Decizia Nr.355 din 20.12.2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (4) din titlul II al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, în ceea ce priveşte sintagma „după obţinerea cetăţeniei române de către persoanele respective", excepţie ridicată de Dieter Junker şi Helga Junker în Dosarul nr. 17.478/325/2016 al Tribunalului Timiş - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.185D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită, în principal, respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece aceasta vizează dispoziţii ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, act normativ adoptat anterior revizuirii Constituţiei, precum şi situaţii în care persoanele respective au solicitat obţinerea unor drepturi anterior intrării în vigoare a Constituţiei. În subsidiar, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 279 din 24 februarie 2011.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 21 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 17.478/325/2016, Tribunalul Timiş - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (4) din titlul II al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, în ceea ce priveşte sintagma „după obţinerea cetăţeniei române de către persoanele respective", excepţie ridicată de Dieter Junker şi Helga Junker într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva unei sentinţe civile prin care s-a respins plângerea formulată împotriva încheierii Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timiş - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timişoara de respingere a cererii de înscriere a dreptului de proprietate asupra unui imobil.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică cetăţenilor unui stat al Uniunii Europene. Astfel, se arată că, întrucât Constituţia din 1991 interzicea în mod expres dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi, a fost reglementată prin art. II alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 instituţia dreptului de folosinţă special. Însă, în urma revizuirii din 2003, Constituţia nu mai prevede această interdicţie, cetăţenii străini şi apatrizii putând dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană. Prin urmare, menţinerea aplicabilităţii normelor privind instituţia dreptului de folosinţă special echivalează cu menţinerea unor restricţii nejustificate în ceea ce îi priveşte pe cetăţenii unui stat membru al Uniunii Europene, care ar fi trebuit să dobândească prin moştenire legală un drept deplin de proprietate asupra terenului preluat în mod abuziv, fiind contrară art. 44 alin. (2) din Constituţie.6. În acest mod se creează o discriminare între cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene ale căror cereri de restituire au fost soluţionate înainte de revizuirea Constituţiei şi care au primit dreptul de folosinţă special asupra terenurilor intravilane şi cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene care au dobândit dreptul de proprietate asupra terenurilor intravilane fie prin moştenire, fie chiar prin cumpărare după anul 2012 şi care sunt astăzi titulari ai unui drept deplin de proprietate, iar nu ai unui drept hibrid.7. Totodată, vor fi discriminaţi şi eventualii cumpărători ai unui astfel de teren care vor dobândi deplina proprietate doar dacă sunt cetăţeni români, nu şi dacă sunt cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene.8. În concluzie, condiţionarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului de dobândirea cetăţeniei române este menţinută în mod neconstituţional în norma juridică criticată.9. Tribunalul Timiş - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este întemeiată. Având în vedere că nu mai există nicio interdicţie de a cumpăra un imobil pe teritoriul României în ceea ce îi priveşte pe cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, dispoziţiile legale criticate prin care se condiţionează convertirea dreptului de folosinţă special asupra terenurilor dobândite în temeiul Legii nr. 10/2001 de dobândirea cetăţeniei române contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (2) teza a doua.10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.11. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens Decizia nr. 279 din 24 februarie 2011.12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă sintagma „după obţinerea cetăţeniei române de către persoanele respective" din cuprinsul art. II alin. (4) din titlul II al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 18 decembrie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 48/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 25 martie 2004, cu modificările ulterioare.15. Dispoziţiile legale criticate au următorul cuprins: „(4) În situaţia cetăţenilor străini şi apatrizilor care au dobândit un drept de folosinţă special asupra unor terenuri în condiţiile alin. (1), dreptul de folosinţă astfel dobândit se converteşte, la cerere, în drept de proprietate, după obţinerea cetăţeniei române de către persoanele respective."16. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (2) fraza a doua privind dreptul de proprietate privată. Totodată, Curtea reţine că din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că în susţinerea acesteia sunt invocate şi dispoziţiile art. 16 privind egalitatea în drepturi din Constituţie.17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că adoptarea Legii nr. 10/2001, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 şi a Legii nr. 48/2004 a avut în vedere exigenţele art. 41 alin. (2) din Constituţie, în redactarea anterioară Legii de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, potrivit căruia cetăţenii străini şi apatrizii nu puteau dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor. Curtea observă că art. 41 alin. (2) teza a doua din Constituţie, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 429/2003, consacra protecţia proprietăţii private şi instituia incapacitatea specială a cetăţenilor străini şi a apatrizilor de a dobândi dreptul de proprietate asupra oricăror terenuri proprietate privată aflate pe teritoriul României. Incapacitatea specială prevăzută de acest text constituţional lipsea de efecte juridice, în sfera sa de aplicare, toate modurile de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, indiferent dacă erau situate în intravilan sau extravilan. De asemenea, Legea nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 4 martie 1998, a transpus la nivel de lege, prin art. 3 alin. (1), exigenţele constituţionale referitoare la interdicţia cetăţenilor străini şi apatrizilor de a dobândi drept de proprietate asupra terenurilor în România. 18. Curtea observă că, în prezent, art. 44 alin. (2) fraza a doua din Constituţia revizuită prin Legea nr. 429/2003 statuează că cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute de legea organică, precum şi prin moştenire legală. Aşadar, Constituţia nu mai instituie o incapacitate absolută de dobândire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor pentru cetăţenii străini şi apatrizi, ci enunţă condiţiile în care aceste persoane pot dobândi un asemenea drept. Una dintre condiţiile textului constituţional se referă la cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene şi la apatrizii domiciliaţi pe teritoriile acestora care pot dobândi drept de proprietate privată asupra terenurilor în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi în condiţiile prevăzute de legea organică, situaţie la care se va raporta Curtea în soluţionarea prezentei excepţii, având în vedere că autorii acesteia se află în această ipoteză. În acest cadru constituţional, dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 54/1998, menţionate la paragraful anterior, au fost analizate de Curtea Constituţională, care a reţinut prin Decizia nr. 408 din 7 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1054 din 15 noiembrie 2004, că acestea nu mai sunt în vigoare în măsura în care contravin art. 44 alin. (2) din Constituţia republicată.19. Condiţiile în care cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene şi apatrizii domiciliaţi pe teritoriile acestora pot dobândi drept de proprietate privată asupra terenurilor din România au fost stabilite prin Legea nr. 312/2005 privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi, precum şi de către persoanele juridice străine, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1008 din 14 ianuarie 2005. Această lege a intrat în vigoare, potrivit art. 9, la data aderării României la Uniunea Europeană, respectiv la data de 1 ianuarie 2007, fiind adoptată ca urmare a semnării Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) şi Republica Bulgaria şi România privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 1 iunie 2005. 20. Curtea observă, raportat la terenurile intravilane, că, potrivit art. 4 din Legea nr. 312/2005, „Cetăţeanul unui stat membru nerezident în România, apatridul nerezident în România cu domiciliul într-un stat membru, precum şi persoana juridică nerezidentă, constituită în conformitate cu legislaţia unui stat membru, pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor pentru reşedinţe secundare, respectiv sedii secundare, la împlinirea unui termen de 5 ani de la data aderării României la Uniunea Europeană." Având în vedere că România a aderat la Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007, rezultă că persoanele menţionate pot dobândi drept de proprietate asupra terenurilor intravilane din România începând cu data de 1 ianuarie 2012. 21. Prin urmare, Curtea reţine că Legea nr. 429/2003 a eliminat incapacitatea constituţională de dobândire a dreptului de proprietate privată de către persoanele menţionate, urmând ca, după epuizarea perioadelor de tranziţie negociate de România în vederea aderării, acestea să poată dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor pentru reşedinţă secundară începând cu data de 1 ianuarie 2012.22. În ceea ce priveşte restituirea bunurilor preluate în mod abuziv, Curtea reţine că Legea nr. 10/2001 instituie măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură sau prin echivalent, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă. Sub aspectul persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii, Legea nr. 10/2001 nu făcea, la data adoptării sale, nicio distincţie între cetăţenii români şi cei străini, iar sub aspectul bunurilor care fac obiectul restituirii legea menţiona - soluţie legislativă păstrată şi în prezent - că prin imobile în sensul domeniului său de reglementare se înţeleg, de principiu, terenurile, cu sau fără construcţii, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv [art. 6 alin. (1)]. Legea exclude din domeniul său de aplicare atât terenurile situate în extravilan la data preluării abuzive sau la data notificării, cât şi pe cele al căror regim juridic este reglementat prin legi speciale, respectiv Legea fondului funciar nr. 18/1991 sau Legea nr. 1/2000 referitoare la terenuri agricole şi forestiere [art. 8 alin. (1)]. Altfel spus, sub incidenţa Legii nr. 10/2001 intră doar imobilele construcţii cu destinaţia de locuinţă, imobilele construcţii cu destinaţie comercială (imobile cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă), precum şi terenurile din intravilan [a se vedea în acest sens şi pct. 6.1 din cap. II din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-decembrie 1989, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 250/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 3 aprilie 2007].23. Aşadar, deşi legea nu cerea, în mod expres, persoanelor îndreptăţite condiţia cetăţeniei române, aceasta nu însemna că reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor intravilane se putea face în favoarea persoanelor care nu aveau această calitate, deoarece legea specială se raporta la dispoziţiile constituţionale existente la acel moment [art. 41 alin. (2) teza a doua din Constituţie, în redactarea anterioară Legii nr. 429/2003]. De altfel, Curtea reţine că, în controlul a priori exercitat înainte de promulgarea Legii nr. 10/2001, a statuat prin Decizia nr. 43 din 7 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, că absenţa din lege a unor precizări referitoare la cetăţenia persoanelor îndreptăţite la măsurile reparatorii ridică doar o problemă de aplicare a textului de lege, aplicare care, de bună seamă, nu se va putea face cu nesocotirea supremaţiei Constituţiei sau cu încălcarea vreuneia dintre dispoziţiile acesteia.24. Prin urmare, Curtea constată că, în condiţiile în care legea nu distingea cu privire la persoanele îndreptăţite în funcţie de cetăţenie şi având în vedere bunurile care intră sub incidenţa sa, măsurile reparatorii acordate cetăţenilor străini/apatrizilor în privinţa terenurilor puteau consta numai în măsuri reparatorii în echivalent.25. Ulterior, în anul 2002, Legea nr. 10/2001 a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, care a stabilit măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia. Prin art. II alin. (1) din titlul II al ordonanţei de urgenţă legiuitorul a reglementat pentru cetăţenii străini şi apatrizi - care aveau calitatea de persoane îndreptăţite potrivit Legii nr. 10/2001 la restituirea în natură a unor terenuri intravilane - posibilitatea acestora de a opta pentru dobândirea unui drept de folosinţă special. Acesta nu se identifică cu niciun drept real prevăzut de art. 551 din Codul civil, ci are unele similitudini cu dreptul de proprietate privată, iar reglementarea acestuia s-a fundamentat pe necesitatea soluţionării cazului în care persoanele îndreptăţite sunt cetăţeni străini şi apatrizi, iar aplicarea altor măsuri reparatorii ar fi devenit foarte costisitoare şi generatoare de litigii internaţionale, astfel cum s-a precizat în nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002. Prin urmare, dreptul de folosinţă special este un drept real cu caracter hibrid reglementat pentru a evita interdicţia constituţională şi care, în esenţă, este similar dreptului de proprietate privată, preluând elemente din conţinutul acestuia, respectiv posesia şi folosinţa, dar nu şi dispoziţia.26. În jurisprudenţa sa ulterioară revizuirii Constituţiei, Curtea a constatat constituţionalitatea dreptului de folosinţă special, sens în care a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile art. 44 alin. (2) teza a doua din Constituţie, deşi nu mai prevăd in terminis interdicţia dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi, nu o înlătură, ci doar precizează cazurile şi condiţiile în care aceştia pot dobândi un asemenea drept, restrângând astfel sfera de aplicare a acestei incapacităţi speciale. Având în vedere, însă, că scopul legii este reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea unor persoane care, la data intrării în vigoare a acesteia, nu aveau calitatea de proprietari, nu se pot invoca, în aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001, garantarea şi ocrotirea constituţională a dreptului de proprietate câtă vreme aceştia nu sunt titulari ai acestui drept, ce urmează a se naşte ulterior, prin efectul şi în condiţiile legii menţionate [a se vedea în acest sens Decizia nr. 279 din 24 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, prin care s-a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II alin. (1) din titlul II al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002].27. În continuare, Curtea observă că prin art. I pct. 4 din Legea nr. 48/2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 25 martie 2004, s-a prevăzut posibilitatea cetăţenilor străini şi apatrizi, care au optat pentru dobândirea dreptului de folosinţă special, de a cere convertirea acestuia în drept de proprietate, cu condiţia obţinerii cetăţeniei române [alin. (4) al art. II - criticat în prezenta cauză]. Aşadar, posibilitatea convertirii dreptului de folosinţă special în drept de proprietate nu a existat în conţinutul normativ iniţial al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, fiind introdusă prin legea sa de aprobare. Dispoziţia legală criticată a fost introdusă pentru „o mai bună reglementare a situaţiilor în care cetăţenii străini şi apatrizii, titulari ai acestui drept de folosinţă special, dobândesc cetăţenia română", astfel cum a motivat comisia sesizată în fond cu dezbaterea proiectului legii de aprobare. Această soluţie legislativă este în consonanţă şi cu art. II alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 prin care legiuitorul a reglementat convertirea în drept de proprietate a dreptului de folosinţă special atunci când acesta este transmis de cetăţeanul străin/apatrid unui cetăţean român.28. Prin urmare, Curtea observă că restituirea în natură a imobilelor trecute în proprietatea statului şi condiţionările legate de dobândirea cetăţeniei române se conformează contextului constituţional existent la data adoptării sale. Legiuitorul, pentru a nu înlătura de la beneficiul legii cetăţenii străini sau apatrizii, foşti proprietari ai terenurilor în discuţie, ori moştenitorii acestora, a reglementat atât un drept de folosinţă special, cât şi posibilitatea convertirii acestuia în drept de proprietate, sub rezerva dobândirii cetăţeniei române. Aceasta reprezintă o soluţie legislativă de favoare în beneficiul persoanelor care, deşi erau îndreptăţite potrivit Legii nr. 10/2001, nu deţineau cetăţenia română şi, prin urmare, nu li s-ar fi putut restitui terenurile în natură cu drept de proprietate. Prin aceste dispoziţii legale s-a urmărit conservarea în timp pentru cetăţenii străini/apatrizi a dreptului de proprietate în plenitudinea atributelor sale până la îndeplinirea cerinţei legale şi constituţionale. 29. Din contextul reglementării art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 rezultă că dreptul de folosinţă special este un drept real sui generis care se caracterizează prin preluarea mimetică a atributelor de posesie şi folosinţă a dreptului de proprietate. Cetăţeanul străin sau apatridul, deşi nu dispune de atributul dispoziţiei asupra imobilului, poate transmite dreptul de folosinţă special atât cetăţenilor români, caz în care acesta se converteşte în drept de proprietate privată, cât şi cetăţenilor străini sau apatrizilor, situaţie în care se menţine în continuare acest drept hibrid. Rezultă că legiuitorul a păstrat, cu titlu de principiu, o incapacitate a cetăţenilor străini şi apatrizilor de a dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor, fără să adapteze norma juridică la modificarea de natură constituţională intervenită între timp.30. Raportând cadrul legal şi constituţional evocat mai sus la prezenta cauză, Curtea reţine că autorii excepţiei de neconstituţionalitate, cetăţeni străini care nu au făcut dovada dobândirii cetăţeniei române, au moştenit dreptul de folosinţă special asupra unui teren intravilan, drept constituit în favoarea antecesorului lor, care la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 era, la rândul său, succesorul proprietarului tabular al imobilului naţionalizat. În patrimoniul acestuia, după soluţionarea cererilor de restituire, se regăsea doar dreptul de folosinţă special, astfel încât succesorii lui au dobândit prin moştenire acest drept, şi nu un drept de proprietate asupra terenului. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate nu critică constituirea dreptului de folosinţă special în favoarea antecesorului lor, ci condiţionarea lor de dobândirea cetăţeniei române pentru a putea cere convertirea dreptului pe care l-au moştenit în drept de proprietate, în contextul constituţional care permite cetăţenilor străini şi apatrizilor dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană. 31. Curtea reţine că cerinţa deţinerii cetăţeniei române pentru dobândirea dreptului de proprietate privată se încadra în exigenţele incapacităţii constituţionale prevăzute de art. 41 alin. (2) din Constituţia nerevizuită şi în exigenţele Constituţiei revizuite, însă numai până la data aderării României la Uniunea Europeană şi până la îndeplinirea condiţiilor rezultate din aceasta; or, după expirarea perioadelor tranzitorii reglementate de Legea nr. 157/2005 şi Legea nr. 312/2005, o asemenea realitate normativă de natură legală nu mai corespunde exigenţelor art. 44 alin. (2) fraza a doua din Constituţie. 32. În acest sens, Curtea observă faptul că în condiţiile art. 44 alin. (2) din Constituţie, un cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene sau un apatrid cu domiciliul într-un astfel de stat are dreptul de a dobândi în proprietate terenuri în România. Acest drept se exercită în aceleaşi condiţii cu cele prevăzute de lege pentru cetăţenii români, conform art. 3 din Legea nr. 312/2005, potrivit căruia „cetăţeanul unui stat membru, apatridul cu domiciliul într-un stat membru sau în România, precum şi persoana juridică constituită în conformitate cu legislaţia unui stat membru pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în aceleaşi condiţii cu cele prevăzute de lege pentru cetăţenii români şi pentru persoanele juridice române".33. Această dispoziţie reprezintă regula generală de la care, în privinţa terenurilor intravilane, legiuitorul a instituit excepţia referitoare la perioada de 5 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană la expirarea căreia persoanele menţionate pot dobândi terenuri pentru reşedinţa secundară, astfel cum rezultă din art. 4 din Legea nr. 312/2005.34. Pornind de la această premisă, dacă cetăţeanul unui stat membru al Uniunii Europene sau apatridul cu domiciliul într-unul dintre aceste state poate dobândi terenuri în proprietate, iar în situaţia în care este titular al dreptului de folosinţă special îl poate transmite, apare ca nejustificată menţinerea în cadrul normativ a dispoziţiei privind înlăturarea persoanelor care nu deţin cetăţenia română de la beneficiul convertirii dreptului de folosinţă special, dobândit sau transmis, în drept de proprietate asupra terenurilor intravilane. 35. Curtea reţine că scopul Legii nr. 10/2001 a fost atins în privinţa cetăţenilor străini şi apatrizilor prin reglementarea dreptului de folosinţă special asupra bunurilor restituite acestor persoane îndreptăţite potrivit legii. Având în vedere revizuirea Constituţiei, Curtea observă caracterul evolutiv al dreptului de proprietate privată în accepţiunea normei constituţionale de referinţă în privinţa cetăţenilor străini şi apatrizilor, fiind eliminată de principiu interdicţia dobândirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Prin urmare, Curtea reţine că şi cadrul legislativ subsecvent trebuie să urmeze această direcţie imprimată prin chiar norma constituţională. Astfel, Curtea observă că, odată cu expirarea situaţiilor tranzitorii reglementate de Legea nr. 157/2005 şi Legea nr. 312/2005 în considerarea art. 44 alin. (2) fraza a doua din Constituţie, interdicţia a încetat, iar norma constituţională a dobândit efecte depline. În acest cadru constituţional nu mai pot supravieţui forme atipice de drepturi reale care reflectă o anumită concepţie socio-politică asupra dreptului de proprietate privată, distonantă în raport cu însăşi evoluţia conţinutului normativ al textelor constituţionale. Aşadar, dispoziţia legală criticată care condiţionează convertirea dreptului de folosinţă specială în drept de proprietate de dobândirea cetăţeniei române nu mai corespunde exigenţelor art. 44 alin. (2) fraza a doua din Constituţie.36. Prin urmare, Curtea reţine că sintagma „după obţinerea cetăţeniei române de către persoanele respective" din cuprinsul art. II alin. (4) din titlul II al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 este neconstituţională în măsura în care se aplică cetăţenilor străini şi apatrizilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 44 alin. (2) fraza a doua din Legea fundamentală.37. Referitor la pretinsa discriminare între cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene ale căror cereri de restituire au fost soluţionate înainte de revizuirea Constituţiei şi cărora le-a fost acordat dreptul de folosinţă special asupra terenurilor intravilane, şi cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene care au dobândit dreptul de proprietate asupra terenurilor intravilane fie prin moştenire, fie prin cumpărare după 1 ianuarie 2012 şi care sunt, în prezent, titulari ai unui drept deplin de proprietate, iar nu ai unui drept real de natură hibridă, Curtea constată că nu poate fi reţinută, întrucât categoriile de persoane menţionate prin critică nu se află în aceeaşi situaţie juridică.38. Premisa cetăţenilor străini şi apatrizilor - persoane îndreptăţite potrivit Legii nr. 10/2001 - constă în posibilitatea, acordată începând cu anul 2002 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 48/2004, de a dobândi dreptul de folosinţă special pe care, ulterior, îl pot converti în drept de proprietate, pe când în cazul moştenitorilor cetăţeni străini premisa este dobândirea directă a unui drept de proprietate, constituit deja în patrimoniul antecesorilor lor, prin succesiuni deschise începând cu 2003. De asemenea, cetăţenii străini sau apatrizii au putut dobândi prin cumpărare terenuri intravilane în România abia după expirarea perioadei de tranziţie prevăzute de legea specială, respectiv după 31 decembrie 2011, dată la care, de altfel, termenele prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru depunerea notificărilor în vederea obţinerii măsurilor reparatorii au fost de mult depăşite. Prin urmare, cetăţenii străini/apatrizii nu puteau pretinde dobândirea unui drept de proprietate la data formulării notificărilor în aceleaşi condiţii cu cetăţenii străini/apatrizi care dobândesc drept de proprietate începând cu anul 2012.39. Aşadar, persoanele îndreptăţite potrivit Legii nr. 10/2001 nu se află în aceeaşi situaţie cu celelalte categorii de persoane menţionate în critica de neconstituţionalitate. Însă, în privinţa celor dintâi, statul, astfel cum s-a arătat, odată ce le-a recunoscut vocaţia la dobândirea dreptului la restituirea bunurilor preluate abuziv nu le poate condiţiona dreptul de proprietate privată de o cerinţă care nu mai corespunde contextului constituţional actual.40. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dieter Junker şi Helga Junker în Dosarul nr. 17.478/325/2016 al Tribunalului Timiş - Secţia I civilă şi constată că sintagma „după obţinerea cetăţeniei române de către persoanele respective" din cuprinsul art. II alin. (4) din titlul II al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, este neconstituţională, în măsura în care se aplică cetăţenilor străini şi apatrizilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 44 alin. (2) fraza a doua din Constituţie.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Tribunalului Timiş - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 16 iunie 2020.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Andreea Costin