DECIZIE Nr.
438 din 15 aprilie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.
58/2008 pentru abrogarea art. 3 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.
67/2006 privind gestionarea fondurilor nerambursabile destinate finantarii politicii
agricole comune alocate de la Comunitatea Europeana, precum si a fondurilor de
cofinantare si prefinantare alocate de la bugetul de stat
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 346 din 26 mai 2010
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Valentina Bărbăţeanu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr. 58/2008 pentru abrogarea art. 32 din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 67/2006 privind gestionarea fondurilor
nerambursabile destinate finanţării politicii agricole comune alocate
de la Comunitatea Europeană, precum şi a fondurilor de
cofinanţare şi prefinanţare alocate de la bugetul de stat,
excepţie ridicată de George Cosmin Petrescu, Veronica
Vătăşescu, Maria Cojocaru, Carmen Sandu, Dănuţ Iacob,
Violeta Magdalena Muşat, Adrian Turtoi, Claudiu Zaharescu, Radu Emil
Miloevici, Emil Cătălin Dracilă, Ileana Mirela Iordache,
Călin Mihai Popa, Ionel Rontea, Simona Mihaela Mustăţea,
Vasilică Cristian Ignat, Sorin Ştefan Deca, Nicolae Oprisa, Mihai
Gasparel, Viorel Mihalcioiu, Constantin Badea, Laurenţiu Heraru, Gheorghe
Ridichie, Vasile Mircea, Vasile Stanciu, Carmen Idorasi, Daniela Elena
Vorovenci, Bogdan Adrian Gemanari, Vlad Vasile Vieru, Vasile Calance, Cătălin
Florian, Tiberius Stan, Bogdan Galanton Moroşan, Adrian Moian, Daniel
Aelenei, Marius Laurenţiu Ghimpu, Dorel Marcel Preliceanu, Robert
Paruschi, Ion Popescu, Costel Ion, Maria Carmen Tudoran Sandu, Dana Maria
Trifu, Cornel Teodorescu, Virgil Iulian Pitu, Constantin Cosmin Valnoiu,
Dumitru Voicu, Gheorghita Gheorghe, Mircea Gabriel Calotă, Costel Dolocan,
George Constantinescu, Cristian Macau, Mariana Gaborean, Ioana Preda, Raluca
Elena Domnescu, Mihai Olaru, Ruxandra Laura Ioana Salcianu, Dragoş Ciprian
Pahonţu, Dan Achim, Maria Mirela Voica şi Tinel Gheorghe în Dosarul
nr. 3.152/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a
contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal răspunde, pentru autorii
excepţiei, apărătorul ales cu delegaţie la dosar, domnul
avocat Dumitru Dobrev, membru al Baroului Bucureşti. Se constată
lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a
fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată,
preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorilor
excepţiei. Acesta arată că excepţia de
neconstituţionalitate a devenit inadmisibilă, ca urmare a
pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei
nr. 1.509/2009. Precizează că „Guvernul a dezvoltat o practică
de paralizare a efectelor legilor edictate de Parlament care nu îi face
cinste". Depune şi note scrise cu privire la excepţie.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei ca devenită inadmisibilă, ţinând
cont de cele reţinute de Curtea Constituţională prin
aceeaşi decizie invocată şi de apărătorul autorilor
excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 6 octombrie 2009,
pronunţată în Dosarul nr. 3.152/2/2009, Curtea de Apel
Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr. 58/2008 pentru abrogarea art. 32 din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 67/2006 privind gestionarea fondurilor
nerambursabile destinate finanţării politicii agricole comune alocate
de la Comunitatea Europeană, precum şi a fondurilor de
cofinanţare şi prefinantare alocate de la bugetul de stat.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată
de George Cosmin Petrescu, Veronica Vătăşescu, Maria Cojocaru,
Carmen Sandu, Dănuţ Iacob, Violeta Magdalena Muşat, Adrian
Turtoi, Claudiu Zaharescu, Radu Emil Miioevici, Emil Cătălin
Dracilă, Ileana Mirela Iordache, Călin Mihai Popa, Ionel Rontea, Simona
Mihaela Mustăţea, Vasilică Cristian Ignat, Sorin Ştefan
Deca, Nicolae Oprisa, Mihai Gasparel, Viorel Mihalcioiu, Constantin Badea,
Laurenţiu Heraru, Gheorghe Ridichie, Vasile Mircea, Vasile Stanciu, Carmen
Idorasi, Daniela Elena Vorovenci, Bogdan Adrian Gemanari, Vlad Vasile Vieru,
Vasile Calance, Cătălin Florian, Tiberius Stan, Bogdan Galanton
Moroşan, Adrian Moian, Daniel Aelenei, Marius Laurenţiu Ghimpu, Dorel
Marcel Preliceanu, Robert Paruschi, Ion Popescu, Costel Ion, Maria Carmen
Tudoran Sandu, Dana Maria Trifu, Cornel Teodorescu, Virgil Iulian Pitu,
Constantin Cosmin Valnoiu, Dumitru Voicu, Gheorghita Gheorghe, Mircea Gabriel
Calotă, Costel Dolocan, George Constantinescu, Cristian Macau, Mariana
Gaborean, Ioana Preda, Raluca Elena Domnescu, Mihai Olaru, Ruxandra Laura Ioana
Salcianu, Dragoş Ciprian Pahonţu, Dan Achim, Maria Mirela Voica
şi Tinel Gheorghe într-o cauză având ca obiect acordarea unor
drepturi salariale.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorii susţin
că adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate nu a fost
motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care
legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotrivă, de contracararea unei
măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării
adoptată de Parlament. Caracterul intempestiv al adoptării normei
rezultă şi din publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României,
Partea I, cu o zi înainte de data fixată pentru consultarea publică.
Susţin că, prin emiterea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 58/2008, Guvernul a încercat „să se situeze într-o
poziţie opusă şi conflictuală cu Parlamentul" şi
că, astfel, „se încalcă comportamentul constituţional loial,
comportament care rezultă din principiul separaţiei şi
echilibrului puterilor în stat". Totodată, arată că delegarea
legislativă „nu implică dreptul executivului de a se opune
legislativului, de a-l contracara, intrând astfel într-un conflict
constituţional". Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
58/2008 contravine art. 115 alin. (6) din Constituţie, întrucât afectează
dreptul fundamental la salariu, dreptul la muncă şi protecţia
socială a acesteia şi dreptul la un nivel de trai decent.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a
contencios administrativ şi fiscal apreciază
că adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2008
s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 115 alin. (1) şi (6)
din Constituţie, ca urmare a depăşirii limitelor delegării
legislative şi încălcării unor drepturi câştigate, în ceea ce
priveşte salariul, dreptul la muncă şi la un nivel de trai
decent. De asemenea, consideră că prin această
depăşire, a fost încălcat atât principiul separaţiei
puterilor în stat, cât şi dreptul fundamental la muncă şi la
protecţie socială.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Autorităţile menţionate nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia
de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantul autorilor
excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
58/2008 pentru abrogarea art. 32 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 67/2006 privind gestionarea fondurilor
nerambursabile destinate finanţării politicii agricole comune alocate
de la Comunitatea Europeană, precum şi a fondurilor de
cofinanţare şi prefinanţare alocate de la bugetul de stat,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 12 mai
2008, aprobată prin Legea nr. 51/2009, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 224 din 7 aprilie 2009.
In opinia autorilor excepţiei de
neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin
următoarelor dispoziţii din Legea fundamentală: art. 1 alin. (4)
şi (5) care consacră principiul separaţiei şi echilibrului
puterilor în stat şi obligativitatea respectării Constituţiei, a
supremaţiei sale şi a legilor; art. 20 alin. (1) referitor la tratatele
internaţionale privind drepturile omului; art. 41 alin. (4) care prevede
egalitatea femeilor şi a bărbaţilor în ceea ce priveşte
salariul cuvenit pentru muncă egală; art. 61 alin. (1) care
statuează că Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a
ţării; art. 102 alin. (1) privind rolul Guvernului; art. 111 alin.
(1) referitoare la informarea Parlamentului de către Guvern şi
celelalte organe ale administraţiei publice şi art. 115 alin. (6)
care reglementează interdicţiile referitoare la emiterea de
ordonanţe de urgenţă. De asemenea, se mai invocă şi
următoarele reglementări internaţionale: art. 23 alin. (3) din
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; art. 7 lit. a) din Pactul
internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale;
Partea I pct. 4 şi Partea a II-a art. 4 din Carta socială
europeană revizuită; art. 2 pct. 1 şi art. 11 pct. 2 din
Convenţia nr. 95/1949 privind protecţia salariului, Convenţia
nr. 100/1951 privind egalitatea de remunerare a mâinii de lucru masculine
şi a mâinii de lucru feminine, pentru o muncă de valoare egală,
şi art. 2 pct. 1 din Convenţia nr. 131/1970 privind fixarea
salariilor minime, în special în ce priveşte ţările în curs de
dezvoltare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea observă că, prin Decizia nr. 1.509 din 12 noiembrie 2009,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 din 23
decembrie 2009, a mai exercitat controlul de constituţionalitate asupra
ordonanţei de urgenţă ce formează obiectul prezentei
excepţii, prin prisma aceloraşi critici ca şi cele formulate în
cauza de faţă şi prin raportare la aceleaşi texte din Legea
fundamentală. La data pronunţării deciziei menţionate,
Curtea a constat că excepţia devenise inadmisibilă şi a
respins-o ca atare. Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2008, al cărei
unic scop a fost acela de a abroga art. 32 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 67/2006, rămăsese fără
obiect de reglementare, aceasta din urmă fiind abrogată în întregime,
- prin art. 37 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2009
-, însuşi actul normativ din care făcea parte articolul abrogat, ceea
ce echivalează cu o abrogare implicită. Or, potrivit art. 29 alin.
(1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra
excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti
sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau
ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă
în vigoare.
In cauza de faţă, prin raportare la momentul
ridicării excepţiei, ulterior publicării în Monitorul Oficial al
României, Partea I, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
74/2009, excepţia urmează să fie respinsă ca
inadmisibilă, textul de lege criticat nefiind în vigoare la data pronunţării
încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr. 58/2008 pentru abrogarea art. 32 din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 67/2006 privind gestionarea fondurilor
nerambursabile destinate finanţării politicii agricole comune alocate
de la Comunitatea Europeană, precum şi a fondurilor de
cofinanţare şi prefinanţare alocate de la bugetul de stat,
excepţie ridicată de George Cosmin Petrescu, Veronica
Vătăşescu, Maria Cojocaru, Carmen Sandu, Dănuţ Iacob,
Violeta Magdalena Muşat, Adrian Turtoi, Claudiu Zaharescu, Radu Emil
Miloevici, Emil Cătălin Dracilă, Ileana Mirela Iordache,
Călin Mihai Popa, Ionel Rontea, Simona Mihaela Mustăţea,
Vasilică Cristian Ignat, Sorin Ştefan Deca, Nicolae Oprisa, Mihai
Gasparel, Viorel Mihalcioiu, Constantin Badea, Laurenţiu Heraru, Gheorghe
Ridichie, Vasile Mircea, Vasile Stanciu, Carmen Idorasi, Daniela Elena
Vorovenci, Bogdan Adrian Gemanari, Vlad Vasile Vieru, Vasile Calance,
Cătălin Florian, Tiberius Stan, Bogdan Galanton Moroşan, Adrian
Moian, Daniel Aelenei, Marius Laurenţiu Ghimpu, Dorel Marcel Preliceanu,
Robert Paruschi, Ion Popescu, Costel Ion, Maria Carmen Tudoran Sandu, Dana
Maria Trifu, Cornel Teodorescu, Virgil Iulian Pitu, Constantin Cosmin Valnoiu,
Dumitru Voicu, Gheorghita Gheorghe, Mircea Gabriel Calotă, Costel Dolocan,
George Constantinescu, Cristian Macau, Mariana Gaborean, Ioana Preda, Raluca
Elena Domnescu, Mihai Olaru, Ruxandra Laura Ioana Salcianu, Dragoş Ciprian
Pahonţu, Dan Achim, Maria Mirela Voica şi Tinel Gheorghe în Dosarul
nr. 3.152/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a
contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 15 aprilie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăteanu