DECIZIE   Nr. 38 din  6 februarie 2001

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 26 alin. 1 lit. c) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1997 privind controlul fiscal, modificata

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 250 din 16 mai 2001

    Lucian Mihai       - presedinte
    Costica Bulai      - judecator
    Constantin Doldur  - judecator
    Kozsokar Gabor     - judecator
    Ioan Muraru        - judecator
    Nicolae Popa       - judecator
    Lucian Stangu      - judecator
    Romul Petru Vonica - judecator
    Gabriela Ghita     - procuror
    Florentina Geangu  - magistrat-asistent

    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 26 alin. 1 lit. c) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1997 privind controlul fiscal, modificata, exceptie ridicata de Nicolae Mihai Ghiocel in Dosarul nr. 5.442/2000 al Tribunalului Mehedinti - Sectia civila.
    La apelul nominal se constata lipsa partilor, fata de care procedura de citare este legal indeplinita.
    Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea exceptiei ca fiind nefondata, deoarece apreciaza ca art. 26 alin. 1 lit. c) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1997 nu contravine prevederilor constitutionale.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
    Prin Incheierea din 8 septembrie 2000, pronuntata in Dosarul nr. 5.442/2000 Tribunalul Mehedinti - Sectia civila a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 26 alin. 1 lit. c) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1997 privind controlul fiscal, exceptie ridicata de Nicolae Mihai Ghiocel.
    In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca textul criticat incalca dispozitiile art. 27 alin. (1) din Constitutie, referitoare la inviolabilitatea domiciliului.
    Tribunalul Mehedinti - Sectia civila, exprimandu-si opinia, a apreciat ca "este de principiu ca legile fiscale sunt de stricta interpretare si ca, in ansamblul lor, urmaresc alimentarea bugetului de stat cu resurse necesare folosului general. Acreditarea unei asemenea exceptii ar conduce la formarea unei practici a acelor prestatori de servicii, de rea-credinta, care ar executa lucrari la domiciliu, fara a exista posibilitatea controlarii lor prin impunerea veniturilor realizate in acest mod, si nu exista deci contradictie intre prevederile art. 26 lit. c) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1997 si art. 27 din Constitutie".
    Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
    Presedintele Camerei Deputatilor, in punctul sau de vedere, apreciaza ca "dispozitiile art. 26 alin. 1 lit. c) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1997 (cu modificarile si completarile ulterioare) sunt constitutionale, numai daca prin expresia <<in orice alte locuri>> nu sunt avute in vedere domiciliul si resedinta contribuabilului".
    Guvernul, in punctul sau de vedere, apreciaza ca exceptia ridicata este neintemeiata, deoarece dispozitiile legale criticate nu contravin prevederilor constitutionale invocate.
    Presedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor si Guvernului, raportul intocmit in cauza de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Curtea Constitutionala constata ca a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
    Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 26 alin. 1 lit. c) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1997 privind controlul fiscal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 227 din 30 august 1997 (aprobata, cu modificari, prin Legea nr. 64/1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 168 din 21 aprilie 1999). Ulterior dispozitiile legale criticate au fost modificate si completate prin art. III pct. 18 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 113/1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 315 din 30 iunie 1999, avand in prezent urmatorul cuprins: "Constituie contraventii, daca nu sunt savarsite in astfel de conditii incat, potrivit legii penale, sa constituie infractiuni, urmatoarele fapte: [...]
    c) refuzul contribuabilului de a permite accesul organului de control fiscal sau, dupa caz, al serviciilor de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale in sediul sau de afaceri sau in orice alte locuri in care exista bunuri impozabile sau in care acesta desfasoara activitati producatoare de venituri, in vederea exercitarii controlului fiscal;".
    Autorul exceptiei de neconstitutionalitate apreciaza ca prin aceste dispozitii legale ar fi incalcate prevederile constitutionale ale art. 27 alin. (1), referitoare la inviolabilitatea domiciliului, al caror continut este urmatorul: "Domiciliul si resedinta sunt inviolabile. Nimeni nu poate patrunde sau ramane in domiciliul ori in resedinta unei persoane fara invoirea acesteia."
    Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca aceasta este neintemeiata, pentru urmatoarele motive:
    Prin art. 26 alin. 1 lit. c) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1997 se sanctioneaza contraventional "refuzul contribuabilului de a permite accesul organului de control fiscal sau, dupa caz, al serviciilor de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale in sediul sau de afaceri sau in orice alte locuri in care exista bunuri impozabile sau in care acesta desfasoara activitati producatoare de venituri, in vederea exercitarii controlului fiscal". Textul de lege are in vedere combaterea evaziunii fiscale savarsite prin impiedicarea exercitarii controlului, in conditiile legii, iar in aplicarea sa trebuie sa se tina seama de intreaga economie a reglementarii, precum si de finalitatea urmarita de legiuitor. Astfel, art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 70/1997 stabileste scopul controlului fiscal (verificarea realitatii declaratiilor, a corectitudinii si a exactitatii indeplinirii obligatiilor fiscale). De asemenea, art. 3 se refera la sfera obligatiilor fiscale. Potrivit art. 5, angajatii organelor de control fiscal indeplinesc o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat. Totodata art. 6 lit. d) stabileste drepturile si obligatiile organelor de control fiscal, printre care figureaza si dreptul de a face constatari faptice cu privire la natura activitatilor producatoare de venituri impozabile sau pentru identificarea obiectelor ori a sumelor impozabile. In sfarsit, conform art. 6 lit. g), organele de control fiscal au dreptul de a intra, in prezenta contribuabilului sau a reprezentantului legal al acestuia ori in prezenta unei alte persoane desemnate de contribuabil, in orice incinta a sediului in care isi desfasoara activitatea contribuabilul sau in locuri in care exista bunuri impozabile ori in care se desfasoara activitatile producatoare de venituri, accesul fiind permis in cursul programului normal de lucru al contribuabilului, iar in afara acestuia, numai cu autorizarea scrisa a conducerii organului de control fiscal sau, dupa caz, a conducerii serviciilor de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale si cu acordul contribuabilului.
    Curtea constata ca, in vederea aprecierii constitutionalitatii dispozitiilor legale criticate, trebuie sa se tina seama de faptul ca persoanele care desfasoara activitati supuse controlului fiscal isi cunosc obligatiile ce le revin. Astfel, aceste dispozitii stabilesc, printre altele, ca acest control se efectueaza in prezenta contribuabilului sau a reprezentantului legal al acestuia ori in prezenta unei alte persoane desemnate de contribuabil, iar daca se efectueaza in afara programului normal de lucru, este necesar "acordul contribuabilului" [art. 26 lit. g)]; contribuabilul este informat in legatura cu actiunea care urmeaza sa se desfasoare, prin transmiterea unui aviz de verificare [art. 11^1 alin. 1 lit. a)]; contribuabilul confirma ca a luat cunostinta de drepturile si obligatiile sale, prin semnarea avizului de verificare (art. 11^1 alin. 4); contribuabilii sunt obligati sa coopereze la desfasurarea in conditii optime a controlului fiscal (art. 16).
    De asemenea, Curtea constata ca dispozitiile legale criticate nu vizeaza spatii cu destinatia exclusiv de domiciliu, ci stabilesc in mod clar ca acest control fiscal se efectueaza la "sediul de afaceri sau in orice alte locuri in care exista bunuri impozabile sau in care se desfasoara activitati producatoare de venituri". Asa fiind, controlul fiscal priveste spatii clar determinate prin destinatia lor. Rezulta ca art. 26 alin. 1 lit. c) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1997 nu contravine dispozitiilor constitutionale ale art. 27 alin. (1) referitoare la inviolabilitatea domiciliului.
    Desigur, daca organul fiscal incalca prevederile legii, contribuabilul este in drept sa procedeze, dupa caz, potrivit art. 47 sau 48 din Constitutie, mai ales ca legea obliga organul fiscal sa actioneze "[...] cu profesionalism, dovedind corectitudine si obiectivitate in relatiile cu contribuabilii controlati [...]" (art. 10 alin. 2).
    De aceea nemultumirile autorului exceptiei de neconstitutionalitate privesc aplicarea dispozitiilor legale in cadrul controlului fiscal, iar nu constitutionalitatea acestora, motiv pentru care exceptia urmeaza sa fie respinsa.

    Pentru motivele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 26 alin. 1 lit. c) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1997 privind controlul fiscal, modificata, exceptie ridicata de Nicolae Mihai Ghiocel in Dosarul nr. 5.442/2000 al Tribunalului Mehedinti - Sectia civila.
    Definitiva si obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 6 februarie 2001.

          PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                       LUCIAN MIHAI

                              Magistrat-asistent,
                              Florentina Geangu

                              OPINIE CONCURENTA

    Sunt de acord cu solutia de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 26 alin. 1 lit. c) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1997 privind controlul fiscal, modificata. Pe de alta parte insa, apreciez ca solutia adoptata prin vot unanim trebuia sa fie intemeiata, partial, pe alte considerente si, de aceea, formulez prezenta opinie concurenta.
    I.1. Conceptul de "opinie concurenta" este distinct de conceptul de "opinie separata".
    Atat opinia separata, cat si opinia concurenta sunt formulate de unul sau mai multi membri ai completului care solutioneaza cauza supusa Curtii Constitutionale, dar niciodata de mai mult decat patru dintre cei noua judecatori ai Curtii - circumstantiere ce rezulta din cuprinsul art. 8 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, text conform caruia "[...] actele Curtii se adopta cu votul majoritatii judecatorilor, daca prin prezenta lege nu se prevede altfel".
    Prin opinia separata, autorul sau autorii acesteia isi exprima dezacordul cu privire la solutia luata ca urmare a votului majoritatii completului de judecata, solutie ce este infatisata prin dispozitivul actului pronuntat de Curtea Constitutionala (act care, dupa caz, in raport cu diferentierile realizate prin art. 13 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, poate fi o decizie, o hotarare sau un aviz consultativ). Acest dezacord poate sa se refere la integralitatea dispozitivului sau numai la o parte a dispozitivului; asadar, prin opinia separata, autorii acesteia se pot pronunta pentru o solutie integral opusa aceleia luate de catre majoritate (de exemplu, se pronunta pentru constatarea neconstitutionalitatii in loc de constatarea constitutionalitatii sau, dupa caz, invers) ori se pot pronunta pentru constatarea inadmisibilitatii sesizarii in locul solutiei de constatare "in fond" a neconstitutionalitatii (sau, dupa caz, invers) ori se pot pronunta pentru o solutie intermediara (de exemplu, pentru constatarea neconstitutionalitatii in masura in care textul de lege supus controlului are un inteles ce este considerat de catre Curte ca fiind contrar Constitutiei, in locul solutiei de constatare "fara rezerva" a neconstitutionalitatii; sau, dupa caz, invers). Asa fiind, si considerentele exprimate de catre autorul sau autorii opiniei separate sunt, in mod necesar, diferite fata de cele pe care s-a intemeiat majoritatea membrilor completului de judecata.
    Prin opinia concurenta, autorul sau autorii acesteia sunt de acord - in mod integral - cu solutia infatisata in dispozitivul actului pronuntat de catre Curte, dar apreciaza ca acea solutie trebuia sa fie intemeiata pe alte considerente decat cele retinute prin vointa majoritatii (sau, dupa caz, si pe alte considerente ori numai pe anumite considerente).
    I.2. In sistemul de drept roman, in materie de jurisdictie constitutionala, legitimitatea opiniei concurente este la fel de incontestabila ca si aceea a opiniei separate.
    Ambele categorii de opinii constituie expresia independentei fiecaruia dintre membrii Curtii Constitutionale (conform art. 143 din Constitutie, "Judecatorii Curtii Constitutionale sunt independenti in exercitarea mandatului lor si inamovibili pe durata acestuia"), independenta a carei existenta asigura independenta Curtii Constitutionale (ca autoritate publica) in raport cu celelalte autoritati si institutii publice si, prin aceasta, realizarea scopului fundamental al acestei Curti, acela de "garantare a suprematiei Constitutiei" [art. 1 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicata]. De altfel, dispozitiile art. 143 din Constitutie sunt reproduse integral in cuprinsul alin. (1) al art. 4 din aceasta lege, adaugandu-se, prin alin. (2), ca "Judecatorii Curtii Constitutionale nu pot fi trasi la raspundere pentru opiniile si voturile exprimate la adoptarea solutiilor". Avand ca fundament principiul constitutional si legal al independentei judecatorilor Curtii Constitutionale, opinia separata si aceea concurenta au o legitimitate constitutionala si, de aceea, acestea nu pot fi cenzurate de catre majoritatea membrilor Curtii nici cat priveste oportunitatea exprimarii lor si nici cat priveste continutul sau modul de redactare.
    Atat opinia separata, cat si opinia concurenta au si o legitimitate regulamentara, intemeiata pe dispozitiile art. 30 alin. final din Regulamentul de organizare si functionare a Curtii Constitutionale (adoptat prin Hotararea nr. 12 din 4 noiembrie 1997 a Plenului Curtii Constitutionale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 308 din 12 noiembrie 1997), dispozitii regulamentare conform carora "Judecatorul poate formula opinie separata, avand obligatia sa o motiveze pana la data semnarii deciziei". Desi textul se refera in terminis numai la opinia separata, este evident ca, in acest context, termenul "opinie separata" este utilizat lato sensu, iar nu stricto sensu, incluzand - asadar - orice categorie de dezacord fata de opinia majoritatii; interpretarea contrara, conform careia numai opinia separata ar fi permisa, ar conduce la concluzia absurda ca acela caruia ii este permis mai mult (dreptul la opinie separata) ii este interzis ceea ce este mai putin (dreptul la opinie concurenta) - nesocotindu-se astfel principiul juridic qui potest plus potest minus.
    Ambele categorii de opinii beneficiaza de o legitimitate de natura jurisdictionala, iar nu numai de natura exclusiv stiintifica (ceea ce ar impune interdictia publicarii nu numai a opiniei concurente, ci si a opiniei separate in Monitorul Oficial al Romaniei, care este o publicatie oficiala, iar nu stiintifica). Desi este incontestabil ca numai in legatura cu dispozitivul actului pronuntat de Curtea Constitutionala se poate pune problema aplicabilitatii principiului "autoritatii lucrului judecat", iar nu si in legatura cu considerentele pe care se intemeiaza acel dispozitiv, totusi, la fel de incontestabil este si ca, in materie de jurisdictie constitutionala, considerentele au o importanta jurisdictionala speciala. Aceasta concluzie isi are originea in mai multe motive. Sub acest aspect, de exemplu, trebuie avut in vedere ca aceste considerente se intrepatrund cu continutul dispozitivului, formand un ansamblu coerent care este similar aceluia compus din lege si expunerea sa de motive. La fel cum, in materie de interpretare a legii, referirile la continutul expunerii de motive reprezinta un procedeu general acceptat (in cadrul metodei interpretarii istorice sau teleologice), si in materie de jurisdictie constitutionala intelesul si finalitatea dispozitivului pot fi diferite in raport cu considerentele pe care se intemeiaza. De exemplu, un dispozitiv prin care se constata constitutionalitatea unei dispozitii legale trebuie intotdeauna sa fie coroborat cu considerentele, in cuprinsul carora sunt indicate prevederile constitutionale ce au fost examinate in cadrul acelei cauze; asa fiind, aceeasi dispozitie legala poate fi constatata ulterior, intr-o alta cauza, ca fiind neconstitutionala, si aceasta intrucat, de aceasta data, examinarea s-a realizat in raport cu alte prevederi constitutionale.
    In sfarsit, legitimitatea atat a opiniei separate, cat si a opiniei concurente rezulta si din utilizarea acestora in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, in cadrul aplicarii de catre aceasta autoritate jurisdictionala a prevederilor Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, act international opozabil Curtii Constitutionale, conform art. 11 si 20 din Constitutie.
    II.1. In speta, apreciez ca este necesar ca solutia de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate [cu consecinta constatarii constitutionalitatii dispozitiilor art. 26 alin. 1 lit. c) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1997 privind controlul fiscal, modificata] trebuie sa fie intemeiata, partial, pe alte argumente, intrucat considerentele deciziei la care se refera prezenta opinie concurenta pot permite ca, in practica aplicarii acestor dispozitii legale, sa se recurga la interpretari contrare dispozitiilor art. 27 alin. (1), alin. (3) si alin. (4) din Constitutie, potrivit carora: "(1) Domiciliul si resedinta sunt inviolabile. Nimeni nu poate patrunde sau ramane in domiciliul ori in resedinta unei persoane fara invoirea acesteia. [...]
    (3) Perchezitiile pot fi ordonate exclusiv de magistrat si pot fi efectuate numai in formele prevazute de lege.
    (4) Perchezitiile in timpul noptii sunt interzise, afara de cazul delictului flagrant."
    II.2. Prin art. 26 alin. 1 lit. c) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1997 privind controlul fiscal (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 227 din 30 august 1997) se sanctioneaza contraventional "refuzul contribuabilului de a permite accesul organului de control fiscal sau, dupa caz, al serviciilor de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale in sediul sau de afaceri sau in orice alte locuri in care exista bunuri impozabile sau in care acesta desfasoara activitati producatoare de venituri, in vederea exercitarii controlului fiscal".
    Textul de lege are in vedere mai multe ipoteze in care, potrivit legii, organelor fiscale li se recunoaste un drept de acces in anumite spatii ale contribuabilului. Astfel, conform art. 6 lit. g) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1997 (in redactarea data textului prin art. III pct. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 113/1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 315 din 30 iunie 1999), in exercitarea atributiilor ce le revin, organele de control fiscal sau, dupa caz, serviciile de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale au dreptul "sa intre, in prezenta contribuabilului sau a reprezentantului legal al acestuia ori in prezenta unei alte persoane desemnate de contribuabil, in orice incinta a sediului in care isi desfasoara activitatea contribuabilul sau in locuri in care exista bunuri impozabile ori in care se desfasoara activitati producatoare de venituri. Accesul este permis in cursul programului normal de lucru al contribuabilului, iar in afara acestuia, numai cu autorizarea scrisa a conducerii organului de control fiscal sau, dupa caz, a conducerii serviciilor de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale si cu acordul contribuabilului".
    II.3. Apreciez ca ar fi fost necesar ca, in cuprinsul considerentelor, Curtea Constitutionala sa fi observat ca decizia pronuntata nu poate avea ca obiect decat controlul constitutionalitatii prevederilor art. 26 alin. 1 lit. c), precum si a celor ale textelor din acelasi act normativ la care art. 26 alin. 1 lit. c) se raporteaza [asa cum este art. 6 lit. g)]. Aceasta precizare se impunea deoarece Ordonanta Guvernului nr. 70/1997, in redactarea acestui act normativ la momentul publicarii sale initiale (si anume, in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 227 din 30 august 1997), continea si dispozitiile lit. h) din art. 6, dispozitii care aveau urmatorul continut: "In exercitarea atributiilor ce le revin, organele fiscale au dreptul: [...]
    h) sa intre in incaperile care reprezinta domiciliul sau resedinta unei persoane fizice, cu consimtamantul scris al acesteia. In caz de refuz, organul fiscal va solicita autorizarea instantei judecatoresti competente, aplicandu-se dispozitiile Codului de procedura civila privind ordonanta presedintiala". Textul de lege reprodus [care se afla in deplina concordanta cu prevederile art. 27 alin. (1) si (3) din Constitutie] a fost insa abrogat prin pct. 7 al articolului unic al Legii nr. 64/1999 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 70/1997 privind controlul fiscal (lege publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 168 din 21 aprilie 1999). In aceste conditii si intrucat Curtea Constitutionala a fost sesizata exclusiv in privinta art. 26 alin. 1 lit. c) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1997, controlul de constitutionalitate efectuat prin decizia pronuntata in prezenta cauza nu a putut fi extins la prevederile unui alt act normativ, mai precis la prevederile pct. 7 al articolului unic al Legii nr. 64/1999, deoarece, in baza art. 25 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicata: "In caz de admitere a exceptiei, Curtea se va pronunta si asupra constitutionalitatii altor prevederi din actul atacat, de care in mod necesar si evident, nu pot fi disociate prevederile mentionate in sesizare").
    II.4. In contextul celor aratate imediat anterior, apreciez ca ar fi fost necesar ca, in considerentele deciziei de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, sa se fi precizat ca, in aplicarea prevederilor art. 26 alin. 1 lit. c) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1997, precum si in aplicarea textelor din acelasi act normativ la care prevederile art. 26 alin. 1 lit. c) se raporteaza - asa cum este, printre altele, textul art. 6 lit. g) -, organele de control fiscal au obligatia sa respecte dispozitiile constitutionale ale art. 27, privind inviolabilitatea domiciliului; si aceasta chiar daca, dupa abrogarea art. 6 lit. h) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1997, in cuprinsul textelor acestui act normativ nu mai este reluata o parte a mentionatelor prevederi constitutionale, cata vreme este - totusi - evident ca ele sunt direct aplicabile, ca urmare a dispozitiilor art. 51 din legea fundamentala, conform carora: "Respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie."
    II.5. Sub un alt aspect, apreciez ca solutia pronuntata nu poate fi intemeiata, in nici un caz pe acea parte a considerentelor in care se face trimitere la prevederile art. 11^1 alin. 1 lit. a), text introdus prin pct. 14 al articolului unic al Legii nr. 64/1999 si care are urmatorul continut: "Inaintea desfasurarii unei actiuni de control fiscal la sediul, domiciliul sau resedinta contribuabilului, acesta are dreptul:
    a) sa fie informat in legatura cu actiunea care urmeaza sa se desfasoare, prin transmiterea unui aviz de verificare;"
    Intr-adevar, nerelevanta totala a acestei referiri rezulta din continutul alin. 4 al aceluiasi text de lege, alineat introdus - de asemenea - prin pct. 14 al articolului unic al Legii nr. 64/1999: "In cazul organelor de control fiscal, care, potrivit legii, pot executa controale inopinate, precum si in cazul in care actiunea de control fiscal se desfasoara in vederea solutionarii unor cereri ale contribuabililor, transmiterea avizului de verificare nu este obligatorie."
    II.6. Fata de ansamblul celor aratate, consider ca, in prezent, prevederile art. 26 alin. 1 lit. c) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1997 urmeaza a fi interpretate si aplicate in corelatie cu celelalte prevederi din acelasi act normativ, iar ansamblul acestor prevederi legale nu poate avea un inteles contrar dispozitiilor art. 27 din Constitutie, referitoare la inviolabilitatea domiciliului.
    Astfel, atunci cand se pune problema aplicarii prevederilor art. 26 alin. 1 lit. c) prin raportare la ipoteza reglementata de art. 6 lit. g) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1997, este necesar sa se distinga intre, pe de o parte, situatia in care incinta in care se refuza intrarea organului de control fiscal este utilizata exclusiv ca "domiciliu" si, pe de alta parte, situatia in care, ca urmare a vointei proprii a contribuabilului de a utiliza acea incinta si in scopul producerii de venituri impozabile ori pentru amplasarea de bunuri impozabile, acel spatiu nu mai poate fi considerat ca indeplinind, exclusiv, functia de "domiciliu".
    Imprejurarea ca, in activitatea lor, unele organe fiscale nu ar face o clara distinctie intre sediul de afaceri si "domiciliu" (in sensul art. 27 din Constitutie) sau ca ar incalca unele dispozitii ale Ordonantei Guvernului nr. 70/1997, modificata, constituie aspecte de aplicare a legii (iar nu de constitutionalitate), care, in lumina art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicata, nu intra in competenta Curtii Constitutionale.
    III. Potrivit art. 1 alin. (3) din Constitutie, Romania este stat de drept. De aceea, considerentele pe care se intemeiaza decizia la care se refera prezenta opinie concurenta (considerente retinute de vointa exprimata prin mecanisme democratice de catre majoritatea membrilor completului de judecata) sunt singurele care, impreuna cu dispozitivul adoptat cu unanimitate de voturi, produc efecte juridice obligatorii, "erga omnes", conform art. 145 alin. (2) din Constitutie. Considerentele prezentei opinii concurente, ca si in cazul altor opinii concurente, constituie - exclusiv - exercitarea libertatii de exprimare si afirmarea independentei judecatorilor Curtii Constitutionale, fara a produce insa vreun efect juridic in privinta solutionarii litigiului aflat pe rolul instantei judecatoresti sau in privinta constitutionalitatii prevederilor legale supuse examinarii. Orice decizie a Curtii Constitutionale este obligatorie "erga omnes", in masura in care a fost pronuntata cu votul a cel putin 5 judecatori, conform art. 8 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata. Nu exista grade ale obligativitatii deciziilor Curtii Constitutionale in raport cu numarul de voturi exprimate pentru solutia pronuntata si, cu atat mai putin, in raport cu numarul de voturi exprimate pentru solutia pronuntata si, cu atat mai putin, in raport cu numarul de voturi exprimate pentru considerentele retinute prin decizie. De aceea, autoritatile si institutiile statului sunt obligate sa dea curs deopotriva solutiei si considerentelor decise cu majoritatea voturilor la fel ca si solutiei si considerentelor pronuntate cu unanimitatea voturilor judecatorilor ce formeaza completul de judecata. Raspunderea juridica este identica si intr-un caz si in celalalt, in conditiile prezentate prin considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 169 din 2 noiembrie 1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 151 din 12 aprilie 2000.

                               Lucian Mihai,
                    presedintele Curtii Constitutionale