DECIZIE   Nr. 49 din 17 mai 1994

cu privire la constitutionalitatea Legii privind impozitul pe venitul agricol

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 125 din 21 mai 1994

    Curtea Constitutionala a fost sesizata la 20 aprilie 1994, de catre 60 de deputati, si anume: Ion Ratiu, Otto-Ernest Weber, Ioan Diaconescu, Remus-Constantin Opris, Razvan Dobrescu, Mircea Ioan Popa, Sergiu George Rizescu, Aurelian Paul Alecu, Sorin Victor Lepsea, Ioan Muresan, Mihail Nica, Gabriel Tepelea, Petre Dugulescu, Mircea-Mihai Munteanu, Liviu Neculai Marcu, Barbu Pitigoi, Alexandru Sassu, Adriean Videanu, Alexandru Brezniceanu, Constantin Gheorghe Avramescu, Varujan Vosganian, Dan-Florin Trepcea, Sorin Pantis, Teodora Bertzi, Mihnea-Tudor Ionita, Vasile Mindroviceanu, Stelian Tanase, Doru Viorel Ursu, Dumitru Calance, Paula-Maria Ivanescu, Dumitru Moinescu, Emil Boros, Teodor Luputiu, Ion Gurau, Mihai Chiriac, Viorel Lixandroiu, Corneliu-Constantin Ruse, Nicolae Alexandru, Mihaita Postolache, Dragos Enache, Constantin Arhire, Alexandru Ota, Aristide Nelu Dragomir, Smaranda Dobrescu, Florian Bercea, Constantin Ionescu, Emilian Bratu, Alexandru Simionovici, Radu Livezeanu, Ion Berciu, Tudor Gavril Dunca, Gavril Dejeu, Valentin Argesanu, Gheorghe Comanescu, Mihail Bucur, Ion Hui, George Stanescu, Ion Dinu, Vasile Gheorghe, Victor Pop si Mircea Ciumara, asupra neconstitutionalitatii prevederilor art. 22 din Legea privind impozitul pe venitul agricol.
    De asemenea, Curtea Constitutionala a fost sesizata la data de 21 aprilie 1994 de catre 54 de deputati, si anume: Ervin Zoltan Szekely, Matei Barna Elek, Zsolt Szilagyi, Eugen Matis, Gheorghe Tokay, Laszlo Zsigmond, Iosif Alfred Mazalik, Francisc Pecsi, Ion Gurau, Ion Diaconescu, Gabriel Tepelea, Gheorghe Cristea, Florian Ion Angelo, Liviu Neculai Marcu, Ion Dinu, George Stanescu, Petru Litiu, Vasile Mindroviceanu, Benedek Nagy, Zoltan Szilagy, Alexandru Konya Hamar, Ludovic Rakoczi, Mihai Chiriac, Vasile Popovici, Dumitru Moinescu, Alexandru Dumitru Radu, Teodor Luputiu, Nicolae Alexandru, Emil Boros, Ioan Nemeth, Karoly Kerekes, Iuliu Vida, Attila Varga, Istvan Antal, Emeric Dumitru Borbely, Akos Birtalan, Ladislau Borbely, Dumitru Ifrim, Constantin Gheorghe Avramescu, Mircea Popescu, Ion Strachinaru, Ioan Sorin Marinescu, Nestor Calin, Alexandru Sassu, Vasile Bran, Corneliu-Constantin Ruse, Constantin Arhire, Viorel Lixandroiu, George Iulian Stancov, Constantin Berechet, Gheorghe Tarna, Ferenc Asztalos, Mihaita Postolache si Zsolt Zoltan Fekete, cu privire la neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 1 alin. 1 din aceeasi lege.
    La 25 aprilie 1994, Curtea Suprema de Justitie a sesizat Curtea Constitutionala cu privire la neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 2 alin. 2, ale art. 8 alin. 1 si ale art. 16 din Legea privind impozitul pe venitul agricol.
    Grupul de 60 de deputati contesta neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 22 din legea in discutie pe motiv ca acestea contravin dispozitiilor art. 15 alin. (2) si art. 78 din Constitutie care prevad ca legea dispune numai pe viitor si ca ea intra in vigoare la data publicarii ei in Monitorul Oficial al Romaniei sau la data prevazuta in textul ei.
