Decizia Nr.477 din 12.04.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Cabinetul individual nr. 13 Dr. Micul Nicolae Sorin din Constanţa în Dosarul nr. 4.742/83/CA/2009-R al Curţii de Apel Oradea - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 28 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 4.742/83/CA/2009-R, Curtea de Apel Oradea - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamantul Cabinet individual nr. 13 Dr. Micul Nicolae Sorin din Constanţa într-o cauză în contencios administrativ având ca obiect obligarea de emitere a unui act administrativ.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate, făcând referire doar la contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, iar nu şi la cele ce au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate privată aparţinând statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, sunt contrare prevederilor art. 126 alin. (6) din Constituţie referitoare la controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ.Curtea de Apel Oradea - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia invocată este neîntemeiată, din conţinutul art. 126 alin. (6) din Constituţie rezultând că este garantat controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice pe calea contenciosului administrativ, iar din teza a doua a art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 rezultând că sunt asimilate actelor administrative în sensul acestei legi şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul susţine că din categoria contractelor enumerate la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 fac parte acelea pe care doctrina şi legea le denumeşte „contracte administrative“, contracte distincte de celelalte contracte pe care autorităţile publice le încheie în regim de drept privat. Asimilarea acestor contracte actelor administrative a fost făcută plecând de la regimul juridic special aplicabil acestor contracte. Celelalte contracte încheiate de autorităţile publice sunt şi rămân supuse unui regim de drept privat (civil, comercial), litigiile izvorâte din încheierea şi executarea lor fiind date în competenţa instanţelor care soluţionează astfel de litigii, iar nu a celor de contencios administrativ.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 3 din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007, care au următorul conţinut: Articolul 2Semnificaţia unor termeni (1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: [...]c)act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ Din analiza motivării excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că obiectul acesteia îl constituie dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (6) din Constituţie referitoare la controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele: Textul de lege criticat defineşte „actul administrativ“ ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice. Totodată, potrivit aceluiaşi text de lege, sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate potrivit căreia art. 2 alin. (1) lit. c) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 contravine dispoziţiilor art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală, deoarece face referire doar la contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, iar nu şi la cele ce au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate privată aparţinând statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece, potrivit normei constituţionale invocate, controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat. Or, Curtea reţine că textul de lege criticat nu îngrădeşte controlul judecătoresc, pe calea contenciosului administrativ, al actelor administrative ale autorităţilor publice, ci defineşte noţiunea de „act administrativ“. Calificarea unui anumit contract ca fiind act administrativ aparţine în exclusivitate instanţelor judecătoreşti chemate să soluţioneze un litigiu. În acelaşi sens, Curtea constată că susţinerile autorului excepţiei au în realitate natura unor considerente de fapt, relevante pentru soluţionarea recursului aflat pe rolul instanţei, iar nu a excepţiei de neconstituţionalitate invocate, şi urmăresc modalitatea în care instanţa de fond a interpretat şi aplicat prevederile de lege criticate. Or, aceste aspecte nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, aceasta nefiind instanţă de control judiciar. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Cabinetul individual nr. 13 Dr. Micul Nicolae Sorin din Constanţa în Dosarul nr. 4.742/83/CA/2009-R al Curţii de Apel Oradea - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 aprilie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean