DECIZIE Nr. 543 din 7
iunie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 554 din 14 august 2007
Ion Predescu - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Kozsokar Gabor -judecător
Petre Ninosu -judecător
Şerban Viorel Stănoiu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Antonia Constantin - procuror
Măria Bratu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004, excepţie ridicată de
Societatea Comercială „Conpet" - S.A. din Ploieşti în Dosarul nr.
5.212/2006 al Judecătoriei Ploieşti.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare
a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului
Public solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, invocând în acest sens
jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 11 octombrie 2006, pronunţată în Dosarul nr.
5.212/2006, Judecătoria
Ploieşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate
a prevederilor art. 7 din Legea petrolului nr. 134/1995, republicată prin Legea
nr. 238/2004, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „Conpet" - S.A. din Ploieşti într-un litigiu comercial având ca
obiect pretenţii.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că art. 7 din Legea petrolului nr.
134/1995, şi în special alin. (3) şi (4) ale acestui articol, contravine
dispoziţiilor art. 1 alin. (5), ale art. 16 alin. (2) şi art. 44 alin. (2) şi
(3) din Constituţie, cu motivarea că „statul încalcă aceste dispoziţii
constituţionale, deoarece în mod abuziv s-a creat o situaţie privilegiată atât
în detrimentul societăţilor comerciale titulare ale operaţiunilor petroliere,
cât şi al persoanelor fizice şi juridice care deţin acţiuni la aceste
societăţi". In opinia autorului excepţiei, prin acest text de lege se
constituie un nou drept de servitute legală cu privire la conductele
petroliere, deşi această servitute există de peste 30 de ani, iar proprietarilor
terenurilor agricole scoase din circuitul agricol le-au fost plătite
despăgubiri, astfel că „s-a ajuns la crearea unor servituti privilegiate în
favoarea actualilor proprietari de terenuri, care solicită din nou despăgubiri
pentru aceleaşi terenuri". Legiuitorul, susţine autorul excepţiei, nu a
avut în vedere că exista deja o servitute legală şi că această servitute se
transmite odată cu fondul principal la noii dobânditori, indiferent de
proprietarul de la care a dobândit acel teren.
De asemenea, se susţine că prevederile de lege criticate contravin
principiului constituţional al ocrotirii proprietăţii private în mod egal,
indiferent de titular. In argumentarea acestei critici, autorul excepţiei
consideră că „statul român este şi în prezent proprietarul acestor conducte
petroliere", de aceea, având în vedere că „dreptul de servitute este un
dezmembrământ al dreptului de proprietate, el se creează în favoarea
proprietarului fondului dominant şi nu se transmite altor terţi care nu sunt
proprietari ai fondului dominat". In speţă, statul, încălcând legea şi
principiile de drept, a înstrăinat acest drept de servitute titularilor
operaţiunilor petroliere. In acest fel, „prin transmiterea dreptului de
servitute, statul a dorit să scape de eventualele despăgubiri pe care urma să
le plătească celor care au pornit în prezent acţiuni în justiţie", astfel
că „pe căi ocolite este expropriată o parte din veniturile societăţilor
comerciale şi ale persoanelor care deţin acţiuni la aceste societăţi".
Judecătoria Ploieşti arată că nu-si
poate exprima opinia, întrucât Tribunalul Prahova, prin Decizia nr. 227/2005, a
casat sentinţa nr.
10.584/2004, pronunţată de această judecătorie, prin care a fost respinsă ca
neîntemeiată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, fiind obligată,
astfel, să se conformeze dispoziţiilor instanţei de control, dar „oricum este
relevant faptul că, la data la care s-a invocat excepţia, Legea nr. 134/1995
era abrogată prin Legea nr. 238/2004".
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de
sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că excepţia este
neîntemeiată. In acest sens, arată că prevederile de lege criticate
circumstanţiază exerciţiul prerogativelor dreptului de proprietate asupra
terenurilor afectate de conductele care le tranzitează, instituind o servitute
legală în favoarea titularilor acordurilor petroliere, fiind, astfel, în
concordanţă cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) din Constituţie. Legiuitorul este
competent să reglementeze cadrul juridic pentru exercitarea atributelor
dreptului de proprietate, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu
interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte
de drept.
Avocatul Poporului consideră că
prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale
invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului
şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, prevederile legale criticate raportate la dispoziţiile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din
Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Examinând excepţia, Curtea constată că a fost sesizată de instanţa
de judecată cu neconstituţionalitatea prevederilor art. 7 din Legea petrolului
nr. 134/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 29 decembrie 1995. Această
lege a fost abrogată expres potrivit art. 65 din Legea petrolului nr. 238/2004,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 15 iunie 2004, prevederile art. 7 fiind preluate în
aceeaşi numerotare şi cu acelaşi conţinut. Aşadar, Curtea va exercita controlul
de constituţionalitate asupra prevederilor art. 7 din Legea petrolului nr.
238/2004, care are următoarea redactare: „(1) Asupra terenurilor, altele
decât cele declarate de utilitate publică, necesare accesului în perimetrele de
explorare sau exploatare şi asupra terenurilor necesare oricăror activităţi pe
care acestea le implică, altele decât cele declarate de utilitate publică, se
instituie, în favoarea titularului, un drept de servitute legală.
(2) Exercitarea dreptului de servitute legală stabilit potrivit prevederilor alin. (1) se face contra plăţii
unei rente anuale către proprietarii terenurilor afectate de acesta, pe baza
convenţiei încheiate între părţi cu respectarea prevederilor legale, în termen
de 60 de zile de la comunicarea către proprietarii de terenuri a unei
notificări scrise din partea titularului de acorduri şi/sau permise.
(3) In cazul în care părţile nu ajung la un acord de voinţă în
termenul prevăzut la alin. (2), stabilirea cuantumului rentei se va face de
către instanţă, în condiţiile legii.
(4) Durata servitutii legale stabilite potrivit prevederilor
alin. (1) este cea a operaţiunilor petroliere, iar terenurile ce urmează a fi afectate vor fi
determinate, în ceea ce priveşte suprafeţele şi proprietarii, după principiul celei mai mici atingeri aduse dreptului de proprietate."
Textele constituţionale considerate a fi încălcate sunt cele ale
art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor,
ale art. 16 alin. (2) referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi ale
art. 44 alin. (2) şi (3) privind dreptul de proprietate privată.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că este
neîntemeiată pentru motivele ce vor urma.
Textul art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004 instituie un drept de servitute legală asupra terenurilor, altele
decât cele declarate de utilitate publică, necesare accesului în perimetrele de
explorare sau exploatare în favoarea titularului acestor operaţiuni.
Principala critică de neconstituţionalitate priveşte faptul că prin
reglementarea cuprinsă în acest text de lege se instituie o nouă servitute
asupra aceloraşi terenuri pentru care era deja constituit un drept de servitute
şi că statul „a înstrăinat acest drept de servitute titularilor operaţiunilor
petroliere, încălcând principiile de drept şi urmărind de altfel să scape de
eventualele despăgubiri pe care ar urma să le plătească celor care au formulat
acţiuni în justiţie".
In speţă, autorul excepţiei desfăşoară o activitate de transport al
petrolului prin sistemul naţional pentru care percepe tarife de transport
stabilite de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.
Potrivit dreptului civil, servitutea este un accesoriu al fondului
şi nu poate fi despărţită de acesta pentru a constitui un drept de sine
stătător, ci se transmite odată cu acesta. Astfel că statul, proprietar al
sistemului naţional de transport al petrolului, concesionând acest sistem
societăţii transportatoare în vederea realizării serviciului public de
transport, odată cu transferul folosinţei acestuia a transmis şi dreptul de
servitute creat în favoarea sa asupra terenurilor traversate de conductele
petroliere.
Aşadar, prevederile art. 7 din Legea nr. 238/2004, instituind un
drept de servitute în favoarea societăţilor comerciale titulare ale
operaţiunilor petroliere, sunt în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 44
alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora: „Conţinutul şi limitele
dreptului de proprietate sunt stabilite de lege."
Pe de altă parte, Curtea reţine că textul de lege criticat este în
acord şi cu art. 44 alin. (5) din Constituţie, care prevede că: „Pentru
lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei
proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele
aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune
imputabile autorităţii."
In ce priveşte aspectul referitor la plata acestor despăgubiri,
dacă au fost plătite sau nu, aceasta constituie o problemă de aplicare a legii,
care excedează contenciosului constituţional, fiind de competenţa instanţei de
judecată.
De altfel, asupra constituţionalităţii prevederilor art. 7 din
Legea nr. 238/2004, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat într-o altă cauză
având o motivare similară şi acelaşi autor al excepţiei. Astfel, prin Decizia
nr. 160 din 22 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 17 mai 2005, Curtea a statuat
că acest text este constituţional.
Atât considerentele, cât şi soluţia deciziei sus-menţionate sunt
valabile şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură
a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al
art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)
lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7
din Legea petrolului nr. 238/2004, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Conpet" - S.A. din Ploieşti în Dosarul nr. 5.212/2006 al Judecătoriei
Ploieşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 iunie 2007.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Măria Bratu