Decizia Nr.206 din 09.04.2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horaţiu Radu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Călin Buda în Dosarul nr. 276/35/2017 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.753D/2017.2. La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul părţii prezente, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, reiterând criticile formulate prin notele scrise aflate la dosar. Depune, totodată, concluzii scrise, în susţinerea concluziilor formulate oral în şedinţa publică. 4. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, precizând, în prealabil, că se raliază punctelor de vedere formulate de Guvern şi de Avocatul Poporului, iar, în subsidiar, formulând consideraţii cât priveşte calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare, invocă dispoziţiile constituţionale ale art. 126. Susţine, în esenţă, că formularea căii de atac extraordinare a contestaţiei în anulare, condiţionat de respectarea unui termen reglementat în acest sens, are ca finalitate buna administrare a justiţiei, ocrotirea garanţiilor procesuale ale părţilor şi respectarea autorităţii de lucru judecat. Raportat la cazurile de contestaţie în anulare invocate de autorul excepţiei, apreciază că instituirea unui termen pentru exercitarea căii de atac a contestaţiei în anulare este o măsură rezonabilă pentru remedierea viciilor de procedură incidente în apel. Apreciază, totodată, că, în speţă, legătură cu cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate au dispoziţiile art. 426 lit. d) combinate cu art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală. În final, invocă şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 501 din 30 iunie 2016, cuprinse în paragrafele 14, 17 şi 25 ale acesteia.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin încheierile din 6 noiembrie 2017, respectiv 4 octombrie 2017, pronunţate în Dosarul nr. 276/35/2017, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Călin Buda într-o cauză penală.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine, în esenţă, că normele procesual penale criticate, prin instituirea unui termen de introducere a contestaţiei în anulare, limitează de o manieră foarte restrictivă dreptul la un proces echitabil. În concret, arată că nu a avut cunoştinţă de modificarea textului criticat prin Ordonanţa de urgenţă Guvernului nr. 18/2016, întrucât administraţia penitenciarului nu a oferit acces deţinuţilor la legislaţia actualizată, astfel încât nu a avut cunoştinţă de mărirea termenului de introducere a unei contestaţii în anulare de la 10 zile la 30 de zile, pe cale de consecinţă solicitând repunerea în termenul de introducere a contestaţiei în anulare şi constatarea neconstituţionalităţii textului criticat.7. Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. Reţine că raţiunea pentru care legiuitorul a limitat cazurile de contestaţie în anulare şi a reglementat condiţii stricte pentru exercitarea acesteia rezidă în caracterul extraordinar al căii de atac, în sensul în care obiectul acesteia îl reprezintă hotărârile judecătoreşti definitive şi, potrivit principiilor generale de drept, se bucură de autoritate de lucru judecat. Totodată, instituirea unui termen de 30 de zile pentru formularea contestaţiei în anulare nu reprezintă, în sine, un impediment în calea accesului la justiţie, durata sa fiind suficientă pentru a permite exercitarea căii de atac. De altfel, reglementarea termenului urmăreşte buna administrare a justiţiei, fiind o măsură rezonabilă pentru impunerea unei rigori şi discipline procesuale, iar, pe de altă parte, vizează ocrotirea garanţiilor procesuale ale părţilor, a autorităţii de lucru judecat a hotărârilor definitive, precum şi a securităţii juridice stabilite prin acestea. 10. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale, fiind norme de procedură a căror stabilire, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, intră în competenţa exclusivă a legiuitorului. Modalitatea de stabilire a termenului pentru introducerea contestaţiei în anulare este determinată de necesitatea respectării garanţiilor procesuale ale părţilor, de asigurarea stabilităţii raporturilor juridice, precum şi de soluţionarea într-un termen rezonabil a proceselor.11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise ale autorului excepţiei, susţinerile orale ale acestuia, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: „Contestaţia în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. a) şi c)-h) poate fi introdusă în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel."14. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor procesual penale criticate, autorul excepţiei invocă atât prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (12) potrivit căruia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită şi aplicată decât în temeiul legii, cât şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că exercitarea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare poate avea loc în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, fiind un remediu procesual prin care se pot repara erori de neînlăturat pe alte căi procesuale. Contestaţia în anulare este o cale de atac de retractare pentru vicii, nulităţi privind actele de procedură. Fiind o cale de atac de retractare, contestaţia în anulare se adresează instanţei care a pronunţat hotărârea definitivă, pentru a provoca un autocontrol judecătoresc. Instanţa care a pronunţat hotărârea cu încălcarea legii, ca urmare a admiterii contestaţiei, anulează hotărârea în scopul înlăturării erorilor de procedură în legătură cu exercitarea drepturilor procesuale ale părţilor ori a celor referitoare la instanţa de judecată.16. Potrivit normelor procesual penale criticate, contestaţia în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. a) şi c)-h) poate fi introdusă în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel, alin. (2) al art. 428 din Codul de procedură penală stabilind că poate fi introdusă oricând contestaţia în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. b) şi lit. i). Autorul excepţiei susţine, în esenţă, că normele procesual penale criticate, prin instituirea unui termen de introducere a contestaţiei în anulare, limitează de o manieră foarte restrictivă dreptul la un proces echitabil.17. Raportat la susţinerile autorului excepţiei, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate reprezintă o normă de procedură a cărei stabilire, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, intră în competenţa exclusivă a legiuitorului. Cât priveşte dispoziţiile art. 21 din Constituţie, referitor la accesul liber la justiţie, Curtea reţine că acest drept constituţional reprezintă fundamentul art. 129 din Constituţie, potrivit căruia „împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Prin urmare, legiuitorul poate să reglementeze, în privinţa căilor de atac, termene, forma şi conţinutul, instanţa la care se depun, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate, astfel cum prevede şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege".18. Aşadar, stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiţie, acesta presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie (în acest sens, Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Însă legiuitorul este ţinut să o facă orientându-se după principiul est modus in rebus, respectiv legiuitorul trebuie să fie preocupat ca exigenţele instituite să fie îndeajuns de rezonabile încât să nu pună sub semnul întrebării însăşi existenţa dreptului (a se vedea în acest sens Decizia nr. 39 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 12 martie 2004, Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 16 martie 2004, Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014).19. Având în vedere cele arătate, Curtea constată că accesul, formularea şi exercitarea căilor de atac, aşadar, în cauza de faţă, a contestaţiei în anulare, pentru motivele reglementate în art. 426 lit. a) şi c)-h) din Codul de procedură penală, reprezintă un aspect al accesului liber la justiţie, drept fundamental protejat de art. 21 din Constituţie, în condiţiile în care instituirea unei căi de atac drept modalitate de acces la justiţie implică în mod necesar şi asigurarea posibilităţii de a o utiliza pentru toţi cei care au un drept, un interes legitim, capacitate şi calitate procesuală.20. Totodată, Curtea constată că formularea, în mod condiţionat, a contestaţiei în anulare - cale extraordinară de atac, de retractare -, prin respectarea unui termen de introducere a acesteia, are ca finalitate buna administrare a justiţiei, ocrotirea, pe de o parte, a garanţiilor procesuale ale părţilor, iar, pe de altă parte, a autorităţii de lucru judecat a hotărârilor definitive, a securităţii raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive. Curtea reţine că intenţia legiuitorului a fost aceea de a nu permite retractarea, pe calea contestaţiei în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat doar în situaţiile excepţionale în care se remarcă erori de procedură în apel şi doar în condiţiile reglementate expres în art. 426-432 din Codul de procedură penală. Aşadar, Curtea reţine că instituirea unui termen pentru formularea contestaţiei în anulare este in abstracto o măsură rezonabilă pentru impunerea unei rigori şi discipline procesuale, în vederea soluţionării într-un termen rezonabil a procesului penal, şi o garanţie că această cale de atac nu va deveni o posibilitate a părţilor interesate de a înlătura oricând efectele pe care trebuie să le producă hotărârile judecătoreşti definitive (în acest sens, Decizia nr. 501 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 21 septembrie 2016, paragraful 25).21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Călin Buda în Dosarul nr. 276/35/2017 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 9 aprilie 2019.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Mihaela Ionescu