Decizia Nr.615 din 12.06.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 48/2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, prin raportare la prevederile art. VI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, excepţie invocată de Kovács Jenő István, Kovács Jolán, Crăciun Ivan, Elisabeta Ivan, Gyöngyösi Zoltan, Gyöngyösi Annamaria, Kiss Dénes şi Kiss Elena Claudia în Dosarul nr. 3.318/117/2010 al Tribunalului Cluj - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 328D/2012.La apelul nominal răspunde reprezentantul autorilor excepţiei, avocat Ovidiu Podaru, cu delegaţie la dosar. Lipsesc celelalte părţi, procedura de citare fiind legal îndeplinită.Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 584D/2012, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 48/2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, prin raportare la prevederile art. VI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, excepţie invocată de Emil Simon, Maria Edita Simon şi Anna Maria Budai în Dosarul nr. 422/117/2010 al Curţii de Apel Cluj - Secţia I civilă.La apelul nominal răspunde reprezentantul autorilor excepţiei, avocat Ovidiu Podaru, cu delegaţie la dosar. Lipsesc celelalte părţi, procedura de citare fiind legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra faptului că, în acest dosar, partea Arhiepiscopia Romano-Catolică din Alba Iulia a depus un înscris prin care solicită comunicarea excepţiei de neconstituţionalitate formulate de către autorii excepţiei.Reprezentantul autorilor excepţiei se opune admiterii acestei cereri.Având cuvântul asupra acestei cereri, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea acesteia, arătând că, potrivit încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale, pronunţată de către Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă, în şedinţa publică din 25 ianuarie 2012, excepţia de neconstituţionalitate a fost pusă în discuţia părţilor, astfel încât reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică din Alba Iulia, care a fost prezentă la acest termen de judecată, a avut posibilitatea să cunoască şi să îşi susţină poziţia procesuală cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată de pârâţii Emil Simon, Maria Edita Simon şi Anna Maria Budai.Curtea, în temeiul art. 129 alin. (1) din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, respinge cererea formulată.Având în vedere identitatea de obiect a excepţiilor de neconstituţionalitate invocate în dosarele nr. 328D/2012 şi nr. 584D/2012, Curtea pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Reprezentantul autorilor excepţiei solicită conexarea dosarelor.Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile conexării.Reţinând identitatea de obiect, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea dispune conexarea Dosarului nr. 584D/2012 la Dosarul nr. 328D/2012, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepţiei, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată că instituirea unui nou termen pentru introducerea acţiunii în constatarea nulităţii actelor juridice de înstrăinare a imobilelor care au făcut obiect de reglementare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, după momentul intervenirii prescripţiei dreptului la acţiune, în contextul neprorogării termenelor anterior instituite, este neconstituţională. Arată că dreptul de proprietate al foştilor chiriaşi care au cumpărat imobilele cu destinaţia de locuinţă în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului s-a consolidat prin neexercitarea dreptului la acţiune în termenul instituit iniţial prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, astfel încât această măsură legislativă este de natură să înfrângă principiul securităţii raporturilor juridice, parte componentă a dreptului la un proces echitabil.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că instituirea unui nou termen pentru introducerea acţiunii în constatarea nulităţii actelor juridice de înstrăinare a imobilelor care au făcut obiect de reglementare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 este de natură să creeze un climat de insecuritate juridică pentru foştii chiriaşi care au cumpărat aceste imobile în temeiul Legii nr. 112/1995. Invocă cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 24 martie 2009, pronunţată în Cauza Tudor Tudor împotriva României.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 24 ianuarie 2012 şi 25 ianuarie 2012, pronunţate în dosarele nr. 3.318/117/2010 şi nr. 422/117/2010, Tribunalul Cluj - Secţia civilă şi Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 48/2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, prin raportare la prevederile art. VI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, excepţie invocată de Kovács Jenő István, Kovács Jolán, Crăciun Ivan, Elisabeta Ivan, Gyöngyösi Zoltan, Gyöngyösi Annamaria, Kiss Dénes şi Kiss Elena Claudia şi de Emil Simon, Maria Edita Simon şi Anna Maria Budai în cauze având ca obiect soluţionarea cererilor acestora privind anularea unor contracte de vânzare-cumpărare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile art. II din Legea nr. 48/2004 se înscriu într-o serie de dispoziţii legale care au introdus în mod succesiv noi termene în interiorul cărora, prin derogare de la dreptul comun, se putea exercita dreptul la acţiune pentru constatarea nulităţii actelor juridice de înstrăinare a imobilelor ce au făcut obiect de reglementare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000. Se susţine că, în acest mod, prin succesiunea de prevederi legale care instituiau noi termene de introducere a acţiunii, după momentul intervenirii prescripţiei dreptului la acţiune, în contextul neprorogării termenelor anterior instituite, este încălcat principiul securităţii raporturilor juridice, parte componentă a dreptului la un proces echitabil. Mai mult, se susţine că această lipsă de coerenţă legislativă afectează în ultima instanţă siguranţa persoanei foştilor chiriaşi care au cumpărat imobilele cu destinaţia de locuinţă în temeiul Legii nr. 112/1995, dat fiind faptul că, prin instituirea unui nou termen de constatare a nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare, aceştia pot fi lipsiţi în mod intempestiv de locuinţele pe care le-au cumpărat, deşi dreptul lor de proprietate a fost consolidat prin neexercitarea dreptului la acţiune în decursul termenului instituit iniţial prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002.Se mai arată că, în actualul context legislativ creat ca urmare a încetării efectelor prevederilor art. III cuprins în titlul II din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, ca urmare a pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.352 din 10 decembrie 2008, menţinerea în vigoare a soluţiei legislative cuprinse în textul de lege criticat ar contraveni principiului constituţional al egalităţii în drepturi, dat fiind faptul că atât prevederile art. III din titlul II al Legii nr. 247/2005, declarat neconstituţional, cât şi cele cuprinse în art. II din Legea nr. 48/2004, criticat în prezenta cauză, vizează aceeaşi soluţie legislativă, respectiv introducerea unui nou termen în interiorul căruia să poată fi exercitat dreptul la acţiune prevăzut iniţial de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, şi se adresează aceloraşi subiecte de drept, respectiv cultelor religioase din România ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Cu alte cuvinte, dacă acţiunea privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare a fost introdusă în termenul prevăzut de Legea nr. 247/2005, aceste contracte rămân valabile, instanţele de judecată urmând să constate prescripţia dreptului la acţiune al cultelor religioase. În schimb, acţiunile introduse în termenul instituit prin textul de lege criticat pot avea drept consecinţă anularea unor contracte de vânzare-cumpărare similare, dreptul la acţiune nefiind prescris. Invocă în acest sens Hotărârea din 2 noiembrie 2010, pronunţată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Ştefănică şi alţii împotriva României, paragraful 37, prin care s-a statuat că, „(...) atunci când există divergenţe cu privire la aplicarea unor dispoziţii legale în esenţă similare în cazul persoanelor aflate în grupuri aproape identice, apare o problemă în privinţa securităţii raporturilor juridice.“Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.Tribunalul Cluj - Secţia civilă şi Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că termenul de 6 luni pentru exercitarea acţiunii în anularea actelor juridice de înstrăinare a imobilelor ce fac obiectul de reglementare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 a fost instituit ca o măsură reparatorie în favoarea celor care nu au beneficiat de termenul iniţial introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002.Avocatul Poporului, exprimându-şi punctul de vedere în Dosarul nr. 328D/2012, consideră că textul de lege criticat este constituţional, invocând în acest sens punctele sale de vedere exprimate cu prilejul pronunţării deciziilor Curţii Constituţionale nr. 542 din 7 decembrie 2004, nr. 101 din 22 februarie 2005 şi nr. 262 din 12 mai 2005. În Dosarul nr. 584D/2012, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, dat fiind faptul că prevederile art. VI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 au fost abrogate prin dispoziţiile art. VI cuprins în titlul II al Legii nr. 247/2005.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare, îl reprezintă prevederile art. II din Legea nr. 48/2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 25 martie 2004, prin raportare la dispoziţiile art. VI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea, nr. 929 din 18 decembrie 2002.Prevederile art. VI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 48/2004, au fost abrogate prin art. VI cuprins în titlul II - Modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005.Analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorii acesteia critică strict conţinutul normativ al art. II din Legea nr. 48/2004, astfel încât Curtea urmează să se pronunţe asupra acestui text de lege, potrivit căruia: „Dreptul la acţiune prevăzut la titlul II art. VI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 se poate exercita şi în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.“În opinia autorilor excepţiei, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (1) privind libertatea individuală şi siguranţa persoanei şi art. 148 alin. (2) privind prioritatea prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, faţă de dispoziţiile contrare din legile interne.De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la dreptul la un proces echitabil, precum şi dispoziţiile art. 1 - Protecţia proprietăţii din primul Protocol adiţional la aceeaşi convenţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:Prevederile art. VI alin. (4) cuprins în titlul II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 au instituit, prin derogare de la dreptul comun şi indiferent de cauza de nulitate, un termen de prescripţie de 6 luni de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, în decursul căruia se putea exercita acţiunea în anularea actelor juridice de înstrăinare a imobilelor ce fac obiect de reglementare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, cu modificările şi completările ulterioare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 1 septembrie 2005.Ulterior, prin dispoziţiile art. II din Legea nr. 48/2004, text de lege ce constituie obiect al excepţiei de neconstituţionalitate în prezenta cauză, a fost instituit un nou termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a acestei legi, în decursul căruia puteau fi introduse aceleaşi acţiuni în anulare, fără ca termenul instituit iniţial de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 să fi fost prorogat.Mai mult, prin dispoziţiile art. III cuprins în titlul II din Legea nr. 247/2005 a fost introdus un nou termen de exercitare a dreptului la acţiune prevăzut iniţial de art. 4¹ alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, [devenit art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată], respectiv de 6 luni de la intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005.Prin Decizia nr. 1.352 din 10 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 12 ianuarie 2009, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. III cuprins în Titlul II din Legea nr. 247/2005 şi a constatat că aceste prevederi legale, stabilind un nou termen pentru exercitarea dreptului la acţiune în anularea actelor juridice de înstrăinare a imobilelor ce au făcut obiect de reglementare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, deşi prin reglementări anterioare au fost stabilite alte termene ce nu au fost prorogate, contravin principiului securităţii raporturilor juridice şi dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În prezenta cauză, Curtea reţine că prevederile art. II din Legea nr. 48/2004 reglementează o soluţie legislativă identică, dispunând cu privire la repunerea în termenul de exercitare a acţiunii în anularea actelor juridice de înstrăinare a imobilelor ce fac obiect de reglementare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, după împlinirea prescripţiei dreptului de exercitare a acţiunii în anulare reglementat prin art. VI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002.Curtea constată că, în contextul consolidării dreptului de proprietate asupra locuinţelor dobândite de către foştii chiriaşi, ca urmare a împlinirii termenului special de prescripţie extinctivă a acţiunii în anulare reglementat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, instituirea unui nou termen de exercitare a dreptului la acţiune creează un climat de instabilitate legislativă, ceea ce în ultimă instanţă este de natură să conducă la înfrângerea principiului securităţii raporturilor juridice civile, principiu ce constituie o dimensiune fundamentală a statului de drept, astfel cum acesta este consacrat în mod expres prin dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală.Cu privire la acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că principiul securităţii raporturilor juridice decurge implicit din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi constituie unul dintre principiile fundamentale ale statului de drept. În acest sens sunt hotărârile din 20 octombrie 2011 sau din 6 decembrie 2007, pronunţate în cauzele Nejdet Şahin şi Perihan Şahin împotriva Turciei, paragraful 56, respectiv Beian împotriva României (nr. 1), paragraful 39.Mai mult, Curtea constată că instituirea unui nou termen pentru exercitarea acţiunii în anularea unor acte juridice de înstrăinare a unor imobile, după împlinirea termenului de prescripţie, este de natură să înfrângă principiul securităţii raporturilor juridice civile, prin nesocotirea aşteptărilor legitime ale cetăţenilor în raport cu previzibilitatea legii, prin raportare la conţinutul unei norme juridice adoptate la un moment dat. În acelaşi sens, prin Hotărârea din 9 decembrie 2008, pronunţată în Cauza Viaşu împotriva României, paragraful 64, Curtea europeană de la Strasbourg a statuat că, în contextul mai multor modificări ale unei norme legale, atât claritatea, cât şi previzibilitatea impuse de noţiunea de „legalitate“ au fost grav afectate.De altfel, şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a recunoscut în mod implicit necesitatea respectării aşteptărilor legitime ale cetăţenilor cărora li se adresează o reglementare legală, spre exemplu, în Hotărârea din 15 iulie 2004, pronunţată în Cauza C-459/02 - Willy Gerekens şi Asociaţia agricolă Procol pentru promovarea comercializării produselor lactate împotriva Marelui Ducat al Luxemburgului, paragrafele 23 şi 24, sau Hotărârea din 29 iunie 2010, pronunţată în Cauza C-550/09- Proces penal împotriva lui E. şi F., paragraful 59.Prin urmare, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.352 din 10 decembrie 2008, ale cărei soluţie şi considerente sunt valabile şi în prezenta cauză, reglementarea unui nou termen pentru introducerea unei acţiuni în anularea actelor juridice de înstrăinare a imobilelor aparţinând cultelor religioase, după împlinirea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune, este de natură să înfrângă principiul securităţii raporturilor juridice civile, precum şi dreptul la un proces echitabil, reglementat prin dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În fine, Curtea constată că dispoziţiile art. 23 alin. (11) din Constituţie nu sunt incidente în cauză, textul de lege criticat nereferindu-se la libertatea individuală a cetăţenilor.De asemenea, Curtea constată că dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 148 alin. (2) nu sunt incidente în cauză, acestea vizând prioritatea prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, iar nu un tratat internaţional privind drepturile omului, aşa cum este Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocată în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Admite excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 48/2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, excepţie invocată de Kovács Jenő István, Kovács Jolán, Crăciun Ivan, Elisabeta Ivan, Gyöngyösi Zoltan, Gyöngyösi Annamaria, Kiss Dénes şi Kiss Elena Claudia în Dosarul nr. 3.318/117/2010 al Tribunalului Cluj - Secţia civilă şi de Emil Simon, Maria Edita Simon şi Anna Maria Budai în Dosarul nr. 422/117/2010 al Curţii de Apel Cluj - Secţia I civilă.Definitivă şi general obligatorie.Prezenta decizie se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 iunie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Irina Loredana Gulie