Decizia Nr.454 din 24.06.2020

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi ale art. 40 lit. i) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Ancuţa Blanariu în Dosarul nr. 3.014/1/2017/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 271D/2018.2. Dezbaterile au avut loc la data de 18 iunie 2020, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru data de 24 iunie 2020, dată la care a pronunţat prezenta decizie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:3. Prin Încheierea din 19 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 3.014/1/2017/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi ale art. 40 lit. i) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Ancuţa Blanariu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unei hotărâri a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost respinsă contestaţia sa împotriva hotărârii Secţiei de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii de respingere a cererii de transfer a autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, judecător la Judecătoria Bacău.4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că atât condiţiile transferului, cât şi criteriile în funcţie de care se soluţionează cererile de transfer atunci când sunt mai multe solicitări pentru acelaşi post vacant trebuie prevăzute expres în legea organică a Consiliului Superior al Magistraturii sau în legea referitoare la statutul judecătorilor şi procurorilor. Se subliniază caracterul lacunar al normelor referitoare la transferul judecătorilor, din moment ce reguli substanţiale şi esenţiale în materia transferului nu sunt stabilite prin lege. Chiar dacă în discuţie este o omisiune legislativă, nu se poate ignora viciul de neconstituţionalitate existent, deoarece tocmai această omisiune este cea care generează încălcarea Constituţiei. Astfel, pentru a respecta art. 125 alin. (2) din Constituţie, aspectele esenţiale referitoare la transferul judecătorilor, precum criteriile de transfer, trebuie reglementate prin lege organică, iar regulile specifice procedurii de transfer trebuie să fie explicate şi detaliate prin acte de rang inferior. Prin neadoptarea unor norme de către Parlament, acest domeniu a fost uzurpat de Consiliul Superior al Magistraturii, cu încălcarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. Se arată că acesta nu are competenţa legală de a elabora un regulament cu privire la transferul judecătorilor şi procurorilor. Invocarea art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 ca temei de drept pentru adoptarea unui asemenea regulament nu este pertinentă, acesta neconferind Consiliului Superior al Magistraturii competenţa de a adopta un regulament cu un asemenea obiect de reglementare.5. Se mai arată că dispoziţiile legale criticate nu respectă cerinţele de calitate ale legii, întrucât judecătorii, raportându-se la prevederile lacunare ale legii, nu sunt în măsură să îşi adapteze conduita în mod corespunzător şi nici să aibă reprezentarea precisă a derulării şi a rezultatului procedurii de transfer. Textele criticate nu prevăd criteriile de transfer şi condiţiile care trebuie îndeplinite pentru admiterea unei cereri de transfer, mai ales în situaţia în care sunt formulate mai multe cereri pentru acelaşi post vacant. Întrucât se lasă la latitudinea Consiliului Superior al Magistraturii stabilirea, prin acte cu forţă juridică infralegală, a unor elemente esenţiale ale raportului de muncă al magistratului şi, implicit, ale statutului acestuia, legea imprimă un caracter relativ, nepermis procedurii şi cazurilor de transfer al magistraţilor. Astfel de norme, de natură infralegală, determină în privinţa magistraţilor o stare de incertitudine juridică. Se mai subliniază că practica autorităţii care dispune transferul judecătorilor este total imprevizibilă, aplicându-se în mod arbitrar şi prioritar când un criteriu, când altul, în funcţie de elemente necunoscute, fiind practic imposibil să se analizeze acele criterii în mod cumulativ pentru toţi solicitanţii. Se arată că nu există criterii precise şi o ordine prestabilită de aplicare a acestora sau o pondere a lor, aspect care dă naştere la arbitrariu. Astfel, se susţine că au fost admise cereri de transfer, chiar dacă vechimea în funcţie a judecătorilor respectivi era de 1 lună sau 3 luni, în schimb au fost respinse alte cereri de transfer, în condiţiile în care vechimea judecătorului era de peste 15 ani; alteori au avut preponderenţă motive care ţineau de situaţia familială, domiciliul solicitanţilor, motive personale deosebite sau gradul de încărcare a instanţei la care s-a solicitat transferul.6. În susţinerea motivelor de neconstituţionalitate anterior expuse se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la calitatea legii şi la reglementarea prin lege a aspectelor esenţiale ce caracterizează raporturile de muncă şi se apreciază că soluţia legislativă care nu precizează condiţiile transferului judecătorilor sau procurorilor este neconstituţională.7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţie. În acest sens, se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la cerinţele de calitate ale legilor. Se arată că, în accepţiunea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 588 din 21 septembrie 2017, lipsa unui text legal expres cu privire la condiţiile încetării detaşării determină încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, subliniindu-se că elementele esenţiale referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea raportului juridic de muncă al magistraţilor trebuie reglementate prin lege, iar nu printr-un act juridic cu forţă inferioară acesteia şi că aceste norme trebuie să respecte anumite exigenţe de stabilitate, previzibilitate şi claritate.8. Se precizează, în schimb, că textele legale criticate nu încalcă art. 1 alin. (4) şi art. 125 alin. (2) din Constituţie.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, şi ale art. 40 lit. i) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, care, la data invocării excepţiei de neconstituţionalitate, aveau următorul cuprins:– Art. 60 din Legea nr. 303/2004: „Transferul judecătorilor şi procurorilor de la o instanţă la altă instanţă sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de Consiliul Superior al Magistraturii."; – Art. 40 lit. i) din Legea nr. 317/2004: „Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii au următoarele atribuţii referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor: [...]i)aprobă transferul judecătorilor şi procurorilor". 13. Curtea reţine că art. 60 din Legea nr. 303/2004 a fost modificat prin art. I pct. 102 din Legea nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 15 octombrie 2018. Totodată, art. 40 lit. i) din Legea nr. 317/2004 a fost modificat prin art. I pct. 32 din Legea nr. 234/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 8 octombrie 2018, soluţia legislativă a acestuia fiind reglementată la art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004. Ulterior modificărilor operate, art. 60 din Legea nr. 303/2004 şi art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004 au dobândit următorul conţinut normativ: – Art. 60 din Legea nr. 303/2004: „(1) Transferul judecătorilor şi procurorilor de la o instanţă la altă instanţă sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de Secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul consultativ al preşedintelui instanţei sau al procurorului şef al parchetului corespunzător.
(2) Transferul nu se poate face la instanţe sau parchete de nivel superior celor la care judecătorul sau procurorul are dreptul să funcţioneze, potrivit legii.
(3) Normele de reglementare a procedurii transferului se stabilesc prin regulamente elaborate de secţiile corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii."; – Art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004: „(1) Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuţii referitoare la cariera judecătorilor: [...] j)aprobă transferul judecătorilor;". 14. Având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma „în vigoare", din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea este competentă să analizeze prevederile criticate în redactarea anterioară modificării realizate, întrucât acestea continuă să producă efecte juridice în cauza dedusă judecăţii. 15. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi alin. (5) privind calitatea legilor, precum şi ale art. 125 alin. (2) cu referire la transferul judecătorilor. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, transferul judecătorilor şi procurorilor de la o instanţă la altă instanţă sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de Consiliul Superior al Magistraturii. Curtea observă că, în cauză, este criticată numai teza referitoare la judecători, având în vedere calitatea de judecător a autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, astfel încât se va pronunţa numai în limitele sesizării sale. 17. Statutul judecătorilor este consacrat la nivel constituţional în art. 125 - Statutul judecătorilor, care face parte din titlul III - Autorităţile publice, cap. VI - Autoritatea judecătorească. Potrivit art. 125 din Constituţie, judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili; propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, iar funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. 18. La nivel infraconstituţional, statutul judecătorilor este reglementat prin Legea nr. 303/2004, iar textul de lege criticat prevede transferul judecătorilor şi face parte din titlul II - Cariera judecătorilor şi procurorilor, cap. VI - Delegarea, detaşarea şi transferul din această lege. Totodată, Legea nr. 317/2004 reglementează atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii în privinţa carierei judecătorilor, iar una dintre aceste atribuţii este cea de aprobare a transferului acestora. 19. Art. 60 din Legea nr. 303/2004 nu conţine nicio prevedere cu privire la condiţiile în care se realizează transferul judecătorilor. În schimb, art. 3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 12 aprilie 2006, a stabilit că „La soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor şi procurorilor la alte instanţe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii: – volumul de activitate al instanţei sau parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele ori parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora; – vechimea efectivă în funcţia de judecător sau procuror; – vechimea la instanţa sau parchetul de la care se solicită transferul; – vechimea în gradul aferent instanţei, respectiv parchetului la care se solicită transferul; – specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei/completului corespunzător specializării, precum şi disponibilitatea de a activa în alte secţii/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanţei/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerinţele acesteia; – domiciliul solicitantului; – locul de muncă al soţului sau soţiei; – distanţa dintre domiciliul şi sediul instanţei sau parchetului la care funcţionează judecătorul ori procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia; – starea de sănătate şi situaţia familială". 20. Transferul constă în schimbarea locului de muncă şi reprezintă o modificare a raportului de muncă al judecătorului, care se face la cererea acestuia. Curtea reţine că modul de reglementare a transferului este o garanţie a asigurării inamovibilităţii judecătorilor. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că principiul inamovibilităţii este acea stare de drept care, în garantarea independenţei judecătorilor, îi apără de riscul de a fi demişi, destituiţi sau retrogradaţi din funcţie fără temei legitim ori mutaţi la alte instanţe, prin delegare, detaşare sau chiar prin promovare, fără consimţământul lor [Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 8 iulie 2005]. Principiul inamovibilităţii îl apără pe judecător cu privire la posibilitatea de a fi transferat, mutat, înlocuit, retrogradat sau destituit din funcţie în mod aleatoriu/şicanator/după bunul plac al reprezentanţilor autorităţilor executive, legiuitoare sau judiciare [Decizia nr. 45 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 5 martie 2018, paragraful 235]. 21. Curtea a constatat în jurisprudenţa sa, în mod constant, că statutul juridic al unei categorii de personal este reprezentat de dispoziţiile de lege referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea raportului juridic de muncă în care se află respectiva categorie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 172 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 25 aprilie 2016, paragraful 19, sau Decizia nr. 244 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 469 din 23 iunie 2016, paragraful 20). 22. Prin urmare, Curtea constată că transferul judecătorilor vizează modificarea raportului de muncă al judecătorului şi reprezintă un element esenţial al statutului juridic al acestei categorii de personal. 23. Referitor la posibilitatea de a reglementa, prin acte normative cu caracter inferior legii, aspecte esenţiale ce ţin de statutul unor categorii de personal, Curtea s-a mai pronunţat, de exemplu, cu privire la statutul poliţistului sau al judecătorilor şi al procurorilor. 24. Cu privire la statutul poliţistului, Curtea a reţinut că, având în vedere că poliţistul este funcţionar public civil, cu statut special, şi că acesta este învestit cu exerciţiul autorităţii publice, statutul său juridic cunoaşte elemente derogatorii de la dispoziţiile generale care reglementează raporturile de muncă, respectiv Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, raportul său de serviciu ia naştere, se execută şi încetează în condiţii speciale. De aceea, aspectele esenţiale ce vizează raporturile de serviciu se referă în mod intrinsec la statutul poliţistului, statut care este reglementat prin lege organică (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 11 septembrie 2014, paragraful 17, Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015, paragraful 24, sau Decizia nr. 172 din 24 martie 2016, precitată, paragraful 17). 25. Cu privire la statutul judecătorilor şi procurorilor, Curtea a constatat că acesta este consacrat la nivel constituţional în art. 125 - Statutul judecătorilor şi art. 132 - Statutul procurorilor, elementele esenţiale referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea raportului juridic de muncă al acestora trebuie reglementate prin lege, iar nu printr-un act cu forţă juridică inferioară acesteia. Astfel, atât condiţiile detaşării, cât şi condiţiile încetării acesteia trebuie prevăzute expres în statutul judecătorilor şi procurorilor, şi anume în Legea nr. 303/2004 [Decizia nr. 588 din 21 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 20 octombrie 2017, paragraful 23]. 26. Mai mult, raportat la cauza de faţă, Curtea reţine un element specific al acesteia, şi anume că însuşi art. 125 alin. (2) din Constituţie stabileşte că „Propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice". Astfel, textul constituţional reglementează expressis verbis că transferarea judecătorilor se realizează de către Consiliul Superior al Magistraturii, indicând, aşadar, atât autoritatea competentă să transfere judecătorii, cât şi natura legii prin care se realizează transferarea judecătorilor, respectiv în condiţiile legii organice a Consiliului Superior al Magistraturii, ceea ce înseamnă că această lege este cea care reglementează procedura prin care se realizează transferul. Prin urmare, legiuitorul ar fi trebuit să reglementeze, pe de o parte, instituţia transferului în Legea nr. 303/2004, cu indicarea criteriilor care trebuie să fie îndeplinite, şi, pe de altă parte, procedura realizării acestuia în Legea nr. 317/2004. 27. Având în vedere cele expuse, Curtea constată că soluţia legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor, încalcă art. 125 alin. (2) din Constituţie. 28. Totodată, prin Decizia nr. 474 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 3 august 2016, paragraful 28, Curtea a statuat că art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie cuprinde toată sfera de relaţii sociale privitoare la justiţie, respectiv organizare, funcţionare, statut. Curtea a arătat că, prin textul constituţional menţionat, legiuitorul constituant derivat nu s-a îndepărtat de la unitatea de procedură şi reglementare care trebuie să caracterizeze relaţiile sociale care privesc justiţia, eventuala dificultate de interpretare în sensul anterior arătat rezultând din faptul că la data adoptării Legii de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, nu existau mai multe legi care să reglementeze relaţii sociale referitoare la justiţie pe componentele menţionate, ci doar pe una singură, organizarea, care cuprindea atât organizarea propriu-zisă, cât şi statutul. Prin urmare, rezultă că sfera art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie acoperă şi statutul judecătorilor şi procurorilor, aspect confirmat şi prin art. 125 alin. (2) din Constituţie, care stabileşte că elementele esenţiale ale carierei judecătorilor, inclusiv transferul, se reglementează prin lege organică. În acelaşi sens, prin Decizia nr. 121 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 9 iunie 2020, paragrafele 17 şi 28, Curtea a reţinut că elementele esenţiale referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea raportului juridic de muncă al magistraţilor trebuie reglementate prin lege organică, potrivit art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie. 29. Având în vedere cele expuse, Curtea constată că soluţia legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor, încalcă art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie. 30. Curtea reţine că jurisprudenţa sa este constantă în sensul că revine legiuitorului competenţa să reglementeze aspectele esenţiale ale raportului de muncă în privinţa acelor categorii de personal a căror statut se stabileşte, potrivit Constituţiei, prin lege organică. În acest sens, Curtea reţine, pe lângă deciziile antereferite, şi Decizia nr. 317 din 21 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 23 iulie 2019, Decizia nr. 90 din 21 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 6 mai 2019, Decizia nr. 71 din 29 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 7 mai 2019, Decizia nr. 307 din 8 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 9 iulie 2018, Decizia nr. 306 din 8 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 22 iunie 2018, Decizia nr. 109 din 8 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 23 mai 2018, Decizia nr. 840 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 7 februarie 2018, Decizia nr. 818 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 aprilie 2018, Decizia nr. 258 din 27 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 18 iulie 2017, Decizia nr. 225 din 4 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 22 iunie 2017, Decizia nr. 244 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 469 din 23 iunie 2016, sau Decizia nr. 803 din 24 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 18 ianuarie 2016. 31. Curtea reţine că art. 60 din Legea nr. 303/2004 se limitează la reglementarea expresă numai a autorităţii competente să dispună transferul judecătorului la cererea sa, fără a stabili criteriile şi procedura de transfer al acestuia. Lăsând la latitudinea Consiliului Superior al Magistraturii stabilirea, prin acte cu forţă juridică infralegală, a unor elemente esenţiale ale raportului de muncă al judecătorului şi, implicit, ale statutului acestuia, legea relativizează, în mod nepermis, condiţiile în care se dispune transferul. Aceste norme, pe lângă faptul că încalcă în mod vădit art. 125 alin. (2) din Constituţie, sunt contrare şi exigenţelor de stabilitate, previzibilitate şi claritate, iar prin faptul că permit emiterea unor acte administrative cu caracter normativ, de rang infralegal, în această materie determină o stare de incertitudine juridică. 32. Or, referitor la lipsa de previzibilitate a textului de lege criticat, Curtea, în jurisprudenţa sa referitoare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, a statuat că una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). De asemenea, Curtea a statuat că o dispoziţie legală trebuie să fie precisă, neechivocă, să instituie norme clare, previzibile şi accesibile, a căror aplicare să nu permită arbitrariul sau abuzul. Norma juridică trebuie să reglementeze în mod unitar, uniform, să stabilească cerinţe minimale aplicabile tuturor destinatarilor săi (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015). 33. Aşadar, Curtea constată că soluţia legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor, generează o stare de impredictibilitate şi, astfel, încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece, de la caz la caz, în mod arbitrar, se poate decide într-un mod subiectiv cu privire la cariera judecătorilor. 34. Pe fondul lacunei legislative evidenţiate mai sus, Curtea reţine că art. 60 din Legea nr. 303/2004 contravine normelor de tehnică legislativă, de vreme ce, potrivit Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, actele normative date în executarea legilor se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă şi, ca atare, trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise, fără ca prin acestea să poată fi completată legea, astfel cum s-a procedat prin Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006, ceea ce determină şi încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind separaţia şi echilibrul puterilor în stat, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului şi art. 133 alin. (1) privind rolul Consiliului Superior al Magistraturii. 35. În consecinţă, Curtea constată că soluţia legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor, încalcă art. 1 alin. (4) şi (5), art. 61 alin. (1), art. 73 alin. (3) lit. l), art. 125 alin. (2) şi art. 133 alin. (1) din Constituţie. 36. Totodată, Curtea reţine că modificările operate cu privire la art. 60 din Legea nr. 303/2004 prin Legea nr. 242/2018 satisfac în mod parţial exigenţele constituţionale anterior menţionate, întrucât acest act normativ, circumstanţiat la situaţia judecătorilor, stabileşte că (i) transferul se dispune de Secţia de judecători ai Consiliului Superior al Magistraturii, şi nu de Consiliu, modificare, de altfel, minoră, pentru că, în realitate, Regulamentul Consiliului Superior al Magistraturii, adoptat în anul 2006, stabilea acelaşi lucru, respectiv că transferul se dispune de Secţia de judecători pentru judecători şi de Secţia procurori pentru procurori; (ii) este nevoie de avizul consultativ al preşedintelui instanţei corespunzătoare şi (iii) transferul nu se poate face la instanţe de nivel superior celor la care judecătorul are dreptul să funcţioneze. În acest context, Consiliul Superior al Magistraturii a adoptat un nou Regulament privind transferul judecătorilor, aprobat prin Hotărârea Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.347/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 23 septembrie 2019, care, în esenţă, a menţinut un statut quo normativ similar în privinţa transferului judecătorilor şi procurorilor cu cel existent anterior. 37. Prin urmare, art. 60 din Legea nr. 303/2004 în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, deşi marchează o evoluţie normativă corectă cu referire la alin. (2), suferă de aceleaşi probleme de constituţionalitate precum art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018. 38. În aceste condiţii, deşi, în temeiul Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, a fost analizat art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, decizia antereferită nu se opune, ci chiar impune ca, în temeiul art. 142 alin. (1) din Constituţie, instanţa constituţională să se pronunţe şi să elimine din fondul activ al legislaţiei noile dispoziţii legale rezultate în urma modificării şi completării textului constatat ca fiind neconstituţional în măsura în care acestea menţin soluţia legislativă neconstituţională [a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012]. În aceste condiţii, Curtea constată că soluţia legislativă cuprinsă în art. 60 alin. (1), care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor, precum şi art. 60 alin. (3) - în ansamblul său - din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, încalcă art. 1 alin. (4) şi (5), art. 61 alin. (1), art. 73 alin. (3) lit. l), art. 125 alin. (2) şi art. 133 alin. (1) din Constituţie. 39. În fine, cu privire la dispoziţiile art. 40 lit. i) din Legea nr. 317/2004, în redactarea anterioară Legii nr. 234/2018, Curtea constată că, prin natura sa, Constituţia implică, pe de o parte, o dimensiune constitutivă, care vizează stabilirea/instituirea puterilor statului şi a autorităţilor publice fundamentale, şi, pe de altă parte, o dimensiune atributivă, care vizează conferirea şi definirea atribuţiilor/competenţelor autorităţilor publice antereferite [a se vedea Decizia nr. 358 din 30 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 7 iunie 2018, paragraful 66]. Textul criticat cuprinde o normă atributivă de competenţă consacrată chiar la nivel constituţional, astfel încât nu se poate trage decât concluzia că art. 40 lit. i) din Legea nr. 317/2004, în redactarea anterioară Legii nr. 234/2018, este în concordanţă cu art. 125 alin. (2) din Constituţie. 40. Ca efect al prezentei decizii, în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţie, „Dispoziţiile din legile [...] în vigoare, [...] constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept". Aşadar, Curtea constată că dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie obligă legiuitorul să pună de acord prevederile neconstituţionale ale art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, cu dispoziţiile Constituţiei în 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei decizii [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, paragraful 24, şi Decizia nr. 121 din 10 martie 2020, paragraful 33]. Totodată, în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituţie, dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, urmează a fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecată la momentul publicării prezentei decizii, precum şi în cauzele supuse revizuirii, în condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă [a se vedea şi Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, sau Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragrafele 19-23]. 41. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ancuţa Blanariu în Dosarul nr. 3.014/1/2017/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că soluţia legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, şi în art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor, precum şi art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, sunt neconstituţionale. 2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti şi constată că dispoziţiile art. 40 lit. i) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în redactarea anterioară Legii nr. 234/2018, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Benke Károly