DECIZIE
Nr. 237 din 7 decembrie 2005
pentru publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a Protocolului
referitor la Metodologia privind remuneratiile reprezentand drepturi
patrimoniale de autor pentru inregistrarile audiovizuale ale operelor muzicale
pe suporturi
ACT EMIS DE: OFICIUL ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 1174 din 27 decembrie 2005

Avand in vedere dispozitiile art. 131^2 alin. (1) si (2) din Legea nr.
8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, cu modificarile si
completarile ulterioare, precum si ale Deciziei directorului general al
Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor nr. 220/2005 privind constituirea
Comisiei pentru negocierea metodologiei privind reproducerea operelor muzicale
pe fonograme sau videograme,
in baza prevederilor art. 2 alin. (2) si ale art. 6 alin. (3) din Hotararea
Guvernului nr. 758/2003 privind organizarea si functionarea Oficiului Roman
pentru Drepturile de Autor si a corpului de arbitri,
directorul general al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor emite
urmatoarea decizie:
Art. 1
Se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Protocolul referitor
la Metodologia privind remuneratiile reprezentand drepturi patrimoniale de
autor pentru inregistrarile audiovizuale ale operelor muzicale pe suporturi,
incheiat intre organismele de gestiune colectiva: Uniunea Compozitorilor si
Muzicologilor din Romania - Asociatia Drepturilor de Autor (UCMR - ADA) si
Uniunea Producatorilor de Film si Audiovizual din Romania - Asociatia Romana de
Gestiune a Operelor din Audiovizual (UPFAR - ARGOA), prevazut in anexa care
face parte integranta din prezenta decizie.
Art. 2
Prezenta decizie intra in vigoare la data publicarii in Monitorul Oficial
al Romaniei, Partea I.
p. Directorul general al Oficiului Roman
pentru Drepturile de Autor,
Eugen Vasiliu
ANEXA 1
PROTOCOL
referitor la Metodologia privind remuneratiile reprezentand drepturi
patrimoniale de autor pentru inregistrarile audiovizuale ale operelor muzicale
pe suporturi
Incheiat astazi, 28 noiembrie 2005
Parti:
Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din Romania - Asociatia Drepturilor
de Autor (UCMR - ADA)
Uniunea Producatorilor de Film si Audiovizual din Romania - Asociatia
Romana de Gestiune a Operelor din Audiovizual (UPFAR - ARGOA)
In baza art. 131^2 alin. (1) si (2) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de
autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare, a
Deciziei directorului general al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor nr.
220/2005 privind constituirea Comisiei pentru negocierea metodologiei privind
reproducerea operelor muzicale pe fonograme sau videograme, publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.002 din 11 noiembrie 2005, si
potrivit celor consemnate in Procesul-verbal de negociere din data de 28
noiembrie 2005, UCMR - ADA si UPFAR - ARGOA au negociat si au convenit o
metodologie unica privind remuneratiile reprezentand drepturi patrimoniale de
autor pentru inregistrarile audiovizuale ale operelor muzicale pe suporturi, in
forma anexata prezentului protocol.
UCMR - ADA UPFAR - ARGOA
Ana Achim, Ioan Ionel,
director executiv director executiv
Alexandru Roata Palade,
avocat
ANEXA 1
la protocol
METODOLOGIE
privind remuneratiile reprezentand drepturi patrimoniale de autor pentru
inregistrarile audiovizuale ale operelor muzicale pe suporturi
1. Persoanele juridice si persoanele fizice autorizate care reproduc,
distribuie si/sau importa opere muzicale fixate pe un suport audiovideo, ca
parte integranta a unei opere audiovizuale, sunt obligate sa obtina din partea
organismului de gestiune colectiva a drepturilor de autor din domeniul muzical
autorizatii - licenta neexclusiva, prevazute de Legea nr. 8/1996 privind
dreptul de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile
ulterioare.
2. In sensul prezentei metodologii:
a) prin producator se intelege orice persoana juridica sau persoana fizica
autorizata care realizeaza ori organizeaza realizarea de copii ale uneia sau
mai multor opere audiovizuale din care fac parte integranta una sau mai multe
opere muzicale, in vederea distribuirii acestora;
b) prin importator se intelege persoana juridica sau persoana fizica
autorizata care introduce pe teritoriul Romaniei in scopul comercializarii
originalul sau copii legal realizate ale operelor muzicale ca parte integranta
a unei opere audiovizuale fixate pe orice tip de suport;
c) prin distribuitor se intelege orice persoana juridica sau persoana
fizica autorizata care vinde sau transmite in orice alt mod, cu titlu oneros
ori gratuit, sau ofera public copii ale unei opere audiovizuale din care fac
parte integranta una sau mai multe opere muzicale;
d) prin fabricant se intelege persoana fizica sau persoana juridica care
realizeaza activitati de reproducere la comanda producatorilor;
e) prin reproducere se intelege realizarea uneia sau a mai multor copii ale
operelor muzicale ca parte integranta a unei opere audiovizuale fixate pe un
suport;
f) prin copie se intelege orice reproducere, in tot sau in parte, a unei
opere audiovizuale din care fac parte integranta una sau mai multe opere
muzicale ori a reprezentarilor digitale ale acestora, indiferent care ar fi
metoda ori tipul de suport utilizat pentru fixare;
g) produsele premium reprezinta suporturile inregistrate oferite in mod
gratuit ca bonus pentru promovarea altor produse;
h) PPD reprezinta cel mai mare pret practicat de producator sau de distribuitorul
acestuia, pret la care orice persoana sau distribuitor poate achizitiona o
cantitate minima dintr-un suport relevant, fara a beneficia de reduceri,
stimulente, bonusuri sau alte reduceri ori deduceri;
i) prin videograma se intelege orice fixare a unei opere audiovizuale sau a
unor secvente de imagini in miscare, insotite de opere muzicale, oricare ar fi
metoda si suportul pentru aceasta fixare.
3. Autorizatiile - licenta neexclusiva, emise de organismul de gestiune
colectiva a drepturilor de autor din domeniul muzical, mandatat de autori, au
ca obiect, dupa caz:
a) dreptul neexclusiv de reproducere a operelor muzicale ca parte
integranta a operelor audiovizuale;
b) dreptul neexclusiv de distribuire a copiilor operelor muzicale ca parte
integranta a operelor audiovizuale, realizate potrivit dispozitiilor prezentei
metodologii, prin vanzare sau prin orice alt mod de transmitere, cu titlu
oneros sau cu titlu gratuit, ori prin oferirea publica a acestora;
c) dreptul neexclusiv de import in vederea comercializarii pe teritoriul
Romaniei a copiilor realizate, cu consimtamantul autorului, dupa operele
muzicale ca parte integranta a unei opere audiovizuale.
4. Autorizatiile - licenta neexclusiva, prevazute la pct. 3, se elibereaza
pentru fiecare opera muzicala si au ca obiect numai operele muzicale din
repertoriul organismului de gestiune colectiva a drepturilor de autor din
domeniul muzical, in limitele mandatelor de gestiune acordate de autorii
nationali, precum si ale contractelor de reprezentare incheiate cu organisme
similare din strainatate.
5. Autorizatiile - licenta neexclusiva, prevazute la pct. 3, au un caracter
neexclusiv, sunt limitate in timp la o perioada de 6 luni, cu posibilitatea de
reinnoire prin acordul partilor, si sunt valabile numai pe teritoriul Romaniei.
6. Producatorii, distribuitorii si importatorii sunt obligati sa elaboreze
cataloage ale propriilor videograme sau ale videogramelor reproduse,
distribuite ori importate, care vor cuprinde cel putin urmatoarele elemente:
a) titlurile operelor audiovizuale;
b) numarul de catalog;
c) titlurile operelor muzicale;
d) autorii operelor muzicale;
e) tipul suportului (compact disc, caseta, DVD, CD-ROM etc.);
f) PPD.
In suplimentul catalogului producatorii vor publica periodic lista de
preturi (PPD) si o vor transmite organismelor de gestiune colectiva a
drepturilor de autor din domeniul muzical, care va servi ca baza de calcul al
remuneratiilor prevazute de prezenta metodologie.
7. Suporturile pe care sunt reproduse opere audiovizuale produse in Romania
si introduse in circuitul comercial trebuie sa poarte urmatoarele marcaje:
a) numele si, daca este cazul, marca producatorului;
b) titlul operei audiovizuale (albumului);
c) denumirile operelor muzicale;
d) numele autorilor operelor muzicale;
e) numarul de catalog;
f) numele organismului de gestiune colectiva a drepturilor de autor din
domeniul muzical si numarul autorizatiei - licenta neexclusiva, eliberata de
organismul de gestiune colectiva, pentru pozitia respectiva din catalog, vor
figura pe coperta fiecarui suport;
g) enuntul: "Toate drepturile producatorului si ale autorilor sunt
rezervate. Utilizarile neautorizate ale acestei inregistrari sunt strict
interzise si se pedepsesc conform legii.";
h) simbolul P, insotit de numele producatorului, anul si tara in care s-a
publicat prima data.
Marcajele prevazute la lit. a), b), e), f) si h) vor fi inscriptionate si
pe suportul propriu-zis (caseta audiovideo, DVD etc.), iar celelalte marcaje
vor fi inscriptionate numai pe coperte sau pe ambalaj.
8. Pentru fiecare videograma, la solicitarea autorizatiei - licenta
neexclusiva, vor fi prezentate in scris organismului de gestiune colectiva a
drepturilor de autor din domeniul muzical, dupa caz, urmatoarele informatii
pentru fiecare opera muzicala ce face parte din opera audiovizuala, respectiv:
denumirea operei muzicale, durata, numele compozitorului, numele editorului,
numele textierului, numele artistului interpret si titlul operei audiovizuale,
in urmatorul format recomandat:
TITLUL OPEREI AUDIOVIZUALE - AL ALBUMULUI
DENUMIREA OPEREI MUZICALE
DURATA FIECAREI OPERE MUZICALE - (minute)' (secunde)''
COMPOZITOR/TEXTIER/EDITOR (in cazul in care exista) - ARTIST INTERPRET
Producatorul, distribuitorul sau importatorul care realizeaza reproduceri,
distribuire, respectiv importuri ale operelor muzicale ca parte integranta a
unei opere audiovizuale din repertoriul international, licentiat sau
sublicentiat acestuia in mod direct, va prezenta organismului de gestiune
colectiva a drepturilor de autor din domeniul muzical copii traduse si
legalizate in limba romana ale contractelor de licentiere sau sublicentiere.
9. Fabricantii de suporturi sunt obligati sa detina, pentru fiecare punct
de lucru la care se desfasoara activitati de reproducere, o autorizatie -
licenta - contract standard, emisa de organismul de gestiune colectiva a
drepturilor de autor din domeniul muzical.
10. Fabricantii vor putea reproduce opere audiovizuale continand opere
muzicale din repertoriul organismului de gestiune colectiva a drepturilor de
autor din domeniul muzical numai pentru sau in numele producatorilor care fac
dovada detinerii unei autorizatii - licenta neexclusiva in conditiile prezentei
metodologii.
In cazul in care producatorul nu detine autorizatie - licenta neexclusiva
de la organismul de gestiune colectiva a drepturilor de autor din domeniul
muzical, fabricantul care realizeaza reproducerea va plati pentru repertoriul
acestuia, in termen de 10 zile de la realizarea reproducerii, triplul
remuneratiilor minime prevazute de prezenta metodologie.
11. Remuneratiile se determina din baza de calcul potrivit procentelor
prevazute in tabelul de mai jos si nu includ TVA.
Tabelul cu remuneratiile datorate potrivit prezentei metodologii
_____________________________________________
Pentru CD, caseta VHS etc.
Anul 2005 si urmatorii
Procent 10,45%
_____________________________________________
Pentru DVD
Anul 2005 si urmatorii
Procent 10,45%
_____________________________________________
12. Baza de calcul al remuneratiilor se determina astfel:
- pentru reproducerile destinate a fi introduse in circuitul comercial:
numarul de unitati vandute din fiecare suport, inmultit cu PPD pe unitate de
produs, dar nu mai putin de 30 lei pentru un DVD si 15 lei pentru o caseta VHS,
15 lei pentru un CD si alte suporturi asemanatoare;
- pentru importuri, valoarea din declaratiile vamale de import, dar nu mai
putin de 30 lei pentru un DVD si 15 lei pentru o caseta VHS, 15 lei pentru un
CD si alte suporturi asemanatoare.
13. Baza de calcul pentru produsele premium se determina prin inmultirea
numarului de produse cu 30 lei pentru un DVD si 15 lei pentru o caseta VHS, 15
lei pentru un CD si alte suporturi asemanatoare.
Produsele premium trebuie sa fie inscriptionate vizibil cu enuntul:
"Nu sunt destinate vanzarii" si nu vor fi distribuite decat impreuna
cu produsul promovat.
14. Producatorul va mentiona pe factura sau intr-o anexa a acesteia
specificatiile detaliate ale videogramei, numarul de exemplare pentru fiecare
pozitie din catalog si pretul de livrare corespunzator pe unitate de suport.
15. Plata remuneratiilor datorate de producatorii si distribuitorii de
suporturi audiovizuale inregistrate se face trimestrial, pe baza unui raport
transmis organismului de gestiune colectiva a drepturilor de autor din domeniul
muzical, continand: numarul de unitati vandute din fiecare suport, PPD pe
unitate de produs, elementele de identificare a videogramei si titularilor
drepturilor patrimoniale de autor ale operelor muzicale inglobate in opera
audiovizuala, prezente pe fiecare videograma, astfel cum sunt prevazute la pct.
7 si 8. Plata remuneratiei datorate de producatori, distribuitori si
importatori se face trimestrial pana cel mai tarziu la data de 25 a lunii
urmatoare trimestrului in care s-a realizat, dupa caz, reproducerea,
distribuirea sau importul. Organismul de gestiune colectiva a drepturilor de
autor din domeniul muzical si producatorii pot conveni asupra posibilitatii
platii unor avansuri lunare, calculate pe baza vanzarilor din aceeasi perioada
a anului trecut.
16. Pentru intarzierile la plata se datoreaza si se vor plati penalitati in
cuantum de 0,15% pe zi de intarziere.
17. In situatia in care un produs contine si opere ce nu apartin
repertoriului organismului de gestiune colectiva a drepturilor de autor din
domeniul muzical, procentele aplicabile vor fi proportionale cu durata operelor
din repertoriu, raportata la durata totala a operelor muzicale inglobate in
opera audiovizuala.
18. Producatorii, distribuitorii si importatorii vor asigura organismului
de gestiune colectiva a drepturilor de autor din domeniul muzical accesul la
toate informatiile si evidentele privind activitatile ce fac obiectul
autorizatiilor acordate de acesta si vor furniza, la cererea acestuia,
informatiile si evidentele privind drepturile reglementate de prezenta
metodologie.
19. In situatia in care se constata nerespectarea de catre producatori,
distribuitori sau importatori a obligatiilor ce le revin potrivit prevederilor
prezentei metodologii si contractelor incheiate, organismul de gestiune
colectiva a drepturilor de autor din domeniul muzical este indreptatit sa
retraga sau sa refuze reinnoirea autorizatiilor acordate.
20. Agentii economici care produc sau importa suporturi pe care sunt
reproduse opere audiovizuale sunt obligati sa se inscrie la Oficiul Roman
pentru Drepturile de Autor, in Evidenta nationala a videogramelor, si vor
depune trimestrial la Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor cataloagele si
suplimentele acestora, reglementate de pct. 6.
21. Importatorii, producatorii si fabricantii care realizeaza reproduceri
sau importuri fara sa detina autorizatie - licenta neexclusiva din partea
organismului de gestiune colectiva a drepturilor de autor din domeniul muzical
sau din partea titularilor de drepturi datoreaza despagubiri reprezentand
triplul remuneratiilor legal datorate potrivit prezentei metodologii, in
conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificarile si completarile
ulterioare.
22. Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor va informa, la solicitare,
organismul de gestiune colectiva a drepturilor de autor din domeniul muzical cu
privire la producatorii inscrisi in Evidenta nationala a videogramelor si nu va
elibera marcajele holografice fara ca producatorul sa detina autorizatie - licenta
neexclusiva de la organismul de gestiune colectiva a drepturilor de autor din
domeniul muzical pentru repertoriul protejat de catre acesta.
23. Prezenta metodologie va putea fi modificata numai dupa 3 ani de la data
publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, cu exceptia cazului in
care dispozitiile Legii nr. 8/1996, astfel cum a fost modificata si completata
prin Legea nr. 285/2004 si prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 123/2005,
avute in vedere la elaborarea prezentei metodologii, sunt modificate inainte de
implinirea acestui termen, caz in care organismul de gestiune colectiva a
drepturilor de autor din domeniul muzical va putea solicita initierea unei noi
proceduri de negociere si inainte de implinirea termenului de 3 ani.
24. Modificarea remuneratiilor stabilite in suma fixa ca baza minima de
calcul se poate efectua si periodic prin reactualizarea cu indicele inflatiei,
in conformitate cu dispozitiile art. 131^4 din Legea nr. 8/1996, astfel cum a
fost modificata si completata prin Legea nr. 285/2004 si prin Ordonanta de
urgenta a Guvernului nr. 123/2005.