Decizia Nr.214 din 09.04.2019

1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul protecţiei mediului şi al regimului străinilor, obiecţie formulată de un număr de 27 de senatori aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.2. Cu Adresa nr. 758 din 14 februarie 2019, secretarul general al Senatului a trimis Curţii Constituţionale sesizarea formulată, care a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.056 din 14 februarie 2019 şi constituie obiectul Dosarului nr. 343A/2019.3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate, autorii obiecţiei formulează critici de neconstituţionalitate extrinsecă, susţinând că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2018 încalcă art. 115 alin. (4) din Constituţie, deoarece consideră că „niciuna dintre soluţiile legislative cuprinse de O.U.G. nr. 75/2018 nu se fundamentează pe existenţa unei situaţii excepţionale a cărei reglementare să nu poate fi amânată". Astfel, Guvernul a considerat că se impun eliminarea cuantificării în timp a valabilităţii autorizaţiilor de mediu şi a autorizaţiilor integrate de mediu şi introducerea obligativităţii obţinerii unei vize anuale de la autoritatea de mediu, întrucât, „în urma analizării situaţiei privind modul de implementare a prevederilor Legii nr. 278/2013, s-a constatat faptul că existenţa unei insuficiente capacităţi instituţionale poate determina neîncadrarea în termenele stabilite pentru atingerea obiectivelor specifice din motive neimputabile, cu riscul apariţiei situaţiilor în care Comisia Europeană declanşează procedura de infringement". Autorii sesizării, invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.540 din 6 decembrie 2011, susţin că riscul declanşării unei proceduri de infringement este eventual, şi nicidecum iminent, astfel că măsurile necesare puteau fi adoptate prin urmarea procedurii parlamentare, eventual în procedură de urgenţă. Referitor la preluarea custodiei ariilor naturale protejate de către Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, Guvernul a considerat că „menţinerea situaţiei actuale duce la nerealizarea proiectelor de infrastructură cu finanţare europeană în cadrul financiar 2014-2020. Totodată, administrarea neunitară a ariilor naturale protejate poate conduce la neabsorbţia fondurilor alocate pentru biodiversitate prin axa 4.1 din Programul operaţional Infrastructură mare." Autorii obiecţiei apreciază că o împrejurare cu caracter de continuitate, la a cărei apariţie a contribuit Guvernul însuşi prin inactivitatea sa (acesta nu a depus la Parlament niciun proiect de lege subsumat dezideratelor precitate), nu poate constitui o situaţie extraordinară, a cărei existenţă, potrivit jurisprudenţei Curţii, „nu depinde de voinţa Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă" (Decizia nr. 83 din 19 mai 1998). Cu privire la diminuarea termenului în care angajatorul trebuie să nu fi fost sancţionat pentru eliberarea avizului de angajare de la 3 ani la 6 luni [art. 4 alin. (2) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014], Guvernul a considerat că, „având în vedere că ne aflăm în plin sezon estival, sezon în care principalele activităţi din domeniul turismului şi al construcţiilor, domenii importante ale economiei româneşti, sunt în plină desfăşurare, este necesar ca prezentul demers legislativ să fie adoptat în regim de urgenţă pentru a veni în sprijinul agenţilor economici care activează în aceste domenii". Or, simplificarea obţinerii avizului de angajare este o decizie de oportunitate, întrucât nu există o „situaţie care, datorită circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public" (Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995). Prin urmare, autorii sesizării consideră că „inexistenţa sau neexplicarea urgenţei reglementării situaţiilor extraordinare [...] constituie în mod evident o barieră constituţională în calea adoptării de către Guvern a unei ordonanţe de urgenţă [...]. A decide altfel înseamnă a goli de conţinut dispoziţiile art. 115 din Constituţie privind delegarea legislativă şi a lăsa libertate Guvernului să adopte în regim de urgenţă acte normative cu putere de lege, oricând şi - ţinând seama de împrejurarea că prin ordonanţă de urgenţă se poate reglementa şi în materii care fac obiectul legilor organice - în orice domeniu" (Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, Decizia nr. 761 din 17 decembrie 2014). Pe cale de consecinţă, Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul protecţiei mediului şi al regimului străinilor contravine art. 115 alin. (4) din Constituţie, fiind neconstituţională în ansamblul său.4. Referitor la criticile privind neconstituţionalitatea intrinsecă, autorii sesizării susţin că se încalcă art. 1 alin. (3) şi (5), precum şi art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece „prin modificarea art. 16 alin. (3), art. 18, art. 20, art. 21 alin. (2) şi art. 28 alin. (10) şi (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 se elimină noţiunea de custode de arie naturală protejată, precum şi organizaţiile neguvernamentale dintre entităţile care pot administra arii naturale protejate", cu consecinţa încălcării principiului securităţii juridice şi al neretroactivităţii legii. Autorii criticilor susţin că, întrucât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2018 nu cuprinde dispoziţii tranzitorii, modul în care se realizează transferul de atribuţii de la custozi la Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate (A.N.A.N.P.) este lipsit de claritate. Spre exemplu, nu se poate stabili în ce măsură contractele de custodie se desfiinţează ope legis, odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2018, ori ulterior, de la data preluării administrării ariilor naturale protejate de către A.N.A.N.P. Apreciază că o atare soluţie normativă, care nu permite derularea contractelor de custodie până la ajungerea la termen, aduce atingere situaţiilor juridice ivite înaintea intrării în vigoare a actului normativ criticat, contrar principiilor securităţii juridice şi neretroactivităţii legii. În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea, prin considerentele Deciziei nr. 26 din 18 ianuarie 2012, aplicabile mutatis mutandis în cauza de faţă: „Desfiinţarea unui contract valabil încheiat prin aplicarea imediată a legii noi nu corespunde exigenţelor principiului constituţional al neretroactivităţii legii. În acelaşi sens, prin Decizia nr. 62 din 13 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 19 iunie 1995, Curtea a statuat că, potrivit principiului neretroactivităţii legii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie, contractele valabil încheiate sub imperiul unei legi nu pot fi desfiinţate de legea nouă." Prin urmare, art. II pct. 2 [referitor la art. 16 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007], art. II pct. 3 [referitor la art. 18], art. II pct. 4 [referitor la art. 20], art. II pct. 5 [referitor la art. 21 alin. (2)] şi art. II pct. 6 [referitor la art. 28 alin. (10) şi (11)] din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul protecţiei mediului şi al regimului străinilor contravin art. 1 alin. (3) şi (5), respectiv art. 15 alin. (2) din Constituţie.5. În continuare, autorii sesizării susţin că prin dispoziţiile legii criticate a fost modificat art. II pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2018, referitor la art. 18 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, în sensul eliminării organizaţiilor neguvernamentale din sfera entităţilor care pot administra ariile naturale protejate, fără a exista o motivaţie obiectivă care să justifice această soluţie normativă. Astfel, cu privire la aceste entităţi care asigură administrarea ariilor naturale protejate, „statul, prin intermediul autorităţii responsabile - Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, a făcut la sfârşitul anului 2017 o evaluare a activităţii custozilor şi a ajuns la concluzia că majoritatea lor covârşitoare au făcut şi fac treabă bună şi foarte bună". Or, în acest context, autorii sesizării apreciază că, prin excluderea organizaţiilor neguvernamentale de la dreptul de a administra ariile naturale protejate, dispoziţiile criticate instituie o discriminare, fără ca deosebirea de tratament juridic să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional, aspect ce determină încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie, care consacră principiul egalităţii în faţa legii.6. În fine, autorii sesizării susţin că modificările art. 16 alin. (3), art. 18, art. 20, art. 21 alin. (2) şi art. 28 alin. (10) şi (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, prin care se elimină noţiunea de custode de arie naturală protejată, precum şi organizaţiile neguvernamentale dintre entităţile care pot administra arii naturale protejate, fără dispoziţii tranzitorii care să reglementeze cu claritate modul realizării transferului de atribuţii de la custozi către A.N.A.N.P., sunt de natură a crea o stare de pericol asupra integrităţii ariilor naturale protejate, prin naşterea unui vid administrativ până la preluarea efectivă de către A.N.A.N.P. a ariilor protejate de la custozi. Este normal ca statul să îşi asume responsabilitatea administrării ariilor naturale protejate, însă preluarea directă a administrării trebuie să se realizeze în condiţii previzibile pentru toate părţile implicate şi cu asigurarea continuităţii administrării ariilor naturale protejate, sens în care este dezirabil ca statul să manifeste deschidere către parteneriate cu instituţii de învăţământ şi cercetare, ONGuri şi comunităţi locale care să se implice direct în administrare, sub coordonarea A.N.A.N.P. Or, preluarea administrării ariilor naturale protejate de către A.N.A.N.P., fără o dezbatere publică reală, prin ordonanţă de urgenţă, şi fără adoptarea unor măsuri tranzitorii pentru asigurarea continuităţii administrării ariilor naturale protejate, este de natură a crea o stare de pericol asupra integrităţii ariilor naturale protejate.7. Prin urmare, în opinia autorilor sesizării, art. II pct. 2 [referitor la art. 16 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007], art. II pct. 3 [referitor la art. 18], art. II pct. 4 [referitor la art. 20], art. II pct. 5 [referitor la art. 21 alin. (2)] şi art. II pct. 6 [referitor la art. 28 alin. (10) şi (11)] din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul protecţiei mediului şi al regimului străinilor contravin art. 35 şi art. 135 alin. (2) lit. e) din Constituţie, privind dreptul la un mediu sănătos, respectiv obligaţia statului de a asigura „refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic".8. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere.9. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis, cu Adresa nr. 2/2.208 din 12 martie 2019, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.846 din 12 martie 2019, punctul său de vedere cu privire la sesizarea de neconstituţionalitate, prin care arată că aceasta este neîntemeiată.10. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă arată că autorii sesizării confundă, pe de o parte, cauzele (factorii care au determinat apariţia situaţiei extraordinare şi pe care Guvernul urmăreşte să îi elimine prin adoptarea ordonanţei de urgenţă) cu efectul actual produs de aceste cauze (situaţia extraordinară) şi, pe de altă parte, efectul actual cu consecinţele care s-ar putea produce dacă acest efect nu este înlăturat. Situaţia extraordinară care a determinat adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2018, astfel cum este prezentată în preambulul ordonanţei, este reprezentată de blocaje la nivelul proiectelor privind protecţia mediului. Factorii care au determinat apariţia acestei situaţii şi pe care Guvernul urmăreşte să îi elimine sunt, de asemenea, expuşi pe larg în preambulul ordonanţei. În situaţia prezentă reiese în mod evident că blocajul la nivelul proiectelor privind protecţia mediului exprimă un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun, acesta fiind reprezentat de derularea la termen a acestor proiecte. Din prezentarea factorilor care au determinat apariţia acestui blocaj rezultă că aceştia au un caracter obiectiv. În scopul demonstrării acestei afirmaţii se pot reţine următorii factori: aplicarea neunitară a legislaţiei pentru protecţia mediului, gestionarea neunitară a ariilor naturale protejate, care a determinat proiecte blocate, avize eliberate cu întârziere, avize neconforme cu legislaţia în vigoare, interpretări excesive şi neunitare ale legislaţiei. De asemenea, motivele pentru care adoptarea ordonanţei de urgenţă nu poate fi amânată sunt expuse detaliat în preambulul acesteia: neîndeplinirea