciziei de debit contestate tribunalul a reţinut, pe de o parte, că pârâta nu a menţionat temeiul de drept al măsurilor dispuse şi nu a specificat modalitatea de stabilire a debitului, iar, pe de altă parte, că nu rezultă care este cuantumul pensiei de asigurări sociale ce i se cuvenea reclamantei, faţă de care a rezultat diferenţa calculată ca urmare a valorificării veniturilor suplimentare din adeverinţa nr. xxxx/2013. Deşi pârâta face trimitere la dispoziţiile art. 179 şi art. 181 din Legea nr. 263/2010 şi art. 172-173 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003), coroborate cu art. 153 lit. i) şi art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, aceste articole vizează modul de recuperare a debitului şi procedura de contestare a deciziei de debit, neavând legătură cu modalitatea de constituire a debitului respectiv.10. Concluzionând, tribunalul a constatat că decizia contestată nu este motivată în drept şi nu rezultă în mod cert care este cuantumul sumelor primite în plus în perioada 1 septembrie 2013-30 iunie 2016, în raport cu pensia de asigurări sociale ce i se cuvenea reclamantei. Pentru aceste motive, având în vedere prevederile art. 179 din Legea nr. 263/2010, a admis cererea şi a anulat decizia de debit ca nelegală.11. Împotriva aceste soluţii a formulat apel pârâta Casa Judeţeană de Pensii Ilfov.12. A reiterat argumentul potrivit căruia temeiul de drept care permite recuperarea sumelor plătite necuvenit este reprezentat de dispoziţiile art. 179 alin. (4) din Legea nr. 263/2010, aşa cum este menţionat şi în decizia ce face obiectul contestaţiei; din conţinutul acestei decizii rezultă atât temeiul de drept, cât şi motivarea constituirii plăţilor nedatorate, iar din buletinul de calcul rezultă în mod clar diferenţele nedatorate achitate în plus.13. Cauza debitului o constituie faptul că s-a executat, conform art. 448 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, o sentinţă care a fost ulterior desfiinţată în apel, conform dispoziţiilor art. 637 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti care constituie titlu executoriu se poate face numai pe riscul creditorului dacă hotărârea poate fi atacată cu apel sau recurs; dacă titlul este ulterior modificat ori desfiinţat, creditorul va fi ţinut, în condiţiile legii, să îl repună pe debitor în drepturile sale.14. Astfel, conform art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, dacă ulterior stabilirii sau plăţii pensiei se constată diferenţe între sumele plătite şi cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii poate emite, din oficiu, o decizie de revizuire, fără a dispune revocarea expresă a deciziilor anterioare.15. Casa Judeţeană de Pensii Ilfov a emis decizia nr. xxxxxx din 13 mai 2015, prin care a anulat decizia de pensie nr. xxxxxx din 30 decembrie 2014, conform deciziei nr. xxxx din 22 aprilie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, menţinându-se în plată drepturile de pensie şi punctajul mediu anual stabilite prin decizia de pensie nr. xxxxxx din 8 iunie 2010.16. Suma reprezentând plată nedatorată a fost constituită ca urmare a punerii în aplicare a hotărârilor judecătoreşti privind stabilirea şi plata drepturilor aferente perioadei 1 septembrie 2013-30 iunie 2016.17. Restituirea plăţii nedatorate se face ori de câte ori cineva este ţinut, în virtutea legii, să înapoieze sumele primite fără drept în temeiul unui act juridic desfiinţat ulterior. Dreptul de restituire aparţine celui care a efectuat prestaţia supusă restituirii. Prin plată se înţelege executarea unei obligaţii care are ca obiect o prestaţie pozitivă, ce poate fi de a da sau de a face. Plata nedatorată are ca efect naşterea unui raport juridic obligaţional, în temeiul căruia creditorul este obligat să restituie ceea ce a primit fără a-i fi datorat.18. La termenul de judecată din 6 octombrie 2017, din oficiu, Curtea de Apel Bucureşti a pus în discuţie admisibilitatea şi necesitatea sesizării instanţei supreme cu pronunţarea unei hotărâri prin care să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept legate de interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 179 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a stabili dacă recuperarea sumelor plătite cu titlu de prestaţii de asigurări sociale în temeiul unei hotărâri judecătoreşti desfiinţate în calea de atac se poate face de casa de pensii, în mod direct, prin emiterea unei decizii de debit care să constituie titlu executoriu, în condiţiile acestui text.IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării 19. Prin Încheierea pronunţată la 6 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru următoarele considerente:– cauza se află pe rolul unui complet al Curţii de Apel Bucureşti, care judecă în ultimă instanţă;

– de dezlegarea chestiunii de drept depinde soluţionarea pe fond a procesului, care ridică problema posibilităţii casei de pensii de a realiza o întoarcere a executării pe calea adoptării unei decizii de recuperare, în condiţiile art. 179 alin. (4) din Legea nr. 263/2010;

– problema de drept este nou-ivită pe rolul instanţelor, nefăcând obiectul dezlegării printr-o altă hotărâre a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici al unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.20. Se învederează, în acest context, necesitatea sesizării instanţei supreme din perspectiva opiniilor divergente exprimate în materie, prin soluţii de practică judiciară ori prin poziţiile adoptate cu ocazia întâlnirilor de unificare (în acest sens, şedinţa de unificare a practicii din luna octombrie 2016, în cadrul Secţiei a VII-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale a Curţii de Apel Bucureşti), fără să se poată constata cristalizarea unei jurisprudenţe suficient de bine închegate care să lipsească de obiect şi efect real, util, prezenta sesizare. 21. Se menţionează ca jurisprudenţă relevantă la nivelul secţiei: deciziile civile nr. 45 din 10 ianuarie 2017, nr. 51 din 10 ianuarie 2017, nr. 1.263 din 28 februarie 2017 şi nr. 2.684 din 2 mai 2017. 22. În cuprinsul acestor hotărâri s-a susţinut posibilitatea emiterii titlului executoriu de către casa de pensii, pentru recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de drepturi de pensie, reţinându-se, între altele, că, întrucât prevederea nu distinge între cauzele care au determinat încasarea necuvenită a drepturilor de pensie, rezultă că este general aplicabilă, inclusiv atunci când plata sumelor a fost făcută de casa de pensii în temeiul unei hotărâri judecătoreşti executorii, ulterior desfiinţată ca urmare a exercitării căii de atac. 23. Exemple de practică judiciară contrară sunt oferite de deciziile civile nr. 4.251 din 16 septembrie 2016 şi nr. 4.206 din 8 septembrie 2017, prin care s-a susţinut, în esenţă, că sumele încasate în baza titlului reprezentat de hotărârea judecătorească modificată sunt supuse restituirii, însă obligaţia se naşte pe alt tărâm decât cel al plăţii nedatorate, astfel că sancţionarea sa nu intră în sfera de competenţă a casei de pensii, exercitabilă prin emiterea unei decizii de debit în aplicarea prevederilor art. 179 alin. (4) din Legea nr. 263/2010. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept au fost exprimate prin cererea de chemare în judecată şi de exercitare a căii de atac, respectiv prin apărările formulate în proces. 24. Pârâtul-apelant şi-a întemeiat atât calea de atac, cât şi decizia ce face obiectul procesului pe ideea că desfiinţarea în calea de retractare a titlului pus în executare generează o plată nedatorată, care poate fi recuperată prin decizie emisă de casa de pensii, în timp ce reclamanta-intimată, atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin întâmpinarea depusă în apel, a exprimat opinia inaplicabilităţii art. 179 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 în absenţa unei decizii de modificare a drepturilor de pensie, procedură care, de altfel, încalcă dreptul la contestaţie prevăzut de art. 149 din Legea nr. 263/2010. 25. După comunicarea raportului, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, apelanta-pârâtă a depus, prin consilier juridic, un punct de vedere asupra chestiunii de drept, cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de lege. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 26. Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 1.793/93/2016 a opinat în sensul inaplicabilităţii prevederilor art. 179 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 pentru recuperarea sumelor plătite cu titlu de prestaţii de asigurări sociale în temeiul unei hotărâri judecătoreşti desfiinţate în calea de atac, însuşindu-şi a doua orientare a jurisprudenţei evocate, care susţine, în esenţă, că sumele încasate în baza titlului reprezentat de hotărârea judecătorească modificată sunt supuse restituirii, însă obligaţia se naşte pe alt tărâm decât al plăţii nedatorate, astfel că sancţionarea sa nu intră în sfera de competenţă a casei de pensii, exercitabilă prin emiterea unei decizii de debit. 27. Art. 179 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 dispune asupra plăţii unor sume necuvenite. Aceasta presupune inexistenţa datoriei la momentul efectuării plăţii, situaţie ce nu se verifică în ipoteza acordării unor prestaţii de asigurări sociale în temeiul unei hotărâri judecătoreşti executorii în fiinţă. Însuşindu-şi teoria plăţii „devenite" nedatorată, ca producând aceleaşi efecte la momentul invalidării temeiului care a stat la baza efectuării ei, constată că posibilităţile de recuperare oferite de Legea nr. 263/2010 caselor de pensii, în legătură cu operaţiunile care pot interveni în materia stabilirii drepturilor de pensie, nu acoperă şi situaţia desfiinţării hotărârii judecătoreşti executorii provizoriu, puse în aplicare. 28. Astfel, legea nu permite formal casei de pensii să adopte o decizie de „anulare" a unei decizii de pensii anterioare, în afara situaţiei reglementate de art. 106 alin. (3) din Legea nr. 263/2010: la cererea titularului, în termen de 30 de zile de la comunicare. Mai mult, după cum rezultă din denumire, anularea nu s-ar putea dispune decât pentru motive şi cauze sancţionabile, existente la data adoptării actului, iar nu pentru temeiuri intervenite ulterior, de natură să modifice raportul juridic, cum este cazul în speţă. Chiar admiţând că o denumire nu este decât o convenţie de limbaj, insuficientă în sine pentru a conferi deciziei natura juridică pretinsă, şi că actul e caracterizabil după operaţiunea realizată, potrivit felului acesteia, se constată că un astfel de act nu poate îmbrăca nici forma deciziei de revizuire în accepţiunea art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010. 29. Deşi textul nu o mai prevede expres, aşa cum dispunea art. 89 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, abrogată prin Legea nr. 263/2010, se înţelege că revizuirile operează pentru erori săvârşite în stabilirea şi/sau plata drepturilor de pensie, fapt, de asemenea, apreciabil la momentul respectiv. Noua reglementare vorbeşte despre diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, pentru care casa teritorială de pensii poate opera şi din oficiu modificările ce se impun, prin decizie de revizuire. Aşadar, unicul criteriu al revizuirii se raportează la legalitate/nelegalitate şi presupune inexistenţa juridică a dreptului/datoriei la momentul stabilirii/plăţii prin săvârşirea unor erori, iar „modificările ce se impun" implică exercitarea atribuţiilor casei de pensii, în limitele competenţei şi marjei de apreciere de care dispune în interpretarea şi aplicarea legislaţiei privitoare la stabilirea şi plata pensiilor. Nu ţine de domeniul revizuirii modificarea intervenită în stabilirea şi/sau plata pensiei, care nu îşi are izvorul într-o eroare de aplicare a legii din partea agenţilor casei de pensii, ci în desfiinţarea ori modificarea titlului reprezentat de o hotărâre judecătorească pusă în executare prin decizia ce se solicită a fi înlocuită. 30. Aşadar, nu există temei nici pentru anularea, nici pentru revizuirea deciziei care pune în aplicare o hotărâre judecătorească, pentru că aceasta a fost legal emisă la momentul respectiv, legale şi cuvenite fiind şi plăţile făcute în temeiul acesteia până la desfiinţare. 31. Or, dacă desfiinţarea titlului care a stat la baza unei decizii de pensie nu o face pe aceasta nici nulă, nici revizuibilă, după cum nu produce, de drept, nici efectul reintrării în vigoare a deciziei imediat anterioare, se pune problema, pe lângă cea a procedurii după care casa de pensii va stabili punctajul mediu anual şi drepturile de pensie cuvenite în urma anulării titlului, şi a căii de recuperare a sumelor plătite în temeiul lui. Consideră că aceasta nu poate fi decizia de debit emisă în condiţiile art. 179 alin. (4) din Legea nr. 263/2010, care o reglementează ca modalitate de recuperare a sumelor necuvenit acordate (pentru că drepturile de pensie au fost stabilite şi/sau plătite incorect, din eroare de fapt ori de drept a autorului/plătitorului, imputabilă sau nu, ipoteză care însă nu include şi situaţia în care drepturile au fost corect stabilite şi acordate, în aplicarea unui titlu valid, dar care se desfiinţează sau modifică ulterior, ceea ce nu poate decât să deschidă calea întoarcerii executării, în condiţiile şi după regulile procedurii civile). Într-adevăr, dacă pe fondul raportului juridic obligaţional se poate vorbi, într-un sens larg, de o plată (devenită) necuvenită, din punct de vedere procedural, situaţia desfiinţării unei hotărâri judecătoreşti nu oferă o altă cale pentru recuperarea sumelor plătite în temeiul ei, în afara întoarcerii executării. 32. Apreciază aşadar că dispoziţiile art. 179 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 nu pot fi interpretate ca recunoscând decizia de recuperare drept alternativă sumară la procedura întoarcerii executării pentru cazurile de desfiinţare a hotărârii judecătoreşti, permiţând obţinerea unui titlu prin emitere directă de către casa de pensii, cu eludarea căilor şi normelor prevăzute de cartea a V-a titlul I cap. VIII din Codul de procedură civilă, şi că organul teritorial de pensii este obligat la urmarea acestei din urmă proceduri. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 33. Jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti - instanţa de trimitere a comunicat următoarele: La nivelul Secţiei a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a curţii de apel şi al aceleiaşi secţii a Tribunalului Bucureşti există practică neunitară în privinţa modului de interpretare şi aplicare a art. 179 alin. (4) din Legea nr. 236/2010, în situaţia în care plata sumelor necuvenite a fost făcută de casa de pensii în temeiul unei hotărâri judecătoreşti executorii, ulterior desfiinţată în calea de atac. Astfel, la nivelul Secţiei a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a Curţii de Apel Bucureşti, pe de o parte, s-a argumentat că există posibilitatea emiterii titlului executoriu de către casa de pensii (decizia de debit), pentru recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de drepturi de pensie. În acest sens sunt relevante deciziile civile nr. 45 din 10 ianuarie 2017, nr. 5.854 din 16 noiembrie 2016, nr. 51 din 10 ianuarie 2017, nr. 1.263 din 28 februarie 2017 şi nr. 2.684 din 2 mai 2017. Pe de altă parte, s-a argumentat că sumele încasate în baza titlului reprezentat de hotărârea judecătorească modificată sunt supuse restituirii, însă obligaţia se naşte pe alt tărâm decât al plăţii nedatorate, astfel că sancţionarea sa nu intră în sfera de competenţă a casei de pensii, exercitabilă prin emiterea unei decizii de debit în aplicarea prevederilor art. 179 alin. (4) din Legea nr. 236/2010. Au fost considerate relevante deciziile civile nr. 4.251 din 16 septembrie 2016 şi nr. 5.421 din 28 octombrie 2016. La nivelul Secţiei a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Bucureşti a fost exprimată opinia că recuperarea sumelor plătite cu titlu de prestaţii de asigurări sociale în temeiul unei hotărâri judecătoreşti desfiinţate în calea de atac se poate face de casa de pensii, în mod direct, prin emiterea unei decizii de debit care să constituie titlu executoriu, în condiţiile art. 179 alin. (4) din Legea nr. 236/2010. Tribunalele Giurgiu şi Ialomiţa au îmbrăţişat aceeaşi opinie ca aceea anterior redată a Tribunalului Bucureşti. S-au ataşat: Sentinţa nr. 2.883 din 17 martie 2016 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, definitivă prin Decizia nr. 5.739 din 11 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale; Sentinţa nr. 2.232 din 1 martie 2016 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, definitivă prin Decizia nr. 4.107 din 8 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale; Sentinţa nr. 265/LM din 14 septembrie 2016 a Tribunalului Giurgiu - Secţia civilă; Sentinţa nr. 122 din 19 ianuarie 2017 a Tribunalului Ilfov - Secţia civilă; Sentinţa nr. 1.590 din 8 iunie 2017 a Tribunalului Ilfov - Secţia civilă; Sentinţa nr. 740 din 16 martie 2017 a Tribunalului Ilfov - Secţia civilă; Sentinţa nr. 1.253 din 5 mai 2017 a Tribunalului Ilfov - Secţia civilă. Jurisprudenţa celorlalte instanţe din ţară 34. Curtea de Apel Bacău a comunicat că nu au fost identificate cauze în care să se fi discutat această problemă de drept. Opinia unanimă a judecătorilor Secţiei I civile este în sensul că pentru soluţionarea problemei de drept sunt aplicabile, mutatis mutandis, considerentele reţinute în paragrafele 25 şi 32 din Decizia nr. 12 din 19 iunie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 849 din 26.10.2017. Tribunalul Neamţ - Secţia I civilă opinează că recuperarea sumelor plătite cu titlu de prestaţii de asigurări sociale, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti desfiinţate în calea de atac, se poate face de către casa de pensii, în mod direct, prin emiterea unei decizii de debit care constituie titlu executoriu, în condiţiile art. 179 alin. (4) din Legea nr. 236/2010. A ataşat sentinţele civile nr. 1.950 din 29 septembrie 2017, aflată în apel, şi nr. 2.233 din 27 octombrie 2017, definitivă prin neapelare. 35. Curtea de Apel Braşov a comunicat punctul de vedere al magistraţilor Secţiei I civile, potrivit căruia, în interpretarea art. 179 alin. (4) din Legea nr. 236/2010, recuperarea sumelor plătite cu titlu de prestaţii de asigurări sociale în temeiul unei hotărâri judecătoreşti desfiinţate în calea de atac se poate face în temeiul unei decizii ce constituie titlu executoriu de către casa teritorială de pensii. Textul supus analizei nu distinge asupra temeiului pe baza căruia s-au efectuat plăţile, iar o hotărâre judecătorească desfiinţată în calea de atac nu produce niciun efect, încât prestaţiile efectuate trebuie restituite. Scopul declarat al reglementării este recuperarea sumelor plătite necuvenit, iar mijlocul procedural este decizia casei de pensii ce constituie titlu executoriu, pentru a preveni faza judecăţii, ceea ce nu exclude contestarea în instanţă a acestui titlu. 36. Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă a comunicat două hotărâri judecătoreşti pe care le-a apreciat ca fiind relevante: deciziile civile nr. 97/AS din 28 februarie 2017 şi nr. 183/AS din 4 aprilie 2017. În aceste cauze, instanţa de fond a respins cererile introductive, reţinând că intimata casa de pensii poate recupera prestaţiile de asigurări sociale plătite necuvenit beneficiarilor, decizia de debit contestată având caracterul unui titlu executoriu. Sentinţele au rămas definitive prin respingerea ca nefondat/constatarea nulităţii apelului. Tribunalul Constanţa - Secţia I civilă a exprimat opinia potrivit căreia sumele plătite cu titlu de prestaţii de asigurări sociale în temeiul unei hotărâri judecătoreşti pot fi recuperate în procedura întoarcerii executării, iar nu în procedura reglementată prin art. 179 alin. (4) din Legea nr. 236/2010, întrucât la momentul când au fost plătite nu aveau caracter necuvenit. 37. Curtea de Apel Piteşti a comunicat că practica instanţelor din raza sa de competenţă este în sensul că recuperarea sumelor plătite cu titlu de prestaţii de asigurări sociale în temeiul unei hotărâri judecătoreşti desfiinţate în calea de atac se poate face de casa de pensii, în mod direct, prin emiterea unei decizii de debit care constituie titlu executoriu, în condiţiile art. 179 alin. (4) din Legea nr. 236/2010. A ataşat Decizia civilă nr. 2.708 din 5 octombrie 2017 a Secţiei I civile a curţii de apel. 38. Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară în materie şi nici nu au exprimat opinii teoretice. 39. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. 40. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Deşi nu vizează în mod direct chestiunea de drept supusă interpretării în prezenta sesizare, sunt de semnalat următoarele decizii de unificare a practicii judiciare, prin intermediul celor două mecanisme de unificare reglementate de Codul de procedură civilă, după cum urmează: Decizia nr. 33 din 15 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 21.06.2017, prin care s-a stabilit că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, prin raportare la dispoziţiile art. 5 şi art. 10 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, precum şi a Procedurii de efectuare a restituirilor, aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi ministrului finanţelor publice nr. 2.073/1.623/2014, nu se recuperează sumele reprezentând pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, încasate necuvenit după data de 1 octombrie 2014, dacă aceste sume reprezintă drepturi aferente unei perioade anterioare datei de 1 octombrie 2014. Decizia nr. 40 din 29 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 14.07.2017, prin care s-a stabilit că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, sumele reprezentând pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, încasate în baza unor hotărâri judecătoreşti desfiinţate în căile de atac, nu se recuperează. Prin această decizie, între altele, s-a reţinut: „Din perspectivă temporală, în raport cu momentul intrării în vigoare a acestui act normativ, debitele sunt cele aferente perioadei anterioare momentului de referinţă al legii - 1 octombrie 2014, decurgând din pensii, indemnizaţii sociale pentru pensionari şi indemnizaţii pentru însoţitor necuvenite beneficiarului prestaţiei sociale care fie erau deja constituite - caz în care casele de pensii competente au emis un titlu executoriu în temeiul art. 179 din Legea nr. 263/2010, fie aceste titluri executorii, vizând drepturi necuvenite pentru aceeaşi perioadă anterioară datei de 1 octombrie 2014, urmau a fi emise, aşadar, constituite, ulterior intrării în vigoare a legii. (...)." (paragraful 73). De asemenea, la paragraful 83 al aceleiaşi decizii s-au reţinut următoarele: „În acelaşi context se poate observa că, în expunerea de motive, se face trimitere la actele normative speciale prin care se prevedeau scutiri de la plata diferenţelor între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite pensionarului, prin derogare de la prevederile art. 107 din Legea nr. 263/2010 (...), scutiri de la plata debitelor a pensionarilor proveniţi din sistemul de asigurări sociale al agricultorilor către bugetul de stat (...) sau scutiri de la plata sumelor încasate în temeiul unor hotărâri judecătoreşti de acordare a pensiilor de serviciu în cuantumul anterior Legii nr. 119/2010, desfiinţate în căile de atac." Decizia nr. 12 din 19 iunie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 849 din 26.10.2017, prin care s-a stabilit că: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 179 din Legea nr. 263/2010, coroborate cu dispoziţiile art. 114 şi art. 116 din acelaşi act normativ, legalitatea deciziei de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale este condiţionată de suspendarea sau sistarea (anterioară ori concomitentă) pensiei printr-o decizie emisă de casele teritoriale/sectoriale de pensii. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 41. În urma verificărilor efectuate se constată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 179 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 cu privire la alte aspecte decât cele vizate de prezenta sesizare. IX. Raportul asupra chestiunii de drept 42. Prin raportul întocmit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat că dispoziţiile art. 179 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 sunt aplicabile şi în cazul recuperării sumelor achitate cu titlu de prestaţii de asigurări sociale, în temeiul unor hotărâri judecătoreşti desfiinţate în căile de atac. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 43. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: Asupra admisibilităţii sesizării 44. Temeiul sesizării de faţă îl constituie dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată." 45. Reglementând în cuprinsul textului anterior citat procedura pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a unor chestiuni de drept, ca mijloc de asigurare a unei practici judiciare unitare în interpretarea şi aplicarea legii de către instanţele judecătoreşti, alături de mecanismul recursului în interesul legii, legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, după cum urmează: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă;

– cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

– ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;

– chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate; şi

– asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.46. Din examinarea circumstanţelor cauzei deduse judecăţii pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale se constată că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate, pentru argumentele ce succedă: 47. Existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă, în competenţa unui complet legal învestit cu soluţionarea sa Această condiţie este îndeplinită întrucât litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea, având ca obiect anularea unei decizii de debit emise de Casa Judeţeană de Pensii Ilfov, pentru recuperarea sumelor încasate necuvenit de contestatoare cu titlu de pensie, întemeiată pe dispoziţiile art. 179 alin. (4) din Legea nr. 263/2010, este în curs de judecată, curtea de apel învestită cu judecarea apelului urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă, iar cauza ce face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al curţii de apel învestit să o soluţioneze. Jurisdicţia în materia asigurărilor sociale se realizează în condiţiile Legii nr. 263/2010, prin intermediul tribunalelor şi curţilor de apel, acestea din urmă soluţionând apelurile declarate împotriva hotărârilor tribunalelor, în ultimă instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 155 din această lege. 48. Chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită are înrâurire asupra modului de soluţionare pe fond a cauzei Situaţia premisă permite instanţei sesizate concluzia că şi această condiţie de admisibilitate este îndeplinită. Astfel, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale este învestită cu soluţionarea unei cereri de apel în cadrul unui litigiu având ca obiect anularea deciziei emise de Casa Judeţeană de Pensii Ilfov, în temeiul art. 179-181 din Legea nr. 263/2010, pentru recuperarea sumei achitate în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. xxxx din 16 octombrie 2014, pronunţată de Tribunalul Ilfov - Secţia civilă. Prin această sentinţă s-a dispus obligarea Casei Judeţene de Pensii Ilfov la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite reclamantei, retroactiv, de la data de 1 septembrie 2013, cu luarea în considerare şi a veniturilor suplimentare atestate de adeverinţa nr. xxxx/2013. Casa Judeţeană de Pensii Ilfov a pus în executare sentinţa menţionată, prin emiterea deciziei nr. xxxxxx din 30 decembrie 2014, plătind de bunăvoie reclamantei sumele datorate. Ulterior, prin decizia nr. xxxx din 22 aprilie 2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în urma admiterii recursului, a schimbat sentinţa atacată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. Casa Judeţeană de Pensii Ilfov a emis decizia de debit, care face obiectul prezentei contestaţii, în care indică faptul că plata necuvenită a drepturilor a fost generată de punerea în aplicare a dispoziţiilor sentinţei pronunţate de Tribunalul Ilfov, făcând trimitere la prevederile art. 179 şi art. 181 din Legea nr. 263/2010 şi art. 172-173 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, coroborate cu prevederile art. 153 lit. i) şi art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010. Ceea ce se urmăreşte prin promovarea sesizării este a se stabili dacă recuperarea sumei plătite cu titlu de prestaţie de asigurări sociale, în temeiul hotărârii judecătoreşti desfiinţate în calea de atac, se poate face, în mod direct, de casa teritorială de pensii, prin emiterea unei decizii de debit care constituie titlu executoriu, în condiţiile art. 179 alin. (4) din Legea nr. 263/2010. În aceste condiţii, de dezlegarea chestiunii de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei în care s-a formulat sesizarea. 49. Chestiunea de drept să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare Scopul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile este acela de a preîntâmpina generarea unei jurisprudenţe neunitare, ca urmare a unei interpretări şi aplicări diferite a unei dispoziţii legale. Evaluarea acestei condiţii revine instanţei supreme, astfel cum s-a reţinut deja în decizii anterioare pronunţate în această materie (deciziile nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014; nr. 3 şi nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept). În acest sens, evaluarea noutăţii chestiunii de drept presupune ca: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra acesteia şi să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluţionare; problema de drept să fie nouă, adică să derive dintr-o dispoziţie legală intrată recent în vigoare sau dintr-o dispoziţie legală mai veche, a cărei aplicare frecventă să devină actuală recent, determinată de anumite realităţi sociale sau economice; problema de drept să nu fi primit deja o anumită interpretare concretizată în jurisprudenţă, astfel încât să fie, de fapt, susceptibilă a fi tranşată în cadrul unui recurs în interesul legii - criteriu de evaluare a noutăţii care se suprapune parţial celui dintâi aflat în această enumerare. Este îndeplinită condiţia referitoare la noutatea chestiunii de drept care face obiectul sesizării, fiind vorba despre o reglementare care, chiar dacă nu a intrat de curând în vigoare, nu a primit o dezlegare consistentă şi de durată din partea instanţelor. Din relaţiile comunicate de curţile de apel, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu a rezultat cristalizarea unei practici în legătură cu interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 179 alin. (4) din Legea nr. 263/2010, hotărârile judecătoreşti pronunţate nefiind numeroase. Examenul jurisprudenţial a relevat că nu s-a cristalizat o opinie majoritară în privinţa chestiunii de drept a cărei lămurire se cere, punctele de vedere exprimate oferind indicii referitoare la posibilitatea apariţiei unei practici neunitare. De asemenea este îndeplinită şi condiţia referitoare la caracterul real şi serios al problemei de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, opiniile divergente în materie, întemeiate pe argumente derivând din acelaşi text de lege, conferind chestiunii de drept un grad suficient de mare de dificultate. Este îndeplinită şi ultima condiţie impusă de art. 519 din Codul de procedură civilă, în sensul că asupra acestei chestiuni de drept, de lămurirea căreia depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. Asupra fondului sesizării 50. Prevederile art. 179 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 reglementează o cale procedurală specială, pusă la dispoziţia instituţiei care administrează sistemul public de pensii, şi anume aceea a emiterii unui titlu executoriu pentru recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale de la beneficiari, sume plătite prin intermediul caselor de pensii. 51. Practica neunitară poartă asupra sintagmei „sumele încasate/plătite necuvenit", cuprinsă în textul de lege analizat, în cazul particular în care suma este achitată în baza efectului executoriu provizoriu al unei hotărâri judecătoreşti, desfiinţate în calea de atac. Se solicită a se lămuri dacă recuperarea sumelor achitate cu titlu de prestaţii de asigurări sociale în baza acestui tip de titlu executoriu (în materia asigurărilor sociale hotărârea de primă instanţă este executorie), desfiinţat de instanţa de control judiciar, se poate face de către casa de pensii, în mod direct, prin emiterea unei decizii de debit. 52. Într-o primă opinie se apreciază că, în această situaţie, sumele achitate în baza unui titlu provizoriu, reprezentat de o hotărâre judecătorească, au la data acordării caracter cuvenit. Situaţia de fapt învederată nu se circumscrie unei plăţi voluntare, nedatorate şi făcute din eroare de către casa de pensii, ci unei plăţi voluntare, datorate la data efectuării prestaţiei în baza unui titlu executoriu, respectiv din calitatea de debitor al unei obligaţii stabilite în sarcina sa printr-un titlu executoriu, iar nu din calitatea de instituţie plătitoare a unei prestaţii de asigurări sociale care face o plată nedatorată, din eroare. Casa de pensii se poate îndrepta, pe cale separată, la instanţa de executare, cu o cerere în restabilirea situaţiei anterioare, în condiţiile art. 724 alin. (3) din Codul de procedură civilă, text de lege care nu distinge după cum executarea a avut loc de bunăvoie sau silit. În această situaţie, casa de pensii nu poate revizui şi nici anula decizia emisă în baza hotărârii judecătoreşti desfiinţate, pentru a determina baza de calcul aferentă sumelor astfel achitate, deci nu poate emite decizie de debit. 53. În cea de-a doua opinie se consideră că, în această situaţie, se aplică dispoziţiile art. 179 alin. (4) din Legea nr. 263/2010, care nu disting în privinţa modului de constituire a debitului, caracterul provizoriu al executării hotărârii de primă instanţă determinând ca, la finalizarea procedurii judiciare, efectul reformării hotărârii să fie acelaşi cu cel al altor situaţii în care se impune recuperarea unor prestaţii plătite fără temei legal, respectiv plata efectuată nu este legală şi se impune a fi recuperată. Prin urmare, nu se poate considera că decizia de debit se emite doar în cazul în care au existat erori de calcul din culpa plătitorului sau a beneficiarului prestaţiei, care nu a pus la dispoziţia casei de pensii datele corecte sau complete, ci în toate situaţiile în care plata este lipsită de temei legal. 54. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept observă că mecanismul prin care casa de pensii pune în aplicare o hotărâre a instanţei de judecată este acela al emiterii unei decizii care trebuie să cuprindă dispoziţiile respectivei hotărâri, aceasta fiind forma prin care se constată executat actul jurisdicţional. În cazul în care se dispune recalcularea pensiei prin adăugarea unor venituri suplimentare, se emite o decizie care se conformează acestor dispoziţii. 55. În această materie, hotărârile primei instanţe sunt executorii de drept potrivit dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă. În acelaşi sens, în alin. (2) se prevede că executarea hotărârilor prevăzute la alin. (1) are caracter provizoriu. 56. În considerarea art. 637 alin. (1) din Codul de procedură civilă, punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti care constituie titlu executoriu se poate face numai pe riscul creditorului, dacă hotărârea poate fi atacată cu apel sau cu recurs; dacă titlul este ulterior modificat sau desfiinţat, creditorul va fi ţinut în condiţiile legii să îl repună pe debitor în drepturile sale în tot sau în parte, după caz. 57. Din interpretarea dispoziţiilor legale menţionate rezultă că riscul pe care şi-l asumă creditorul este acela de a fi obligat la întoarcerea totală sau parţială a executării, în cazul modificării ori desfiinţării hotărârii judecătoreşti în calea de atac a apelului sau a recursului, după caz. 58. Atunci când hotărârea este desfiinţată în calea de atac, dispoziţiile acesteia, materializate în actul administrativ de executare reprezentat de decizia casei de pensii, devin caduce, întrucât dispare temeiul juridic în baza căruia au fost aplicate, respectiv suportul legal al plăţii. 59. În susţinerea primei opinii a fost utilizat argumentul potrivit căruia în legea specială nu există temei pentru desfiinţarea deciziei în această situaţie, nici pe calea revizuirii, conform art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, şi nici pe cea a anulării, potrivit art. 106 alin. (3) din aceeaşi lege, caz în care se deduce că ar rămâne în vigoare decizia emisă în baza hotărârii judecătoreşti desfiinţate. 60. Nu constituie însă obiect al prezentei sesizări, motiv pentru care nu va fi analizată în cauză, modalitatea prin care casa de pensii revocă respectiva decizie, aspect ce ţine de modalitatea de a dovedi existenţa debitului, problema de drept limitându-se doar la a se stabili dacă pentru recuperarea acestuia poate fi emisă, în mod direct, o decizie de debit. 61. Prin urmare, chestiunea de drept ce se solicită a fi lămurită este dacă, în această situaţie, este aplicabil art. 179 alin. (4) din Legea nr. 263/2010, care dispune că „sumele plătite necuvenit prin intermediul caselor teritoriale de pensii şi al caselor de pensii sectoriale se recuperează de la beneficiari în baza deciziei casei respective, care constituie titlu executoriu." 62. Dispoziţiile art. 179 alin. (4) din Legea nr. 263/2010, ca, de altfel, toate normele cu caracter procedural cuprinse în această lege, au caracterul unor norme speciale, derogatorii de la dispoziţiile de drept comun, şi care se completează cu acestea din urmă, numai în măsura în care nu este contrazisă raţiunea instituirii lor. 63. Dreptul comun în materie este reprezentat de procedura întoarcerii executării, reglementată de art. 724 alin. (3) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „dacă nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării în condiţiile alin. (1) şi (2), cel îndreptăţit o va putea cere, pe cale separată, instanţei de executare. (...)" 64. Or, dacă legiuitorul care a legiferat în materia drepturilor de asigurări sociale ar fi intenţionat să trimită la dispoziţiile de drept comun în situaţia recuperării sumelor plătite în condiţiile din cauza pendinte, ar fi menţionat expres această împrejurare. Dimpotrivă, pentru recuperarea debitelor se completează norma specială cu prevederile Codului de procedură fiscală în materie, astfel cum dispune art. 181 alin. (2) din Legea nr. 263/2010. 65. Aceasta deoarece debitele provenite din prestaţii de asigurări sociale sunt venituri publice aparţinând bugetului asigurărilor sociale de stat şi nu decurg dintr-un raport juridic de drept privat, căruia să i se aplice dispoziţiile de drept comun. 66. Legea nr. 263/2010 prevede o procedură specială pentru recuperarea sumelor plătite necuvenit prin intermediul caselor de pensii, şi anume aceea a emiterii unei decizii de debit, ce constituie titlu executoriu şi care poate fi atacată în condiţiile acestei legi. 67. În acest sens, potrivit art. 149 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 263/2010, deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestaţii, iar deciziile de pensie necontestate în termenul prevăzut la alin. (1) sunt definitive. 68. Potrivit art. 151 din acelaşi act normativ, hotărârile Comisiei Centrale de Contestaţii pot fi atacate la instanţa judecătorească competentă, în conformitate cu prevederile art. 153 lit. i) din lege (contestaţiile împotriva măsurilor de executare silită, dispuse în baza acestei legi), în termen de 30 de zile de la comunicare. 69. Cum legea nu distinge în privinţa cauzelor care au determinat încasarea necuvenită a drepturilor de pensie, şi anume eroare de calcul revizuită, culpa beneficiarului sau, cum este în cazul de faţă, desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti, toate sumele care se dovedesc a nu fi fost datorate cu titlu de prestaţie de asigurări sociale şi care au fost încasate necuvenit, inclusiv prin interpretarea şi aplicarea greşită a legislaţiei, se recuperează în baza procedurii speciale instituite de lege la îndemâna instituţiei publice care administrează fondurile de asigurări sociale, asigurându-se în acest mod celeritate procedurii de recuperare a debitelor ce constituie venit la bugetul asigurărilor sociale de stat. 70. De altfel, existenţa acestei proceduri de emitere a deciziei de debit în cazul desfiinţării unor hotărâri judecătoreşti rezultă şi din modul în care au fost reglementate prin Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii (Legea nr. 125/2014) situaţiile în care s-a dispus această scutire, atât în cazul debitelor izvorâte din erori de calcul, cât şi al celor provenite din desfiinţarea în căile de atac a hotărârilor de primă instanţă, prin care au fost acordate sume reprezentând pensie, indemnizaţie specială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor. 71. Dispoziţiile Legii nr. 125/2014 au constituit obiect de interpretare al instanţei supreme în procedurile de unificare a practicii judiciare, în acest sens fiind pronunţate deciziile nr. 33 din 15 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 21.06.2017, şi nr. 40 din 29 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 14.07.2017 (Decizia nr. 40/2017), de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul cărora a fost analizată şi procedura de emitere a deciziei de debit, din perspectiva aplicării în timp a normei de scutire de la plată a unor debite. 72. Deşi nu vizează în mod direct problema de drept supusă dezlegării în prezenta sesizare, este util a fi menţionată Decizia nr. 40/2017, prin care s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, sumele reprezentând pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, încasate în baza unor hotărâri judecătoreşti desfiinţate în căile de atac, nu se recuperează." 73. Prin această decizie, între altele, s-a reţinut: „Din perspectivă temporală, în raport cu momentul intrării în vigoare a acestui act normativ, debitele sunt cele aferente perioadei anterioare momentului de referinţă al legii - 1 octombrie 2014, decurgând din pensii, indemnizaţii sociale pentru pensionari şi indemnizaţii pentru însoţitor necuvenite beneficiarului prestaţiei sociale care fie erau deja constituite - caz în care casele de pensii competente au emis un titlu executoriu în temeiul art. 179 din Legea nr. 263/2010, fie aceste titluri executorii, vizând drepturi necuvenite pentru aceeaşi perioadă anterioară datei de 1 octombrie 2014, urmau a fi emise, aşadar, constituite, ulterior intrării în vigoare a legii. (...)." (paragraful 73). 74. De asemenea, la paragraful 83 al aceleiaşi decizii s-au reţinut următoarele: „În acelaşi context se poate observa că, în expunerea de motive, se face trimitere la actele normative speciale prin care se prevedeau scutiri de la plata diferenţelor între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite pensionarului, prin derogare de la prevederile art. 107 din Legea nr. 263/2010 (...), scutiri de la plata debitelor a pensionarilor proveniţi din sistemul de asigurări sociale al agricultorilor către bugetul de stat sau scutiri de la plata sumelor încasate în temeiul unor hotărâri judecătoreşti de acordare a pensiilor de serviciu în cuantumul anterior Legii nr. 119/2010, desfiinţate în căile de atac." 75. Rezultă aşadar şi din considerentele deciziei menţionate că procesele în care s-a pus problema aplicării în timp a legii privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii au fost cele în care s-au emis decizii de debit după ce hotărârile judecătoreşti de primă instanţă, care dispuneau revenirea la cuantumul pensiilor de serviciu, au fost desfiinţate în căile de atac.

76. Recursul în interesul legii, soluţionat prin Decizia nr. 12 din 19 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 849 din 26.10.2017, care se referă la situaţia interdicţiilor de cumul al pensiei cu anumite tipuri de venituri, caz în care decizia în plată trebuie suspendată sau desfiinţată şi recuperată diferenţa prin decizie de debit, nu este aplicabil situaţiei din prezenta sesizare, în care debitul a provenit dintr-o hotărâre judecătorească desfiinţată în calea de atac. 77. În concluzie, Legea nr. 263/2010 constituie o normă specială care prevede proceduri derogatorii de la dispoziţiile dreptului comun, inclusiv în ceea ce priveşte recuperarea unor sume reprezentând prestaţii de asigurări sociale, fără a distinge între cauzele care au generat aceste debite. 78. Legislaţia asigurărilor sociale, care reglementează raporturi juridice de drept public, şi nu privat, a creat o procedură mai suplă şi rapidă de constatare şi recuperare a creanţelor aparţinând bugetului asigurărilor sociale de stat, neputându-se asimila aceste raporturi juridice celor ivite între particulari, în privinţa cărora sunt incidente dispoziţiile dreptului comun în materia stabilirii şi executării unor creanţe. 79. Prin urmare, nu există o justificare legală pentru a se face distincţie între modalităţile de constituire a debitelor, care să atragă proceduri distincte de recuperare a acestora. 80. Aşa cum se constată din considerentele anterior expuse, analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a avut în vedere forma legii de la momentul sesizării, respectiv textul art. 179 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 anterior modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul asigurărilor sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1010 din 20 decembrie 2017, în vigoare de la 1 ianuarie 2018, modificări ce nu fac obiectul dezlegărilor date prin prezenta decizie. 81. Pentru argumentele expuse se reţine că dispoziţiile art. 179 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 sunt aplicabile şi în cazul recuperării sumelor achitate cu titlu de prestaţii de asigurări sociale, în temeiul unor hotărâri judecătoreşti desfiinţate în căile de atac. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 1.793/93/2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea dispoziţiilor art. 179 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, recuperarea sumelor plătite cu titlu de prestaţii de asigurări sociale, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti desfiinţate în calea de atac, se poate face de către casa de pensii, în mod direct, prin emiterea unei decizii de debit, care constituie titlu executoriu. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 martie 2018. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE GABRIELA ELENA BOGASIU Magistrat-asistent, Elena Adriana Stamatescu