Decizia Nr.657 din 19.06.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, excepţie ridicată de Adriana-Anca Opriş în Dosarul nr. 1.112/296/2009 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 804D/2012.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că la dosar a fost comunicată întâmpinare de către Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Satu Mare, prin care invocă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a acesteia, solicită admiterea excepţiei şi respingerea recursului faţă de Agenţie.Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive, întrucât competenţa de soluţionare a acesteia aparţine instanţei de fond, iar nu instanţei de contencios constituţional.Deliberând, Curtea respinge excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocate de către Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Satu Mare, întrucât cadrul procesual specific excepţiei de neconstituţionalitate este cel fixat prin încheierea de sesizare a instanţei de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, astfel că în faţa Curţii Constituţionale acesta nu poate fi altul decât cel stabilit prin încheierea de sesizare. O extindere a acestuia de către instanţa de contencios constituţional ar echivala cu o imixtiune în competenţa instanţei de judecată, ceea ce depăşeşte cadrul legal stabilit de Legea nr. 47/1992.Cauza este în stare de judecată.Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 27 martie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.112/296/2009, Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Excepţia a fost ridicată de Adriana-Anca Opriş întrun litigiu având ca obiect stabilirea programului de vizitare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenţă, că prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 „sunt redactate ambiguu, fiind susceptibile a genera soluţii arbitrare şi abuzive, de natură a aduce atingere drepturilor constituţionale ce garantează exercitarea autorităţii părinteşti“. Arată că dispoziţiile constituţionale ale art. 48 alin. (1) definesc familia ca având la bază căsătoria soţilor, egalitatea acestora, dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educarea şi instruirea copiilor, fără să cuprindă în cadrul familiei bunicii, „nănaşii“, vecinii, doicile şi orice altă persoană străină de familie, cu pretenţii de vizitare a copilului. Consideră că „hotărârea pronunţată de instanţa de judecată“ este contrară atât textelor constituţionale invocate, cât şi normelor comunitare care reglementează drepturile copilului, cuprinse în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Totodată, susţine că prevederile criticate dau posibilitatea unor persoane străine, independent de gradul de rudenie, să stabilească, în mod forţat, relaţii personale cu copilul. Arată că această împrejurare aduce prejudicii ireparabile sănătăţii şi dezvoltării psihice a copilului, incapabil de a se opune acestei imixtiuni comise de sistemul judiciar românesc.Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale, urmărind aplicarea cu prioritate a principiului interesului superior al copilului.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004, având următorul conţinut: „Copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament.“În opinia autorului excepţiei, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 22 alin. (1) privind dreptul la viaţă, la integritatea fizică şi psihică, art. 26 - „Viaţa intimă, familială şi privată“, art. 48 alin. (1) privind familia, art. 49 alin. (1) referitoare la protecţia copiilor şi a tinerilor, art. 53 - „Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi“ şi art. 148 alin. (2) şi (4) privind, pe de o parte, prioritatea tratatelor constitutive ale Uniunii Europene şi a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, faţă de dispoziţiile contrare din legile interne şi, pe de altă parte, garantarea ducerii la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul de aderare şi din reglementările comunitare menţionate. Totodată, autorul excepţiei invocă şi normele comunitare care reglementează drepturile copilului, cuprinse în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente: Art. 14 alin. (1) face parte din cap. II - Drepturile copilului, secţiunea I - Drepturi şi libertăţi civile din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi reglementează dreptul copilului de a menţine relaţii personale cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament, alin. (3) al aceluiaşi articol reglementând faptul că „părinţii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relaţiile personale ale acestuia cu [...] alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului“. Totodată, Curtea reţine că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, „prezenta lege reglementează cadrul legal privind respectarea, promovarea şi garantarea drepturilor copilului“ şi se subordonează cu prioritate interesului superior al acestuia. Potrivit art. 2 din lege, principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor sau altor reprezentanţi legali şi prevalează în toate demersurile şi deciziile ce privesc copiii, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti. Aceste din urmă prevederi sunt expresia dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Convenţia cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, potrivit cărora „în toate acţiunile care privesc copiii, întreprinse de instituţiile de asistenţă socială publice sau private, de instanţele judecătoreşti, autorităţile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala“.Având în vedere cele menţionate, Curtea constată că prevederile de lege criticate sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale privind dreptul la viaţă, la integritatea fizică şi psihică şi protecţia copiilor şi a tinerilor. Totodată, Curtea reţine faptul că soluţia legislativă criticată asigură respectarea „vieţii de familie“, eventuale măsuri legislative care ar împiedica relaţia dintre minor şi rudele acestuia constituind o ingerinţă în dreptul la viaţa familială. De altfel, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în cadrul noţiunii de „viaţă familială“, în sensul art. 8 din Convenţie, au fost incluse şi raporturile dintre rude apropiate „care pot avea un rol considerabil în materie, cum ar fi, spre exemplu, cele între bunici şi nepoţi [...], ceea ce implică pentru stat obligaţia de a acţiona în aşa fel încât să asigure rezolvarea normală a acestor raporturi“. (Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunţată în Cauza Marckx vs. Belgia, paragraful 45). Mai mult, atât Convenţia cu privire la drepturile copilului, cât şi Convenţia asupra relaţiilor personale care privesc copiii au fost ratificate prin Legea nr. 18/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13 iunie 2001, respectiv prin Legea nr. 87/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2007. Potrivit art. 11 alin. (2) din Constituţie, „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern“, statul român fiind obligat să îndeplinească cu bună-credinţă obligaţiile ce îi revin din tratatele la care este parte, aplicându-se cu prioritate reglementările internaţionale, dacă există neconcordanţe între actele internaţionale privind drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, conform art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală. În aceste condiţii, instanţa de judecată, în soluţionarea litigiilor în materie de relaţii personale care privesc copiii, va face aplicarea directă a dispoziţiilor din actele internaţionale privind drepturile copilului, în condiţiile dispoziţiilor constituţionale invocate. De asemenea, Curtea constată că susţinerile autorului excepţiei, potrivit cărora textele de lege criticate sunt „redactate ambiguu, fiind susceptibile a genera soluţii arbitrare şi abuzive“, vizează deficienţe de reglementare a textelor de lege criticate ce nu intră în competenţa de soluţionare a acesteia, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. Prin urmare, Curtea Constituţională nu se poate pronunţa cu privire la o eventuală redactare defectuoasă a prevederilor criticate şi nici nu poate face propuneri de lege ferenda. Curtea mai reţine şi critica autorului excepţiei potrivit căreia „hotărârea pronunţată de instanţa de judecată“ este contrară atât textelor constituţionale invocate, cât şi normelor comunitare care reglementează drepturile copilului, cuprinse în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Or, acestea nu sunt veritabile critici de neconstituţionalitate. Eventualele greşeli de aplicare a legii, la care face referire în motivarea excepţiei şi care constituie cauza nemulţumirii autorului, nu pot constitui, însă, motive de neconstituţionalitate a prevederilor de lege criticate şi, prin urmare, nu pot fi cenzurate de instanţa de contencios constituţional, fiind de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. Curtea reţine că a răspunde criticilor autorului excepţiei în această situaţie ar însemna o ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. În final, Curtea observă că dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, excepţie ridicată de Adriana-Anca Opriş în Dosarul nr. 1.112/296/2009 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 iunie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu