Decizia Nr.602 din 16.07.2020

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în interpretarea dată prin Decizia nr. 40 din 14 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ridicată de Cristian-Ionuţ Mladin, Eliza Mladin şi Adriana-Felicia Mladin în Dosarul nr. 82/46/2015** al Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, care constituie obiectul Dosarului nr. 826D/2017 al Curţii Constituţionale.2. Primul termen de judecată a fost iniţial stabilit pentru data de 14 aprilie 2020, fiind apoi preschimbat succesiv pentru data de 14 mai 2020, respectiv 28 mai 2020, când au avut loc dezbaterile în şedinţă publică, în prezenţa apărătorului ales al autoarei excepţiei de neconstituţionalitate şi a reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată. În temeiul prevederilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru o mai bună studiere a problemelor ce au format obiectul dezbaterii, Curtea a amânat pronunţarea mai întâi pentru data de 18 iunie 2020, iar apoi pentru 9 iulie 2020, când a constatat că nu sunt prezenţi toţi judecătorii care au participat la dezbateri, astfel că, în temeiul art. 57 din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 56 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru 16 iulie 2020, dată la care a pronunţat prezenta decizie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:3. Prin Încheierea din 21 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 82/46/2015**, Curtea de Apel Piteşti - Secţia a IIa civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în interpretarea dată prin Decizia nr. 40 din 14 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepţie ridicată de Cristian-Ionuţ Mladin, Eliza Mladin şi Adriana-Felicia Mladin într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea cererii de obligare a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea în favoarea autorilor reclamanţi a unui titlu de plată conform dispoziţiilor art. 41 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 165/2013, în temeiul titlului de despăgubire pe care nu l-au valorificat în termen de 3 ani de la emitere, titlu reprezentat de decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de acordare a despăgubirilor pentru un imobil ce nu mai poate fi restituit în natură.4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia arată, în esenţă, că sunt beneficiarii unei decizii de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor după a cărei comunicare au fost adoptate mai multe acte normative prin care s-a suspendat succesiv emiterea titlurilor de plată şi, ulterior, a titlurilor de conversie. Precizează că, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, au fost suspendate emiterea atât a titlurilor de plată, cât şi a celor de conversie, valorificarea titlului lor de despăgubire în termenul de 3 ani prevăzut de art. 18¹ din titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu a mai fost posibil, iar ulterior, prin Legea nr. 165/2013 s-au abrogat dispoziţiile din titlul VII al Legii nr. 247/2005 referitoare la regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, astfel că valorificarea titlurilor de despăgubire nu s-a mai făcut pe baza acestora şi a opţiunilor persoanelor îndreptăţite, indiferent dacă deţinătorii acestora au formulat sau nu opţiunile conform acestor dispoziţii legale.5. Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, în interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 40 din 14 noiembrie 2016, încalcă prevederile art. 1 alin. (5) şi art. 15 alin. (1) din Constituţie deoarece în legislaţie nu este prevăzută vreo excepţie de la regula reglementată prin art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013. Or, atâta vreme cât legea nu distinge şi nu introduce alte criterii privind aplicabilitatea art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, singura condiţie fiind ca dosarele să fie aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a legii, extinderea interpretării textului de lege la dispoziţii legale ce sunt abrogate prin acelaşi act normativ, fără ca legiuitorul să facă trimitere la acestea, încalcă dispoziţiile constituţionale menţionate. Consideră că, prin decizia amintită, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dezlegat o chestiune de drept adăugând la lege. În acest sens, autorii excepţiei arată că excluderea de la plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri a dosarelor aprobate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a legii, dar pentru care persoanele îndreptăţite nu au parcurs procedura administrativă prevăzută de capitolul V¹ secţiunea 1 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, încalcă principiile constituţionale prevăzute de art. 1 alin. (5) şi art. 15 alin. (1) din Constituţie şi echivalează cu îngrădirea unui drept fără ca această sancţiune să fie prevăzută de lege. Mai critică şi faptul că, pentru titlurile de despăgubire emise pe numele mai multor persoane, Legea nr. 247/2005 nu a prevăzut un termen de valorificare şi de exprimare a opţiunii. Art. 18⁵ din Legea nr. 247/2005 condiţionează valorificarea în condiţiile menţionate la art. 18¹-18⁴ de acordul tuturor titularilor titlului de despăgubire cu aceeaşi soluţie de despăgubire. Nefiind reglementată situaţia în care acest acord nu este împlinit, titularii nu aveau altă variantă decât aceea a introducerii unei acţiuni în justiţie, acţiune pentru care nu există garanţia soluţionării irevocabile într-un termen de 3 ani de la data emiterii titlului de despăgubire.6. Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând în acest sens că legiuitorul este liber să opteze atât în privinţa măsurilor reparatorii, cât şi a întinderii şi a modalităţii de acordare a acestora, în funcţie de situaţia concretă a persoanelor îndreptăţite a beneficia de aceste despăgubiri, ţinând seama mai ales de realităţile economico-financiare cu care se confruntă statul.9. Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, considerând că legiuitorul a reglementat prin norme previzibile şi accesibile executarea uneia dintre modalităţile în care titlul de despăgubire putea fi valorificat şi pentru care creditorul nu a înţeles să opteze în termenul legal în care o putea face.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, potrivit cărora: „(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014."13. Prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate sunt criticate în interpretarea obligatorie dată acestora de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 40 din 14 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 987 din 8 decembrie 2016, în sensul că acestea „nu sunt aplicabile persoanelor îndreptăţite sau autorilor acestora care au obţinut titluri de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi nu au urmat procedura administrativă prevăzută în capitolul V¹ secţiunea 1 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, nerespectând termenele privind valorificarea acestor titluri".14. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) care instituie obligativitatea respectării legilor şi în art. 15 alin. (1) care consacră principiul universalităţii drepturilor şi obligaţiilor, cu referire la art. 44 alin. (1) şi (2) privind garantarea dreptului de proprietate privată.15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, criticat în cauza de faţă, reglementează modalitatea de plată a sumelor de bani reprezentând despăgubiri aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea legilor reparatorii, în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013.16. Spre deosebire de sistemul precedent, în care despăgubirile constau esenţialmente în echivalent bănesc, prin noua lege a fost reconsiderată modalitatea de compensare a pierderii suferite de foştii proprietari, viziunea legislativă introdusă prin Legea nr. 165/2013 fiind reprezentată de acordarea de măsuri reparatorii constând în compensarea cu bunuri oferite în echivalent şi în compensarea prin puncte, un punct având valoarea de 1 leu. Prevederile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 constituie norme tranzitorii care reglementează situaţia dosarelor care erau deja aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, pentru care legiuitorul a decis acordarea de despăgubiri băneşti conform celor stabilite de autoritatea menţionată, arătând totodată modalitatea concretă de plată a acestora. 17. Autorii excepţiei critică înţelesul pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept l-a dat prevederilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, fixând sfera de aplicare a acestuia şi statuând că nu pot beneficia de prevederile textului criticat persoanele îndreptăţite sau autorii acestora care au obţinut titluri de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi nu au urmat procedura administrativă prevăzută în capitolul V¹ secţiunea 1 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, nerespectând termenele privind valorificarea acestor titluri.18. Curtea observă că, în cauză, în favoarea autorilor excepţiei a fost emis un titlu de despăgubire la data de 18 noiembrie 2009, aceştia solicitând după data de 1 aprilie 2014 Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor să emită titlul de plată corespunzător celui de despăgubire. Cererea le-a fost respinsă, cu motivarea că a fost formulată ulterior expirării termenului de trei ani prevăzut de art. 18¹ alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, potrivit cărora „Titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expiră mai devreme de 12 luni de la prima şedinţă de tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul «Proprietatea»". La data de 3 iunie 2015, autorii excepţiei au solicitat pe cale judecătorească obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea titlului de plată, invocând faptul că autoritatea menţionată nu a ţinut seama de suspendarea, dispusă pe cale normativă, a emiterii titlurilor de plată, iar mai apoi şi a celor de conversie în acţiuni la Fondul „Proprietatea".19. Curtea reţine că stabilirea şi plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv conform Legii nr. 247/2005 presupunea parcurgerea unei proceduri care debuta, conform art. 16 alin. (7) din titlul VII, cu emiterea de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în baza unui raport de evaluare a imobilului. Potrivit art. 18 alin. (1) din titlul VII al aceleiaşi legi, după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emitea, pe baza acestora şi a opţiunilor persoanelor îndreptăţite, un titlu de conversie şi/sau un titlu de plată. 20. Legea oferea şi definiţiile termenilor utilizaţi, precizând că „titlurile de plată" sunt certificate emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în numele şi pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanţă ale deţinătorilor asupra statului român, de a primi, în numerar, o sumă de maximum 500.000 lei, iar „titlurile de conversie" sunt certificate emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în numele şi pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanţă ale deţinătorilor asupra statului român şi care urmează a fi valorificate prin conversia lor în acţiuni emise de Fondul „Proprietatea".21. În cadrul acestei proceduri administrative, titlurile de conversie erau înaintate Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice, calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acţiuni, iar titlurile de plată erau remise Direcţiei pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în vederea efectuării operaţiunilor de plată.22. Art. 18¹ alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 cuprindea o precizare esenţială pentru cauza de faţă, şi anume că titlurile de despăgubire era necesar să fie valorificate în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expira mai devreme de 12 luni de la prima şedinţă de tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul „Proprietatea" (care a avut loc la 25 ianuarie 2011).23. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate critică prevederile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 referitoare la plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 40 din 14 noiembrie 2016 prin care a statuat că acestea nu sunt aplicabile tuturor titlurilor de despăgubire emise anterior de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în temeiul Legii nr. 247/2005, ci numai acelora în legătură cu care titularii şi-au exprimat dreptul de opţiune prevăzut de art. 18¹ din titlul VII al aceleiaşi legi, în vigoare la data emiterii titlului de despăgubire.24. Prin Decizia nr. 597 din 15 iulie 2020, nepublicată în Monitorul Oficial al României la data pronunţării prezentei decizii, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 18¹ alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 care condiţionează însuşi dreptul la despăgubiri al deţinătorilor de titluri de despăgubire de exercitarea dreptului de opţiune pentru o anumită modalitate de despăgubire este neconstituţională. Orice interpretare adusă art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 care ar limita sfera de incidenţă a acestui text numai la titlurile de despăgubiri cu privire la care a fost exercitat dreptul de opţiune excedează cadrului constituţional.25. Curtea observă că, atâta vreme cât art. 18¹ alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 se bucura de prezumţia de constituţionalitate, era evident că art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 se putea referi numai la persoanele îndreptăţite care nu şi-au pierdut dreptul subiectiv de a obţine valorificarea titlurilor de despăgubire, respectiv cei care şi-au exercitat dreptul de opţiune. Însă, în condiţiile constatării neconstituţionalităţii art. 18¹ alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 în modul indicat, rezultă că nu şi-au pierdut dreptul subiectiv de a obţine valorificarea titlurilor de despăgubire nici persoanele îndreptăţite care nu şi-au exercitat dreptul de opţiune. Prin urmare, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, indiferent că au exercitat sau nu dreptul de opţiune, nicio persoană îndreptăţită nu şi-a pierdut dreptul subiectiv de a obţine valorificarea titlurilor de despăgubire.26. Art. 18¹ alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 formau un corpus legislativ unitar, între acestea existând o legătură funcţională indisolubilă, dar întrucât primul şi-a pierdut prezumţia de constituţionalitate, cel de-al doilea trebuie să acopere sfera creditorilor titulari ai unor titluri de despăgubire emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi care nu au optat pentru una dintre cele două modalităţi de valorificare a acestora, prin transformarea în titlu de plată şi/sau titlu de conversie în acţiuni la Fondul „Proprietatea", care sunt, astfel, şi ei îndreptăţiţi la despăgubiri băneşti. Art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 se referă, în mod generic, la dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, de unde rezultă că dreptul la despăgubire se valorifică indiferent că persoanele şi-au exercitat sau nu dreptul de opţiune.27. În acest context, interpretarea art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 dată prin Decizia nr. 40 din 14 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept devine contrară art. 15 alin. (1) şi art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât afectează dreptul de proprietate privată al titularilor unui titlu de despăgubire care nu şi-au exprimat dreptul de opţiune în privinţa modalităţii de despăgubire, în condiţiile incerte de până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013.28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cristian-Ionuţ Mladin, Eliza Mladin şi Adriana-Felicia Mladin în Dosarul nr. 82/46/2015** al Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în interpretarea dată prin Decizia nr. 40 din 14 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sunt neconstituţionale.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 16 iulie 2020.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu