Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasile Silvian Ciupercă în Dosarul nr. 24.754/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.552 D/2015.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că nu pot fi reţinute susţinerile autorului excepţiei în sensul creării unui regim de favoare, prin textul criticat, pentru anumite categorii de aleşi locali şi că prevederile referitoare la controlul judiciar trebuie aplicate în mod egal tuturor persoanelor, prin urmare, şi celor care deţin funcţia de preşedinte al consiliului judeţean.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 20 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 24.754/3/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasile Silvian Ciupercă într-o cauză având ca obiect pronunţarea asupra legalităţii sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că aplicarea în cazul preşedinţilor consiliilor judeţene, aleşi prin vot direct, a dispoziţiilor art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, care prevăd interdicţia desfăşurării activităţii în exercitarea căreia a fost săvârşită fapta, este neconstituţională. Se susţine că noţiunea de „activitate" din cuprinsul textului criticat este nedefinită în legislaţia în vigoare şi mult prea generală, putând include activitatea desfăşurată de preşedinţii consiliilor judeţene, care însă exercită respectiva activitate ca urmare a învestirii lor cu un mandat de drept public acordat de alegători. Totodată, autorul susţine că obligaţia reglementată prin textul criticat poate fi dispusă, în cursul urmării penale, doar de procuror, unul dintre membrii autorităţii judecătoreşti, pe baza unor suspiciuni rezonabile, şi nici măcar pe baza unor indicii temeinice, în acest fel putând fi întreruptă exercitarea unui mandat de drept public, pe care cel ales este mandatat să-l exercite, în condiţiile în care autonomia locală nu se poate realiza, în mod democratic, decât prin organele reprezentative. Se arată că o astfel de împiedicare, prin aplicarea prevederilor art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, a mandatului dat de alegători, încalcă grav voinţa acestora, situându-se în afara cadrului democratic pe care îl implică votul liber exprimat şi contravine reglementărilor imperative ce guvernează, conform legii administraţiei publice locale, modul de suspendare sau de încetare a mandatului. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 799 din 3 iulie 2008.6. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că prevederile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală reglementează o măsură necesară într-o societate democratică şi proporţională cu realizarea scopului urmărit. Se susţine că autorul excepţiei nu a invocat niciun argument referitor la încălcarea prin textul criticat a prevederilor art. 2 alin. (1) din Constituţie. Se mai arată că principiul autonomiei locale este un principiu fundamental ce guvernează administraţia publică locală şi care constă în dreptul unităţilor administrativ-teritoriale de a-şi satisface interesele proprii, fără amestecul autorităţilor administraţiei publice centrale, principiu care atrage după sine centralizarea administrativă. Fără a nega calitatea autorului excepţiei de preşedinte al consiliului judeţean, al cărui mandat este guvernat de prevederile Legii nr. 393/2004, susţinerea conform căreia textul criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 120 nu poate fi reţinută. Se susţine, totodată, că, similar cazului parlamentarilor, prevederile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală sunt pe deplin aplicabile şi aleşilor locali, neexistând niciun motiv pentru care textul de lege să prevadă o asemenea excepţie. Se arată că, în urma aplicării acestei interdicţii, persoana în cauză nu se află în situaţia încetării mandatului, ci doar în cea a exercitării funcţiei, pentru o perioadă determinată, atât cât este necesar şi proporţional pentru buna desfăşurare a procesului penal. Referitor la susţinerea autorului excepţiei, conform căreia noţiunea de „activitate" folosită în textul criticat este mult prea generală, se arată că lipsa reglementării exprese a vreunei excepţii denotă intenţia legiuitorului de a include în sfera acesteia toate acţiunile ce pot fi comise de inculpat în săvârşirea unei fapte penale, inclusiv acţiunile specifice activităţilor desfăşurate de preşedinţii consiliilor judeţene, în exercitarea funcţiei publice pe care o deţin. Se arată, de asemenea, că dispunerea de către procuror, pe baza unor suspiciuni rezonabile, şi nu a unor indicii temeinice, a obligaţiei prevăzute prin textul criticat, nu este de natură a contraveni vreunei norme constituţionale, atâta timp cât ea este democratică şi proporţională cu scopul urmărit şi că, de altfel, în susţinerea acestei încălcări, autorul excepţiei nu indică niciun text constituţional.7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că dreptul la muncă, prevăzut la art. 41 din Constituţie, nu este un drept absolut şi că legiuitorul a instituit obligaţia prevăzută la art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului sau a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată, ori al apărării drepturilor cetăţenilor, prin prevenirea săvârşirii unor noi infracţiuni. Se susţine, totodată, că această măsură este reglementată cu respectarea prevederilor art. 53 din Constituţie, putând fi dispusă numai pentru o perioadă de timp bine determinată, adică pe durata măsurii preventive a controlului judiciar. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 452 din 16 iunie 2015 şi se arată că atât soluţia, cât şi considerentele acesteia îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.9. Avocatul Poporului susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 123 din 25 aprilie 2001 şi nr. 1.162 din 28 septembrie 2010, prin care s-a reţinut că principiul autonomiei locale nu presupune totala independenţă şi competenţa exclusivă a autorităţilor publice din unităţile administrativ-teritoriale, ci acestea sunt obligate să se supună reglementărilor legale general valabile pe întreg teritoriul ţării. Se arată că împrejurarea în care, ulterior dispunerii de către organul judiciar a măsurii controlului judiciar, inculpatul trebuie să respecte anumite obligaţii nu constituie o imixiune a autorităţii judecătoreşti în activitatea autorităţii administraţiei publice. Se mai arată că instituţia controlului judiciar presupune o ingerinţă în exerciţiul unor drepturi fundamentale, însă textul criticat respectă exigenţele constituţionale ale restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Organul judiciar care a dispus măsura poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligaţii: [...] e) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta; [...]".13. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitor la statul român, art. 1 alin. (5) cu privire la calitatea legii, art. 2 alin. (1) privind suveranitatea, art. 53 alin. (2) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 120 alin. (1) cu privire la principiile de bază ale administraţiei publice locale.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 215 din Codul de procedură penală reglementează conţinutul controlului judiciar, prevăzând, la alin. (1), obligaţiile ce trebuie impuse inculpatului pe timpul cât se află sub control judiciar, iar, la alin. (2), obligaţiile ce pot fi dispuse, alături de cele prevăzute la alin. (1) al art. 215 din Codul de procedură penală, în sarcina aceluiaşi inculpat, de organul judiciar care a luat măsura preventivă în cauză. Astfel, conform alin. (2) lit. e) al art. 215 din Codul de procedură penală, inculpatul poate fi obligat să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta.15. Obligaţia astfel reglementată este dispusă de organul judiciar pe durata executării măsurii preventive a controlului judiciar, pentru perioade limitate de timp, şi este suspusă controlului periodic al organului judiciar, conform prevederilor art. 2151 din Codul de procedură penală. De altfel, conform art. 213 şi art. 2151 alin. (5) din Codul de procedură penală, atât împotriva ordonanţei procurorului prin care este dispusă măsura controlului judiciar, cât şi împotriva ordonanţei procurorului de prelungire a măsurii controlului judiciar, se poate face plângere la judecătorul de drepturi şi libertăţi căruia îi revine competenţa să judece cauza în fond.16. De asemenea, conform art. 211 din Codul de procedură penală, măsura controlului judiciar este dispusă atunci când ea este necesară pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală. Potrivit acestuia, măsurile preventive pot fi luate dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.17. În ceea ce priveşte noţiunea de „activitate", din cuprinsul textului criticat, Curtea reţine că legiuitorul a specificat, în mod expres, că este vorba despre ocupaţia în exercitarea căreia a fost săvârşită fapta. Totodată, din interpretarea teleologică a normei criticate, având în vedere referirea, la exercitarea profesiei sau a meseriei în exercitarea căreia a fost săvârşită fapta, plasată de legiuitor înaintea noţiunii de „activitate", Curtea reţine că prin aceasta din urmă, în sensul dispoziţiilor art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, se înţelege orice altă formă de acţiune, ce poate fi realizată în afara practicării unei profesii sau a unei meserii, în realizarea căreia inculpatul a săvârşit fapta urmărită penal. Pentru aceste motive, Curtea constată că nu poate fi reţinută lipsa de claritate, precizie şi previzibilitate a dispoziţiilor legale criticate.18. Curtea constată, totodată, că norma procesual penală criticată nu prevede nicio excepţie cu privire la exercitarea mandatului de preşedinte al consiliului local, deţinută de autorul excepţiei. Aşa fiind, exercitarea acestuia poate face obiectul interdicţiei prevăzute la art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, întrucât ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus. 19. Curtea reţine, de asemenea, că prin Decizia nr. 154 din 30 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 mai 2004, a statuat că principiul autonomiei locale nu presupune totala independenţă şi competenţa exclusivă a autorităţilor publice din unităţile administrativ-teritoriale, ci că acestea sunt obligate să se supună reglementărilor legale general valabile pe întreg teritoriul ţării şi dispoziţiilor legale adoptate pentru protejarea intereselor naţionale.20. Aşa fiind, dispunerea în sarcina preşedinţilor consiliilor judeţene a obligaţiei prevăzute la art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, ulterior alegerii şi numirii lor în funcţie, nu echivalează cu o încălcare de către autoritatea judecătorească a principiului autonomiei locale, ce constituie temei al funcţionării administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale, principiu reglementat la art. 120 alin. (1) din Constituţie.21. Pentru aceleaşi motive, Curtea constată că nu poate fi reţinută nici încălcarea, prin textul criticat, a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, prevăzut la art. 1 alin. (4) din Constituţie, şi a principiului suveranităţii naţionale, prevăzut la art. 2 alin. (1) din Constituţie. În acest sens, prin Decizia nr. 419 din 26 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 28 aprilie 2009, Curtea a reţinut că prevederile art. 2 din Legea fundamentală exprimă voinţa constituantului român, potrivit căreia, în cadrul democraţiei reprezentative, suveranitatea naţională aparţine într-adevăr poporului român, însă aceasta nu poate fi exercitată într-un mod direct, nemijlocit, la nivel individual, forma de exercitare fiind cea indirectă, mijlocită, prin procedeul alegerii organelor reprezentative şi că modalitatea de constituire a acestora din urmă reprezintă expresia suveranităţii naţionale. Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că, la nivelul administraţiei publice locale, mandatul consilierilor locali care compun organele administraţiei publice locale, respectiv consiliul local, este obţinut prin votul majoritar al electoratului dintr-o anumită comunitate teritorială limitată, vot ce exprimă voinţa politică a cetăţenilor pentru constituirea autorităţilor locale. Conform art. 8 alin. (2) din Constituţie, partidele politice contribuie la definirea şi exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei.22. Cu toate acestea, statutul consilierilor locali, respectiv al preşedintelui consiliului local, nu exclude posibilitatea ca persoanele care deţin aceste funcţii să fie supuse măsurilor preventive, în speţă, măsurii controlului judiciar, în scopul unei bune desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului sau a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.23. Referitor la critica potrivit căreia obligaţia reglementată prin textul criticat poate fi dispusă pe baza unor suspiciuni rezonabile, şi nici măcar pe baza unor indicii temeinice, Curtea constată că dispoziţiile art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală prevăd, în vederea luării măsurii controlului judiciar, şi, prin urmare, a posibilităţii de a dispune obligaţia prevăzută la art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, printre altele, condiţia existenţei unor probe sau indicii temeinice din care să rezultă suspiciunea rezonabilă că persoana urmărită penal a săvârşit o infracţiune.24. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin textul criticat, a dispoziţiilor constituţionale ale art. 53 alin. (2), Curtea reţine că, prin Decizia nr. 452 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 10 august 2015, paragraful 23, a constatat că limitarea dreptului la muncă operată prin dispoziţiile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, reprezintă o ingerinţă care vizează un drept fundamental, respectiv dreptul la muncă, este reglementată prin lege, are caracter temporar, are ca scop legitim desfăşurarea instrucţiei penale, precum şi împiedicarea săvârşirii de noi infracţiuni prin practicarea profesiei, a meseriei sau prin desfăşurarea activităţii în exercitarea căreia a fost săvârşită fapta, fiind o măsură judiciară aplicabilă în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, se impune, fiind adecvată şi necesară îndeplinirii scopului urmărit. De asemenea, ingerinţa analizată este proporţională cu cauza care a determinat-o, asigurând un just echilibru între interesul public şi cel individual. Pentru aceste motive, Curtea a constatat că nu poate fi reţinută încălcarea prin textul criticat a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Constituţie.25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a reconsidera jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor anterior referite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Silvian Ciupercă în Dosarul nr. 24.754/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 5 iulie 2016.PREŞEDINTELE INTERIMARAL CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Cristina Teodora Pop