DECIZIE Nr.
477 din 20 aprilie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 30 si art. 35 alin. 2 teza finala din
Codul familiei
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 336 din 20 mai 2010
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Cristina Toma - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 30 şi art. 35 din Codul
familiei, excepţie ridicată de Ioan Ştefan Octavian Crişan
şi Rozalia Crişan în Dosarul nr. 1.068/187/2008 al
Judecătoriei'Beiuş.
La apelul nominal se constată lipsa
părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal
îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată,
preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului
Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa în materie a
Curţii.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 22 octombrie 2009,
pronunţată în Dosarul nr. 1.068/187/2008, Judecătoria
Beiuş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 30 şi art. 35 din Codul
familiei.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost
ridicată de Ioan Ştefan Octavian Crişan şi Rozalia
Crişan într-o cauză civilă ce are ca obiect o acţiune în
constatare.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorii acesteia
susţin că prin instituirea prezumţiei comunităţii de
bunuri, pe de o parte, şi a indisponibilităţii, pe de altă
parte, sunt încălcate grav garanţiile conferite
proprietăţii private, cu atât mai mult cu cât egalitatea soţilor
la care face trimitere art. 48 alin. (1) din Constituţie nu vizează
raporturile patrimoniale, ci relaţiile sociale de egalitate a
bărbatului cu femeia.
Judecătoria Beiuş consideră că excepţia de neconstituţionalitate
este neîntemeiată. în acest sens, arată că textele de lege
criticate nu încalcă dreptul de proprietate al niciunui soţ.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului,
pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Guvernul consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
prevederile de lege criticate nefiind de natură să încalce
dispoziţiile constituţionale invocate.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. Invocă, în
acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului nu au comunicat punctele lor de
vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Prin încheierea de sesizare, instanţa de
judecată a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 30 şi art. 35 din Codul
familiei. In realitate, astfel cum rezultă din notele scrise depuse la
dosar, autorii excepţiei critică doar prevederile art. 30 şi
art. 35 alin. 2 teza finală din Codul familiei, republicat în Buletinul
Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, având următorul conţinut:
-Art.30: „Bunurile dobândite în timpul
căsătoriei, de oricare dintre soţi, sunt, de la data dobândirii
lor, bunuri comune ale soţilor.
Orice convenţie contrară este nulă.
Calitatea de bun comun nu trebuie să fie
dovedită.";
-Art.35 alin. 2 teza finală: „Cu toate acestea,
niciunul dintre soţi nu poate înstrăina şi nici nu poate greva
un teren sau o construcţie ce face parte din bunurile comune, dacă nu
are consimţământul expres al celuilalt soţ."
In opinia autorilor excepţiei de
neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin
dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (2) privind
garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate privată.
I. Examinând excepţia de
neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 184
din 26 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 255 din 1 aprilie 2008, aceasta a reţinut că legiuitorul român
a instituit, prin dispoziţiile art. 30 din Codul familiei, regimul
comunităţii de bunuri a soţilor, ca o consecinţă
firească a relaţiilor personale izvorâte din căsătorie
şi ca o măsură legală de ocrotire a intereselor patrimoniale
comune ale soţilor. Totodată, potrivit dispoziţiilor alin. 3 al
art. 30 din Codul familiei, se instituie prezumţia relativă de
comunitate a bunurilor soţilor, prezumţie ce poate fi
răsturnată de către partea care pretinde că este bun
propriu. De asemenea, Curtea a constatat că bunurile comune pot fi
împărţite atât în timpul căsătoriei, la cererea
oricăruia dintre soţi, prin hotărâre judecătorească,
cât şi la desfacerea căsătoriei prin divorţ, cazuri în care
instanţa de judecată va stabili întinderea drepturilor fiecăruia
dintre soţi privind bunurile comune, ţinând seama de contribuţia
fiecărui soţ prin munca sa ori prin mijloacele sale la dobândirea
şi conservarea bunurilor comune.
Referitor la critica de neconstituţionalitate
privind încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, Curtea
a apreciat că dreptul de proprietate este garantat, iar conţinutul
şi limitele acestui drept sunt stabilite de legiuitor.
Având în vedere toate aceste argumente, Curtea a
constatat că dispoziţiile criticate din Codul familiei nu contravin
prevederilor referitoare la proprietatea privată din Constituţie.
II. Cu privire la prevederile art. 35 alin. 2 teza
finală din Codul familiei, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr.
1.215 din 11 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 826 din 9 decembrie 2008, reţinând că alin. 2 teza
întâi a art. 35 din Codul familiei reglementează prezumţia de mandat
tacit între soţi, iar teza a doua a acestui alineat stabileşte
limitele acestuia în cazul actelor de dispoziţie cu privire la bunuri
imobile.
Curtea a observat că instituirea prezumţiei
reglementate în teza întâi a textului de lege criticat are drept scop
efectuarea cu mai multă uşurinţă a operaţiunilor
juridice de către soţi în raporturile cu terţii de
bună-credinţă. Totuşi, art. 35 alin. 2, în teza a doua,
prevede expres o limitare a prezumţiei de mandat tacit în privinţa
terenurilor sau a construcţiilor care, dacă fac parte din categoria
bunurilor comune, nu vor putea fi înstrăinate sau grevate de niciunul
dintre soţi fără consimţământul celuilalt.
Curtea a reţinut că raţiunea instituirii
unei asemenea limitări legale se justifică prin importanţa
actelor juridice având un asemenea obiect, ce pot produce efecte însemnate
privind comunitatea bunurilor. De aceea, valabilitatea unor astfel de acte
juridice este condiţionată de existenţa
consimţământului expres al ambilor soţi.
Având în vedere toate acestea, Curtea a constatat
că prevederile criticate dau expresie competenţei
constituţionale a legiuitorului de a stabili conţinutul şi
limitele dreptului de proprietate şi nu sunt de natură să
contravină dispoziţiilor referitoare la proprietatea privată din
Constituţie. Curtea Constituţională a statuat în mod constant
faptul că legiuitorul este competent să stabilească cadrul
juridic legal pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate,
instituind limitări rezonabile în valorificarea acestuia ca drept
subiectiv garantat.
Totodată, Curtea a reţinut că
reglementarea unor limitări ale mandatului tacit între soţi este în
acord cu principiul egalităţii între soţi, reglementat în alin.
1 al textului de lege criticat, potrivit căruia „soţii
administrează şi folosesc împreună bunurile comune şi
dispun tot astfel de ele".
Soluţia şi considerentele pronunţate în
deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în
prezenta cauză, neexistând temeiuri care să determine reconsiderarea
jurisprudenţei Curţii.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 30 şi art. 35 alin. 2 teza finală din Codul
familiei, excepţie ridicată de Ioan Ştefan Octavian Crişan
şi Rozalia Crişan în Dosarul nr. 1.068/187/2008 al Judecătoriei
Beiuş.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 20 aprilie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Cristina Toma