Decizia Nr.36 din 30.01.2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Sorin Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Bela Bodoni în Dosarul nr. 2.277/308/2013 al Tribunalului Specializat Mureş şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.071D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece textul criticat prevede că hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare, or, prin această suspendare, nu se pierde sau anulează automat dreptul creditorului, acesta, în cadrul procedurii insolvenţei, beneficiind de toate mijloacele legale pentru realizarea dreptului său.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 12 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.277/308/2013, Tribunalul Specializat Mureş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.5. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Bela Bodoni, cu ocazia soluţionării apelului formulat împotriva unei sentinţe pronunţate de Judecătoria Sighişoara, prin care a fost respinsă acţiunea civilă formulată, acţiune prin care s-a solicitat obligarea societăţii de asigurare la plata unei sume cu titlu de despăgubire, respectiv indemnizaţia de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto (RCA). 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că, în ceea ce priveşte creanţa sa, aceasta nu poate fi înscrisă în tabelul de creanţe decât sub condiţie, deoarece, prin suspendarea judecăţii cauzei ca urmare a prevederilor criticate cu privire la falimentul societăţilor de asigurare/reasigurare, este lipsit de posibilitatea de a obţine un titlu care să-i consfinţească o creanţă certă, lichidă şi exigibilă pe care să o valorifice în procedura insolvenţei. În acest context, precizează că pretenţia sa la despăgubire nu întruneşte nici condiţiile de certitudine, lichiditate şi exigibilitate cerute de lege pentru a fi acoperită de Fondul de garantare a asiguraţilor prevăzut de Legea nr. 213/2015. 7. Tribunalul Specializat Mureş opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra unor critici de neconstituţionalitate similare, raportate la soluţia legislativă cuprinsă în cadrul normativ anterior, respectiv Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. În acest sens, este menţionată jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. Totodată, faţă de criticile suplimentare formulate în contextul Legii nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, se precizează că acest act normativ prevede o procedură special menită a proteja drepturile asiguraţilor în cazul falimentului societăţilor de asigurare ce nu poate fi influenţată de suspendarea judecăţii cauzei (apelului) aflate pe rolul instanţei.8. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Guvernul, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie şi prevederile constituţionale invocate, în contextul specific legislaţiei aplicabile procedurilor de insolvenţă/faliment, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.10. Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate sunt constituţionale, în raport de dispoziţiile constituţionale ale art. 21, întrucât, pe de o parte, suspendarea acţiunilor judiciare sau extrajudiciare nu înseamnă pierderea dreptului, iar pe de altă parte, accesul liber la justiţie al creditorului nu este afectat, deoarece, în cadrul procedurii insolvenţei, creditorii au la dispoziţie toate mijloacele procedurale prevăzute de lege pentru realizarea drepturilor lor. În acest context se precizează că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili procedura de judecată, iar situaţia specifică avută în vedere la reglementarea procedurii insolvenţei este în măsură să justifice instituirea unor norme de procedură speciale.11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, care au următorul cuprins: „(4) Hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare şi a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societăţii de asigurare/reasigurare debitoare. Creanţele pretinse în aceste procese se înregistrează la dosarul de faliment al tribunalului şi se supun examinării şi înscrierii lor în tabelul creanţelor, potrivit prezentei legi. Efectele procedurii de faliment asupra unui proces civil în curs privind un bun sau un drept de care a fost deposedată societatea de asigurare/reasigurare sunt reglementate de legea statului membru în care procesul este în curs."14. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie.15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că noul cadru legislativ în materia insolvenţei, pe de o parte, cuprinde procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, care erau legiferate anterior, în prima fază, prin Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, şi, ulterior, prin Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din data de 21 aprilie 2006. Pe de altă parte, acesta cuprinde şi unele proceduri de insolvenţă care aveau reglementări speciale în materia insolvenţei societăţilor de asigurare/reasigurare şi în materia instituţiilor de credit, respectiv Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 23 iulie 2013, respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 10/2004 privind falimentul instituţiilor de credit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2004, la care s-a adăugat Legea nr. 381/2009 privind introducerea concordatului preventiv şi mandatului ad-hoc, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din data de 14 decembrie 2009.16. Dispoziţiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, criticate în cauza de faţă, au preluat integral soluţia legislativă cuprinsă în art. 45 alin. (4) din Legea nr. 503/2004, acesta din urmă fiind abrogat prin art. 344 lit.d) din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia „La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă: [...] lit. d) secţiunile 1, 2 şi 3 ale capitolului III, capitolul IV şi art. 83 din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 23 iulie 2013, cu modificările ulterioare". 17. Prevederile criticate fac parte, în prezent, din titlul II - Procedura insolvenţei, capitolul IV: Dispoziţii privind falimentul societăţilor de asigurare/reasigurare, art. 242-art. 272, secţiunea 1 - Dispoziţii generale, subsecţiunea 2 - Deschiderea procedurii falimentului. Efectele deschiderii procedurii - din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Procedura falimentului, reglementată prin acest capitol, se aplică societăţilor de asigurare/reasigurare prevăzute de art. 2 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea şi supravegherea intermediarilor în asigurări şi reasigurări, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din data de 10 aprilie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv sucursalelor acestora cu sediul în străinătate, precum şi sucursalelor şi filialelor societăţilor de asigurare din state terţe, care au sediul în România. Această procedură nu se aplică sucursalei unei societăţi de asigurare/reasigurare sau a unei societăţi mutuale dintr-un stat membru al Uniunii Europene, care a primit o autorizaţie de la autoritatea de supraveghere a statului membru de origine. Măsurile aplicate în cadrul procedurii falimentului reglementate de prezentul capitol urmăresc protejarea intereselor legitime şi a drepturilor creditorilor de asigurări [art. 243 din Legea nr. 85/2014]. De asemenea, se prevede că dispoziţiile capitolului I, cu excepţia celor cuprinse în secţiunea a 6-a, se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăţilor de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute în acest capitol. [art. 242 din Legea nr. 85/2014]. 18. Cu privire la măsura privind suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare şi a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societăţii debitoare ca urmare a intrării sub incidenţa legii insolvenţei, Curtea, spre exemplu, cu privire la art. 36 din Legea nr. 85/2006 a cărui soluţie legislativă, în prezent, se regăseşte la art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, a arătat că această măsură se justifică prin natura specială a procedurii prevăzute de legislaţia în materia insolvenţei, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, consensual şi egalitar în care creditorii unui debitor comun să îşi poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvenţă. În aceste condiţii, existenţa unor acţiuni paralele cu procedura concursuală prevăzută de lege ar produce incertitudine cu privire la masa credală, fapt ce ar face imposibilă evaluarea activului şi pasivului averii debitorului, în vederea distribuirii rezultatului lichidării (în acest sens, a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 842 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 11 decembrie 2012). Totodată, s-a reţinut că, având în vedere că textul de lege criticat se referă la acţiuni judiciare, extrajudiciare sau de executare silită, pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, fiind evident că numai acele acţiuni care tind la realizarea creanţelor, adică la îndestularea creditorilor, sunt susceptibile de a fi suspendate, revine instanţei de judecată competenţa şi, în acelaşi timp, obligaţia de a analiza în ce măsură acţiunile aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţei de judecată se circumscriu cerinţelor cuprinse în dispoziţiile criticate (a se vedea Decizia nr. 149 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 11 mai 2016, sau Decizia nr. 41 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 1 aprilie 2013).19. Legea nr. 85/2014 introduce, în mod expres, şi excepţii de la această suspendare de plano a tuturor acţiunilor judiciare, extrajudiciare sau de executare silită, excepţii care sunt cuprinse, spre exemplu, la art. 75 alin. (2) lit. a), potrivit căruia „Nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1): a) căile de atac promovate de debitor împotriva acţiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii şi nici acţiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului, sau la art. 75 alin. (3), potrivit căruia „nu sunt supuse suspendării prevăzute la alin. (1) acţiunile judiciare pentru determinarea existenţei şi/sau cuantumului unor creanţe asupra debitorului, născute după data deschiderii procedurii."20. La art. 262 alin. (1)-(3) din Legea nr. 85/2014 se statuează că deschiderea procedurii falimentului împotriva societăţii de asigurare/reasigurare debitoare se dispune prin hotărârea judecătorului-sindic. Hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are drept consecinţă retragerea de către Autoritatea de Supraveghere Financiară a autorizaţiei de funcţionare a societăţii de asigurare/reasigurare debitoare, dacă această măsură nu s-a dispus anterior pronunţării hotărârii. Lichidatorul judiciar va publica hotărârea judecătorului-sindic în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum şi în cel puţin două ziare de circulaţie naţională. Odată cu publicarea, va comunica hotărârea atât autorităţii competente, cât şi Fondului de garantare. Retragerea autorizaţiei de funcţionare nu împiedică lichidatorul judiciar sau orice altă persoană împuternicită în acest sens de către acesta să desfăşoare unele dintre operaţiunile de asigurare ale societăţii de asigurare/reasigurare debitoare, în măsura în care acest lucru este necesar sau adecvat, în scopul finalizării procedurii de faliment. Aceste operaţiuni se vor putea desfăşura numai cu avizul prealabil al autorităţii competente. În acest context, creanţele de asigurări, constatate prin titluri executorii obţinute ulterior momentului pronunţării hotărârii de faliment, se înregistrează la tribunal, sub sancţiunea decăderii din drept, în termen de cel mult 10 zile de la data obţinerii titlului. Lichidatorul judiciar este obligat să verifice şi, dacă este cazul, să înscrie aceste creanţe în tabelul creanţelor, cu respectarea ordinii de preferinţă şi/sau a cauzelor de preferinţă legale ale acestora. În toate cazurile, cererea de înregistrare a acestor creanţe nu poate fi depusă mai târziu de data întocmirii tabelului definitiv consolidat al creanţelor [art. 262 alin. (5) din Legea nr. 85/2014]. Prin urmare, din evaluarea acestor prevederi legale, Curtea reţine că dispoziţiile art. 262 din Legea nr. 85/2014, în ceea ce priveşte creanţele de asigurări, îşi găsesc aplicarea în coroborare cu cele ale art. 75 alin. (2) din aceeaşi lege. 21. Ca atare, faţă de cele prezentate, raportate la speţa dedusă judecăţii, Curtea observă că prevederile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 nu trebuie interpretate disparat, ci trebuie avut în vedere, pe de o parte, art. 262 în integralitatea sa şi, pe de altă parte, întreg cadrul legislativ în materie, respectiv, în mod concret, art. 242 din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia prevederile capitolului I (din care fac parte şi dispoziţiile art. 75, care conţin şi excepţii de la procedura suspendării de drept a tuturor acţiunilor judiciare, extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului), cu excepţia celor cuprinse în secţiunea a 6-a, se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăţilor de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute în acest capitol. 22. În acest context, în virtutea rolului activ al judecătorului, revine instanţei de judecată competenţa şi, în acelaşi timp, obligaţia de a analiza în ce măsură acţiunile aflate în curs de soluţionare pe rolul său se circumscriu cerinţelor cuprinse în dispoziţiile criticate coroborate cu cadrul legislativ în materie.23. În ceea ce priveşte invocarea în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 din Constituţie, Curtea observă că, astfel cum s-a reţinut în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional în materia insolvenţei, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili procedura de judecată, iar situaţia specifică avută în vedere la reglementarea procedurii insolvenţei a justificat instituirea unor norme de procedură speciale, fapt ce nu înseamnă, însă, că nu se asigură o garanţie efectivă drepturilor creditorilor. 24. Faţă de acestea, se constată că, din examinarea prevederilor criticate, precum şi având în vedere interpretarea logică şi sistematică a tuturor prevederilor în materie, nu se poate reţine că art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 este contrar principiului accesului liber la justiţie.25. Distinct de acestea, Curtea observă că, potrivit art. 3 lit. i) din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, creanţele de asigurări sunt creanţele creditorilor de asigurări, care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă, fiind considerate creanţe de asigurări creanţele Fondului de garantare, precum şi primele datorate de către societatea de asigurare/reasigurare debitoare, rezultate din încetarea ori, după caz, din anularea contractelor de asigurare sau operaţiunilor efectuate, conform legii aplicabile acestora, înainte de intrarea în procedura falimentului. 26. Cu privire la Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 24 iulie 2015, invocată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că, potrivit art. 14 din Legea nr. 213/2015, în vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Pe măsura înregistrării şi analizării cererilor de plată ale creditorilor de asigurări, împreună cu documentele anexate, se întocmeşte lista creditorilor de asigurări ale căror creanţe certe, lichide şi exigibile urmează să fie plătite din disponibilităţile Fondului [art. 15 alin. (1) din Legea nr. 213/2015]. Ca atare, Curtea constată că există mecanisme legale de protecţie a dreptului de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment. 27. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Bela Bodoni în Dosarul nr. 2.277/308/2013 al Tribunalului Specializat Mureş şi constată că dispoziţiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Specializat Mureş şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 30 ianuarie 2018.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Ioniţa Cochinţu