de către operatorii economici a obligaţiilor contractuale, ce poate avea ca efecte negative restrângerea activităţii cu consecinţe grave asupra angajaţilor; pierderile pe care le pot suporta operatorii economici ca urmare a imposibilităţii transportului mărfurilor între regiunile de dezvoltare a României; consecinţe negative asupra siguranţei transportului rutier; deplasarea dificilă între regiunile României, fapt care împiedică dezvoltarea turismului. În plus, neimplementarea măsurilor menţionate conduce la un nivel scăzut în prioritizarea măsurilor de conservare şi identificarea nevoilor de finanţare şi implementare a acestora, precum şi la blocaje în implementarea investiţiilor, având un impact negativ asupra bugetului de stat şi implicit asupra cetăţenilor. Astfel, se observă că „situaţiile extraordinare" pe care autorii sesizării încearcă să le demonteze sunt, de fapt, cauzele blocajului la nivelul proiectelor privind protecţia mediului sau consecinţe care s-ar produce în lipsa adoptării măsurilor cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2018, consecinţe pe care Guvernul urmăreşte să le prevină. Totodată, pentru susţinerea fiecăreia dintre cele trei aşa-zise situaţii extraordinare, autorii sesizării prezintă numai fragmente din argumentaţia Guvernului, scoase din context, care pot induce în eroare. Însă din ansamblul argumentaţiei cuprinse în preambulul ordonanţei de urgenţă reiese cu claritate că aceasta îndeplineşte toate cerinţele constituţionale pentru adoptarea în regim de urgenţă a acestei ordonanţe.11. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, preşedintele Camerei Deputaţilor susţine că nu poate fi primită critica autorilor sesizării conform căreia „nu se poate stabili dacă contractele de custodie se desfiinţează ope legis, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 75/2018, ori ulterior, de la data preluării administrării ariilor naturale protejate de către A.N.A.N.P.", transferul de atribuţii de la custozi la A.N.A.N.P. fiind lipsit de claritate, deoarece dispoziţiile ordonanţei de urgenţă trebuie coroborate cu prevederile Metodologiei de atribuire în administrare şi custodie a ariilor naturale protejate, aprobată prin Ordinul ministrului mediului nr. 1.447/2017. Astfel, în anexa nr. 8 din metodologie, denumită „Modelul contractului de custodie", este prevăzut modelul contractului de custodie care trebuie respectat în mod obligatoriu de către părţile contractante. La art. 8 din anexă sunt enumerate cazurile în care contractele de custodie încetează, iar lit. e) prevede că acestea încetează „în cazul în care prin modificarea legislaţiei specifice se va impune o altă modalitate de administrare". Totodată, art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 29 iunie 2007, astfel cum acesta este modificat de ordonanţa de urgenţă criticată, prevede că „la data înfiinţării structurilor teritoriale ale Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, atribuţiile custozilor vor fi preluate de către acestea". Din coroborarea celor două dispoziţii legale imperative reiese cu claritate că toate contractele de custodie vor înceta numai la momentul preluării atribuţiilor custozilor de către structurile teritoriale ale A.N.A.N.P. nou-înfiinţate. 12. Prin urmare, nu era necesară reglementarea unor dispoziţii tranzitorii în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2018, deoarece contractele de custodie în vigoare prevăd expres că încetează în cazul în care prin modificarea legislaţiei specifice se va impune o altă modalitate de administrare. Din acelaşi motiv nu poate fi reţinută nici susţinerea autorilor sesizării conform căreia soluţia normativă nou-introdusă „nu permite derularea contractelor de custodie până la ajungerea la termen", fapt ce ar aduce atingere principiului securităţii juridice şi neretroactivităţii legii. 13. Cu privire la critica autorilor sesizării potrivit căreia prin dispoziţiile art. II pct. 3, referitoare la art. 18 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, se încalcă art. 16 din Constituţie, deoarece se instituie „o discriminare, prin excluderea organizaţiilor neguvernamentale de la dreptul de a administra ariile naturale protejate, fără ca deosebirea de tratament juridic să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional", preşedintele Camerei Deputaţilor aminteşte jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale prin care se stabileşte, cu valoare de principiu, faptul că persoanele juridice se pot prevala de egalitatea în drepturi doar dacă regimul juridic diferit s-ar răsfrânge asupra cetăţenilor. Spre exemplu, prin Decizia nr. 529 din 25 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.236 din 22 decembrie 2004, Curtea Constituţională a statuat că „principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor poate fi invocat de o persoană juridică numai în situaţia în care, datorită unui tratament juridic diferenţiat promovat faţă de aceasta, regimul juridic diferit s-ar răsfrânge asupra cetăţenilor, implicând inegalitatea lor în faţa legii sau a autorităţilor publice, sau în situaţia în care, prin intermediul persoanei juridice, cetăţenii îşi exercită un drept constituţional, cum este asocierea în partide politice". Or, se observă cu uşurinţă că această situaţie nu se găseşte în legea supusă controlului de constituţionalitate. Măsurile legislative promovate faţă de organizaţiile neguvernamentale, persoane juridice, nu sunt de natură să creeze o inegalitate a cetăţenilor în faţa legii sau a autorităţilor publice. 14. De asemenea, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1.038 din 14 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 5 noiembrie 2010, a stabilit că „neconstituţionalitatea unui text legal nu se poate pretinde prin simpla comparaţie dintre reglementarea veche şi cea nouă, aceasta din urmă fiind considerată mai puţin favorabilă şi declanşând automat un aşa-zis conflict de constituţionalitate. Nu se poate vorbi despre discriminare în ipoteza în care, prin jocul unor prevederi legale - aşadar, inclusiv prin succesiunea în timp a unor acte normative, astfel cum este în cazul de faţă -, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate astfel în mod subiectiv, prin prisma propriilor lor interese. Această soluţie de principiu se regăseşte, de exemplu, în Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, sau în Decizia nr. 72 din 5 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 februarie 2008".15. În fine, referitor la critica autorilor sesizării potrivit căreia dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2018 încalcă art. 35 şi art. 135 alin. (2) lit. e) din Constituţie, deoarece prin eliminarea noţiunii de custode de arie naturală protejată, precum şi a organizaţiilor neguvernamentale dintre entităţile care pot administra arii naturale protejate, fără dispoziţii tranzitorii care să reglementeze cu claritate modul realizării transferului de atribuţii de la custozi la A.N.A.N.P., se creează o stare de pericol asupra integrităţii ariilor naturale protejate, prin naşterea unui vid administrativ până la preluarea efectivă de către A.N.A.N.P. a ariilor protejate de la custozi, preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că nu poate fi reţinută, întrucât legiuitorul distinge concret modul de atribuire a administrării ariilor naturale protejate, ce se stabileşte printr-o metodologie care se elaborează de A.N.A.N.P., aprobată prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. Astfel, atribuţiile custozilor vor fi preluate de structurile teritoriale ale A.N.A.N.P. de la data înfiinţării lor. Mai mult, chiar din expunerea de motive reiese că prin aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2018 s-a urmărit corectarea unor situaţii, în conformitate cu obiectivele Directivei 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică. Acestea stau la baza reţelei Natura 2000, conform căreia statele membre au obligaţia implementării „măsurilor de menţinere sau reducerea la un stadiu corespunzător de conservare a habitatelor naturale şi a speciilor ", de importanţă la nivelul Uniunii Europene, ţinând cont de „condiţiile economice, sociale şi culturale, precum şi de caracteristicile regionale şi locale". Astfel, modificările şi completările aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2018 au scopul eficientizării realizării proiectelor de infrastructură, stabilindu-se un cadru comun privind luarea deciziilor la nivel instituţional, între reprezentanţii ministerelor şi cei ai A.N.A.N.P., care să urmărească integrarea măsurilor de conservare din faza de proiectare şi identificarea alternativelor şi selectarea optimă a acestora. 16. Faţă de argumentele mai sus învederate, preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate formulată este neîntemeiată şi solicită respingerea ei.17. Preşedintele Senatului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul judecătorului-raportor, dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul protecţiei mediului şi al regimului străinilor, precum şi prevederile Constituţiei, reţine următoarele:18. Actul de sesizare are ca obiect al criticilor de neconstituţionalitate dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul protecţiei mediului şi al regimului străinilor, în ansamblul său, precum şi a dispoziţiilor art. II pct. 2 [referitor la art. 16 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007], art. II pct. 3 (referitor la art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007), art. II pct. 4 (referitor la art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007), art. II pct. 5 [referitor la art. 21 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007] şi art. II pct. 6 [referitor la art. 28 alin. (10) şi (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007] din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2018, şi, în special, articolul unic [referitor la art. II pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2018 care vizează modificarea art. 18 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007] din această lege.19. Autorii sesizării susţin că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16, art. 35, art. 115 alin. (4), precum şi ale art. 135 alin. (2) lit. e).20. În vederea soluţionării prezentei obiecţii de neconstituţionalitate, Curtea va proceda la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a acesteia, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi al obiectului controlului de constituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, iar cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează a fi cercetate în ordinea menţionată, constatarea neîndeplinirii uneia având efecte dirimante şi făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 27, sau Decizia nr. 385 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 13 iunie 2018, paragraful 32).21. Referitor la titularul dreptului de sesizare, prezenta obiecţie de neconstituţionalitate a fost formulată de un număr de 27 de senatori, care, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, au dreptul de a sesiza Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori, fiind, aşadar, îndeplinită această primă condiţie de admisibilitate.22. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament. Cu privire la acest aspect, se constată că Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul protecţiei mediului şi al regimului străinilor a fost adoptată, în procedură de urgenţă, de Camera Deputaţilor, Cameră decizională, în data de 6 februarie 2019, a fost depusă, în data de 13 februarie 2019, la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare cu privire la neconstituţionalitatea legii şi apoi trimisă spre promulgare, în data de 15 februarie 2019. Prezenta sesizare a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 14 februarie 2019. Într-o atare situaţie, luând act de faptul că sesizarea de neconstituţionalitate a fost formulată în termenul de 2 zile, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă sub aspectul respectării termenului în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional.23. În vederea analizării admisibilităţii prezentei sesizări cu privire la cel de-al treilea aspect de admisibilitate - obiectul controlului de constituţionalitate, respectiv stabilirea sferei de competenţă a Curţii cu privire la legea dedusă controlului, este necesară analiza criticilor formulate de autorii sesizării. Analizând temeiurile constituţionale invocate în susţinerea sesizării de neconstituţionalitate, precum şi motivarea obiecţiei formulate, Curtea observă că obiectul criticii în prezenta cauză îl constituie procedura de adoptare a legii, precum şi conţinutul normativ al acesteia.24. Aşadar, nefiind incident un fine de neprimire a sesizării astfel formulate, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor legale criticate.25. În cadrul controlului a priori de constituţionalitate, exercitat asupra legilor de aprobare a ordonanţelor, se poate contesta şi, implicit, Curtea poate efectua controlul atât asupra aspectelor de constituţionalitate extrinsecă, cât şi a celor de constituţionalitate intrinsecă privind ordonanţa astfel aprobată, întrucât „ordonanţele Guvernului aprobate de Parlament prin lege, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (7) din Constituţie, încetează să mai fie acte normative de sine stătătoare şi devin, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege, chiar dacă, din raţiuni de tehnică legislativă, alături de datele legii de aprobare, conservă şi elementele de identificare atribuite la adoptarea lor de către Guvern" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006). Prin urmare, Curtea a constatat că, în cadrul atribuţiei Curţii Constituţionale prevăzute la art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, pe calea controlului de constituţionalitate a legii de aprobare a ordonanţei guvernamentale se pot aduce în discuţie critici de neconstituţionalitate extrinsecă ce vizează modul de adoptare a ordonanţei, deci numai cu ocazia convertirii acesteia sub aspect formal în lege (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012).26. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la art. 115 alin. (4) din Constituţie (spre exemplu, Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005), Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ: existenţa unei situaţii extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată şi urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei. Situaţiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun şi au un caracter obiectiv, în sensul că existenţa lor nu depinde de voinţa Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998). De asemenea, în accepţiunea Deciziei nr. 258 din 14 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 17 aprilie 2006, „Inexistenţa sau neexplicarea urgenţei reglementării situaţiilor extraordinare [...] constituie în mod evident o barieră constituţională în calea adoptării de către Guvern a unei ordonanţe de urgenţă [...]. A decide altfel înseamnă a goli de conţinut dispoziţiile art. 115 din Constituţie privind delegarea legislativă şi a lăsa libertate Guvernului să adopte în regim de urgenţă acte normative cu putere de lege, oricând şi - ţinând seama de împrejurarea că prin ordonanţă de urgenţă se poate reglementa şi în materii care fac obiectul legilor organice - în orice domeniu" (a se vedea şi Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). Aşa fiind, pentru emiterea unei ordonanţe de urgenţă este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public. Cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, Curtea a reţinut că „invocarea elementului de oportunitate, prin definiţie de natură subiectivă, căruia i se conferă o eficienţă contributivă determinantă a urgenţei, ceea ce, implicit, îl converteşte în situaţie extraordinară, impune concluzia că aceasta nu are, în mod necesar şi univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie şi unor factori subiectivi [...]."27. Întrucât prevederile constituţionale stabilesc cadrul şi limitele exercitării delegării legislative, condiţionând legitimitatea şi deci constituţionalitatea ordonanţelor Guvernului de îndeplinirea unor cerinţe exprese, calificate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale drept criterii de constituţionalitate, cu privire la îndeplinirea sau nu a exigenţelor constituţionale se poate pronunţa doar instanţa constituţională.28. Din analiza jurisprudenţei menţionate rezultă că numai existenţa unor elemente cu caracter obiectiv, care nu au putut fi prevăzute, poate determina apariţia unei situaţii a cărei reglementare se impune cu celeritate. Constatarea acestor elemente se realizează de Guvern, care este obligat să motiveze intervenţia sa în preambulul actului normativ adoptat. Prin urmare, oportunitatea legiferării se limitează la decizia de a adopta actul normativ sau nu, de a avea o conduită activă sau pasivă, în condiţiile în care sunt demonstrate elementele cu caracter obiectiv, cuantificabil, prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie. Cu alte cuvinte, decizia legiferării aparţine în exclusivitate legiuitorului delegat, care, dacă hotărăşte reglementarea unei anumite situaţii juridice, are obligaţia de a se conforma exigenţelor constituţionale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 14 martie 2017, paragraful 87).29. Pornind de la aceste premise jurisprudenţiale, Curtea urmează să analizeze în ce măsură, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2018, Guvernul s-a conformat exigenţelor constituţionale privind demonstrarea existenţei unei situaţii extraordinare, a cărei reglementare nu poate fi amânată, precum şi motivarea urgenţei în cuprinsul ordonanţei.30. Analizând titlul şi conţinutul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2018, Curtea reţine că, prin adoptarea acestui act normativ, Guvernul a modificat şi completat acte normative care vizează, pe de o parte, domeniul protecţiei mediului (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 95/2016 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările ulterioare) şi, pe de altă parte, regimul străinilor (Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor în România şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, aprobată prin Legea nr. 14/2016, cu modificările şi completările ulterioare). Aşa fiind, în preambulul ordonanţei de urgenţă, Guvernul avea obligaţia să identifice situaţiile extraordinare a căror reglementare nu putea fi amânată şi să motiveze urgenţa legiferării cu privire la toate materiile modificate.31. Cu privire la domeniul protecţiei mediului, Guvernul a stabilit drept situaţie extraordinară generică, a cărei reglementare nu poate fi amânată, „blocajele care au rezultat dintr-o legislaţie neadaptată şi care necesită îmbunătăţiri şi actualizări", în vreme ce urgenţa a fost motivată de „deblocarea proiectelor de infrastructură care întâmpină dificultăţi în derulare, precum şi a