DECIZIE Nr.
334 din 25 martie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedura
civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 262 din 22 aprilie 2010
Acsinte Gaspar - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Doina Suliman -
magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. 1 din Codul de
procedură civilă, excepţie ridicată de Viorel
Vlădescu, Adrian Voicu şi Gherghina Sacaleanu în Dosarul nr.
8.199/299/2009 al judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi de
Societatea Comercială „Argomm Ro" - S.R.L. din Timişoara în
dosarele nr. 2.493/30/2009 şi nr. 2.463/30/2009 ale Tribunalului
Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrative,
cauze care formează obiectul dosarelor nr. 5.066D/2009, nr. 8.106D/2009
şi nr. 8.107D/2009 ale Curţii Constituţionale.
La apelul nominal lipsesc părţile,
faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere obiectul identic al
excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr.
5.066D/2009, nr. 8.106D/2009 şi nr. 8.107D/2009, pune în discuţie,
din oficiu, problema conexării cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu
conexarea dosarelor.
Curtea dispune, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea
nr. 47/1992, conexarea dosarelor nr. 8.106D/2009 şi nr. 8.107D/2009 la
Dosarul nr. 5.066DD/2009, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată,
preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public
care pune concluzii de respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarelor, reţine următoarele: Prin Incheierea din 4 iunie 2009,
pronunţată în Dosarul nr. 8.199/299/2009 de Judecătoria
Sectorului 1 Bucureşti, şi încheierile din 23 octombrie 2009,
pronunţate în dosarele nr. 2.493/30/2009 şi nr. 2.463/30/2009 de
Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de contencios
administrativ, Curtea Constituţională a fost sesizată cu
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin.
1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Viorel
Vlădescu, Adrian Voicu, Gherghina Sacaleanu şi de Societatea
Comercială „Argomm Ro" - S.R.L. din Timişoara.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorii Viorel
Vlădescu, Adrian Voicu şi Gherghina Sacaleanu susţin că
dispoziţiile art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă
încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1)şi (2),
art. 21 alin. (1), (2) şi (3), precum şi prevederile art. 6 şi
art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale. De asemenea, dispoziţiile de lege
criticate contravin art. 284 din Codul muncii, potrivit cărora
instanţa competentă pentru soluţionarea conflictelor de
muncă este tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul
sau reşedinţa reclamantul. In acest sens, autorii excepţiei
arată că legiuitorul a stabilit această competenţă
pentru asigurarea „liberului acces la justiţie al salariatului"
şi de aceea consideră că este injustă reglementarea impusă
de textul criticat potrivit căreia executarea titlului executoriu se face
la sediul debitorului sau al terţului poprit, cu atât mai mult cu cât, în
speţă, debitorul este Societatea Comercială „Petrom" - S.A.
care are sediul unic în Bucureşti.
Autorul excepţiei Societatea Comercială
„Argomm Ro" - S.R.L. din Timişoara susţine că
dispoziţiile de lege atacate contravin prevederilor constituţionale
ale art. 1, art. 21 şi art. 126 din Constituţia României şi ale
art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, în măsura în care permit
înfiinţarea popririi de către executorul judecătoresc,
fără ca în prealabil această măsură să fi fost
încuviinţată de către instanţa judecătorească.
Consideră că prin înlăturarea instanţei de judecată în
controlul de legalitate asupra începerii procedurii execuţionale se aduce
atingere principiului separaţiei puterilor în stat.
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate
este întemeiată.
Tribunalul Timiş - Secţia comercială
şi de contencios administrativ consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că textul de lege criticat este constituţional.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului şi Guvernul nu au
comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie dispoziţiile art. 453 alin. 1 din Codul de procedură
civilă, dispoziţii care au următorul conţinut: „Poprirea
se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul
judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul
sau sediul terţului poprit."
Autorii excepţiei susţin că acest text
de lege încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 referitoare la
principiul separaţiei şi echilibrul puterilor în stat, art. 16 alin.
(1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber
la justiţie şi art. 126 privind instanţele
judecătoreşti, prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil
şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
precum şi pe cele ale art. 284 din Codul muncii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate
ridicată, Curtea constată că, asupra
constituţionalităţii art. 453 alin. 1 din Codul de
procedură civilă, s-a pronunţat prin numeroase decizii, precum
Decizia nr. 1.172 din 17 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 665 din 6 octombrie 2009.
Cu acel prilej, Curtea a statuat că reglementarea
criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul atribuţiilor
sale, astfel cum sunt determinate prin art. 126 alin. (2) şi art. 129 din
Constituţie, potrivit cărora competenţa, procedura de
judecată, inclusiv procedura executării silite, precum şi
căile de atac sunt prevăzute numai prin lege.
De asemenea, Curtea a stabilit că textul de lege
criticat nu încalcă prevederile art. 16 din Constituţie privind
egalitatea în drepturi a cetăţenilor, întrucât reglementarea este
aplicabilă tuturor persoanelor aflate în situaţia prevăzută
de ipoteza normei, şi anume creditorilor deţinători ai unui
titlu executoriu, care solicită executorului judecătoresc
înfiinţarea popririi, fără discriminări şi
fără privilegii.
Or, este îndeobşte cunoscut că bunurile asupra
cărora poartă executarea silită se află de cele mai multe
ori la sediul debitorului sau al terţului poprit, caz în care şi
executarea silită este mai lesne de îndeplinit.
Este, de asemenea, de necontestat că interesul
creditorilor vizează o executare rapidă, caz în care este
justificată opţiunea legiuitorului pentru desemnarea executorilor
judecătoreşti de la sediul debitorului sau al terţului poprit.
Curtea a constatat că este nefondată şi
critica autorilor excepţiei potrivit căreia reglementarea dedusă
controlului îngrădeşte accesul liber la justiţie şi dreptul
la un proces echitabil, în condiţiile în care art. 399 din Codul de
procedură civilă prevede că împotriva oricărui act de
executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau
vătămaţi prin executare, oferind toate garanţiile
procesuale pentru realizarea deplină a acestor drepturi.
Pentru motivele expuse mai sus, nu s-a reţinut
nici încălcarea prevederilor cuprinse în art. 6 şi art. 13 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale.
Curtea a mai constatat că este de competenţa
legiuitorului stabilirea procedurii de executare silită, astfel încât
acesta poate reglementa atât reguli generale, cât şi excepţii de la
acestea, în funcţie de specificul fiecărui caz în parte. In cazul de
faţă, legiuitorul are deplină legitimitate
constituţională în a reglementa competenţa executorului
judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul
sau sediul terţului poprit de a înfiinţa poprirea la cererea
creditorului.
Referitor la contrarietatea textului criticat
faţă de dispoziţiile art. 284 din Codul muncii, Curtea
reţine că nu se poate pronunţa asupra neconcordanţelor
dintre diferite norme juridice, ci numai asupra înţelesului
dispoziţiilor legale criticate, în raport cu prevederile şi
principiile constituţionale.
In fine, în ceea ce priveşte critica de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. 1 din Codul de
procedură civilă, potrivit cărora înfiinţarea popririi se
face de către executorul judecătoresc, fără ca, în
prealabil, aceasta să se încuviinţeze de către instanţa de
judecată, Curtea, prin Decizia nr. 53 din 14 ianuarie 2010, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 147 din 5 martie 2010, a
constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 3731 din Codul
de procedură civilă, modificate prin Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 42/2009 pentru modificarea Codului de
procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 324 din 15 mai 2009, cererea de executare silită,
însoţită de titlul executoriu, se depune la executorul
judecătoresc, iar acesta va solicita, de îndată, instanţei de
executare încuviinţarea executării silite. Având în vedere că
dispoziţiile art. 3731 fac parte din Capitolul I - „Dispoziţiile
generale" al Cărţii a V-a - „Despre executarea
silită"din Codul de procedură civilă, aceste norme de
procedură se aplică în mod corespunzător şi în cazul
executării silite prin poprire.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, care să
determine reconsiderarea jurisprudenţei în materie, considerentele şi
soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează
valabilitatea şi în cauza de fată.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă,
excepţie ridicată de Viorel Vlădescu, Adrian Voicu şi
Gherghina Sacaleanu în Dosarul nr. 8.199/299/2009 al Judecătoriei
Sectorului 1 Bucureşti şi de Societatea Comercială „Argomm
Ro" - S.R.L. din Timişoara în dosarele nr. 2.493/30/2009 şi nr.
2.463/30/2009 ale Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi
de contencios administrativ.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 25 martie 2010.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent-şef,
Doina Suliman