Decizia Nr.467 din 08.05.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, art. 51 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi art. 131 alin. (1) şi art. 242 lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Bigmat“ - S.R.L. din Luduş în Dosarul nr. 1.142/251/2011 al Judecătoriei Luduş şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.544D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 10 noiembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1.142/251/2011, Judecătoria Luduş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, art. 51 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi art. 131 alin. (1) şi art. 242 lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010.Excepţia a fost invocată de Societatea Comercială „Bigmat“ - S.R.L. din Luduş într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prin abrogarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, dispoziţii referitoare la prescripţia executării amenzii contravenţionale, precum şi prin stabilirea unui termen de prescripţie de 5 ani pentru a cere executarea silită a creanţelor fiscale şi a creanţelor provenite din amenzi contravenţionale sunt încălcate prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie referitor la dreptul la un proces echitabil.Autoarea mai precizează că prin menţinerea acestor dispoziţii se ajunge la situaţia în care fapte de o gravitate mai mică, cum sunt contravenţiile, să se prescrie într-un termen mai îndelungat decât faptele care prezintă un grad ridicat de pericol social, cum sunt infracţiunile.Pe de altă parte, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate nu motivează în ce fel dispoziţiile art. 242 lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 încalcă dispoziţiile Constituţiei.Judecătoria Luduş consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 131 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală este neîntemeiată, iar excepţia de neconstituţionalitate privind celelalte dispoziţii este inadmisibilă, nefiind motivată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, art. 51 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi art. 131 alin. (1) şi art. 242 lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010.Din analiza susţinerilor autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în realitate, aceasta priveşte doar dispoziţiile art. 51 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, şi art. 131 alin. (1) şi art. 242 lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, dispoziţii care au următorul conţinut:– Art. 51 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001: „Pe aceeaşi dată se abrogă Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 148 din 14 noiembrie 1968, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.“;

– Art. 131 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003: „Dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept.“;

– Art. 242 lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003: „La data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă: [...] c) Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 14 august 2003, cu modificările şi completările ulterioare;“.În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi celor ale art. 6 paragraful 1 privind procesul echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 242 lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, Curtea constată că autorul excepţiei nu arată în ce fel dispoziţiile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale invocate, iar simpla enumerare în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a unor prevederi constituţionale pretins a fi încălcate nu este de natură să satisfacă exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Având în vedere acest aspect, Curtea urmează să respingă ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 242 lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, întrucât, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate“. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 51 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi art. 131 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Faptul că legiuitorul a instituit un termen mai mare în care se prescrie dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale nu este de natură să încalce dreptul la un proces echitabil invocat de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, aceste elemente ţinând de politica fiscală a statului român. Pe de altă parte, argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit cărora se ajunge la situaţia în care fapte de o gravitate mai mică, cum sunt contravenţiile, să se prescrie într-un termen mai îndelungat decât faptele care prezintă un grad ridicat de pericol social, cum sunt infracţiunile, nu pot fi reţinute, rolul Curţii Constituţionale nefiind acela de a analiza neconcordanţele dintre diversele dispoziţii legale între ele, ci numai eventualele neconcordanţe dintre aceste dispoziţii legale şi cele constituţionale. Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 242 lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Bigmat“ - S.R.L. din Luduş în Dosarul nr. 1.142/251/2011 al Judecătoriei Luduş. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi art. 131 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de aceeaşi parte în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 mai 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Fabian Niculae