Decizia Nr.640 din 14.06.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Zhong Chunmei în Dosarul nr. 10.451/4/2008 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti şi care constituie obiectul Dosarului nr. 577D/2012 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă domnul Ioan Budura, interpret autorizat de limba chineză. Magistratul-asistent învederează Curţii că partea Oficiul Român pentru Imigrări a transmis note scrise prin care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, considerentele şi soluţia pronunţată prin Decizia nr. 104 din 9 februarie 2012.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 15 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 10.451/4/2008, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Zhong Chunmei într-o cauză privind acordarea statutului de refugiat. Actul de sesizare a fost înregistrat la Curtea Constituţională sub nr. 1.602 din 2 martie 2012, dată la care a fost constituit Dosarul nr. 577D/2012.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textele de lege criticate sunt lipsite de precizie şi claritate, întrucât nu menţionează explicit protejarea vieţii de familie ca motiv de acordare a protecţiei subsidiare, noţiunile de „pedepse şi tratamente inumane ori degradante“ fiind prea vagi şi imprecise. Mai arată că returnarea sa, ca o consecinţă a neacordării protecţiei subsidiare, înfrânge principiul proporţionalităţii consacrat de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căruia o acţiune a statului care aduce atingere dreptului la respectul vieţii de familie trebuie să îndeplinească o serie de condiţii: să fie prevăzută de lege, să fie necesară într-o societate democratică şi să fie proporţională cu scopul urmărit.Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate neaducând atingere dreptului la viaţa de familie.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, precizând că înseşi dispoziţiile art. 7 - „Unitatea familiei“ din Legea nr. 122/2006 întăresc principiul constituţional consacrat de art. 26, iar cele ale art. 27 - „Acordarea protecţiei subsidiare membrilor de familie“ din aceeaşi lege fac o aplicaţie a acestuia în cazul protecţiei subsidiare. Observă că, în speţă, pe de o parte, se critică o omisiune a legii, iar, pe de altă parte, că aspectele privind aplicarea şi interpretarea unei legi constituie un atribut suveran al instanţelor judecătoreşti, controlul acestora realizându-se prin exercitarea căilor de atac.Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere exprimat în deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.159 din 6 noiembrie 2008, nr. 251 din 24 februarie 2009 şi nr. 1.421 din 5 noiembrie 2009, în sensul conformităţii textelor de lege criticate cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, care au următorul conţinut:– Art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 - „Protecţia subsidiară:
(1) Protecţia subsidiară se poate acorda cetăţeanului străin sau apatridului care nu îndeplineşte condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat şi cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în ţara de origine, respectiv în ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuită, va fi expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), şi care nu poate sau, datorită acestui risc, nu doreşte protecţia acelei ţări.(2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înţelege: [... ]2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante;“. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Constituţie şi celor ale art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ambele referitoare la respectarea vieţii familiale şi private. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că a mai exercitat controlul de constituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006, prin prisma aceloraşi critici de neconstituţionalitate ca şi cele formulate în prezentul dosar şi prin raportare la aceleaşi texte constituţionale şi convenţionale. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 1.178 din 30 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 8 noiembrie 2010, Curtea a reţinut că textul de lege criticat se constituie într-o formă suplimentară de protecţie, instituită în favoarea acelor străini care nu îndeplinesc condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat, fiind o modalitate de concretizare a rigorilor impuse de necesitatea respectării de către statul român a principiului fundamental referitor la interzicerea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. De asemenea, Curtea a constatat că prevederile legale ce formează obiect al excepţiei de neconstituţionalitate oferă suficiente repere şi elemente pentru ca persoana căreia acestea i se adresează să înţeleagă condiţiile în funcţie de care i se poate acorda forma solicitată de protecţie, iar determinarea circumstanţelor specifice fiecărei situaţii în parte, a riscurilor la care ar fi expusă o persoană în cazul returnării sale în ţara de origine, precum şi aplicarea sau interpretarea textului de lege criticat sunt atribute ce revin organelor administrative competente în această materie sau, după caz, instanţei de judecată. Totodată, în jurisprudenţa sa constantă, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 sunt în deplină concordanţă şi cu prevederile din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care garantează dreptul la viaţă intimă, familială şi privată şi a precizat că instanţa învestită cu soluţionarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate are competenţa să stabilească dacă valoarea protejată de dispoziţiile constituţionale şi convenţionale amintite poate fi considerată, în circumstanţele concrete ale speţei, motiv de acordare a formei de protecţie solicitate. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 1.504 din 18 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 25 ianuarie 2011, sau Decizia nr. 423 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 21 mai 2010. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia pronunţată prin deciziile citate îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Zhong Chunmei în Dosarul nr. 10.451/4/2008 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iunie 2012. PREŞEDINTE, PETRE LĂZĂROIU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu