DECIZIE   Nr. 21 din 20 februarie 1995

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 55 din 23 martie 1995

    Vasile Gionea             - presedinte
    Viorel Mihai Ciobanu      - judecator
    Miklos Fazakas            - judecator
    Ion Filipescu             - judecator
    Florin Bucur Vasilescu    - judecator
    Ioan Griga                - procuror
    Constantin Burada         - magistrat-asistent

    Pe rol pronuntarea asupra recursului declarat de Ministerul Public impotriva Deciziei Curtii Constitutionale nr. 90 din 12 octombrie 1994.
    Dezbaterile au avut loc la 18 ianuarie 1995, sustinerile partilor fiind consemnate in incheierea din aceeasi data, iar pronuntarea s-a aminat la 24 ianuarie, 16 februarie si apoi la 20 februarie 1995.

    CURTEA CONSTITUTIONALA,
examinind decizia atacata cu recurs, motivele invocate, prevederile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992, constata urmatoarele:
    Prin Decizia nr. 90 din 12 octombrie 1994, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate invocata de Societatea Comerciala "Seament Holdings Panama" - S.A., in Dosarul nr. 2/1994 al Colegiului jurisdictional al Curtii de Conturi si a constatat ca prevederile art. 19 lit. d) din Legea nr. 94/1992 sunt neconstitutionale. In motivarea deciziei s-a retinut ca indeplinirea obligatiilor financiare la care se refera art. 19 lit. d) din Legea nr. 94/1992 nu poate intra in sfera administrarii sau intrebuintarii resurselor financiare, caci ambele ipoteze privesc resurse constituite; formarea resurselor financiare implica stabilirea si emiterea titlurilor executorii in vederea constituirii acestor resurse, precum si urmarirea executarii titlurilor, deoarece atat emiterea titlurilor cat si executarea acestora se includ in sfera drepturilor ce revin statului si unitatilor sectorului public, in calitate de creditori; in notiunea de formare a resurselor financiare nu intra si indeplinirea de catre debitori a obligatiilor rezultand din titlurile executorii emise, deoarece indeplinirea acestor obligatii face parte din sfera dreptului de proprietate al debitorilor, in temeiul caruia ei se pot opune creantei; in cazul in care controlul Curtii de Conturi s-ar extinde si asupra executarii de catre debitori a obligatiilor de plata, ar insemna ca verificarea sa fie indreptata asupra activitatii debitorilor, in loc sa priveasca activitatea organelor statului legata de emiterea si executarea titlurilor executorii; pentru sectorul public, controlul Curtii de Conturi, potrivit art. 139 din Constitutie, priveste modul de administrare si utilizare a resurselor, ceea ce implica, in sensul art. 17 din Legea nr. 94/1992, indeplinirea obligatiilor financiare la care se refera art. 19 lit. d) din aceeasi lege; in ipoteza prevazuta de art. 19 lit. d) din Legea nr. 94/1992, Curtea de Conturi nu se poate substitui organelor din sistemul Ministerului Finantelor, fara ca prin aceasta sa nu se aduca o atingere fundamentelor constitutionale ale specializarii autoritatilor publice, cu consecinte negative in ce priveste responsabilitatea acestor autoritati si functionarea serviciilor publice statale.
    Impotriva acestei decizii, in termen legal, Ministerul Public a declarat recurs, solicitand admiterea lui si modificarea deciziei criticate in sensul respingerii sesizarii ca prematura.
    Prin primul motiv de recurs, care vizeaza fondul cauzei, se sustine ca solutia este gresita datorita interpretarii eronate date de Curtea Constitutionala unor dispozitii din Legea nr. 94/1992 si din Constitutie. Astfel se arata ca, potrivit art. 139 alin. (1) din Constitutie, activitatea de control a Curtii de Conturi se exercita asupra resurselor financiare ale statului in dinamica lor concretizata in trei etape: formarea acestora, administrarea si intrebuintarea lor. Legea nr. 94/1992, prin art. 19 lit. d), instituie competenta de control a Curtii de Conturi asupra oricarei persoane juridice care are obligatia sa contribuie la formarea resurselor financiare ale statului. Obiectul dreptului de control al Curtii de Conturi nu-l constituie activitatea in sine a persoanei juridice, ci numai in masura in care aceasta este reflectata corect si exact in obligatiile financiare stabilite de organismele asupra carora dreptul de control al Curtii de Conturi este necontestat. In fapt, acest control se exercita asupra activitatii organelor financiare, numai locul in care se efectueaza fiind situat la persoanele juridice cu obligatii financiare catre stat. In acest sens este interpretarea logico-sistematica a sectiunii 1 din capitolul III al Legii nr. 94/1992. Art. 16 din aceasta lege reitereaza coordonatele dreptului de control al Curtii de Conturi, expuse de art. 139 alin. (1) din Constitutie, iar art. 17 din aceeasi lege detaliaza obiectivele controlului. In art. 18 din Legea nr. 94/1992 se enumera persoanele juridice care sunt supuse dreptului de control, iar art. 19 mentioneaza ca efectuarea de controale se poate face "si la alte persoane juridice". Deci acest control se desfasoara la acea persoana juridica, desigur numai in limitele stabilite de art. 17 din Legea nr. 94/1992, si nu asupra activitatii sale in general.
    Prin cel de-al doilea motiv de recurs se sustine ca, potrivit art. 144 lit. c) din Constitutie, Curtea Constitutionala are dreptul de a se pronunta asupra exceptiilor ridicate in fata instantelor judecatoresti, dar Curtea de Conturi, atat in intregul ei cat si in componentele sale cu atributii de jurisdictie, nu poate fi considerata ca face parte din autoritatea judecatoreasca. Curtea de Conturi este reglementata de art. 139 din Constitutie care face parte din titlul IV intitulat "Economia si finantele publice". Prin urmare, Curtea de Conturi nu este o instanta judecatoreasca, astfel ca invocarea unei exceptii de neconstitutionalitate in fata sa nu permite Curtii Constitutionale sa se pronunte asupra ei. In final, hotararea pronuntata de organismele cu atributii jurisdictionale ale Curtii de Conturi poate fi atacata in fata instantei judecatoresti de contencios administrativ, astfel ca nu se poate obiecta ca exceptia de neconstitutionalitate invocata in fata organismelor cu atributii jurisdictionale ale Curtii de Conturi ar insemna lipsirea unor persoane de garantia constitutionalitatii unei asemenea exceptii.
    Examinind acest al doilea motiv de recurs, care prevaleaza, deoarece vizeaza legalitatea investirii Curtii, se constata ca prin Deciziile nr. 64, 91 si 92/1994, definitive prin nerecurare, Curtea Constitutionala s-a declarat competenta sa solutioneze exceptiile, retinind si ca sesizarea sa de catre instantele Curtii de Conturi nu este contrara art. 144 lit. c) din Constitutie. Completul de judecata care a dezbatut recursul Ministerului Public in cauza de fata, declarat impotriva Deciziei Curtii Constitutionale nr. 90/1994 care priveste, de asemenea, o exceptie ridicata in fata Colegiului jurisdictional al Curtii de Conturi, la data de 24 ianuarie 1995, cand urma sa se pronunte, a solicitat convocarea Plenului Curtii Constitutionale, in temeiul art. 26 alin. 2 din Regulamentul de organizare si functionare a Curtii Constitutionale, pentru a aprecia daca nu este cazul sa se indeparteze de interpretarea juridica continuta in deciziile anterioare. Plenul Curtii Constitutionale, prin Decizia nr. II din 15 februarie 1995, cu majoritate de 8 voturi, a statuat ca exceptiile privind neconstitutionalitatea legilor si ordonantelor se pot ridica numai in fata instantelor judecatoresti stabilite, in baza art. 125 alin. (1) din Constitutie, de Legea nr. 92/1992 si Legea nr. 54/1993, iar sesizarea Curtii Constitutionale se dispune de instanta respectiva printr-o incheiere, in conditiile stabilite de art. 23 din Legea nr. 47/1992.
    Pentru a pronunta aceasta solutie, Plenul Curtii Constitutionale a retinut, in esenta, urmatoarele:
    Constitutia stabileste in art. 144 lit. c) atributia Curtii Constitutionale de a hotari asupra exceptiilor ridicate in fata instantelor judecatoresti privind neconstitutionalitatea legilor si a ordonantelor.
    In aplicarea acestei dispozitii constitutionale, art. 23 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale se refera, de asemenea, in mod expres, la exceptiile ridicate in fata instantelor judecatoresti privind neconstitutionalitatea legilor si a ordonantelor, stabilind conditiile in care Curtea poate fi sesizata. Astfel, la alin (4) al art. 23 se prevede ca "Sesizarea Curtii Constitutionale se dispune de instanta in fata careia s-a ridicat exceptia de neconstitutionalitate printr-o incheiere". Faptul ca in acest alineat legea se refera numai la instanta nu poate duce la concluzia ca se are in vedere orice organ de jurisdictie, deoarece art. 23 trebuie interpretat sistematic si, din moment ce in alin. (1), in concordanta cu art 144 lit. c) din Constitutie, se arata despre care instante este vorba, din motive de redactare in alineatele urmatoare (2, 4, 5, 6) nu mai era necesar sa fie circumstantiate.
    Rezulta deci, fara echivoc, ca atat Constitutia, prin art. 144 lit. c) cat si art. 23 din Legea nr. 47/1992 recunosc numai instantelor judecatoresti dreptul de a sesiza Curtea Constitutionala cu exceptiile de neconstitutionalitate invocate in fata lor.
    Constitutia prevede in art. 125 alin. (1) (text ce are ca titlu "Instantele judecatoresti") ca "Justitia se realizeaza prin Curtea Suprema de Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege". Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca prevede in art. 10 ca "Instantele judecatoresti sunt: a) judecatoriile; b) tribunalele; c) curtile de apel;  d) Curtea Suprema de Justitie". La acestea se pot adauga instantele militare organizate, in temeiul art. 11 din Legea nr. 92/1992, prin Legea nr. 54/1993: tribunalele militare; tribunalul militar teritorial; Curtea Militara de Apel.
    Asa fiind, sesizarea Curtii Constitutionale cu o exceptie de neconstitutionalitate nu poate fi facuta, in mod legal, decat de una dintre instantele judecatoresti enumerate de lege. In acelasi sens a interpretat Curtea Constitutionala notiunea de instante judecatoresti si in cazurile in care s-a pronuntat cu privire la respectarea accesului liber la justitie, or nu este de acceptat ca aceleiasi notiuni sa i se dea interpretari diferite. Desigur, alta ar fi fost situatia daca art. 144 lit. c) din Constitutie s-ar fi referit la instanta, deoarece aceasta notiune este folosita, atat de legiuitor cat si de doctrina, in sens larg, incluzand si alte organe de jurisdictie. Textul constitutional se refera insa la instante judecatoresti, care sunt expres si limitativ stabilite de lege, si deci nu este posibil ca sfera lor sa fie extinsa prin analogie. Faptul ca instantele Curtii de Conturi nu sunt instante judecatoresti rezulta si din imprejurarea ca art. 139 din Constitutie, care se refera la Curtea de Conturi, nu este inscris in capitolul VI al titlului III "Autoritatea judecatoreasca". Pe de alta parte, aceste instante nu infaptuiesc justitia, deoarece art. 139 alin. (1) prevede doar ca "In conditiile legii, Curtea de Conturi exercita si atributii jurisdictionale".
    Imprejurarea ca art. 144 lit. c) din Constitutie impune ca invocarea exceptiei de neconstitutionalitate sa se faca in fata instantelor judecatoresti nu afecteaza dreptul cetatenilor de a contesta legitimitatea constitutionala a legii aplicabile procesului lor in cazul in care cererea este de competenta altui organ de jurisdictie, deoarece principiul accesului liber la justitie, inscris in art. 21 din Constitutie, asigura in orice litigiu accesul la instantele judecatoresti, in fata carora se poate ridica exceptia. Astfel este asigurata in orice litigiu respectarea suprematiei Constitutiei. Cu referire la instantele Curtii  de Conturi, este de necontestat  ca impotriva hotararilor lor se poate exercita, dupa epuizarea cailor administrativ-jurisdictionale, recursul la Sectia de contencios administrativ a Curtii Supreme de Justitie, in temeiul art. 4 din Legea nr. 29/1990, unde se poate invoca exceptia de neconstitutionalitate. Imprejurarea ca exceptia poate fi invocata numai in fata instantei judecatoresti si deci judecatorul financiar ar fi obligat sa solutioneze pe fond litigiul, fara rezolvarea in prealabil a constitutionalitatii legii pe care urmeaza sa o aplice, nu este specifica numai cazurilor in care litigiile sunt de competenta altor organe de jurisdictie, deoarece si instantele judecatoresti, cu exceptia Curtii Supreme de Justitie, pot proceda la solutionarea fondului, in conditiile in care legea lasa la latitudinea lor suspendarea judecatii [art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 si art. 32 din Legea nr. 56/1993]. De aceea, art. 26 alin. (1) si (2) din Legea nr. 47/1992 ingaduie rejudecarea proceselor daca s-a stabilit, prin decizia definitiva a Curtii Constitutionale, neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante.
    In sfarsit, faptul ca unica autoritate de jurisdictie constitutionala este Curtea Constitutionala si ca aceasta este singura in drept sa hotarasca asupra competentei sale nu este relevant, deoarece problema care se pune nu este aceea a competentei, ci aceea a sesizarii Curtii. Un organ jurisdictional poate fi competent, chiar singurul competent in acea materie, dar, daca nu a fost investit in conditiile legii, nu poate trece la solutionarea unei cauze.
    Potrivit art. 26 alin. 2 din Regulamentul de organizare si functionare a Curtii Constitutionale, interpretarea data de plen cu votul majoritatii judecatorilor este obligatorie pentru completul de judecata, astfel ca recursul de fata urmeaza a fi solutionat in lumina Deciziei Plenului Curtii Constitutionale nr. II din 15 februarie 1995. Constatindu-se ca exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 19 lit. d) din Legea nr. 94/1992 a fost invocata in fata Colegiului jurisdictional al Curtii de Conturi, care nu este o instanta judecatoreasca in sensul Legii nr. 92/1992 sau al Legii nr. 54/1993, rezulta ca sesizarea Curtii Constitutionale, prin Incheierea din 25 aprilie 1994 a colegiului respectiv, nu s-a facut cu respectarea dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie si ale art. 23 din Legea nr. 47/1992 si, in consecinta, recursul Ministerului Public urmeaza a fi admis si decizia instantei de fond modificata in sensul respingerii exceptiei. Fata de aceasta imprejurare, nu mai este necesara examinarea motivului de recurs care vizeaza fondul cauzei.
    Fata de considerentele expuse, vazand si dispozitiile art. 144 lit. c) si ale art. 145 alin. (2) din Constitutie, ale art. 1, 3, 13 alin. (1) lit. A.c), art. 23, 25 si 26 din Legea nr. 47/1992, precum si ale art. 26 alin. 2 din Regulamentul de organizare si functionare a Curtii Constitutionale,

    CURTEA CONSTITUTIONALA
    In numele legii
    DECIDE:

    Admite recursul declarat de Ministerul Public si modifica Decizia nr. 90 din 12 octombrie 1994 in sensul respingerii exceptiei de neconstitutionalitate, Curtea Constitutionala nefiind legal sesizata.
    Definitiva.
    Pronuntata in sedinta publica din 20 februarie 1995.

            PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
            prof. dr. VASILE GIONEA

                      Magistrat asistent,
                      Constantin Burada