DECIZIE Nr.
265 din 16 martie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 268 alin. (2) din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 377 din 8 iunie 2010
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Fabian Niculae -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (2) din Legea
nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Spitalul Clinic
Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei" din
Galaţi în Dosarul nr. 1.257/121/2009 al Curţii de Apel Galaţi -
Secţia pentru cauze privind conflictele de muncă şi
asigurări sociale.
La apelul nominal se constată lipsa
părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal
îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, reţine următoarele: Prin Decizia civilă nr. 909/R din
12 octombrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1.257/121/2009, Curtea
de Apel Galaţi - Secţia pentru cauze privind conflictele de
muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională
cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 268 alin.
(2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.
Excepţia a fost ridicată de Spitalul Clinic
Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei" din
Galaţi într-un dosar având ca obiect un litigiu de muncă.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorul acesteia
susţine că, prin conţinutul textelor criticate, legiuitorul a
instituit reguli diferite, creând premisa încălcării principiului
previzibilităţii normei de drept. Art. 268 alin. (2) din Legea nr.
53/2003 - Codul muncii, în conformitate cu care lipsa menţiunilor din
decizia de sancţionare constituie motiv de nulitate absolută a
deciziei, este neconstituţional, deoarece, contractul individual de
muncă fiind de natură convenţională, sancţiunea
prevăzută nu poate fi nulitatea absolută, ci, eventual,
nulitatea relativă. Prin modalitatea de reglementare s-a creat un regim
discriminatoriu, excesiv şi ambiguu împotriva angajatorului.
Curtea de Apel Galaţi - Secţia pentru
cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale consideră că dispoziţiile legale criticate sunt
constituţionale.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului,
dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10
şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie prevederile art. 268 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul
muncii, prevederi ce au următorul conţinut: „Sub sancţiunea
nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere
disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de
personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil,
care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate
apărările formulate de salariat în timpul cercetării
disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile
prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia
sancţiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancţiunea poate fi
contestată;
f) instanţa competentă la care
sancţiunea poate fi contestată."
In opinia autorului excepţiei de
neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin
dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în
faţa legii, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind
drepturile omului şi art. 21 privind liberul acces la justiţie din
Constituţia României şi în art. 6 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia, Curtea constată că
textul de lege criticat se înscrie printre cele care au ca scop asigurarea
stabilităţii raporturilor de muncă, a
desfăşurării acestora în condiţii de legalitate şi a
respectării drepturilor şi îndatoririlor ambelor părţi ale
raportului juridic de muncă. In acelaşi timp, sunt menite să
asigure apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale
salariatului, având în vedere poziţia obiectiv dominantă a
angajatorului în desfăşurarea raportului de muncă.
Aplicarea sancţiunilor disciplinare şi, în
mod special, încetarea raportului de muncă din voinţa
unilaterală a angajatorului sunt permise cu respectarea unor condiţii
de fond şi de formă riguros reglementate de legislaţia muncii,
în scopul prevenirii eventualelor conduite abuzive ale angajatorului.
Menţiunile şi precizările pe care în mod
obligatoriu trebuie să le conţină decizia de aplicare a
sancţiunii disciplinare au rolul, în primul rând, de a-l informa concret
şi complet pe salariat cu privire la faptele, motivele şi temeiurile
de drept pentru care i se aplică sancţiunea, inclusiv cu privire la
căile de atac şi termenele în care are dreptul să constate
temeinicia şi legalitatea măsurilor dispuse din voinţa
unilaterală a angajatorului.
Angajatorul, întrucât deţine toate datele, probele
şi informaţiile pe care se întemeiază măsura dispusă,
trebuie să facă dovada temeiniciei şi legalităţii
acelei măsuri, salariatul putând doar să le combată prin alte
dovezi pertinente. Astfel, menţiunile şi precizările
prevăzute de textul de lege sunt necesare şi pentru instanţa
judecătorească, în vederea soluţionării legale şi
temeinice a eventualelor litigii determinate de actul angajatorului.
De altfel, aceste considerente au fost reţinute
şi prin Decizia nr. 319 din 29 martie 2007, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 3 mai 2007, şi prin Decizia nr.
383 din 7 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 792 din 31 august 2005, când, analizând conformitatea art. 268 din Codul
muncii cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi art. 45 din
Constituţie, Curtea a respins criticile formulate ca fiind neîntemeiate.
De asemenea, Curtea Constituţională s-a mai
pronunţat, prin raportare la aceleaşi dispoziţii
constituţionale invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate,
prin Decizia nr. 1.675 din 15 decembrie 2009, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 19 februarie 2010, şi prin
Decizia nr. 1.412 din 3 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 893 din 21 decembrie 2009.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al
art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (2) din Legea
nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Spitalul Clinic
Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei" din
Galaţi în Dosarul nr. 1.257/121/2009 al Curţii de Apel Galaţi -
Secţia pentru cauze privind conflictele de muncă şi
asigurări sociale.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 16 martie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae