DECIZIE Nr.
185 din 2 martie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 din Ordonanta Guvernului nr.
22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice,
stabilite prin titluri executorii
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 332 din 19 mai 2010
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu
-judecător
Tudorel Toader -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Fabian Niculae -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa
Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale
instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, excepţie
ridicată de Oana-Georgiana Bidiuţă în Dosarul nr. 2.709/302/2009
al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
La apelul nominal se constată lipsa
părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal
îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 27 mai 2009, pronunţată
în Dosarul nr. 2.709/302/2009, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti
a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 din Ordonanţa Guvernului
nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale
instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii. Excepţia
a fost ridicată de Oana-Georgiana Bidiuţă într-o cauză
având ca obiect o contestaţie la executare.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorul consideră
că textul de lege este neconstituţional, deoarece prin acesta se
instituie o procedură specială în considerarea calităţii de
debitor a instituţiilor publice, procedură ce înlătură
dreptul creditorului de a urmării silit, în intervalul de 6 luni
menţionat, bunurile aparţinând domeniului privat al statului, supuse
în mod normal regimului de drept comun. Se conferă, astfel, statului
privilegiul de a amâna aprobarea sumelor din bugetele instituţiilor
publice necesare executării obligaţiilor de plată faţă
de creditori, deoarece din economia dispoziţiilor ordonanţei
criticate rezultă că executarea silită a obligaţiilor de
plată ale instituţiilor publice se poate face numai asupra resurselor
băneşti ale instituţiei, nu şi asupra bunurilor mobile sau
imobile, chiar dacă acestea se află în proprietatea privată a
debitorului. Mai mult, includerea acestor sume în bugetul de venituri şi
cheltuieli al instituţiei publice rămâne la dispoziţia
ordonatorului de credite bugetare, acesta fiind singurul abilitat să
întreprindă măsurile la care se referă art. 2 din
ordonanţă şi să dispună efectuarea plăţii
fără ca ordonanţa să prevadă o sancţiune
eficientă pentru nerespectarea acestor obligaţii. Textul criticat
contravine în primul rând art. 16 din Constituţie, deoarece pune
creditorii instituţiilor publice într-o poziţie de inegalitate în
raport cu alţi creditori, primii neputând să uzeze de dreptul la
executare silită decât după trecerea unui termen de 6 luni şi
chiar şi atunci numai asupra resurselor alocate de la buget în acest scop.
De asemenea, norma criticată contravine art. 44 alin. 1 teza întâi din
Constituţie, potrivit căruia dreptul de proprietate şi creanţele
asupra statului sunt garantate, respectiv proprietatea privată este
garantată şi ocrotită în mod egal de lege.
Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti consideră că excepţia ridicată este
întemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului,
pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10
şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie prevederile art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002
privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor
publice, stabilite prin titluri executorii, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, astfel cum a fost
modificată prin Legea nr. 110/2007, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 300 din 5 mai 2007, prevederi ce au următorul
conţinut: „Dacă executarea creanţei stabilite prin titluri
executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri,
instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să
facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de
plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit
somaţia de plată comunicată de organul competent de executare,
la cererea creditorului."
In opinia autorului excepţiei de
neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin
dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (2) privind
egalitatea în drepturi şi art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de
proprietate privată şi art. 6 privind dreptul la un proces echitabil
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia, Curtea constată că
asupra dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002
privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor
publice, stabilite prin titluri executorii, s-a mai pronunţat, prin
raportare la prevederile art. 44 alin. (2) din Constituţie, prin Decizia
nr. 938 din 23 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 627 din 22 septembrie 2009, constatând că sunt constituţionale.
Cu această ocazie, Curtea a reţinut că prin actul normativ
criticat este protejat atât dreptul de proprietate al instituţiilor
publice, cât şi cel al creditorilor acestora, în egală
măsură, de vreme ce instituţia debitoare este obligată
să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini
obligaţia de plată.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură
a determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii
Constituţionale, argumentarea şi soluţia reţinute în
decizia de mai sus îşi menţin valabilitatea şi în prezenta
cauză, inclusiv în ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art.
16 alin. (2) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al
art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa
Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale
instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, excepţie
ridicată de Oana-Georgiana Bidiuţă în Dosarul nr. 2.709/302/2009
al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 2 martie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae