DECIZIE Nr.
198 din 12 februarie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 43 alin. (3), art. 171, art. 172 si
art. 173 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura
fiscala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 151 din 11 martie 2009
Ioan Vida
- preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Benke Ksroly - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (3), art. 171, 172 şi 173
din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,
excepţie ridicată de Constantin Cârstea în Dosarul nr. 3.783/4/2008 al
Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.
La apelul nominal se prezintă
autorul excepţiei, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a
fost legal îndeplinită.
Autorul excepţiei arată că, prin nesemnarea şi
neştampilarea actelor fiscale, se evită răspunderea personală, iar determinarea
venitului net în mod anticipat creează incertitudini. Solicită admiterea
excepţiei ridicate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată în ceea ce
priveşte art. 43 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 şi ca
inadmisibilă în ceea ce priveşte art. 171, 172 şi 173 din aceeaşi ordonanţă.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 11 noiembrie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 3/783/4/2008, Tribunalul
Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (3), art. 171, art. 172 şi
art. 173 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală, excepţie ridicată
de Constantin Cârstea într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei
contestaţii la executare silită.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că emiterea actului administrativ fiscal
prin intermediul mijloacelor informatice fără ca acesta să fie semnat şi
ştampilat încalcă principiul constituţional al egalităţii, emitenţii unor
astfel de acte fiind privilegiaţi sub aspectul răspunderii faţă de cei care
sunt obligaţi să semneze şi să ştampileze actele fiscale emise în condiţiile
art. 43 alin. (2) din Codul de procedură fiscală. În ceea ce priveşte prevederile art. 171-173 din Ordonanţa Guvernului
nr. 92/2003, se apreciază că sunt neconstituţionale, întrucât impun obligaţia
instituţiilor financiare de a formula la începutul fiecărui an documente
referitoare la venituri şi cheltuieli anticipate. Or, acestea nu pot fi
anticipate în mod exact, astfel încât printr-o atare operaţiune se încalcă
principiul constituţional al aşezării juste a sarcinilor fiscale.
Tribunalul Bucureşti
- Secţia a V-a civilă apreciază excepţia de
neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate privind art. 43 alin. (3) din Ordonanţa
Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală este neîntemeiată,
iar cea privind art. 171, 172 şi 173 din aceeaşi ordonanţă este inadmisibilă.
Avocatul Poporului apreciază
că prevederile legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 43 alin. (3), art. 171, 172 şi 173 din Ordonanţa
Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, texte care au următorul
cuprins:
- Art. 43 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr.
92/2003: „(3) Actul administrativ fiscal emis în condiţiile alin. (2) prin
intermediul mijloacelor informatice este valabil şi în cazul în care nu poartă
semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, şi
ştampila organului emitent, dacă îndeplineşte cerinţele legale aplicabile în
materie."
Prevederile art. 171 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 cuprind reguli referitoare la eliberarea
şi distribuirea sumelor realizate prin executare silită.
Art. 172 şi 173 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003
prevăd norme procedurale pentru exercitarea contestaţiei la executare silită,
respectiv persoanele care pot formula contestaţie, condiţiile în care îşi pot
exercita acest drept, precum şi termenul în care se poate formula o atare
contestaţie.
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile art. 43 alin.
(3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 încalcă prevederile constituţionale
ale art. 16 privind egalitatea în faţa legii, iar textul art. 171-173 din
acelaşi cod este contrar art. 56 alin. (2) din Constituţie privind aşezarea
justă a sarcinilor fiscale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea reţine următoarele:
1. Prevederile art. 43 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului
nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală precizează elementele
obligatorii pe care trebuie să le cuprindă un act administrativ fiscal emis
prin intermediul mijloacelor electronice. Spre deosebire de actele
administrative fiscale care nu sunt emise pe cale electronică şi care trebuie
să cuprindă toate elementele prevăzute la art. 43 alin. (2) din Ordonanţa
Guvernului nr. 92/2003, cele prevăzute la art. 43 alin. (3) din aceeaşi
ordonanţă sunt valabile şi în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor
împuternicite ale organului fiscal şi ştampila organului emitent. Nu se poate
reţine existenţa unei situaţii de discriminare, sub aspectul răspunderii, între
emitenţii actelor administrative fiscale, fie ele electronice sau nu. Astfel,
potrivit art. 43 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, un act administrativ
fiscal, indiferent de mijloacele folosite pentru emiterea lui, cuprinde
suficiente elemente pentru a putea fi identificat organul emitent. In aceste
condiţii, este evident că va putea fi identificată persoana împuternicită a
organului fiscal care a emis acel act, aceasta putând fi trasă la răspundere
disciplinară, civilă sau penală, după caz. O asemenea persoană va răspunde în faţa legii în aceleaşi
condiţii ca şi persoana care a semnat şi ştampilat actul administrativ fiscal.
Având în vedere cele expuse, sub aspectul egalităţii de răspundere între
persoanele împuternicite ale organului fiscal care a emis actul administrativ
fiscal, Curtea nu poate reţine încălcarea art. 16 din Constituţie.
2. Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 171 din Codul de procedură fiscală este inadmisibilă, textul
criticat neavând legătură cu soluţionarea cauzei. In speţă, stadiul procesual
se află în faza contestaţiei la executare silită, iar textul priveşte regulile
referitoare la eliberarea şi distribuirea sumelor realizate prin executare
silită. De altfel, Curtea reţine că autorul excepţiei nu dovedeşte niciun
interes juridic în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 171 din Codul de procedură fiscală, interes care trebuie să fie direct,
născut şi actual.
Cu privire la critica de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 172 şi 173 din Codul de procedură fiscală, Curtea observă că
obiecţiile autorului nu au legătură cu acestea, critica referindu-se la
stabilirea plăţilor anticipate pe impozite şi nu la regulile ce guvernează
contestaţia la executare silită. In consecinţă, se constată că excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 172 şi 173 din Codul de procedură
fiscală este inadmisibilă, întrucât nu este motivată aşa cum prevede art. 10
alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Pentru a fi îndeplinite exigenţele art. 10
alin. (2) din Legea nr. 47/1992, motivele de neconstituţionalitate invocate
trebuie să aibă legătură cu textul criticat; or, în cauza de faţă, autorul
excepţiei fie se raportează la o situaţie de fapt de care este nemulţumit, fie
ar fi trebuit să ridice excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.
82 alin. (1) din Codul fiscal. Insă Curtea nu poate să se autosesizeze şi să
îşi extindă controlul de constituţionalitate cu privire la textul menţionat,
instanţa de contencios constituţional pronunţându-se numai in limine litis.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
1. Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (3) din Ordonanţa
Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de
Constantin Cârstea în Dosarul nr. 3.783/4/2008 al Tribunalului Bucureşti -
Secţia a V-a civilă.
2. Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 171, art. 172 şi art. 173 din Ordonanţa Guvernului nr.
92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ridicată de acelaşi autor în
acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 februarie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Benke Karoly