DECIZIE Nr.
666 din 16 iulie 2007
referitoare la
constitutionalitatea Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 128/1997
privind Statutul personalului didactic
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 514 din 31 iulie 2007
Cu Adresa nr. 5/3.732/C.P.T. din 5 iulie 2007, Guvernul
României a sesizat Curtea Constituţională cu obiecţia
de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.
128/1997 privind Statutul personalului didactic. Sesizarea a fost formulată în
temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr.
47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost
înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 6.943 din 6 iulie 2007 şi
constituie obiectul Dosarului nr. 1.098A/2007.
In motivarea sesizării, se arată că legea criticată a
fost adoptată cu încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 138 alin.
(5), potrivit cărora „Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără
stabilirea sursei de finanţare". In acest sens, se invocă punctul de
vedere al Guvernului, transmis Camerei Deputaţilor cu Adresa nr.
2.973/DRP/2007, care precizează că „propunerea legislativă are un impact
financiar suplimentar estimat la nivelul unui an bugetar de circa 1.010
milioane lei, întrucât conduce la majorarea numărului de norme didactice din
învăţământul preuniversitar de stat cu circa 35.200", precum şi că aceasta
a „fost promovată fără a se prezenta în Expunerea de motive care o însoţeşte
corelaţiile dintre indicatorii macroeconomici care ar fi afectaţi odată cu
punerea în aplicare a prevederilor legii". In continuare, se consideră că
la promovarea legii criticate trebuia să se aibă în vedere: condiţia rezultată
din aderarea României la Uniunea Europeană, potrivit căreia deficitul bugetar
pentru anul 2007 şi următorii trebuie stabilit la un nivel de sub 3% din PIB; o
rată a inflaţiei descrescătoare care favorizează întreaga populaţie a României,
fără discriminări socioprofesionale, rată care trebuie să tindă către un nivel
cât mai scăzut, având în vedere şi ţinta de integrare în zona euro a Uniunii
Europene; creşterea economică ce are ca punct de susţinere dezvoltarea investiţiilor
care în mod direct va îmbunătăţi nivelul de trai al populaţiei, fapt pentru
care an de an Guvernul a direcţionat cu prioritate fondurile publice spre
această zonă. In plus, se consideră că influenţa suplimentară de 1.010 milioane
lei reprezintă 14% din cheltuielile de personal aprobate în anul 2007 pentru
învăţământul preuniversitar de stat, precum şi că aplicarea prevederilor legii
începând cu luna septembrie 2007 are un impact suplimentar de circa 337
milioane lei, pentru care nu pot fi identificate surse suplimentare pentru
acoperirea acestuia, astfel încât să nu fie afectat deficitul bugetar aprobat
pe anul 2007. In final, se arată că „în politica actualului Guvern învăţământul
constituie o prioritate naţională, motiv pentru care, anual, prin legile bugetare
se alocă sume importante pentru finanţarea acestuia, astfel încât în anul 2007
cheltuielile aferente acestui domeniu reprezintă 5,2% din PIB".
In conformitate cu dispoziţiile
art. 16 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea
Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, sesizarea a
fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatului
Poporului pentru a prezenta punctele lor de vedere.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, cu Adresa nr. 51/3.128 din 11 iulie 2007, a transmis Curţii
Constituţionale punctul său de vedere, prin care apreciază că sesizarea de
neconstituţionalitate este întemeiată. In acest sens, arată că autorul
obiecţiei de neconstituţionalitate invocă încălcarea prevederilor art. 138
alin. (5) din Constituţie, întrucât „iniţiatorii propunerii legislative
adoptate de Parlament nu au menţionat sursele de finanţare a măsurilor necesare
punerii în aplicare a dispoziţiilor cuprinse în actul normativ respectiv".
Invocă, de asemenea, Adresa nr. 2.973/DRP/2007 prin care Guvernul „a notificat
iniţiatorilor propunerii legislative de modificare şi completare a Legii nr.
128/1997 că aceasta are un impact financiar suplimentar estimat la nivelul unui
an bugetar de aproximativ 1.010 milioane lei, motiv pentru care, de altfel,
Guvernul nu a susţinut adoptarea acestei iniţiative legislative".
Menţionează că în acelaşi sens este şi avizul de specialitate transmis Camerei
Deputaţilor de către Consiliul Legislativ, precum şi avizul negativ al Comisiei
pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a Senatului. Face
precizarea că propunerea legislativă criticată a fost adoptată, potrivit art.
75 alin. (2) teza finală din Constituţie, de Camera Deputaţilor, ca primă
Cameră sesizată.
Preşedintele Senatului nu
a comunicat punctul său de vedere cu privire la obiecţia de
neconstituţionalitate formulată, până la pronunţarea prezentei decizii, iar
punctul de vedere al Avocatului Poporului a fost înregistrat la Curtea
Constituţională după pronunţarea deciziei, în ziua de 16 iulie 2007.
CURTEA,
examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctul
de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul
judecătorului-raportor, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.
128/1997 privind Statutul personalului didactic, raportată la prevederile
Constituţiei, precum şi dispoziţiile din Legea nr. 47/1992 privind organizarea
şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:
Curtea a fost legal sesizată şi este competentă,
potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi celor ale
art. 1,10, 15 şi 18 din Legea
nr. 47/1992, sase pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor legale
criticate.
Obiectul controlului de constituţionalitate îl
constituie Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 128/1997 privind
Statutul personalului didactic, potrivit căreia:
„Art. I. - Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997, cu
modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum
urmează:
1. Literele a), b) şi f) ale articolului 43 vor avea următorul cuprins:
„ a) un post de educatoare/institutoare pentru fiecare
grupă de preşcolari sau pentru grupe combinate, în unităţile în care nu se pot
constitui grupe separate; la grădiniţele cu program prelungit şi la cele cu
program săptămânal, posturile se normează pe ture; un post se asimilează cu 18
ore normă didactică de predare pe săptămână;
b) un post de învăţător/institutor pentru fiecare
clasă din învăţământul primar sau pentru clase simultane din cadrul acestuia,
unde nu se pot constitui clase separate; un post se asimilează cu 18 ore normă
didactică de predare pe săptămână;
........................................................................................................................................................................ .........................................................
f) pentru personalul didactic din învăţământul special şi din casele de copii, norma didactică se
stabileşte astfel: profesori, învăţători, învăţători-educatori,
institutori-educatori, profesori-educatori şi profesori pentru activităţi
specifice - terapia tulburărilor de limbaj, educaţia auditiv-perceptivă
compensatorie, ortofonia, labiolectura, orientarea, mobilitatea şi educaţia
senzorială, educaţia vizual-perceptivă compensatorie, psihodiagnoza, orientarea
şcolară şi profesională, psihoterapia şi consilierea, cultura fizică medicală,
kinetoterapia, educaţia psihomotrică şi altele de acest tip- 16 ore normă
didactică de predare pe săptămână; maistru-instructor - 20 de ore pe
săptămână;".
2. După alineatul
(5) al articolului 44 se introduc două noi alineate, alineatele (6) şi (7), cu
următorul cuprins:
„(6) In învăţământul primar, orele de religie,
educaţie fizică şi educaţie muzicală prevăzute în planurile de învăţământ pot
fi predate de profesori cu studii superioare de specialitate, fără a afecta
norma didactică de predare a învăţătorului sau
institutorului.
(7) Orele de educaţie fizică şi educaţie muzicală
din învăţământul primar pot fi predate în condiţiile alin. (6) şi de
învăţătorii ori institutorii de la clasa respectivă, dacă fac dovada
calificării prin diplomă de studii sau fac dovada continuării şi finalizării
studiilor în domeniile respective, în termen de 5 ani."
3. Alineatul (4)
al articolului 49 va avea următorul cuprins:
„(4) Personalul didactic prevăzut la art. 44 alin.
(4) şi (7) este salarizat prin plata cu ora, conform prevederilor alin. (1) si
ale art. 43."
4. Alineatul (4)
al articolului 51 va avea următorul cuprins:
„(4) Personalul didactic de predare care îndeplineşte funcţia de diriginte, învăţătorii, învăţătorii-educatori,
institutorii-educatori, profesorii-educatori şi educatoarele primesc o
indemnizaţie de 10% din salariul de bază, cu excepţia situaţiilor prevăzute la
art. 45 alin. (2) şi (3). Aceste indemnizaţii se includ în salariul de
bază."
Art. II. - Prevederile prezentei legi se aplică începând cu anul şcolar
2007-2008."
In opinia autorului sesizării, legea criticată încalcă
prevederile constituţionale ale art. 138 alin. (5), potrivit cărora „Nicio cheltuială bugetară nu poate
fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare", prin aceea că a fost adoptată „fără să precizeze sursele de
finanţare a măsurilor stabilite prin aceasta".
Examinând obiecţia de neconstituţionalitate formulată,
prevederile legii criticate, prin raportare la dispoziţiile din Constituţie
incidente, Curtea Constituţională constată că sesizarea de
neconstituţionalitate este întemeiată şi urmează a fi admisă, pentru
următoarele considerente:
In cadrul raporturilor constituţionale dintre Guvern şi
Parlament, problemele referitoare la structura şi execuţia bugetului de stat au
semnificaţii deosebite în procesul legislativ, în ceea ce priveşte
fundamentarea şi susţinerea unor reglementări în diferite domenii de
activitate, cu implicaţii financiare profunde. Din acest punct de vedere,
potrivit art. 111 alin. (1) teza a doua din Constituţie, în cazul în care o
iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a
bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este
obligatorie. Solicitarea informării are o deosebită importanţă, în special, în
cadrul procedurii legislative, pentru analiza şi fundamentarea diferitelor
soluţii. Această obligaţie constituţională a fost respectată de către Camera
Deputaţilor, care, în calitate
de primă Cameră sesizată, prin Adresa nr. PL.131 din 19 martie 2007, a
solicitat Guvernului, în conformitate cu prevederile art. 111 alin. (1) din
Constituţia României şi ale Legii nr. 314/2003 pentru modificarea art. 15 din
Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, sa-i comunice punctul de vedere
asupra implicaţiilor bugetare generate de propunerea legislativă criticată.
Dând curs acestei solicitări, la data de 27 aprilie 2007, Guvernul a transmis
Camerei Deputaţilor punctul său de vedere, în care a concluzionat că, „având în
vedere efectele propunerii legislative de creştere a numărului de norme
didactice cu peste 35.200 (13,55% din totalul de norme didactice) şi implicit a
creşterii cheltuielilor bugetare pentru finanţarea acestor posturi, precum şi
pentru plata orelor suplimentare şi a indemnizaţiilor propuse, ce reprezintă
cheltuieli de personal în valoare estimată de 1.010.000.000 lei anual, Guvernul
nu susţine adoptarea acestei iniţiative".
Curtea reţine că propunerea legislativă a fost adoptată
la Camera Deputaţilor în condiţiile art. 75 alin. (2) teza a doua din
Constituţie - procedura tacită - şi a fost remisă Senatului pentru a decide
definitiv, în conformitate cu prevederile art. 75 alin. (3) din Constituţie. In
şedinţa din 28 iunie 2007, Senatul a adoptat proiectul de lege cu 69 de voturi
pentru, 5 voturi împotrivă şi o abţinere.
Examinând Legea pentru modificarea şi completarea Legii
nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, Curtea constată că nici
expunerea de motive la aceasta şi nici legea ce face obiectul controlului de
constituţionalitate nu precizează sursa de finanţare a cheltuielilor pe care le
generează. Or, potrivit prevederilor art. 138 alin. (5) din Constituţie, „Nicio
cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de
finanţare". In acest sens a statuat şi Curtea Constituţională, de
exemplu, prin Decizia nr. 36 din 2 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 75
din 11 aprilie 1996, cu prilejul soluţionării unei sesizări de
neconstituţionalitate prin care, alături de alte critici, se invoca şi lipsa
prevederilor referitoare la sursa de finanţare. Sub acest aspect, prin decizia
menţionată s-a reţinut că cerinţa constituţională prevăzută de art. 138 alin.
(5) „impune stabilirea concomitentă atâta alocaţiei bugetare, ce are
semnificaţia unei cheltuieli, cât şi a sursei de finanţare, ce are semnificaţia
venitului necesar pentru suportarea ei, spre a evita consecinţele profund
negative, pe plan economic şi social, a stabilirii unei cheltuieli bugetare
fără acoperire".
De altfel, şi potrivit prevederilor art. 1 alin. (2)
din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea
actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 25 august 2004, „Actele
normative se iniţiază, se elaborează, se adoptă şi se aplică în conformitate cu
prevederile Constituţiei României, republicată, cu dispoziţiile prezentei legi,
precum şi cu principiile ordinii de drept", iar
potrivit art. 3 alin. (1) din aceeaşi lege, „Normele
de tehnică legislativă sunt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege de
către Guvern şi a propunerilor legislative aparţinând deputaţilor, senatorilor
sau cetăţenilor, în cadrul exercitării dreptului de iniţiativă legislativă
[...]". Sub aspectul conţinutului şi fundamentării soluţiilor legislative,
art. 6 alin. (1) din legea menţionată prevede că soluţiile cuprinse în actul
normativ,,/...] trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în
considerare interesul social, politica legislativă a statului român şi
cerinţele corelării cu ansamblul reglementărilor interne, precum şi ale
armonizării legislaţiei naţionale cu legislaţia comunitară şi cu tratatele
internaţionale la care România este parte", iar
alin. (3) al aceluiaşi articol, în redactarea în
vigoare la data prezentei iniţiative legislative, stabilea că „Proiectele de
acte normative se supun spre adoptare însoţite de o expunere de motive, o notă
de fundamentare sau un referat de aprobare". In
coroborare cu aceste din urmă dispoziţii, art. 15
alin. (2) şi (3) din Legea nr.
500/2002 privind finanţele publice, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.
314/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 14 iulie 2003, intitulat „Limite privind micşorarea veniturilor şi majorarea cheltuielilor bugetare",
prevăd că, „(2) In cazul propunerilor
legislative, Guvernul va transmite Camerei Deputaţilor sau Senatului, după caz,
fişa financiară prevăzută la alin. (1), în termen de 45 de zile de la data
primirii solicitării" şi, „(3) După depunerea proiectului legii
bugetare anuale la Parlament, pot fi aprobate acte normative numai în
condiţiile prevederilor alin. (1), dar cu precizarea surselor de acoperire a diminuării veniturilor sau a
majorării cheltuielilor bugetare, aferente exerciţiului bugetar pentru care s-a
elaborat bugetul". Obligativitatea
respectării acestor dispoziţii legale rezultă şi din prevederile art. 1 alin.
(5) din Constituţie, potrivit cărora, „In România,
respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi
a legilor este obligatorie".
Aşadar, faţă de cele arătate, Curtea constată că Legea
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 128/1997 privind Statutul
personalului didactic este neconstitutională.
In temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) şi al art.
147 alin. (2) şi (4) din Constituţie, precum şi al prevederilor art. 11 alin.
(1) lit. A.a), al art. 15 şi al art. 18 din Legea nr. 47/1992 privind
organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Constată că Legea pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic este
neconstituţională.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Preşedintelui României,
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru şi se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 16 iulie 2007 şi la
aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia
Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Ninosu, Ion Predescu, Valentin Zoltan Puskâs,
Tudorel Toader şi Augustin Zegrean, judecători.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent şef,
Gabriela Dragomirescu