    Grupul de 54 de deputati considera ca dispozitiile art. 1 alin. 1 din Legea privind impozitul pe venitul agricol, prin care sunt exonerate de la plata impozitului societatile comerciale constituite prin reorganizarea fostelor intreprinderi agricole de stat, aduc atingere principiului constitutional al egalitatii formelor de proprietate.
    Curtea Suprema de Justitie, in sesizarea inaintata Curtii, arata, in esenta, ca: impozitul trebuie sa vizeze un drept cert (cel de proprietate) si nu expectativa acestuia; dispozitiile art. 2 alin. 2 din legea in discutie, prin instituirea unei impozitari pe terenuri necultivate, contravine art. 53 alin. (2) din Constitutie potrivit caruia sistemul legal de impuneri trebuie sa asigure asezarea justa a sarcinilor fiscale; art. 16 din lege este neconstitutional pentru ca prevede pentru persoanele din comune un numar mai mic de cai de contestare administrativa decat pentru persoanele din orase si municipii; art. 8 alin. 1, prevazand raspunderea solidara a unor categorii de persoane, contravine art. 53 alin. (2) din Constitutie pentru ca nu constituie o justa fiscalitate.
    Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constitutionala a solicitat celor doua Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului punctul lor de vedere asupra sesizarilor primite.
    Camera Deputatilor a comunicat ca toate criticile aduse sunt nefondate, datorita urmatoarelor considerente:
    1. Societatile comerciale constituite prin reorganizarea fostelor intreprinderi agricole de stat platesc impozit pe profit si impunerea lor separat pe venitul agricol ar insemna o alta modalitate de impozitare, ceea ce, evident, ar fi neconstitutional.
    2. Cat priveste esenta legii, ea nu se refera la impozitul pe terenuri agricole, ci pe venitul obtinut din activitatile agricole, indiferent daca exista sau nu titlu de proprietate. Ca, in nici o legislatie europeana impunerea veniturilor nu este legata de proprietar, ci de calitatea unei persoane de a obtine venituri. Daca ar fi altfel, s-ar crea inechitati prin faptul ca o mare categorie de cetateni ai Romaniei, care realizeaza venituri, nu ar avea obligatia de a plati impozite, ceea ce ar constitui un tratament discriminatoriu fata de alte categorii de cetateni care realizeaza venituri din alte surse.
    3. Este nejustificata critica relativa la impozitarea terenurilor necultivate, cita vreme exista calea contestarii unei astfel de impozitari abuzive, daca se dovedeste ca terenurile respective nu mai sunt cultivabile, fie datorita degradarii temporare a solului, fie din cauza scoaterii definitive a acestuia din terenurile agricole. Ca acest punct de vedere este fidel functiei sociale a proprietatii in virtutea careia un teren nelucrat nu justifica conservarea terenului in proprietate, acest lucru nu poate genera exonerarea de plata impozitelor pe venitul agricol.
    4. In cazul cailor de contestare administrativa, numarul acestora pentru cetatenii din comune este mai redus, prin lipsa unor verigi financiare la nivelul comunelor.
    5. Cat priveste solidaritatea instituita de art. 8 din legea in discutie, ea este constitutionala, fiind conforma cu principiul ca toti cei care beneficiaza de veniturile agricole sunt raspunzatori de plata impozitelor, dispozitiile art. 53 alin. (2) fiind astfel respectate.
    6. Nu este neconstitutional nici art. 22, deoarece legea intra in vigoare dupa data publicarii ei in Monitorul Oficial al Romaniei si urmeaza sa fie aplicabila numai veniturilor obtinute dupa aceasta data, orice impunere anterioara fiind prohibita. Ca, deci, adoptarea, publicarea si intrarea in vigoare a legii in cursul anului calendaristic nu incalca prevederile constitutionale, urmand ca Ministerul Finantelor sa stabileasca prin "norme speciale" modul de impunere a veniturilor realizate de contribuabili, potrivit prevederilor legale.
    In punctul de vedere exprimat de Senat se considera ca art. 1 alin. 1, art. 2 alin. 2, art. 8 alin. 1, art. 16 si art. 22 din Legea privind impozitul pe venitul agricol sunt constitutionale deoarece:
    1. Legea in discutie nu se refera la proprietate, asa cum se sustine prin sesizari, ci la veniturile ce se pot obtine de pe terenurile agricole, venituri ce sunt supuse impozitarii.
    2. Datorarea de impozit pe venitul agricol si de catre cei care au terenuri, dar nu le cultiva, se inscrie in obligatia oricarui cetatean de a cultiva terenul pe care il detine.
    3. Existenta unei cai administrative de atac, in plus, pentru contribuabilii localitatilor urbane are in vedere ca aceste localitati au in structura financiara unitati capabile sa rezolve contestatiile, pe cand comunele nu au asemenea unitati. Contribuabilii au doua cai administrative de atac, la care se adauga cea judecatoreasca, cu trei grade de jurisdictie, potrivit prevederilor art. 21 din Constitutie.
    4. Prevederile art. 8 alin. 1 din lege nu sunt neconstitutionale, ci echitabile, deoarece stabilesc pentru beneficiarii venitului impozabil obligatia solidara la plata impozitului.
    5. Premisa exceptiei de neconstitutionalitate este gresita, deoarece, absolutizind, potrivit art. 10 din Legea nr. 18/1991, si titlurile-model pot fi incerte, ca si adeverintele provizorii, de vreme ce pot fi anulate prin justitie.
    Guvernul a cerut, de asemenea, constatarea integrala a constitutionalitatii legii din urmatoarele motive:
    1. Stabilirea unui impozit pe venitul agricol pentru societatile comerciale constituite pin reorganizarea fostelor intreprinderi agricole de stat, in conditiile existentei impozitului pe profit, reprezinta o dubla impunere.
    2. Principiul neretroactivitatii legii nu a fost incalcat, deoarece obiectul impunerii pe venitul agricol este legat de valorificarea recoltarii care are loc in ultimele luni ale anului, deci dupa ce legea va intra in vigoare. De asemenea, venitul agricol este global si el nu poate fi defalcat pe luni sau trimestre, ca in cazul altor tipuri de venituri, motiv pentru care si plata impozitului se face numai dupa stringerea si valorificarea recoltei, adica 50% pana la 1 septembrie si 50% pana la 15 noiembrie.
    3. Atat din titlu, cat si din intreaga economie a legii se desprinde faptul ca aceasta vizeaza impozitarea venitului agricol si nicidecum proprietatea agricola. Faptul ca, desi reconstituit, dreptul de proprietate nu este inca atestat printr-un titlu de proprietate ori printr-o adeverinta, ori printr-un certificat de punere in posesie, nu poate conduce la concluzia inexistentei sale. De altfel, chiar Legea fondului funciar nr. 18/1991 prevede ca, pana la eliberarea titlului de proprietate, adeverintele tin loc de titlu.
    4. In legatura cu impozitarea pentru veniturile nerealizate din terenurile necultivate, aceasta este cunoscuta in numeroase tari (Franta, Turcia, Spania, Polonia etc.), apelindu-se la determinarea unui cuantum prestabilit de venit impozabil pe cale forfetara, dar aceasta numai pentru terenuri necultivate din vina posesorilor sau a proprietarilor lor. Nicaieri in lege nu se impoziteaza venituri de pe terenuri degradate sau improprii cultivarii, ci, dimpotriva, se presupune cultivabilitatea lor, cat timp impozitul este stabilit pe categorii de folosinta si zone de fertilitate.
    5. Nu exista nici o discriminare in numarul de cai de atac pe cale administrativa, datorita organizarii in teritoriu a organelor financiare.
    6. In sfarsit, raspunderea solidara nu infringe principiul constitutional al justei asezari a sarcinilor fiscale, deoarece se au in vedere persoanele care gospodaresc impreuna cu contribuabilul si beneficiaza de veniturile agricole obtinute de acesta, fiind membri ai familiei lui.
    In temeiul art. 12 din Regulamentul de organizare si functionare a Curtii Constitutionale, judecatorul-raportor a solicitat relatii suplimentare din partea Ministerului Finantelor si a solicitat un punct de vedere stiintific din partea domnului prof. univ. dr. Gheorghe Beleiu de la Facultatea de Drept a Universitatii Bucuresti.
    Ministerul Finantelor a inaintat o nota care confirma cu o argumentatie mai ampla punctul de vedere al Guvernului.
    Domnul prof. univ. dr. Gheorghe Beleiu a opiniat ca in speta nu se poate vorbi de incalcarea principiului constitutional al legalitatii formelor de proprietate privata, deoarece art. 41 alin. (2) din Constitutie stabileste doar principiul ocrotirii egale a dreptului de proprietate privata si nicidecum principiul impozitarii egale a titularilor drepturilor de proprietate privata. Or, art. 53 alin. (2) din Constitutie consacra principiul asezarii juste a sarcinilor fiscale si nu principiul egalitatii impozitarii.
    Cu privire la critica relativa la art. 22 din lege, s-a opinat ca el contravine art. 15 alin. (2) din Constitutie, conform caruia legea dispune numai pentru viitor; or, aplicarea ei de la 1 ianuarie 1994 inseamna, incontestabil, retroactivitate, iar efectele ei nu sunt scuzabile prin caracterul anual al venitului agricol.
    Relativ la caracterul legii s-a opinat ca aceasta reglementeaza impozitul pe venitul agricol, indiferent de caracterul cert ori incert, provizoriu ori definitiv, al titlului de proprietar agricol.
    Se considera ca nu exista discriminare in legatura cu caile de atac, atata vreme cat se poate face plangere la judecatorie impotriva solutiei date de Ministerul Finantelor.
    Cu privire la solidaritate, se arata ca ea opereaza cu reguli aplicabile in dreptul civil, or, prin legea in cauza, se consacra norme de drept fiscal, care au reguli proprii in legatura cu stabilirea impozitarii. Chiar si in dreptul civil solidaritatea debitorilor este admisa ca exceptie de la principiul divizibilitatii, cand este expres prevazuta de lege sau prin conventia partilor. Ca, deci, consacrarea solidaritatii prin lege nu este contrara principiului prevazut de art. 53 alin. (2) din Constitutie, constituind, dimpotriva, o consacrare a acestei dispozitii constitutionale.
    Curtea Constitutionala, in temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata ca prin competenta sa solutioneze cele trei sesizari care s-au inaintat cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constitutie si ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
    Avand in vedere ca sesizarile de neconstitutionalitate sus-mentionate privesc aceeasi lege, prin Incheierea din 4 mai 1994 s-a dispus conexarea lor.
    Fata de cele aratate,

    CURTEA CONSTITUTIONALA
tinand seama de cele trei sesizari primite, de punctele de vedere exprimate de Senat, Camera Deputatilor si Guvern, de relatiile comunicate de Ministerul Finantelor, de opinia prof. univ. dr. Gheorghe Beleiu si de rapoartele judecatorului-raportor, in temeiul prevederilor art. 144 lit. a) si ale art. 145 din Constitutie si ale art. 17 si urmatoarele din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, retine urmatoarele:
    Sistematizind criticile de neconstitutionalitate aduse Legii privind impozitul pe venitul agricol, se constata ca acestea sunt:
    1. Impozitul trebuie sa constituie o obligatie corespunzatoare unui drept cert, respectiv dreptul de proprietate si nu expectativa acestuia; ca deci, in fapt, scopul legii este impozitarea proprietatii si, sub acest aspect, impunerea persoanelor care nu se afla in posesia unui titlu de proprietate definitiv este neconstitutionala, in raport cu dispozitiile art. 41 si 135 din Constitutie (art. 1 din lege).
    2. Exceptindu-se de la prelevarea impozitului agricol, societatile comerciale care s-au constituit prin reorganizarea fostelor intreprinderi agricole de stat se incalca principiul constitutional al egalitatii formelor de proprietate privata; aceste societati fiind administratori ai terenurilor agricole sunt, deopotriva, pasibile de plata impozitului pe venitul agricol, caci impozitul pe profit nu este egal cu cel pe venit (art. 1).
    3. Este neconstitutionala, in lumina art. 53 alin. (2) din Constitutie, impozitarea pentru terenuri necultivate, mai ales in ce priveste necultivarea fortuita a unor terenuri, cu atat mai mult cu cat Legea fondului funciar nr. 18/1991 prevede sanctionarea pentru necultivarea terenurilor (art. 2 alin. 2).
    4. Instituirea raspunderii solidare pentru anumite categorii de persoane platitoare de impozit este, de asemenea, neconstitutionala, potrivit acelorasi dispozitii constitutionale din art. 53 alin. (2) din Constitutie (art. 8 alin. 1).
    5. Sunt incalcate dispozitiile art. 16 din Constitutie relative la egalitatea cetatenilor in fata legii prin faptul ca pentru contribuabilii din mediul rural se prevede un numar mai restrans de cai de contestare administrativa decat pentru cei din mediul urban (art. 16).
    6. In sfarsit, legea este neconstitutionala sub raportul aplicarii ei in timp - incepand cu intregul an 1994 -, contravenind art. 15 alin. (2) din Constitutie care prevede ca legea poate dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile, atata vreme cat adoptarea ei a avut loc in luna aprilie a acestui an (art. 22).
    In analiza acestor obiectii de neconstitutionalitate se constata urmatoarele:
    1. Cat priveste critica relativa la scopul legii, ea este neintemeiata pentru ca Legea privind impozitul pe venitul agricol se declara chiar din titlul ei o lege de impozitare pe venit si nu pe proprietate. Ea corespunde unei conceptii fiscale generale potrivit careia, in principiu, orice venit legal dobandit constituie sursa de impozitare si, implicit, de finantare a cheltuielilor publice exprimate prin bugetul de stat, afara de cazul unor exceptari justificate pe care insusi legiuitorul le stabileste. In aceste conditii, exprimarea cuprinsa in art. 1 alin. final al legii este strict conforma cu scopul acesteia, consfintind calitatea de contribuabili pentru persoanele care detin in mod efectiv un teren de pe care realizeaza venituri, in baza unei adeverinte provizorii sau a unui proces-verbal de punere in posesie. Este in afara de orice indoiala ca, in temeiul unor asemenea acte, persoanele care le detin exercita o activitate producatoare de venit si ar fi neconform art. 53 din Constitutie ca ele sa fie exonerate de obligatia de a contribui la cheltuielile publice. Aceeasi exonerare ar aparea ca discutabila si in perspectiva dispozitiilor cuprinse in Codul civil (art. 548) care, spre pilda, prevad ca un alt titular de drept decat proprietarul - in speta, uzufructuarul - este obligat, pe timpul folosintei, la toate sarcinile anuale ale fondului, care, dupa obicei - si deci si dupa lege - sunt considerate ca sarcini ale fructelor.
    In sprijinul concluziei potrivit careia legea in discutie nu priveste terenurile sunt si dispozitiile ei cuprinse in art. 23 prin care se abroga tocmai textele din Legea privind impozitul agricol nr. 2/1977 care se refereau la impozitele pe terenuri. Astfel, art. 1 reglementa obligatia de a plati impozitul pe terenuri al fostelor cooperative agricole de productie, cu trimiteri la termenul de impozit fix pe hectar (art. 2 alin. 2, art. 3 etc.). Art. 11 - propus prin lege spre abrogare - stipula expres pentru gospodariile populatiei instituirea impozitului fix pe hectar - si nu pe venit - pentru terenurile aflate in aceasta situatie. In acelasi sens, art. 12 si 19 de asemenea propuse spre abrogare.
    Premisa rationamentului - impozitarea pe proprietate - nefiind intemeiata, aceeasi concluzie este valabila si pentru consecinta ei (neconstitutionalitatea impozitarii).
    2. In legatura cu cea de-a doua obiectie, este de retinut ca dispozitiile art. 1 din lege excepteaza de la plata impozitului pe venitul agricol persoanele juridice supuse impozitului pe profit. Reglementarea modalitatii de impozitare a acestora este cuprinsa in Legea nr. 12/1991 privind impozitul pe profit. In art. 1 al acestei legi, intre unitatile platitoare figureaza si societatile comerciale, fara nici o diferentiere.
    Exceptarea lor de la plata impozitului pe venitul agricol este justificata deoarece profitul nu reprezinta altceva decat venitul real inregistrat de persoanele juridice respective, in conditiile prevazute de aceasta lege.
    Daca separat de aceste impozite - in realitate, percepute tot pe venit - persoanele juridice la care se face referire ar plati un alt impozit, suplimentar, si anume cel pe venitul agricol, aceasta ar echivala cu o dubla impunere. Sub raport constitutional si financiar, o asemenea fiscalitate nu este de acceptat, fiind de principiu ca orice venit poate fi impozitat o singura data.
    3. Potrivit dispozitiilor art. 2 alin. 2 din Legea privind impozitul pe venitul agricol, impozitul se plateste obligatoriu pe baza normelor de venit stabilite pe hectar, in raport cu zona de fertilitate, zona de favorabilitate si categoria de folosinta a terenurilor, conform anexei care face parte integranta din lege, atat pentru terenurile cultivate, cat si pentru cele necultivate.
    Trimiterea la anexa obliga la interpretarea impozitarii, ca legala, doar pentru categoriile de folosinta acolo cuprinse (terenuri arabile, gradini de legume si zarzavat, vii, livezi, pasuni, fanete etc.). Deci este exclusa impozitarea pentru alte categorii de teren, neproductive, fiind evidenta intentia legiuitorului de a impozita venitul care, in mod normal, trebuie obtinut, aceste categorii de folosinta fiind, prin excelenta, producatoare de venit. In aceste conditii, necultivarea lor frustreaza statul de un impozit care este destinat a alimenta bugetul de stat, contribuind astfel la acoperirea echitabila a cheltuielilor publice.
    Este adevarat ca, uneori, in situatii speciale, obligatia de cultivare a terenurilor nu poate fi indeplinita si aceasta nu din culpa detinatorilor lor, ci datorita naturii terenurilor. Astfel de ipoteze sunt cuprinse chiar in Legea fondului funciar nr. 18/1991. Este vorba de terenurile supuse unui proces de degradare sau poluare a solului provocat de fenomene naturale sau cauzat de activitati economice si sociale (art. 58), pentru care se pot constitui perimetre de ameliorare (art. 61) sau se intreprind de catre proprietari masuri spre a le face productive (art. 66). In asemenea situatii, art. 64 din aceeasi lege, in considerarea imposibilitatii obtinerii de venituri de pe astfel de terenuri, a instituit exonerarea integrala de plata a oricaror impozite si taxe pe timpul cat dureaza ameliorarea lor.
    Pentru a se elimina orice posibilitate de impozitare abuziva si tinand seama de intentia legiuitorului, potrivit celor de mai sus, rezulta ca extinderea obligatiei de plata a impozitului in considerarea unor terenuri necultivabile este neconstitutionala, contravenind art. 53 alin. (2) din Constitutie, in temeiul caruia nu se poate stabili un impozit pe un venit cu neputinta de realizat.
    Cat despre faptul ca prin art. 54 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 sunt instituite sanctiuni contraventionale pentru necultivarea terenurilor agricole, este de retinut ca, in acest mod, se sanctioneaza nerespectarea unei obligatii legale de cultivare a terenurilor proprii folosintei agricole - de altfel, perfect constitutionala potrivit art. 41 alin. (6) din Constitutie - cunoscuta si in alte tari. Statul nu se poate dezinteresa, potrivit art. 135 din Constitutie, de modul de realizare a avutiei nationale, chiar cand ea constituie obiect al proprietatii private. Or, impozitarea reprezinta o cu totul alta problema, neavand un caracter sanctionar, ci, dimpotriva, stimulator pentru crearea de venit, atat timp cat, desi exista posibilitati, terenul nu este cultivat din vina detinatorilor lui.
    4. Prevederile art. 8 alin. 1 din Legea privind impozitul pe venitul agricol instituie obligatii de solidaritate, in vederea asigurarii incasarii impozitului.
    Faptul ca aceasta solidaritate priveste nu numai subiectul impozabil, ci si persoanele care locuiesc, gospodaresc cu contribuabilul si beneficiaza impreuna cu acesta de veniturile realizate in gospodarie, nu constituie o incalcare a prevederilor art. 53 alin. (2) din Constitutie. Instituirea obligatiei solidare are in vedere tripla calitate cumulativa a debitorilor de a locui, gospodari si beneficia, impreuna cu contribuabilul, de veniturile agricole obtinute.
    Acesti debitori produc impreuna cu contribuabilul venitul agricol respectiv si beneficiaza de el, astfel incat garantia pe care o reprezinta solidaritatea este justa, in sensul constitutional al termenului cuprins in art. 53 alin. (2), fiind echitabil ca oricine realizeaza un venit sa aiba obligatia platii unui impozit.
    Argumentele de mai sus sunt cu atat mai justificate in cazul mostenitorilor aflati in indiviziune, intrucat acestia au chiar calitatea de contribuabili.
    5. Cu privire la neconstitutionalitatea art. 16 din lege, critica relativa la incalcarea egalitatii cetatenilor in fata legii - art. 16 din Constitutie - sub raportul numarului mai redus de cai de contestare administrativa pentru contribuabilii din mediul rural nu este intemeiata.
    Conceptia legiuitorului a fost aceea de a se pune la dispozitia subiectilor impozabili pe venit agricol integralitatea cailor administrative de atac posibile, cu recurs in final - devenit plangere - la judecatorie, asigurandu-se, in acest fel, liberul acces la justitie, conform art. 21 din Constitutie.
    Este adevarat ca, spre deosebire de contribuabilii din mediul rural, cei din mediul urban beneficiaza de o cale de atac in plus, dar aceasta exclusiv datorita faptului ca in sistemul organelor financiare, in mediul urban, exista un nivel - circumscriptia sau administratia financiara - care nu se regaseste in mediul rural.
    Deci nu poate fi vorba de o privare de un drept, prin discriminare, ci de o realitate de ordin financiar-organizatoric, care nu poate fi suplinita in nici un fel si, prin consecinta, nu are cum sa vina in contradictie cu vreun text constitutional.
    6. In legatura cu retroactivitatea legii, este de retinut faptul ca impozitul fiind anual, dar calculat in raport cu venitul realizat pe parcursul acestuia, intrarea in vigoare a legii retroactiv (pe intreg anul 1994) nu poate fi pusa la indoiala, cita vreme art. 22 prevede ca ea se aplica incepand cu anul 1994.
    Ca dovada, acelasi art. 5 din lege face vorbire despre depunerea declaratiilor de impunere pana la 1 aprilie pentru anumite categorii de producatori; deci nu de culegerea recoltei depinde stabilirea valorii impozabile, ci de valoarea prezumata, potrivit normelor de impozitare cuprinse in anexa la lege, a venitului realizat in raport cu categoria de folosinta si cu zona de fertilitate a terenului. Dispozitiile art. 9 din lege prevad ca organele fiscale au obligatia de a intocmi si de a comunica instiintarile de plata contribuabililor cel tarziu pana la 15 aprilie inclusiv, or legea a fost votata de Senat la 18 aprilie 1994.
    In consecinta, nu poate fi contestat faptul ca globalitatea impozitului anual are in vedere totalitatea veniturilor ce se pot realiza in fiecare luna a anului, inclusiv in primavara, anotimp, prin natura lui, productiv pentru anumite categorii de culturi. Or, la momentul actual, o parte din venituri sunt deja realizate si, prin urmare, calculul impozitarii lor, conform anexei la lege, nu poate avea decat un caracter retroactiv, contrar deci prevederilor art. 15 din Constitutie.
    Potrivit art. 78 din Constitutie, legea intra in vigoare la data publicarii ei in Monitorul Oficial al Romaniei sau la o data ulterioara prevazuta in textul ei.
    Ca urmare in cadrul procedurii de reexaminare prevazute de art. 145 alin. (1) din Constitutie, daca se va considera ca legea urmeaza sa intre in vigoare in anul 1994, este necesar ca in cuprinsul ei sa se coreleze termenele prevazute la art. 5 si 9 in raport cu data intrarii legii in vigoare. Desigur, corelarea nu mai este necesara pentru cazul in care se va legifera ca intrarea in vigoare a acestui act normativ sa fie in anul 1995.
    Avand in vedere considerentele expuse,
    vazand si dispozitiile art. 144 lit. a) si ale art. 145 alin. (1) din Constitutie, precum si prevederile art. 20 alin. (2) si (3) din Legea nr. 47/1992,

    CURTEA CONSTITUTIONALA
    In numele legii
    DECIDE:
    1. Constata ca dispozitiile art. 1, art. 8 alin. 1 si art. 16 din Legea privind impozitul pe venitul agricol sunt constitutionale.
    2. Constata ca art. 2 alin. 2 din aceeasi lege, in partea referitoare la terenurile necultivate, este constitutional numai in masura in care nu se aplica terenurilor care, prin natura lor, sunt necultivabile.
    3. Declara neconstitutional art. 22 din lege. In cazul in care legea va intra in vigoare in cursul anului 1994, in cadrul procedurii de reexaminare este necesara corelarea termenelor prevazute de art. 5 si art. 9 cu data intrarii in vigoare a legii.
    4. Decizia se comunica Presedintelui Romaniei, precum si presedintelui Camerei Deputatilor si presedintelui Senatului, in scopul deschiderii procedurii prevazute de art. 145 alin. (1) din Constitutie, precum si Curtii Supreme de Justitie si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
    Deliberarea a avut loc la data de 17 mai 1994 si la ea au participat Vasile Gionea, presedinte, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Bucur Vasilescu si Victor Dan Zlatescu, judecatori.

           PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE
               prof. dr. VASILE GIONEA

                          Magistrat asistent,
                          Constantin Burada