DECIZIE Nr. 38
din 11 ianuarie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 160 b si art. 300 2 din Codul de
procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 88 din 5 februarie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -
judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Marinela Mincă - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160b şi art. 3002 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vitalie
Pelesoc şi Andrei Chiseliov în Dosarul nr. 3.524/33/2006 al Curţii de Apel Cluj
- Secţia penală şi de minori.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 14
septembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 3.524/33/2006, Curtea de Apel
Cluj - Secţia penală şi de minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a prevederilor art. 160b şi art. 3002 din Codul de procedură
penală, excepţie ridicată de Vitalie Pelesoc şi
Andrei Chiseliov în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze
penale aflate în calea de atac a apelului.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale menţionate încalcă
dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul
părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen
rezonabil, ale art. 23 alin. (8) referitoare la dreptul celui privat de
libertate de a i se aduce la cunoştinţă învinuirea în limba pe care o înţelege
şi în prezenţa unui avocat ales ori din oficiu şi ale art. 23 alin. (11)
referitoare la prezumţia de nevinovăţie.
Astfel, prevederile legale criticate permit prelungirea
procesului cu menţinerea stării de arest a
inculpaţilor pe o perioadă nedeterminată, sens în care se aduce atingere
prezumţiei de nevinovăţie şi dreptului la un proces echitabil şi la
soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.
Se mai arată că instanţa de control, în speţă cea de
apel, are menirea să verifice periodic legalitatea şi temeinicia măsurii
arestării preventive. Or, dacă această măsură a fost luată fără a se asigura
inculpaţilor traducător, se poate concluziona că Ie-a fost încălcat acest
drept, cu consecinţa imediată a încetării măsurii privative de libertate pentru
nerespectarea condiţiilor referitoare la legalitate.
Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
deoarece dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale
care reglementează accesul liber la justiţie şi libertatea individuală.
Potrivit art. 30' alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile
legale criticate nu încalcă dreptul părţilor la un proces echitabil şi nici la
soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Instanţa, în acest caz,
verifică numai legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, cursul
procesului penal nefiind întrerupt sau afectat.
De asemenea, nu sunt încălcate
nici dispoziţiile art. 23 alin. (11), întrucât judecătorul, fără a se pronunţa
asupra vinovăţiei inculpatului, face numai verificări referitoare la menţinerea
ori ridicarea măsurii privative de libertate.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece normele deduse
controlului de constituţionalitate nu opresc părţile interesate de a se adresa
instanţelor judecătoreşti şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale
care condiţionează, într-o societate democratică, procesul echitabil.
In plus, prevederile art. 160b şi art. 3002 din Codul de procedură penală sunt în deplină concordanţă cu
regulile stabilite prin dispoziţiile constituţionale referitoare la timpul de
comunicare a motivelor reţinerii sau arestării, la modul şi limba în care se
face această comunicare. Arestarea preventivă este o măsură dispusă de
judecător faţă de o persoană care suportă bănuiala de culpabilitate, tocmai de
aceea legiuitorul a instituit obligaţia instanţei de judecată de a verifica în
cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării preventive. Aşa fiind,
prezumţia de nevinovăţie nu exclude arestarea preventivă.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 160b şi art. 3002, ambele cu denumirea marginală Verificări privind arestarea
inculpatului în cursul judecăţii, din Codul de procedură penală, care au
următorul conţinut:
- Art. 160b: „In
cursul judecăţii, judecătorul verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de
zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Dacă judecătorul constată că arestarea preventivă
este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au
încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate,
dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive şi punerea de
îndată în libertate a inculpatului.
Când judecătorul constată că temeiurile care au
determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există
temeiuri noi care justifică privarea de libertate, judecătorul dispune, prin
încheiere motivată, menţinerea arestării preventive. Incheierea poate fi
atacată cu recurs, prevederile art. 160a alin. 2 aplicându-se în mod corespunzător." (aşa cum a fost modificat prin art. I pct. 24 şi art. II alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2003 şi
prin art. I pct. 85 din Legea nr. 356/2006);
- Art. 3002: „In
cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare
să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării
preventive, procedând potrivit art. 16CP." (aşa cum a fost modificat prin art. I pct. 32 din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 109/2003).
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile legale criticate se constituie în veritabile norme de
protecţie, şi nicidecum nu sunt de natură a contraveni textelor constituţionale
invocate în susţinerea excepţiei.
Astfel, art. 8 din Codul de procedură penală statuează,
în acord cu art. 23 alin. (8) şi art. 128 din Constituţie, cu privire la
dreptul tuturor părţilor (nu numai al inculpaţilor arestaţi) care nu vorbesc
ori nu înţeleg limba română de a li se asigura, în mod gratuit, posibilitatea
de a cunoaşte toate piesele dosarului, de a vorbi şi de a pune concluzii în
instanţă, prin interpret. Niciunul din textele legale criticate nu conţine vreo
dispoziţie care să contravină acestui drept, ci, dimpotrivă, verificarea ce
vizează arestarea inculpatului presupune nu numai examinarea aspectelor ce ţin
de temeinicia măsurii, ci şi a celor ce ţin de legalitatea ei.
Dispoziţiile legale criticate nu contravin nici
principiului prezumţiei de nevinovăţie, deoarece luarea măsurii arestării
preventive şi, dacă este cazul, menţinerea acesteia în cursul judecăţii, nu
implică pronunţarea instanţei de judecată asupra fondului procesului, adică şi
asupra vinovăţiei inculpatului, ci numai asupra legalităţii şi temeiniciei
măsurii privative de libertate.
Cât priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 21
alin. (3) din Constituţie, Curtea constată că şi aceasta este neîntemeiată,
deoarece instituirea în sarcina instanţei de judecată a obligaţiei de a
verifica periodic legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive
constituie, dimpotrivă, o garanţie pentru respectarea dreptului părţilor la un
proces echitabil. Imprejurarea că prevederile legale criticate nu stabilesc un
termen maxim de arestare, cum este cel de 180 de zile în cursul urmăririi
penale ori cel dispus de art. 140 alin. 2 din Codul de procedură penală
referitor la încetarea de drept a măsurii arestării preventive când, înainte de
pronunţarea unei hotărâri de condamnare în primă instanţă, durata arestării a
atins jumătatea maximului prevăzut
de lege pentru infracţiunea care face obiectul învinuirii, nu este de natură a
aduce atingere dreptului la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil,
neexistând identitate instituţională între măsura privativă de libertate şi
soluţionarea cauzei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 160b şi art. 3002 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vitalie
Pelesoc şi Andrei Chiseliov în Dosarul nr. 3.524/33/2006 al Curţii de Apel Cluj
- Secţia penală şi de minori.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 ianuarie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru