Decizia Nr.4 din 05.03.2018

COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII

Completul competent să judece recursul în interesul legii este constituit conform art. 516 alin. (1) din Codul de procedură civilă şi art. 27¹ alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul Î.C.C.J.).Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Diana Berlic.La şedinţa de judecată participă domnul Aurel Segărceanu, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27³ din Regulamentul Î.C.C.J.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj cu privire la „interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 8 alin. (1), raportate la cele ale art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul stabilirii subiectului activ al contravenţiei ce constă în fapta de a circula fără rovinietă valabilă, în cazul în care se face dovada, cu un înscris înregistrat cu dată certă la o instituţie publică, că vehiculul a fost înstrăinat anterior datei constatării contravenţiei".Magistratul-asistent prezintă referatul privind obiectul recursului în interesul legii, arătând că la dosar au fost depuse raportul comun întocmit de judecătorii-raportori, precum şi punctele de vedere formulate de Ministerul Public şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - CESTRIN.Preşedintele completului de judecată, constatând că nu există chestiuni prealabile sau excepţii, acordă cuvântul reprezentantului procurorului general, pentru expunerea punctului de vedere cu privire la recursul în interesul legii.Doamna procuror arată că, în opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, orientarea jurisprudenţială ce corespunde literei şi spiritului legii este cea minoritară, potrivit căreia, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 8 alin. (1), raportat la art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului, răspunderea contravenţională pentru fapta de a circula fără rovinietă valabilă revine persoanelor fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, până la momentul transcrierii transmiterii dreptului de proprietate în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate; doamna procuror pune concluzii de admitere a recursului în interesul legii, în sensul arătat, făcând referire la argumentele prezentate în punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, exprimat în scris şi ataşat la dosar.Preşedintele completului de judecată declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra recursului în interesul legii.ÎNALTA CURTE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:I. Problema de drept care a generat practica neunitară1. Recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj vizează interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 8 alin. (1), raportat la art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, în sensul stabilirii subiectului activ al contravenţiei ce constă în fapta de a circula fără rovinietă valabilă, în cazul în care se face dovada că vehiculul a fost înstrăinat anterior datei constatării contravenţiei.II. Dispoziţiile legale relevante în cauză2. Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 - aici şi în continuare este avută în vedere forma în vigoare a dispoziţiilor legale la data sesizării): Articolul 1
(1) În înţelesul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:(...) b)utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini;(...) Articolul 7
(1) Responsabilitatea achitării corespunzătoare a tarifului de utilizare şi a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.(...) Articolul 8
(1) Fapta de a circula fără rovinietă valabilă constituie contravenţie continuă şi se sancţionează cu amendă.(...) 3. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002): Articolul 11
(1) Proprietarii de vehicule sau deţinătorii mandataţi ai acestora sunt obligaţi să le înmatriculeze sau să le înregistreze, după caz, înainte de a le pune în circulaţie, conform prevederilor legale.
(2) Înmatricularea vehiculelor este continuă, de la admiterea în circulaţie până la scoaterea definitivă din circulaţie a unui vehicul din categoria celor supuse acestei condiţii, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, şi presupune următoarele operaţiuni:a)înscrierea în evidenţele autorităţilor competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de către primul proprietar; b)transcrierea în evidenţele autorităţilor competente, potrivit legii, a tuturor transmiterilor ulterioare ale dreptului de proprietate asupra unui vehicul.
(3) Operaţiunile prevăzute la alin. (2) se realizează pe baza datelor de identificare ale vehiculului şi ale proprietarului şi condiţionează eliberarea de către autorităţile competente, potrivit legii, a unui certificat de înmatriculare, precum şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare atribuit şi transcrierile necesare în certificatul de înmatriculare şi în cartea de identitate a vehiculului.
(4) În cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidenţele autorităţilor competente simultan cu menţionarea încetării calităţii de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operaţiuni şi emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorităţii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului. 4. Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor, cu modificările şi completările ulterioare (Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.501/2006): Articolul 8
(1) Transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul se efectuează în baza următoarelor documente:a)cererea noului proprietar, al cărei model este prevăzut în anexă; în cazul înscrierii în certificatul de înmatriculare şi a altei persoane care poate folosi vehiculul în virtutea unui drept legal, altul decât cel de proprietate, proprietarul va menţiona solicitarea explicită în cerere; b)fişa de înmatriculare a vehiculului, al cărei model este stabilit conform reglementărilor legale, semnată de fostul şi noul proprietar, vizată de organele fiscale competente ale autorităţilor administraţiei publice locale. În cazul fostului proprietar al vehiculului se poate depune certificatul de atestare fiscală emis de autorităţile administraţiei publice locale, situaţie în care nu mai este necesară depunerea fişei de înmatriculare. În cazul înscrierii în certificatul de înmatriculare şi a altei persoane, se va depune şi fişa de înmatriculare completată cu datele acesteia; c)cartea de identitate a vehiculului, în original şi în copie; d)documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra autovehiculului sau remorcii, în forma prevăzută de lege la data dobândirii dreptului de proprietate, în original şi în copie. În situaţia în care în certificatul de înmatriculare urmează a fi înscrisă şi o altă persoană, se va prezenta şi documentul care să ateste dreptul legal în virtutea căruia persoana poate folosi vehiculul, în original şi în copie; în cazul în care vehiculul este folosit în sistem leasing se poate prezenta un extras din contractul de leasing, care să conţină cel puţin părţile, obiectul şi durata contractului, datele de identificare ale vehiculului şi semnăturile părţilor; e)actul de identitate al solicitantului, în original şi în copie. În situaţia în care în certificatul de înmatriculare urmează a fi înscrisă şi o altă persoană, se va prezenta actul de identitate sau, după caz, documente care să ateste dobândirea personalităţii juridice, denumirea şi sediul, în copie; f)dovada efectuării inspecţiei tehnice periodice, în termenul de valabilitate a acesteia; g)copia documentului de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de circulaţie, în termenul de valabilitate a acesteia; h)abrogată; i)certificatul de înmatriculare al fostului proprietar, în care acesta a înscris transmiterea dreptului de proprietate; j)plăcuţele cu numărul de înmatriculare, dacă noul proprietar are domiciliul, reşedinţa sau sediul pe raza altui judeţ decât al fostului proprietar; k)dovada plăţii contravalorii certificatului de înmatriculare; l)dovada plăţii contravalorii plăcuţelor cu numărul de înmatriculare, cu excepţia cazului în care acestea se păstrează de către noul proprietar; m)abrogată; n)procura specială, după caz. III. Examen jurisprudenţial - principalele coordonate ale divergenţelor de jurisprudenţă5. Invocând considerentele Deciziei nr. 43 din 21 noiembrie 2016¹, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al instanţei supreme, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea Tribunalului Caraş-Severin, în partea având ca obiect aceeaşi chestiune de drept, autorul sesizării arată că examinarea jurisprudenţei la nivel naţional a relevat faptul că instanţele de judecată nu au un punct de vedere unitar în ceea ce priveşte problema de drept supusă dezbaterii, existând două orientări jurisprudenţiale, după cum urmează:¹ Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 7 februarie 2017.A. Într-o orientare, majoritară, s-a considerat că subiect activ al contravenţiei prevăzute de dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 este utilizatorul, astfel cum este acesta definit de art. 1 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, dar în cazul în care se face dovada, cu un înscris înregistrat cu dată certă la o instituţie publică, că vehiculul a fost înstrăinat anterior datei constatării contravenţiei, fostul proprietar nu poate fi subiect al răspunderii contravenţionale.6. În sprijinul acestei orientări s-au reţinut următoarele argumente:– în condiţiile în care contractul de vânzare-cumpărare al autovehiculului a dobândit dată certă, conform dispoziţiilor art. 278 alin. (1) din Codul de procedură civilă, nu se poate reţine răspunderea contravenţională a vânzătorului în temeiul art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002;

– o asemenea situaţie de fapt atrage admiterea plângerii şi anularea procesului-verbal de contravenţie contestat, ca urmare a netemeiniciei acestuia, pentru lipsa vinovăţiei persoanei sancţionate;

– persoana răspunzătoare pentru încălcarea prevederilor art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 – în cazul în care vehiculul a fost înstrăinat de către persoana înscrisă în certificatul de înmatriculare, printr-un contract cu dată certă, în baza art. 278 din Codul de procedură civilă, anterior comiterii faptei de a circula fără rovinietă valabilă - este persoana ce utilizează autovehiculul, una din condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 nemaifiind îndeplinită;– nu este vinovată de săvârşirea contravenţiei persoana indicată în certificatul de înmatriculare, în cazul în care contractul a dobândit dată certă anterior datei săvârşirii contravenţiei;

– în situaţia în care, în momentul constatării contravenţiei, utilizatorul înscris în certificatul de înmatriculare nu mai este proprietarul autovehiculului şi nu deţine niciun alt titlu care să îi confere folosinţa autovehiculului, acesta nu are calitatea de subiect activ al contravenţiei reţinute în sarcina sa, faptul că nu s-a procedat la radierea autovehiculului de pe numele său şi nu s-a procedat la consemnarea acestei radieri în baza de date a Ministerului Afacerilor Interne - Direcţia regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor (D.R.P.C.I.V.) neînsemnând că utilizatorul a rămas proprietarul autovehiculului, întrucât, potrivit art. 1.273 din Codul civil, drepturile reale se constituie şi se transmit prin acordul de voinţă al părţilor;

– subiect activ al contravenţiei în discuţie este persoana care îndeplineşte două condiţii cumulative, respectiv să fie înscrisă în certificatul de înmatriculare şi să aibă în proprietate autovehiculul înscris în România;

– răspunderea contravenţională este înlăturată în condiţiile existenţei unui act translativ de proprietate ce poartă dată certă;

– persoana răspunzătoare pentru încălcarea prevederilor art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, în cazul în care vehiculul a fost înstrăinat de către persoana înscrisă în certificatul de înmatriculare printr-un contract cu dată certă anterioară comiterii faptei de a circula fără rovinietă valabilă, este noul proprietar al vehiculului, întrucât prin înstrăinarea autoturismului dreptul de proprietate a fost transmis cumpărătorului la data încheierii contractului, iar, prin urmare, toate obligaţiile ce decurg din utilizarea autoturismului revin noului proprietar, inclusiv obligaţia de a achiziţiona rovinietă după dobândirea bunului.7. Se observă că una din consecinţele acestei interpretări este aceea că între momentul primirii de dată certă a înscrisului constatator al transmiterii dreptului de proprietate şi momentul, incert, al înscrierii transmiterii acestui drept în Registrul naţional de evidenţă fapta de a circula fără rovinietă valabilă nu întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei în discuţie, deoarece în acest interval nici noul proprietar şi nici vechiul proprietar nu îndeplinesc condiţiile pentru a fi consideraţi utilizatori şi, deci, pentru a răspunde contravenţional: dobânditorul nu îndeplineşte condiţia de a fi înscris în certificatul de înmatriculare, iar transmiţătorul nu mai îndeplineşte condiţia de a fi proprietar sau de a folosi vehiculul în baza unui „drept legal". 8. Această consecinţă este rezultatul definiţiei legale a noţiunii de „utilizator", coroborată cu împrejurarea că dispoziţiile legale nu prevăd nicio sancţiune în cazul în care noul proprietar nu îşi îndeplineşte obligaţia de a solicita autorităţii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului în termen de 30 de zile de la data dobândirii, conform art. 11 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. B. Într-o altă orientare s-a apreciat că răspunderea pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 revine fostului proprietar al autoturismului, în situaţia în care nu s-a procedat la radierea autovehiculului de pe numele său şi la consemnarea acestei radieri în baza de date a Ministerului Afacerilor Interne - D.R.P.C.I.V. 9. S-a argumentat, în sprijinul acestei orientări, că: – persoanei înscrise în certificatul de înmatriculare a autovehiculului îi revine responsabilitatea achitării rovinietei, indiferent dacă ea este sau nu cea care conduce autovehiculul;

– vânzătorul este persoana răspunzătoare pentru încălcarea prevederilor supuse analizei, existenţa datei certe nefiind în măsură să înlocuiască omisiunea transcrierii/radierii din baza de date.IV. Opinia autorului sesizării 10. În opinia Colegiului de conducere al Curţii de Apel Cluj, răspunderea contravenţională pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 aparţine persoanei înscrise în evidenţele Ministerului Afacerilor Interne ca fiind proprietarul autovehiculului. 11. În cazul în care vehiculul a fost înstrăinat anterior datei constatării contravenţiei, răspunderea contravenţională nu cade în sarcina vechiului proprietar doar dacă actul de înstrăinare a primit dată certă prin prezentarea la o instituţie publică. 12. În lipsa datei certe, răspunderea contravenţională poate fi angajată chiar şi faţă de vechiul proprietar, care apare ca având în proprietate autovehiculul în evidenţele Ministerului Afacerilor Interne. 13. Se arată că această soluţie corespunde celei asupra căreia s-a căzut de acord, în unanimitate, în cadrul întâlnirii preşedinţilor secţiilor de contencios administrativ şi fiscal de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi curţile de apel, desfăşurată la Oradea în 30-31 mai 2016. 14. S-a reţinut, în esenţă, că - raportat la dispoziţiile incidente din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, respectiv art. 7, referitoare la responsabilitatea achitării tarifelor, art. 1 alin. (1) lit. b), care definesc termenul de „utilizatori", şi art. 8 alin. (1), care definesc contravenţia în discuţie ca fiind „fapta de a circula fără rovinietă valabilă" - fapta contravenţională nu constă în neplata în sine a tarifului, ci în a circula fără rovinietă valabilă; drept urmare, în cazul în care se face dovada, cu un înscris înregistrat cu dată certă la o instituţie publică, că vehiculul a fost înstrăinat anterior datei constatării contravenţiei, fostul proprietar nu poate fi subiect al răspunderii contravenţionale. V. Punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 15. Prin Adresa nr. 2.676/C/4859/III-5/2017 din 21 februarie 2018, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la problema de drept ce face obiectul sesizării, potrivit căruia, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 8 alin. (1), raportat la art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului, răspunderea contravenţională pentru fapta de a circula fără rovinietă valabilă revine persoanelor fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, până la momentul transcrierii transmiterii dreptului de proprietate în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate. 16. În susţinerea punctului de vedere, Ministerul Public invocă, în principal, următoarele argumente: 17. Răspunderea juridică pentru neplata rovinietei este prevăzută în art. 7 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, care dispune că responsabilitatea achitării corespunzătoare a tarifului de utilizare şi a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului; conform alin. (2) al aceluiaşi articol, responsabilitatea achitării corespunzătoare a tarifului de trecere revine în exclusivitate utilizatorilor, fără a se distinge între utilizatori, respectiv conducători auto, ca în cazul obligaţiei de plată a rovinietei prevăzute la alin. (1). 18. Termenul „utilizatori" este definit de dispoziţiile art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 ca fiind „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini". 19. În acelaşi sens, dar într-o altă formă, prevăd şi dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Normele metodologice pentru aplicarea de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 611/2015, cu modificările şi completările ulterioare, cu precizarea că persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare sunt considerate utilizatori numai dacă pe certificatul de înmatriculare nu sunt înscrise şi persoanele care pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România/în alte state, conform alin. (2) al aceluiaşi articol. 20. Această precizare prezintă o deosebită importanţă în sublinierea ideii că nu doar în cazul proprietarului de iure este necesară înscrierea acestuia în certificatul de înmatriculare al vehiculului, dar şi în cazul titularului unui drept legal de folosinţă care, pentru a putea fi considerat „utilizator" în sensul Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002, trebuie să fie înscris, şi el, în certificatul de înmatriculare. 21. O persoană care foloseşte vehiculul cu orice titlu - proprietar, posesor sau simplu detentor -, dar care nu este şi înscrisă în certificatul de înmatriculare nu are calitatea de utilizator şi nici obligaţia de a achita contravaloarea rovinietei, în această situaţie putându-se afla chiar dobânditorul prin contract de vânzare-cumpărare al autovehiculului, care, deşi devine proprietar încă de la data încheierii acordului de voinţă, conform regulii generale prevăzute de art. 1.674 din Codul civil, nu este încă înscris în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, pentru a dobândi calitatea de „utilizator", în sensul Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 şi al normelor metodologice mai sus indicate. 22. Din acest motiv, teza conform căreia obligaţia de plată a rovinietei îi revine noului proprietar nu poate fi reţinută, întrucât, din punctul de vedere al răspunderii contravenţionale întemeiate de dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, condiţia ca acesta să fi fost proprietarul autovehiculului la data săvârşirii faptei este, într-adevăr, necesară, dar nu şi suficientă, legea cerând în plus şi condiţia cumulativă a înscrierii acestuia în certificatul de înmatriculare. 23. Termenul de utilizator nu se confundă, aşadar, cu termenul de conducător auto. 24. Atât operaţiunea de înregistrare în evidenţele autorităţilor competente a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, în cazul primului dobânditor, cât şi operaţiunea de transcriere în evidenţe a transmiterilor ulterioare ale dreptului de proprietate asupra vehiculului, în cazul dobânditorilor succesivi - astfel cum acestea sunt reglementate la art. 11 alin. (2)-(4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 - reprezintă aplicarea în domeniul circulaţiei rutiere a principiului opozabilităţii faţă de terţi a contractelor, înscris în dispoziţiile art. 1.281 din Codul civil, conform cărora contractul este opozabil terţilor, care nu pot aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor născute din acesta. 25. Cum, prin ipoteză, transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului nu a fost încă efectuată în evidenţele autorităţii competente, legea dând un răgaz de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate pentru efectuarea acestei operaţiuni, subzistă obligaţia vechiului proprietar de a achita tariful de utilizare prin plata rovinietei, chiar dacă acesta nu mai este, în fapt, proprietarul vehiculului şi nici nu l-a utilizat la data constatării contravenţiei. 26. Dispoziţiile art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 instituie, aşadar, un caz de răspundere obiectivă, independentă de ideea de culpă. 27. Prin edictarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 s-a urmărit colectarea unor taxe, pentru construirea, amenajarea, operarea şi întreţinerea şoselelor, a drumurilor publice din România, de la cei care le utilizează, adică de la conducătorii auto în genere, astfel încât întreţinerea şi construirea şoselelor să nu fie suportate de toţi contribuabilii la bugetul statului, ci doar de aceia care utilizează în mod efectiv drumurile naţionale. 28. Proprietarul autovehiculului este considerat a fi şi utilizatorul reţelei naţionale de drumuri publice, iar atunci când înstrăinează autovehiculul este obligat să facă demersuri pentru a fi radiat din baza de date a Ministerului Administraţiei şi Internelor - Direcţia regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor; în cazul în care contractul de vânzare-cumpărare nu este înscris în evidenţele acestui serviciu, proprietarul menţionat în cartea de identitate a vehiculului este considerat în continuare utilizator şi are obligaţia de a achita rovinieta. Calitatea de utilizator aparţine proprietarului autoturismului numai dacă acesta este singura persoană menţionată în certificatul de înmatriculare ca deţinător, chiar dacă autoturismul este folosit de către o altă persoană fizică sau juridică. 29. Instituirea sancţiunii amenzii şi a plăţii tarifului de despăgubire îşi are raţiunea în protejarea integrităţii infrastructurii reţelei de drumuri naţionale, fiind stabilite în funcţie de tipul autovehiculului folosit fără a deţine rovinieta. 30. Totodată, deţinătorul sau, după caz, cel care foloseşte în mod legal autovehiculul are acţiunea în regres împotriva persoanei căreia i-a fost încredinţat autovehiculul, dacă aceasta a depăşit termenii şi condiţiile în care i-a fost încredinţat autovehiculul şi a circulat pe reţeaua de drumuri naţionale fără rovinietă. VI. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 31. Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 prin mai multe decizii, următoarele trei fiind relevante, într-o oarecare măsură, pentru soluţionarea problemei de drept a cărei dezlegare se solicită: 32. Astfel, prin Decizia nr. 623 din 12 iunie 2012², Curtea Constituţională a apreciat ca neîntemeiată critica potrivit căreia sancţiunea pentru nerespectarea obligaţiei de a deţine rovinietă pentru circulaţia pe reţeaua de drumuri naţionale din România aplicată persoanelor fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, iar nu conducătorului auto, ar conduce la crearea unei discriminări între cele două categorii de persoane. Curtea a reţinut, pe de o parte, că certificatul de înmatriculare al autovehiculului este acel act în baza căruia autovehiculul poate circula legal pe drumurile publice, astfel încât se poate prezuma că autovehiculul se află în proprietatea persoanei sau, după caz, în folosinţa persoanei înscrise în acest certificat, iar, pe de altă parte, nicio normă legală nu interzice încredinţarea spre folosinţă a autovehiculului unei alte persoane, cu singura condiţie ca aceasta să posede permis de conducere valabil pentru categoria respectivă de autovehicul. În acest din urmă caz, persoana înscrisă în certificatul de înmatriculare îşi asumă întreaga responsabilitate, inclusiv riscul ca autovehiculul să fie folosit şi pe reţeaua de drumuri naţionale, unde deţinerea unei roviniete este obligatorie, aşa încât vina de a nu deţine rovinietă îi aparţine. Totodată, deţinătorul sau, după caz, cel care foloseşte în mod legal autovehiculul are acţiunea în regres împotriva persoanei căreia i-a fost încredinţat autovehiculul dacă aceasta a depăşit termenii şi condiţiile în care i-a fost încredinţat autovehiculul şi a circulat pe reţeaua de drumuri naţionale fără rovinietă.² Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 23 iulie 2012. 33. De asemenea, prin Decizia nr. 459 din 16 iunie 2015³, Curtea Constituţională a statuat că „prezumţia legală referitoare la sfera persoanelor care sunt considerate a fi utilizatori este o prezumţie relativă, care poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă, persoana sancţionată contravenţional având posibilitatea de a demonstra că, la data constatării săvârşirii contravenţiei, nu întrunea condiţiile precizate în art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 pentru a fi considerată utilizator al autovehiculului care a circulat în lipsa achitării tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale şi a fi sancţionată în consecinţă."³ Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 13 august 2015. 34. Prin aceeaşi decizie, Curtea Constituţională a reţinut că „certificatul de înmatriculare al autovehiculului este acel act în baza căruia autovehiculul poate circula legal pe drumurile publice, astfel încât se poate prezuma că autovehiculul se află în proprietatea persoanei sau, după caz, în folosinţa persoanei înscrise în acest certificat" şi că „deşi în limbajul comun termenul de «utilizator» poate evoca acea persoană care conduce la un moment dat autovehiculul, legiuitorul a oferit o definiţie legală, circumscrisă domeniului în care norma a fost edictată. Astfel, acesta a optat pentru stabilirea obligaţiei de plată a tarifului de utilizare în sarcina celui înscris în certificatul de înmatriculare în considerarea faptului că, teoretic, acelaşi autovehicul poate fi folosit, temporar şi succesiv, de mai multe persoane. Or, ar fi avut loc o relativizare a obligaţiei plăţii acestui tarif în ipoteza în care legiuitorul ar fi conferit responsabilitatea plăţii persoanei care era conducător al autovehiculului la momentul depistării acestuia în trafic fără a fi fost achitat acest tarif. Scopul introducerii unui asemenea tarif l-a reprezentat îmbunătăţirea calităţii reţelei de drumuri naţionale, obiectiv preconizat a fi îndeplinit inclusiv prin contribuţia fiecărui deţinător legal de autovehicule (proprietar sau titular al unui contract de leasing). Soluţia legislativă aleasă este optimă pentru realizarea finalităţii menţionate şi, în acelaşi timp, nu este de natură să contravină prevederilor art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, constituind, în fapt, una dintre modalităţile prin care statul îşi duce la îndeplinire obligaţia stabilită în textul constituţional menţionat". 35. Prin Decizia nr. 217 din 9 mai 2013⁴, referitor la art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, Curtea Constituţională a reţinut că „dreptul de proprietate privată nu este un drept absolut, aşa încât, potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, conţinutul şi limitele acestuia sunt stabilite de lege, iar alin. (7) al aceluiaşi articol obligă proprietarul la «respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului», îi revin. Aşa fiind, nu se poate susţine că prin instituirea unei sancţiuni contravenţionale în sarcina persoanelor fizice ori juridice se aduce atingere dreptului de proprietate, chiar dacă în mod automat executarea contravenţiei înseamnă diminuarea patrimoniului".⁴ Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 18 iunie 2013. VII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 36. Prin Decizia nr. 43 din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa supremă a admis, în parte, sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, stabilind că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 9 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare: – termenul de «cel mult două luni» nu reprezintă termen special de prescripţie, în sensul art. 13 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare;

– prin «data constatării contravenţiei» se înţelege data întocmirii procesului-verbal de contravenţie. 37. Prin aceeaşi decizie a fost respinsă ca inadmisibilă întrebarea referitoare la următoarea chestiune de drept: „dacă, în sensul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, răspunderea contravenţională pentru contravenţia prevăzută de art. 8 alin. (1) din acelaşi act normativ revine persoanelor fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare care îndeplinesc, la momentul săvârşirii contravenţiei, condiţia de a fi proprietare ale autovehiculului sau răspunderea contravenţională revine persoanelor fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, ca proprietare, chiar dacă la momentul săvârşirii faptei respectivul autovehicul era înstrăinat, în baza unor acte translative de proprietate purtând dată certă prin prezentarea la o autoritate publică, însă acesta nu a fost înmatriculat pe numele noului proprietar". 38. S-a arătat de către instanţa supremă că această chestiune de drept „a dat naştere unei practici neunitare care nu poate fi înlăturată decât prin mecanismul recursului în interesul legii (control a posteriori)". VIII. Raportul asupra recursului în interesul legii 39. Raportul analizează sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj, apreciind că s-a făcut dovada existenţei unei jurisprudenţe neunitare în privinţa problemei de drept ce constituie obiectul recursului în interesul legii, conform dispoziţiilor art. 515 din Codul de procedură civilă, respectiv că autorul sesizării este legitimat procesual, potrivit prevederilor art. 514 din acelaşi cod. 40. În ceea ce priveşte fondul problemei de drept supuse dezbaterii, prin raport se apreciază că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale supuse analizei, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului, fostul proprietar pierde calitatea de utilizator şi de subiect activ al contravenţiei constând în fapta de a circula fără rovinietă valabilă, dovada transmiterii dreptului de proprietate făcându-se potrivit dreptului comun. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 41. Verificarea regularităţii învestirii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie impune analizarea condiţiilor de admisibilitate a recursului în interesul legii, în conformitate cu dispoziţiile art. 515 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii", precum şi ale art. 514 din acelaşi cod, referitoare la obiectul recursului şi la titularul dreptului de sesizare. 42. Analiza implică, aşadar, mai multe aspecte: – cel al cerinţei de ordin formal, prevăzută de dispoziţiile art. 515 din Codul de procedură civilă - dovada că problemele de drept care formează obiectul sesizării au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii; această cerinţă de admisibilitate se constată a fi îndeplinită, având în vedere jurisprudenţa anexată sesizării, ilustrată prin hotărâri judecătoreşti definitive, din care rezultă că practica neunitară se identifică la nivelul mai multor curţi de apel din ţară;

– sub aspectul obiectului recursului în interesul legii, în sensul că acesta trebuie să se circumscrie dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, respectiv să privească probleme de drept soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti, întrucât finalitatea acestei instituţii juridice o constituie asigurarea interpretării şi aplicării unitare a legii, condiţie care se constată a fi, de asemenea, îndeplinită;

– sub aspectul titularului dreptului de a formula recursul în interesul legii se constată că autorul sesizării, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj, se regăseşte printre titularii dreptului de sesizare prevăzuţi de art. 514 din Codul de procedură civilă.43. Se constată, aşadar, că recursul în interesul legii este admisibil. 44. În ceea ce priveşte fondul problemei de drept supuse dezbaterii se observă că din analiza practicii judiciare ce justifică prezentul recurs în interesul legii rezultă o diversitate de opinii referitoare la interpretarea art. 8 alin. (1) raportat la art. 7 şi art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002; aceste opinii au fost grupate în două categorii, majoritară şi minoritară, din motive de sistematizare, în raport cu criteriul admiterii, respectiv respingerii plângerii contravenţionale, în cazul în care se face dovada transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului prin înscris cu dată certă anterioară săvârşirii faptei. Niciuna din cele două categorii nu are însă considerente unitare. 45. Astfel, în cazul opiniei majoritare, unele instanţe au arătat că răspunderea contravenţională este înlăturată de plano pentru ipoteza în discuţie, deoarece lipseşte vinovăţia, ca element esenţial al contravenţiei, iar altele că nu mai sunt îndeplinite condiţiile pentru ca fostul proprietar să fie subiect activ al contravenţiei; unele instanţe au considerat că nu mai sunt îndeplinite condiţiile art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 referitoare la calitatea de utilizator, iar altele au considerat că odată cu transmiterea dreptului de proprietate se transmite şi calitatea de subiect activ al contravenţiei de la vechiul la noul proprietar. 46. De asemenea, dintre instanţele care au respins plângerea, unele au apreciat că răspunderea contravenţională revine întotdeauna persoanei înscrise în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate (denumit în continuare Registrul naţional de evidenţă), constituit de Direcţia regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor în temeiul art. 11⁵ din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple şi serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 362/2002, cu modificările şi completările ulterioare; altele au considerat că, în condiţiile existenţei Registrului naţional de evidenţă, înscrisul cu dată certă nu este suficient pentru înlăturarea răspunderii contravenţionale. 47. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie porneşte de la observaţia că această diversitate de opinii izvorăşte din modul diferit de înţelegere, pe de o parte, a semnificaţiei juridice a transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului, iar, pe de altă parte, a regimului juridic probator. 48. Referitor la prima chestiune, relevantă este dispoziţia art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, potrivit căreia responsabilitatea achitării tarifului de utilizare şi a deţinerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar, în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului; potrivit art. 8 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, fapta de a circula fără rovinietă valabilă constituie contravenţie continuă şi se sancţionează cu amendă. 49. Aşadar, rezultă, fără nicio îndoială, că subiectul activ al contravenţiei este utilizatorul român al vehiculului (denumit în continuare utilizatorul; ipoteza utilizatorului străin nu a ridicat probleme în practica judiciară şi excedează limitelor sesizării). 50. Potrivit art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, prin expresia „utilizatori români" se înţelege „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România". 51. Aşadar, pentru a fi utilizator, persoana fizică sau juridică trebuie să îndeplinească două condiţii: – să fie înscrisă în certificatul de înmatriculare;

– să fie proprietara vehiculului sau să o poată folosi în baza unui „drept legal" (expresia, uşor surprinzătoare, provine din textul ordonanţei de urgenţă).52. Or, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului, aşa cum bine au arătat o parte din instanţe, cea dea doua condiţie nu mai este îndeplinită, ceea ce atrage pierderea calităţii de utilizator şi, pe cale de consecinţă, pe cea de subiect al contravenţiei. 53. Referitor la regimul probator se observă că Registrul naţional de evidenţă nu are conferite caracteristicile unui registru de publicitate şi nicio dispoziţie legală relevantă în speţă nu derogă de la dreptul comun în materie de probaţiune. Instanţele care - în încercarea de a înlătura consecinţa mai sus amintită - au condiţionat transmiterea dreptului de proprietate sau opozabilitatea faţă de terţi a transmiterii dreptului de proprietate de înscrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului în Registrul naţional de evidenţă au procedat astfel fără bază legală, derogând de la dreptul comun în materie de probaţiune, în lipsa oricărei dispoziţii speciale derogatorii. 54. Aşadar, în cazul în care dreptul de proprietate asupra vehiculului a fost transmis anterior datei săvârşirii contravenţiei, printr-un înscris sub semnătură privată, înscrisul face dovada până la proba contrară, potrivit art. 273 din Codul de procedură civilă, şi este opozabil altor persoane decât celor care l-au întocmit, din ziua în care data înscrisului a devenit certă prin una dintre modalităţile arătate de dispoziţiile art. 278 din Codul de procedură civilă. 55. Aprecierea probelor se supune regulilor prevăzute de art. 264 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, ceea ce înseamnă că instanţele vor examina probele administrate, pe fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor, în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviinţate; judecătorul va aprecia în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabileşte puterea doveditoare a probei. 56. De asemenea, potrivit art. 22 alin. (2) din Codul de procedură civilă, „Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc". 57. Aplicarea coroborată a acestor dispoziţii legale în cauzele având ca obiect contravenţia prevăzută de art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 obligă instanţele, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu datele concrete ale fiecărei cauze, să efectueze verificări privind realitatea transmiterii dreptului de proprietate ori de câte ori apreciază că există îndoială în legătură cu această chestiune, iar transmiterea a operat doar formal, în scopul eludării obligaţiei de achitare a tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România. 58. Actul sub semnătură privată cu dată certă nu are valoare probatorie absolută şi, aşa cum s-a arătat, poate fi înlăturat prin proba contrară, inclusiv prin prezumţii judiciare. 59. În acest scop, instanţele pot lua în considerare intervalul de timp dintre data dobândirii proprietăţii asupra vehiculului şi data transmiterii acestui drept, frecvenţa transmiterilor, relaţiile juridice dintre părţi şi orice alte elemente asemănătoare. 60. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 517 alin. (1) cu referire la art. 514 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi, în consecinţă, stabileşte că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 8 alin. (1), raportat la art. 7 şi art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare: – în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului, fostul proprietar pierde calitatea de utilizator şi de subiect activ al contravenţiei constând în fapta de a circula fără rovinietă valabilă;

– dovada transmiterii dreptului de proprietate se face potrivit dreptului comun.Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 martie 2018. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE GABRIELA ELENA BOGASIU Magistrat-asistent, Aurel Segărceanu