proiectelor aprobate şi care sunt în imposibilitatea demarării din cauza dificultăţilor în obţinerea avizelor". Cu privire la primul aspect, Guvernul a arătat că „administrarea ariilor naturale protejate din reţeaua Natura 2000, inclusiv a ariilor de protecţie specială (SPA) desemnate în temeiul Directivei 2009/147/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea păsărilor sălbatice, este neunitară şi dispersată, fiind realizată în momentul de faţă de diferiţi custozi, ceea ce conduce la un nivel scăzut în prioritizarea măsurilor de conservare şi identificarea nevoilor de finanţare şi implementare a acestora". Cel de-al doilea aspect a fost motivat în sensul că „menţinerea situaţiei actuale duce la nerealizarea proiectelor de infrastructură cu finanţare europeană în cadrul financiar 2014-2020. Totodată, administrarea neunitară a ariilor naturale protejate poate conduce la neabsorbţia fondurilor alocate pentru biodiversitate prin axa 4.1 din Programul operaţional Infrastructura mare", iar „neimplementarea în regim de urgenţă a schimbărilor legislative propuse generează consecinţe negative asupra finanţărilor europene şi implicit asupra economiei".32. Cu privire la regimul străinilor, Guvernul a justificat necesitatea modificării prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, în sensul stabilirii unui termen de 6 luni ca perioadă în care angajatorul să nu fi fost sancţionat, menţionând că, „având în vedere că ne aflăm în plin sezon estival, sezon în care principalele activităţi din domeniul turismului şi al construcţiilor, domenii importante ale economiei româneşti, sunt în plină desfăşurare, este necesar ca prezentul demers legislativ să fie adoptat în regim de urgenţă pentru a veni în sprijinul operatorilor economici care activează în aceste domenii", dar fără a identifica o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu putea fi amânată.33. Referitor la aspectele analizate, Curtea apreciază ca fiind relevante cele reţinute de Consiliul Legislativ în Avizul nr. 714 din 19 iulie 2018 referitor la proiectul de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul protecţiei mediului şi al regimului străinilor. Astfel, la pct. 3 din aviz, Consiliul Legislativ semnalează că „situaţia extraordinară în baza căreia se promovează prezentul proiect în regim de urgenţă nu este motivată de o manieră expresă şi neechivocă în Nota de fundamentare şi în preambulul proiectului. În raport cu prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, ale art. 43 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, preambulul ordonanţei de urgenţă trebuie să cuprindă prezentarea elementelor de fapt şi de drept în susţinerea situaţiei extraordinare, a cărei reglementare nu poate fi amânată şi care impun recurgerea la această cale de reglementare, menţionarea doar a necesităţii emiterii unei ordonanţe de urgenţă fiind insuficientă". Invocând Decizia nr. 109 din 9 februarie 2010, prin care Curtea Constituţională a stabilit că Guvernul poate adopta o ordonanţă de urgenţă numai dacă următoarele condiţii sunt întrunite cumulativ: existenţa unei situaţii extraordinare, reglementarea acesteia să nu poată fi amânată şi urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei, Consiliul Legislativ arată că „din analiza Notei de fundamentare şi a preambulului proiectului ordonanţei de urgenţă nu reies elementele de fapt obiective ale situaţiei extraordinare a cărei reglementare se impune prin adoptarea unei ordonanţe de urgenţă şi nici interesul public ce este lezat ca urmare a neadoptării ordonanţei de urgenţă, fiind enunţate doar argumente în susţinerea necesităţii şi oportunităţii adoptării soluţiilor legislative propuse, fără a se argumenta şi iminenta afectare gravă a interesului public în situaţia neadoptării ordonanţei de urgenţă. Totodată, în ceea ce priveşte consecinţele negative care vor apărea în urma neadoptării prezentului proiect, întrucât acestea sunt insuficient evidenţiate, pentru respectarea prevederilor art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 24/2000, sunt necesare detalierea şi prezentarea clară a acestora". În concluzie, Consiliul Legislativ propune „completarea corespunzătoare a Notei de fundamentare şi a preambulului".34. În continuare, Curtea va analiza îndeplinirea cerinţelor constituţionale consacrate de art. 115 alin. (4) prin raportare la cele două domenii supuse modificării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2018.35. Curtea constată că, în justificarea situaţiei extraordinare a cărei reglementare se impune prin adoptarea unei ordonanţe de urgenţă în domeniul protecţiei mediului, în preambulul actului normativ criticat, Guvernul se axează asupra existenţei „unei legislaţii neadaptate şi care necesită îmbunătăţiri şi actualizări". Cu alte cuvinte, se pune problema necesităţii emiterii unei ordonanţe de urgenţă care să creeze „cadrul comun privind luarea deciziilor la nivel interinstituţional între reprezentanţii ministerelor şi cei ai Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate [...] ţinând cont de faptul că datorită întreţinerii şi amplificării fenomenului birocratic se impune găsirea unor soluţii de eficientizare a activităţii Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate prin simplificarea circuitului decizional şi prin dispunerea cu celeritate a activităţii de emitere a avizelor". Or, un astfel de motiv, indiferent cum este exprimat, nu poate constitui o situaţie extraordinară care să necesite adoptarea unei ordonanţe de urgenţă. Procesul decizional la nivel interinstituţional, suplu sau afectat de fenomenul birocratic, se desfăşoară potrivit legislaţiei în vigoare, identificarea unor soluţii de eficientizare neputând fi calificată drept reglementare a cărei adoptare se impune în regim de urgenţă, întrucât ele nu se fundamentează pe existenţa unei situaţii extraordinare. Faptul că „majoritatea termenelor de realizare a proiectelor de infrastructură sunt blocate din cauza amânării sau prelungirii nejustificate a emiterii avizului de către custozii actuali, inclusiv a neemiterii avizului în cadrul procesului de obţinere a actului de reglementare, de comunicare şi cooperare cu custozii actuali, a lipsei de obligativitate de transmitere a informaţiilor privind situaţia din teren" poate reprezenta o constatare realizată ca urmare a evaluării modului în care sunt interpretate şi aplicate dispoziţiile legale în vigoare de către actorii implicaţi în custodia ariilor naturale protejate. Aceste informaţii/evaluări pot constitui temeiul promovării de către Guvern a unui proiect de lege privind modificarea actualului cadru normativ în domeniul protecţiei mediului, însă nicidecum o situaţie extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie. 36. În continuare, Curtea reţine că, preocupat să găsească justificări pentru adoptarea actului normativ criticat, în cuprinsul preambulului, Guvernul enumeră o serie de argumente care demonstrează doar necesitatea reglementării, dar care sunt parţial contradictorii şi incoerente. Astfel, iniţial, Guvernul face vorbire despre „aplicarea neunitară a legislaţiei pentru protecţia mediului în ceea ce priveşte emiterea actelor de reglementare, unele acte normative care transpun prevederi europene şi care au fost emise în baza vechilor reglementări putând fi considerate caduce, fapt care poate genera efecte negative asupra angajamentelor asumate de România faţă de Comisia Europeană", calificând cadrul legislativ ca fiind „foarte complex, în continuă dinamică", pentru ca apoi să constate că „Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare, creează cadrul unitar şi general prin care se statuează principiile care guvernează întreaga activitate de protecţie a mediului", şi, în final, să constate „blocajele care au rezultat dintr-o legislaţie neadaptată şi care necesită îmbunătăţiri şi actualizări".37. Curtea apreciază că, deşi domeniul protecţiei mediului vizează interesul public, elementele invocate drept situaţii extraordinare, care să fie remediate în regim de urgenţă, nu reprezintă stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care ar pune în pericol un interes public, şi prin urmare nu întrunesc exigenţele prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie. Or, în condiţiile în care jurisprudenţa Curţii Constituţionale a statuat, cu privire la conceptul de situaţie extraordinară şi conceptul de urgenţă, că acestea nu se suprapun cu motivarea utilităţii reglementării, a oportunităţii adoptării actului normativ sau cu scopul/raţiunea legiferării, apare cu evidenţă că situaţia extraordinară nu poate fi determinată de existenţa unui cadru legislativ neunitar, complex, imprevizibil, iar urgenţa măsurii nu poate fi justificată de nevoia îmbunătăţirii acestui cadru sau de cea a armonizării legislaţiei române cu cea europeană.38. Mai mult, în ceea ce priveşte argumentul prezentat de Guvern în expunerea de motive la Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul protecţiei mediului şi al regimului străinilor (N.B. nu în preambulul ordonanţei de urgenţă, deci nu în cuprinsul actului normativ), potrivit căruia, „în urma analizării situaţiei privind modul de implementare a prevederilor Legii nr. 278/2013, s-a constatat faptul că existenţa unei insuficiente capacităţi instituţionale poate determina neîncadrarea în termenele stabilite pentru atingerea obiectivelor specifice din motive neimputabile, cu riscul apariţiei situaţiilor în care Comisia Europeană declanşează procedura de infringement", Curtea reţine pe deplin incidente cele statuate în prealabil, în jurisprudenţa sa. Astfel, prin Decizia nr. 1.599 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 26 ianuarie 2011, Curtea a observat că preexistenţa unui act obligatoriu emis la nivelul Uniunii Europene nu este o condiţie obligatorie pentru adoptarea unei ordonanţe de urgenţă, din contră, spre exemplu, măsurile naţionale necesare pentru implementarea unei directive trebuie de principiu adoptate de către Parlament, ca legiuitor originar. În acest sens, anterior aderării la Uniunea Europeană, Curtea, prin Decizia nr. 15 din 25 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000, a statuat că urgenţa măsurii nu poate fi justificată de nevoia armonizării legislaţiei române cu cea a Uniunii Europene, astfel încât „modificarea sau unificarea legislaţiei într-un domeniu sau altul nu justifică, prin ea însăşi, emiterea unei ordonanţe de urgenţă", situaţie aplicabilă mutatis mutandis şi în cauza de faţă.39. De asemenea, prin Decizia nr. 1.540 din 6 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 7 martie 2012, Curtea a statuat că „România fiind un stat de drept, care face parte din Uniunea Europeană şi care şi-a asumat anumite obligaţii faţă de aceasta în baza art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, trebuie să respecte prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi să asigure ducerea la îndeplinire a cerinţelor celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu. Curtea observă însă [...] că necesitatea transpunerii şi implementării în legislaţia naţională a Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008 [...] nu poate justifica, singură, îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 115 alin. (4) referitoare la existenţa unei situaţii extraordinare. Mai mult, o atare concluzie este susţinută şi de faptul că Guvernul nu a făcut demersurile necesare şi nu a depus vreun proiect de lege la Parlament prin care să se urmărească transpunerea Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008, astfel că Guvernul nu ar putea invoca propria culpă pentru netranspunerea în timp util a acesteia. [...] Desigur, limita temporală stabilită în textul directivei nu echivalează cu existenţa unei situaţii care să nu sufere amânare, în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie, situaţie ce ar fi fost determinată de iminenţa declanşării procedurii de infringement de către Comisia Europeană, potrivit dispoziţiilor art. 258 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Acest articol prevede că Curtea de Justiţie a Uniunii Europene poate fi sesizată de către Comisie atunci când un stat membru a încălcat oricare dintre obligaţiile care îi revin în temeiul tratatelor, după ce Comisia emite un aviz motivat cu privire la acest aspect, după ce a oferit statului în cauză posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile şi doar în cazul în care statul în cauză nu se conformează acestui aviz în termenul stabilit de Comisie. Aşadar, această procedură presupune mai multe faze, nu intervine automat, prin simpla netranspunere în termenul prevăzut de o directivă, iar decizia de a o declanşa şi continua, respectiv de a sesiza Curtea este un atribut discreţionar al Comisiei Europene". Or, declanşarea procedurii de infringement în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cazul de faţă nu era iminentă în sensul stabilit de jurisprudenţa Curţii Constituţionale.40. În justificarea situaţiei extraordinare a cărei reglementare se impune prin adoptarea unei ordonanţe de urgenţă în domeniul regimului străinilor, în preambulul actului normativ criticat, Guvernul se limitează a arăta că, „având în vedere că ne aflăm în plin sezon estival, sezon în care principalele activităţi din domeniul turismului şi al construcţiilor, domenii importante ale economiei româneşti, sunt în plină desfăşurare, este necesar ca prezentul demers legislativ să fie adoptat în regim de urgenţă pentru a veni în sprijinul operatorilor economici care activează în aceste domenii". Or, este evident că în această ipoteză Guvernul nici măcar nu a mai făcut efortul de a identifica elemente de necesitate a legiferării, cu atât mai puţin să demonstreze existenţa unei situaţii extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată. Sub acest aspect, Guvernul nu a respectat nici dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora „Soluţiile pe care le cuprinde [n.r. actul normativ] trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român şi cerinţele corelării cu ansamblul reglementărilor interne şi ale armonizării legislaţiei naţionale cu legislaţia comunitară şi cu tratatele internaţionale la care România este parte, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului".41. În ceea ce priveşte urgenţa legiferării pe această cale, singura menţiune cu caracter temporal din cuprinsul preambulului ordonanţei de urgenţă, respectiv că „ne aflăm în plin sezon estival", nu numai că nu poate constitui un motiv care să justifice caracterul urgent al reglementării, dar demonstrează superficialitatea şi ignorarea normei constituţionale şi a jurisprudenţei instanţei constituţionale referitoare la obligaţiile care incumbă legiuitorului delegat.42. Având în vedere toate argumentele expuse, Curtea constată că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul protecţiei mediului şi al regimului străinilor încalcă prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie.43. Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că viciul de neconstituţionalitate al unei ordonanţe simple sau ordonanţe de urgenţă emise de Guvern nu poate fi acoperit prin aprobarea de către Parlament a ordonanţei respective. Legea care aprobă o ordonanţă de urgenţă neconstituţională este ea însăşi neconstituţională (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 584 din 13 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 6 iulie 2007, Decizia nr. 421 din 9 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, Decizia nr. 738 din 19 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 8 octombrie 2012, sau Decizia nr. 55 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 25 februarie 2014).44. În fine, Curtea nu poate trece cu vederea modul defectuos în care Guvernul a înţeles să reglementeze prin acelaşi act normativ două domenii distincte, fără nicio legătură între ele. O astfel de reglementare contravine normelor de tehnică legislativă cuprinse în art. 14 - Unicitatea reglementării în materie din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora „Reglementările [...] având acelaşi obiect se cuprind, de regulă, într-un singur act normativ" [alin. (1)], iar „un act normativ poate cuprinde reglementări şi din alte materii conexe numai în măsura în care sunt indispensabile realizării scopului urmărit prin acest act" [alin. (2)]. Or, în cazul de faţă cele două materii nu sunt conexe, vizează scopuri diferite, astfel că reglementarea lor printr-un singur act normativ nu numai că nu era necesară, dar impietează asupra unicităţii reglementării în materie, ca exigenţă a tehnicii legislative. Deşi normele de tehnică legislativă nu au valoare constituţională, Curtea a reţinut că prin reglementarea acestora legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislaţii care respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesară (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 232 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 15 noiembrie 2001, Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015, sau Decizia nr. 30 din 27 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 16 februarie 2016). Totodată, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile constituţionale ale art. 142 alin. (1), potrivit cărora „Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei", şi cele ale art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora, „în România, respectarea [...] legilor este obligatorie". Astfel, Curtea a constatat că reglementarea adoptată cu nerespectarea normelor de tehnică legislativă determină apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice.45. Faţă de temeinicia motivelor de neconstituţionalitate extrinsecă, reţinută prin raportare la dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Constituţie, care afectează atât Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2018, cât şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul protecţiei mediului şi al regimului străinilor, în ansamblul lor, Curtea constată că nu mai este cazul să examineze şi criticile de neconstituţionalitate intrinsecă formulate de autorii obiecţiei de neconstituţionalitate (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 82 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 16 ianuarie 2009, Decizia nr. 355 din 23 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 26 iulie 2018, sau Decizia nr. 76 din 30 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 20 martie 2019).46. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată de un număr de 27 de senatori aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România şi constată că Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul protecţiei mediului şi al regimului străinilor, precum şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2018 sunt neconstituţionale, în ansamblul lor.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 9 aprilie 2019.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. Valer DorneanuMagistrat-asistent-şef, Mihaela Senia Costinescu