DECIZIE Nr. 456 din 2 decembrie 2003
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin.
(1) si (4) din Legea nr. 254/2002, modificata si completata prin Ordonanta de
urgenta a Guvernului nr. 209/2002
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 926 din 23 decembrie 2003
Nicolae Popa - presedinte
Costica Bulai - judecator
Nicolae Cochinescu - judecator
Constantin Doldur - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Petre Ninosu - judecator
Serban Viorel Stanoiu - judecator
Lucian Stangu - judecator
Ioan Vida - judecator
Florentina Balta - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 1 alin. (1) si (4) din Legea nr. 254/2002, modificata si
completata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 209/2002, exceptie
ridicata de Societatea Comerciala "Vitivinicola Basarabi" - S.A.
(fosta Societatea Comerciala "Vie Vin Murfatlar" - S.A.) in dosarele
nr. 677/2003 si nr. 678/2003 ale Tribunalului Constanta - Sectia civila.
La apelul nominal raspunde Andreea Mihaela Popa, in calitate de
reprezentant al autorului exceptiei, lipsind cealalta parte, fata de care
procedura de citare a fost legal indeplinita.
Curtea, avand in vedere ca exceptiile de neconstitutionalitate ridicate in
dosarele nr. 349C/2003 si nr. 350C/2003 au continut identic, pune in discutie,
din oficiu, problema conexarii cauzelor.
Reprezentantul autorului exceptiei este de acord cu conexarea celor doua
dosare.
Reprezentantul Ministerului Public, avand in vedere dispozitiile art. 164
din Codul de procedura civila, nu se opune conexarii dosarelor.
Curtea, in temeiul dispozitiilor art. 16 din Legea nr. 47/1992,
republicata, coroborate cu cele ale art. 164 din Codul de procedura civila,
dispune conexarea Dosarului nr. 350C/2003 la Dosarul nr. 349C/2003, care este
primul inregistrat.
Cauza se afla in stare de judecata.
Reprezentantul Societatii Comerciale "Vitivinicola Basarabi" -
S.A. solicita admiterea exceptiei de neconstitutionalitate asa cum a fost
formulata si depune la dosar concluzii scrise, precum si un set de documente
care atesta schimbarea denumirii Societatii Comerciale "Vie Vin
Murfatlar" - S.A. in Societatea Comerciala "Vitivinicola
Basarabi" - S.A.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei
de neconstitutionalitate ca neintemeiata, deoarece prevederile art. 1 alin. (1)
din Legea nr. 254/2002 se refera la societatile comerciale cu capital integral
sau partial de stat ce urmeaza sa fie supuse privatizarii, iar alin. (4) al
aceluiasi articol reglementeaza modalitatea de esalonare la plata a anumitor
obligatii restante ale societatilor comerciale care au fost privatizate deja
conform prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 198/1999. Pe cale
de consecinta, cele doua categorii de societati se afla in situatii juridice
diferite care presupun un tratament diferentiat.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarelor, constata urmatoarele:
Prin incheierile din 22 aprilie 2003, pronuntate in dosarele nr. 677/2003
si nr. 678/2003, Tribunalul Constanta - Sectia civila a sesizat Curtea
Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1
alin. (1) si (4) din Legea nr. 254/2002, modificata si completata prin
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 209/2002.
Exceptia a fost ridicata in dosarele de mai sus de Societatea Comerciala
"Vitivinicola Basarabi" - S.A.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca
textele de lege criticate sunt neconstitutionale, intrucat legiuitorul a
prevazut acordarea unor facilitati mai mari pentru categoria societatilor cu
capital integral sau partial de stat ce urmeaza a fi privatizate, fata de
societatile comerciale privatizate deja sub incidenta prevederilor Ordonantei de
urgenta a Guvernului nr. 198/1999, fapt ce contravine principiului
constitutional al egalitatii in drepturi. De asemenea, in opinia autorului,
Legea nr. 254/2002 favorizeaza in mod evident societatile comerciale prevazute
la art. 1 alin. (1) in detrimentul celor privatizate anterior, situatie care
inlatura premisa oferirii unor sanse egale de integrare si de supravietuire
intr-o economie de piata. Astfel, in cazul in care un investitor a preluat
debite la privatizarea societatii, iar un alt investitor din acelasi domeniu
este scutit integral de plata debitelor restante, se creeaza fara indoiala o
concurenta neloiala pe segmentul respectiv de piata, situatie ce duce la
incalcarea dispozitiilor constitutionale prevazute la art. 134 alin. (2),
potrivit carora, in domeniul economiei de piata, statul trebuie sa asigure,
printre altele, si protectia concurentei loiale.
Tribunalul Constanta - Sectia civila apreciaza ca exceptia de
neconstitutionalitate este neintemeiata, deoarece legiuitorul a dorit sa creeze
cadrul favorabil pentru sporirea atractivitatii in procesul de privatizare
pentru societatile care detin in administrare terenuri agricole proprietate
publica sau privata a statului. Or, in cadrul politicii economice se urmareste
de catre stat asigurarea resurselor finantarii acestei politici, iar
alimentarea bugetului se face printr-un sistem judicios si echitabil de taxe si
impozite, care sa asigure asezarea justa a sarcinilor fiscale pe fiecare
subiect impozabil si nu egalizarea fiscalitatii impozitarii [art. 53 alin. (2)
din Constitutie].
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierile
de sesizare au fost comunicate presedintilor celor doua Camere ale
Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra
exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
Guvernul considera ca sustinerea privind incalcarea dispozitiilor art. 16
din Constitutie este nefondata, pentru ca principiul egalitatii in drepturi
vizeaza doar persoanele fizice, nu si persoanele juridice, iar tratamentul
juridic diferit la care se refera autorul exceptiei se justifica prin insusi
scopul actului normativ, respectiv cresterea atractivitatii la privatizare a
societatilor comerciale cu capital integral sau partial de stat, ce detin in
administrare terenuri agricole proprietate publica sau privata a statului.
Textele legale criticate nu contravin nici prevederilor art. 134 alin. (2)
din Legea fundamentala, asa cum fara temei se sustine in motivarea exceptiei,
ci sunt menite sa asigure tocmai indeplinirea obligatiilor statului, stabilite
prin dispozitiile constitutionale mentionate, privind "valorificarea
tuturor factorilor de productie", "protejarea intereselor
nationale", "exploatarea resurselor naturale, in concordanta cu
interesul national", precum si "crearea conditiilor necesare pentru
cresterea calitatii vietii".
Guvernul apreciaza, de asemenea, ca raportarea exceptiei la prevederile
constitutionale ale art. 51 nu este relevanta in cauza.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinand incheierile de sesizare, punctele de vedere emise de Guvern,
rapoartele intocmite de judecatorul-raportor, concluziile procurorului,
dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si
dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala constata ca a fost legal sesizata si este
competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1
alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa
solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art.
1 alin. (1) si (4) din Legea nr. 254/2002 privind unele masuri pentru cresterea
atractivitatii la privatizare a societatilor comerciale cu capital integral sau
partial de stat, ce detin in administrare terenuri agricole proprietate publica
sau privata a statului, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
nr. 303 din 8 mai 2002, modificata si completata prin Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 209/2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
nr. 961 din 28 decembrie 2002, aprobata la randul sau cu modificari prin Legea
nr. 331/2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 516 din
17 iulie 2003, si care au urmatorul continut:
- Art. 1: "(1) Societatile comerciale cu capital integral sau partial
de stat ce urmeaza sa fie supuse privatizarii, potrivit prevederilor Legii nr.
268/2001 privind privatizarea societatilor comerciale ce detin in administrare
terenuri proprietate publica si privata a statului cu destinatie agricola si
infiintarea Agentiei Domeniilor Statului, beneficiaza de urmatoarele inlesniri
la plata obligatiilor restante:
a) scutirea de la plata obligatiilor bugetare restante la data de 31
decembrie 2001, reprezentand impozite, taxe, contributii si alte venituri
bugetare, creante proprii ale institutiei publice implicate in procesul de
privatizare, precum si cele datorate fondurilor speciale;
b) scutirea de la plata obligatiilor restante la data de 31 decembrie 2001
catre bugetele locale, reprezentand impozite, taxe si alte venituri;
c) scutirea la plata a majorarilor de intarziere si a penalitatilor de
orice fel, datorate si neachitate la data intrarii in vigoare a prezentei legi,
aferente obligatiilor bugetare restante prevazute la lit. a) si b), care se
inscriu in certificatele de obligatii bugetare, actualizate si nestinse la data
transferului dreptului de proprietate;
d) sumele reprezentand impozite, taxe, contributii si alte venituri
bugetare, care fac obiectul inlesnirilor la plata, prevazute la lit. a) si b),
sunt cele restante la data de 31 decembrie 2001 si nestinse la data intrarii in
vigoare a prezentei legi. [...]
(4) Societatile comerciale privatizate conform prevederilor Ordonantei de
urgenta a Guvernului nr. 198/1999 privind privatizarea societatilor comerciale
ce detin in administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub
luciu de apa si ale Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societatilor
comerciale ce detin in administrare terenuri proprietate publica si privata a
statului cu destinatie agricola si infiintarea Agentiei Domeniilor Statului, cu
modificarile si completarile ulterioare, beneficiaza de esalonarea la plata pe
o perioada de 5 ani, cu o perioada de gratie de 6 luni cuprinsa in perioada de
esalonare, a obligatiilor restante la data de 31 decembrie 2001, cu exceptia
sumelor provenite din plata redeventei si de scutirea la plata a majorarilor de
intarziere si a penalitatilor de orice fel aferente acestor obligatii."
Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine ca prin dispozitiile
legale criticate sunt incalcate prevederile constitutionale ale art. 16, art.
51 si art. 134 alin. (1) si (2) lit. a). Dupa aprobarea Legii de revizuire a
Constitutiei, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 767
din 31 octombrie 2003, dispozitiile constitutionale invocate sunt cuprinse in
art. 16, art. 1 alin. (5) si art. 135 alin. (1) si (2) lit. a) cu urmatorul
continut:
- Art. 16: "(1) Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor
publice, fara privilegii si fara discriminari.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Functiile si demnitatile publice, civile sau militare, pot fi ocupate,
in conditiile legii, de persoanele care au cetatenia romana si domiciliul in
tara. Statul roman garanteaza egalitatea de sanse intre femei si barbati pentru
ocuparea acestor functii si demnitati.
(4) In conditiile aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, cetatenii Uniunii
care indeplinesc cerintele legii organice au dreptul de a alege si de a fi
alesi in autoritatile administratiei publice locale."
- Art. 1 alin. (5): "In Romania, respectarea Constitutiei, a
suprematiei sale si a legilor este obligatorie."
- Art. 135 alin. (1) si (2) lit. a): "(1) Economia Romaniei este
economie de piata, bazata pe libera initiativa si concurenta.
(2) Statul trebuie sa asigure:
a) libertatea comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului
favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie;"
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca scopul
Legii nr. 254/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, este de a
stabili unele masuri pentru cresterea atractivitatii la privatizare a
societatilor comerciale cu capital integral sau partial de stat, ce detin in
administrare terenuri agricole proprietate publica sau privata a statului, ce
urmeaza sa fie supuse privatizarii potrivit Legii nr. 268/2001 privind
privatizarea societatilor comerciale ce detin in administrare terenuri
proprietate publica si privata a statului cu destinatie agricola si infiintarea
Agentiei Domeniilor Statului, precum si de acordare a unor inlesniri
societatilor comerciale privatizate conform prevederilor Ordonantei de urgenta
a Guvernului nr. 198/1999 si ale Legii nr. 268/2001.
Principiul egalitatii de tratament juridic consta in aplicarea echitabila a
unei norme de drept subiectelor aflate in cazuri identice sau similare.
In cauza, societatile comerciale la care se refera art. 1 alin. (1) din
Legea nr. 254/2002 se afla, in mod evident, intr-o situatie juridica diferita
de societatile comerciale prevazute in art. 1 alin. (4) din lege, primele fiind
societati comerciale care urmeaza sa fie privatizate, celelalte fiind societati
comerciale deja privatizate in baza unui act normativ anterior.
Aceasta diferenta de situatie juridica justifica tratamentul juridic
neomogen la care se refera autorul exceptiei.
Nu se poate primi, in consecinta, sustinerea ca dispozitiile care formeaza
obiectul exceptiei de neconstitutionalitate sunt contrare prevederilor art. 16
din Constitutia Romaniei.
Nu se poate primi, de asemenea, nici sustinerea ca prin excluderea
societatilor comerciale privatizate in baza Ordonantei de urgenta a Guvernului
nr. 198/1999 de la facilitatile acordate prin art. 1 alin. (1) din Legea nr.
254/2002 s-ar produce o concurenta neloiala pe segmentul respectiv de piata,
incalcandu-se in felul acesta prevederile art. 135 din Constitutie.
Prin definitie, concurenta neloiala consta in incalcarea de catre
comercianti a obligatiei de comportament in exercitarea profesiei cu buna-credinta
si potrivit uzantelor cinstite.
Avand in vedere ca dispozitiile legale criticate nu au ca obiect
activitatea comerciala desfasurata de societatile comerciale, ci modul de
indeplinire de catre acestea a obligatiilor lor financiare catre stat - mai exact
stabilirea unor facilitati de plata - nu se poate retine in nici un fel ca
aceste dispozitii legale ar putea sa genereze concurenta neloiala.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 146 lit. d), art. 146 alin.
(4) si al art. 1 alin. (5), art. 16 si al art. 135 alin. (1) si (2) lit. a) din
Constitutie, republicata, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23
alin. (1) si al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicata,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1)
si (4) din Legea nr. 254/2002, modificata si completata prin Ordonanta de
urgenta a Guvernului nr. 209/2002, exceptie ridicata de Societatea Comerciala
"Vitivinicola Basarabi" - S.A. (fosta Societatea Comerciala "Vie
Vin Murfatlar" - S.A.) in Dosarul nr. 677/2003 si in Dosarul nr. 678/2003
ale Tribunalului Constanta - Sectia civila.
Definitiva si obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 2 decembrie 2003.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat asistent,
Afrodita Laura Tutunaru