DECIZIE Nr.
406 din 3 mai 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 66 din Codul de procedura fiscala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 342 din 21 mai 2007
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 66 din Codul de procedură fiscală,
excepţie ridicată de Societatea Comercială „C & T Proeuro" - S.R.L.
din Lugoj în Dosarul nr. 5.497/59/2006 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia
contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă Curţii că partea
Administraţia Financiară a Municipiului Lugoj a depus la dosarul cauzei
întâmpinare prin care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textul de lege
criticat nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 30 noiembrie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 5.497/59/2006, Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios
administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 66 din Codul de procedură fiscală, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „C & T Proeuro" - S.R.L. din Lugoj
în dosarul menţionat.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat are efecte
retroactive, întrucât se aplică şi actelor anterioare, „inclusiv cu privire la
condiţiile în care se poate face estimarea veniturilor şi la criteriile de
estimare". Se mai arată că art. 66 din Codul de procedură fiscală
instituie o prezumţie de
nelegalitate a dobândirii unor venituri pentru care autoritatea fiscală nu este
obligată să facă proba existenţei acestora, cu consecinţa deposedării
prezumtivului dobânditor de alte bunuri, licit dobândite, în contradicţie cu
art. 44 alin. (8) şi (9) din Legea fundamentală. Totodată, se apreciază că,
prin formularea sa extrem de generală, textul de lege criticat contravine şi
celorlalte dispoziţii din Constituţie invocate, întrucât „o estimare făcută pe
baza unui text de lege general, evaziv, fără criterii bine stabilite, nu poate
fi decât neconstituţională".
Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios
administrativ şi fiscal consideră că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că prevederile legale
criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autoarea
excepţiei.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
art. 66 din Codul de procedură fiscală nu contravine dispoziţiilor
constituţionale invocate. Arată că „diversitatea situaţiilor ce pot apărea în
procedura stabilirii mărimii bazei de impunere, când aceasta nu poate fi fără
echivoc determinată, exclude posibilitatea instituirii unor criterii foarte
precise", textul de lege criticat „oferind, totuşi, unele jaloane
orientative, inclusiv de cuantificare, care nu conţin aspecte de retroactivitate".
„Organul fiscal, în procesul colectării creanţelor bugetare, are îndatorirea
legală de a identifica orice bază de impunere şi de a stabili nivelul acesteia,
în conformitate cu cerinţele art. 56 alin. (1) din Legea fundamentală, [...]
identificarea nivelului oricărei baze de impunere neputând fi realizată decât
în cadrul termenelor de prescripţie în materie şi prin raportare la datele şi
documentele existente."
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că textul de
lege criticat nu conţine nicio dispoziţie cu caracter retroactiv, precum şi
faptul că instituirea unor instrumente de calcul al unor obligaţii fiscale
încălcate este legitimă şi nu constituie o încălcare a dreptului de
proprietate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale
Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit
de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie art. 66 din Codul de procedură fiscală, republicat în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 26 septembrie 2005, având următorul cuprins:
- Art. 66: „(1) Dacă organul
fiscal nu poate determina mărimea bazei de impunere, acesta trebuie să o
estimeze. In acest caz trebuie avute în vedere toate datele şi documentele care
au relevanţă pentru estimare. Estimarea constă în identificarea acelor elemente
care sunt cele mai apropiate situaţiei de fapt fiscale.
(2) In situaţiile în care, potrivit legii, organele
fiscale sunt îndreptăţite să estimeze baza de impunere, acestea vor avea în
vedere preţul de piaţă al tranzacţiei sau bunului impozabil, astfel cum este definit de Codul fiscal."
Autoarea excepţiei susţine că dispoziţiile criticate
sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitoare la
principiul neretroactivităţii legii, ale art. 44 alin. (8) potrivit cărora „Averea
dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se
prezumă" şi alin. (9) potrivit cărora „bunurile destinate, folosite
sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în
condiţiile legii", ale art. 56 alin. (2) şi (3) privind aşezarea justă
a sarcinilor fiscale şi interzicerea oricăror prestaţii în afara celor
stabilite prin lege şi ale art. 139 privind impozitele, taxele şi alte
contribuţii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate aşa cum a
fost formulată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru
considerentele ce vor fi expuse în ceea ce urmează:
Textul de lege criticat, care reglementează obligaţia organului
fiscal ca, în situaţia în care nu poate determina mărimea bazei de impunere, să
procedeze la estimarea acesteia, nu conţine nicio dispoziţie cu caracter
retroactiv. Faptul că estimarea se realizează cu luarea în considerare a
tuturor datelor şi documentelor care prezintă relevanţă nu poate fi interpretat
ca o aplicare retroactivă a textului de lege. Scopul examinării acestor date şi
documente îl constituie identificarea de către organul fiscal a acelor elemente
care sunt cele mai apropiate situaţiei de fapt fiscale a contribuabilului, în
vederea stabilirii impozitelor şi taxelor datorate
bugetului de stat. Ca urmare, chiar dacă, în practică,
dispoziţiile legale criticate pot viza acte şi fapte din trecut, luate în
considerare de organul fiscal cu prilejul realizării estimării, efectele lor se
produc în viitor, de la data intrării în vigoare a textului de lege, care
reglementează pentru perioada ulterioară intrării sale în vigoare, în deplină
concordanţă cu prevederile art. 15 din Legea fundamentală.
Autoarea excepţiei mai critică art. 66 din Codul de
procedură fiscală şi pentru modul de redactare, apreciat ca fiind prea general
şi, prin urmare, imprecis, ceea ce, în opinia sa, este de natură să instituie o
prezumţie de nelegalitate a dobândirii averii, cu consecinţa confiscării
bunurilor licit dobândite, în contradicţie cu prevederile art. 44 alin. (8) şi
(9) din Legea fundamentală. Aceste critici nu pot fi reţinute, deoarece textul
de lege ce face obiectul excepţiei conţine o serie de elemente pe baza cărora
organul fiscal poate proceda la stabilirea corespunzătoare a bazei de impunere,
diversitatea situaţiilor ce pot apărea în cadrul acestei proceduri excluzând
posibilitatea instituirii unor criterii foarte precise şi stabile, In virtutea
dreptului său de apreciere, precum şi a rolului activ, consacrate de art. 7 şi
8 din Codul de procedură fiscală, organul fiscal este îndreptăţit să examineze,
din oficiu, starea de fapt, să obţină şi să utilizeze toate informaţiile şi
documentele necesare pentru determinarea corectă a situaţiei fiscale a
contribuabilului, să aprecieze, în limitele atribuţiilor şi competenţelor ce îi
revin, relevanţa stărilor de fapt fiscale şi să adopte soluţia admisă de lege,
întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în
cauză. Estimarea bazei de impunere realizându-se numai după examinarea tuturor
acestor elemente şi cu aplicarea criteriilor stabilite chiar de dispoziţiile
art. 66 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, nu poate fi reţinută susţinerea
potrivit căreia textul de lege criticat ar institui o prezumţie de nelegalitate
a dobândirii averii. In plus, ori de câte ori contribuabilul este nemulţumit de
constatările organului fiscal, le poate contesta, având aşadar deplina
posibilitate de a demonstra, în faţa unei instanţe judecătoreşti, nelegalitatea
acestor constatări, respectiv a actelor astfel întocmite.
Curtea constată totodată că art. 66 din Codul de
procedură fiscală nu instituie niciun privilegiu sau nicio discriminare şi, de
asemenea, nu stabileşte alte impozite, taxe, contribuţii sau prestaţii decât
cele expres prevăzute de lege, astfel încât nu pot fi reţinute nici criticile
formulate în raport de prevederile constituţionale ale art. 56 alin. (2) şi (3)
privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale şi interzicerea oricăror prestaţii
în afara celor stabilite prin lege, precum şi ale art. 139 privind impozitele,
taxele şi alte contribuţii.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146
lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 66 din Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de
Societatea Comercială „C & T Proeuro" - S.R.L. din Lugoj în Dosarul
nr. 5.497/59/2006 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ
şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 mai 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta