DECIZIE Nr. 3
din 4 august 2010
privind convocarea Camerei
Deputatilor în sesiune extraordinara
ACT EMIS DE:
ADUNAREA(CAMERA) DEPUTATILOR
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 553 din 5 august 2010
Având în vedere cererea formulată de Preşedintele
României, precum şi hotărârea Biroului permanent al Camerei Deputaţilor,
în temeiul dispoziţiilor art. 66 alin. (2) din
Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 33 lit. a) şi art. 84
alin. (4) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei
Deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările şi completările ulterioare,
Camera Deputaţilor se
convoacă în sesiune extraordinară în data de 16 august 2010, ora 14,00, cu
următorul proiect al ordinii de zi:
1. reexaminarea legii privind integritatea în
exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea
altor acte normative;
2. Propunerea legislativă privind combaterea plăţilor
întârziate de către autorităţile şi instituţiile publice (Pl-x nr. 82/2010);
3. Proiectul Legii pentru aprobarea unor măsuri de
reducere a taxelor, impozitelor şi contribuţiilor sociale în vederea creării de
noi locuri de muncă, creşterii economice şi a menţinerii puterii de cumpărare
(PL-x nr. 687/2009).
Proiectul programului de lucru:
- luni, 16 august 2010: -ora 12,00 - şedinţa Biroului
permanent al Camerei Deputaţilor, cu participarea liderilor grupurilor
parlamentare;
- ora 13,00 - şedinţa grupurilor parlamentare;
- ora 14,00 - şedinţa plenului Camerei
Deputaţilor pentru dezbaterea şi adoptarea problemelor
înscrise în proiectul ordinii de zi.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE