DECIZIE Nr.
384 din 13 aprilie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr.
211/2004 privind unele masuri pentru asigurarea protectiei victimelor
infractiunilor
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 309 din 12 mai 2010
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (1) lit. a) din
Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei
victimelor infracţiunilor, excepţie ridicată din oficiu de
instanţa de judecată în Dosarul nr. 519/100/2009 al Curţii de
Apel Cluj - Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale,
pentru minori şi familie.
La apelul nominal lipsesc părţile,
faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată,
preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public,
care pune concluzii de respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 17 iunie 2009, pronunţată
în Dosarul nr. 519/100/2009, Curtea de Apel Cluj - Secţia civilă,
de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea
nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei
victimelor infracţiunilor, excepţie ridicată din oficiu de
instanţa de judecată în dosarul de mai sus.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate Curtea de Apel Cluj -
Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru
minori şi familie susţine că prevederile legale menţionate
încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 53 alin. (1)
referitoare la cazurile în care poate fi restrâns exerciţiul unor drepturi
sau al unor libertăţi, art. 20 alin. (2) referitoare la prioritatea
reglementărilor internaţionale, cu excepţia cazului când
Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile,
precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la Dreptul
la un proces echitabil, deoarece se instituie un termen-limită
până la care se pot solicita compensaţiile băneşti.
Stabilirea unui termen de prescripţie a dreptului material la acţiune
pentru acordarea unui sprijin financiar mai scurt decât dreptul de a cere
executarea silită a hotărârii penale de condamnare sau de achitare în
situaţiile prevăzute de art. 10 lit. c), d) şi e) din Codul de
procedură penală sau încetarea procesului penal în cazurile
prevăzute de art. 10 lit. g) şi i1) din acelaşi cod
este de natură a restrânge în mod nejustificat exerciţiul dreptului
în discuţie, drept care, golit fiind de conţinut, devine iluzoriu.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului,
pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului şi Guvernul nu au
comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie dispoziţiile art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr.
211/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505
din 4 iunie 2004, care au următorul conţinut: „(1) In cazul în
care făptuitorul este cunoscut, compensaţia financiară poate fi
acordată victimei dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
a) victima a formulat cererea de compensaţie
financiară în termen de un an, după caz:
1. de la data rămânerii definitive a
hotărârii prin care instanţa penală a pronunţat condamnarea
sau achitarea în cazurile prevăzute la art. 10 alin. 1 lit. d) şi e)
din Codul de procedură penală şi a acordat despăgubiri
civile ori a pronunţat achitarea în cazul prevăzut la art. 10 alin. 1
lit. c) din Codul de procedură penală sau încetarea procesului penal
în cazurile prevăzute la art. 10 alin. 1 lit. g) şi i1)
din Codul de procedură penală;
2. de la data la care procurorul a dispus scoaterea
de sub urmărire penală în cazurile prevăzute la art. 10 alin. 1
lit. c), d) şi e) din Codul de procedură penală sau a dispus
încetarea urmăririi penale în cazul prevăzut la art. 10 alin. 1 lit.
g) din Codul de procedură penală;
3. de la data la care s-a dispus neînceperea
urmăririi penale în cazurile prevăzute la art. 10 alin. 1 lit. c),
d), e) şi g) din Codul de procedură penală;".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea constată că dispoziţiile legale criticate instituie un
termen-limită, de maximum un an, până la care victimele vreunei
infracţiuni pot solicita compensaţii materiale atunci când
făptuitorul este insolvabil sau dispărut, iar partea civilă nu a
obţinut repararea integrală a prejudiciului cauzat de la o societate
de asigurare. In opinia instanţei de judecată de drept comun, textul
afectează exerciţiul dreptului la un proces echitabil.
Curtea constată că o asemenea critică nu
poate fi primită pentru următoarele considerente:
Dreptul de a solicita compensaţii financiare nu se
confundă cu executarea unei hotărâri judecătoreşti. Acesta
este instituit ca un beneficiu acordat de către stat şi care are
drept fundament principiul echităţii şi solidarităţii
sociale. în scopul prevenirii unor eventuale abuzuri sau limitării unor
efecte perturbatoare asupra stabilităţii şi
securităţii raporturilor juridice civile, el poate fi exercitat numai
într-un climat de ordine juridică prestabilită. In plus,
exigenţele de genul celor contestate în prezenta excepţie nu
neagă dreptul în sine, dar absolutizarea exercitării lui poate avea
drept consecinţă fie negarea, fie amputarea drepturilor sau
intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ţinut
să le acorde ocrotire, în egală măsură.
Prin urmare, instituţia prescripţiei, în
general, şi termenele în raport cu care îşi produce efecte juridice
aceasta nu pot fi considerate de natură a afecta art. 53 din
Constituţie ori art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale.
Mai mult, în jurisprudenţa sa referitoare la dreptul
de acces la justiţie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis,
în Cauza Z şi alţii contra Regatului Unit al Marii Britanii (2001),
că art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale poate fi invocat de orice
persoană care consideră că a existat o ingerinţă
ilegală în privinţa exerciţiului unuia dintre drepturile sale
având caracter civil, adăugând însă că „dreptul de acces la
tribunale nu este un drept absolut" şi că „acesta poate fi supus
unor restricţii legitime, cum ar fi termenele legale de prescripţie
sau ordonanţele care impun depunerea unei cauţiuni".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art.
1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 211/2004 privind
unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor
infracţiunilor, excepţie ridicată din oficiu de instanţa de
judecată în Dosarul nr. 519/100/2009 al Curţii de Apel Cluj -
Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru
minori şi familie.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 13 aprilie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru