Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.719 din 05.07.2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 44 alin. (3) din Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 593 din 20 august 2012

SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 44 alin. (3) din Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, excepţie invocată de Angela Mihăilcean în Dosarul nr. 2.263/113/2011 al Tribunalului Brăila - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 773D/2012. La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de citare fiind legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autoarea excepţiei a depus note scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate şi judecarea cauzei în lipsă. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că sintagma „de la data menţionării în registrul comerţului“ este neconstituţională, deoarece nu este de natură a asigura o comunicare efectivă a deciziei adoptate de către adunarea generală a societăţii cooperative către membri cooperatori care nu au participat la şedinţă, fiind necesară comunicarea hotărârii adoptate la domiciliul fiecăruia. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 14 februarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 2.263/113/2011, Tribunalul Brăila - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 44 alin. (3) din Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, excepţie invocată de Angela Mihăilcean într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în constatarea nulităţii hotărârii adunării generale a membrilor cooperatori ai unei societăţi cooperative. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se arată că limitarea la 15 zile a termenului pentru promovarea unei acţiuni în constatarea nulităţii hotărârii adunării generale a membrilor cooperatori ai unei societăţi cooperative, indiferent de cauzele de nulitate, este neconstituţională, reprezentând o încălcare a accesului liber la justiţie şi a principiului supremaţiei legii. Se mai arată că, dat fiind faptul că societatea comercială şi societatea cooperativă prezintă asemănări în ceea ce priveşte principiile care stau la baza organizării acestora, atunci şi regimul juridic al acţiunii în constatarea nulităţii hotărârilor adunării generale a acţionarilor/asociaţilor unei societăţi comerciale, respectiv, a membrilor cooperatori ai unei societăţi cooperative, ar trebui să fie acelaşi, şi anume dreptul la acţiunea în constatarea nulităţii absolute să fie imprescriptibil. Tribunalul Brăila - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că instituirea unui termen de 15 zile de la data menţionării în registrul comerţului, în decursul căruia poate fi formulată cererea privind anularea hotărârilor adunărilor generale ale membrilor cooperatori, contrare Legii nr. 1/2005 şi ale actului constitutiv, nu reprezintă o încălcare a dispoziţiilor constituţionale invocate. Dimpotrivă, termenul de 15 zile instituit asigură deplina exercitare a liberului acces la justiţie al oricăror membri cooperatori care au luat parte la adunarea generală şi au votat împotrivă sau care nu au participat. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale, arătând că termenul de 15 zile instituit în vederea exercitării dreptului la acţiunea în constatarea nulităţii hotărârii adunării generale a membrilor cooperatori ai unei societăţi cooperative nu încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi şi nici liberul acces la justiţie, cei interesaţi având posibilitatea să se adreseze justiţiei în decursul acestui termen. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 44 alin. (3) din Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 28 februarie 2005, potrivit cărora: „(3) Hotărârile adunării generale contrare prevederilor prezentei legi şi ale actului constitutiv pot fi atacate în justiţie în termen de 15 zile de la data menţionării în registrul comerţului, de oricare dintre membrii cooperatori care au luat parte la adunarea generală şi au votat împotrivă sau care nu au participat la adunarea generală.“ În opinia autoarei excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi şi art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele: Potrivit prevederilor art. 44 alin. (3) din Legea nr. 1/2005, criticat în prezenta cauză, hotărârile adunării generale a unei societăţi cooperative contrare prevederilor legii speciale şi ale actului constitutiv pot fi atacate în justiţie în termen de 15 zile de la data menţionării în registrul comerţului, de oricare dintre membrii cooperatori care au luat parte la adunarea generală şi au votat împotrivă sau care nu au participat. În egală măsură, potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din acelaşi act normativ, în vederea asigurării opozabilităţii faţă de terţi, concomitent cu menţionarea în registrul comerţului, legea instituie şi obligativitatea publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea a VII-a. Autoarea excepţiei susţine neconstituţionalitatea duratei termenului în care pot fi promovate acţiuni în constatarea nulităţii hotărârilor adunării generale a unei societăţi cooperative, şi anume 15 zile, indiferent de cauzele de nulitate invocate. Se arată că, dat fiind faptul că societăţile cooperative, pe de o parte, şi societăţile comerciale, pe de altă parte, prezintă asemănări în ceea ce priveşte principiile care stau la baza organizării acestora, atunci şi regimul juridic al acţiunii în constatarea nulităţii hotărârilor adunării generale a membrilor cooperatori ai unei societăţi cooperative, respectiv a acţionarilor/asociaţilor unei societăţi comerciale, ar trebui să fie acelaşi, şi anume dreptul la acţiunea în constatarea nulităţii absolute a hotărârii adunării generale să fie imprescriptibil. Analizând motivarea excepţiei, Curtea constată că, în fapt, autoarea acesteia tinde la modificarea şi completarea textului de lege criticat, în sensul instituirii unei soluţii legislative identice, sub aspectul termenului pentru promovarea acţiunii în justiţie pentru constatarea nulităţii hotărârilor adunării generale, atât în ceea ce priveşte societăţile cooperative, cât şi în ceea ce priveşte societăţile comerciale. Din această perspectivă, Curtea constată că susţinerile autoarei excepţiei nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Or, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“, astfel încât instanţa de control constituţional nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor deja instituite. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 44 alin. (3) din Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, excepţie invocată de Angela Mihăilcean în Dosarul nr. 2.263/113/2011 al Tribunalului Brăila - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 iulie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie OPINIE SEPARATĂ Socotim că excepţia de neconstituţionalitate invocată în Dosarul nr. 773D/2012 trebuia admisă pentru următoarele considerente: Autoarea excepţiei susţine că limitarea la 15 zile a termenului pentru promovarea unei acţiuni în constatarea nulităţii hotărârii adunării generale a membrilor cooperatori ai unei societăţi cooperative, indiferent de cauzele de nulitate, este neconstituţională, reprezentând o încălcare a accesului liber la justiţie şi a principiului supremaţiei legii. Analizând susţinerile autoarei excepţiei, constatăm că actul normativ criticat, respectiv art. 34 alin. (3) şi (4), prevede posibilitatea încunoştinţării membrilor cooperatori care nu au participat la adunarea generală, fie prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, fie prin semnarea convocatorului de fiecare membru cooperator şi publicarea cu cel puţin 15 zile înainte de data adunării generale în unul dintre ziarele de largă răspândire din localitatea în care se află sediul societăţii cooperative sau din cea mai apropiată localitate. Cu toate acestea, prevederile legale criticate sunt susceptibile de a ridica probleme de constituţionalitate, dat fiind faptul că modalitatea de publicitate a hotărârilor adoptate de adunarea generală a societăţii cooperative, şi anume prin menţionarea în registrul comerţului, iar nu prin comunicare, nu este de natură să asigure o efectivă aducere la cunoştinţa membrilor cooperatori interesaţi a existenţei şi conţinutului hotărârii adunării generale. Astfel, problema care se impune a fi analizată este dacă această modalitate de aducere la cunoştinţa membrilor cooperatori care nu au participat la adunarea generală a societăţii cooperative, a hotărârii adoptate în lipsa lor, respectiv menţionarea hotărârii adoptate în registrul comerţului, echivalează cu o efectivă comunicare. În aceste condiţii, apreciem că membrii cooperatori care nu au luat cunoştinţă de adunarea generală a societăţii cooperative şi nici de faptul că s-a adoptat o hotărâre a acesteia se pot afla în situaţia de a nu putea contesta hotărârea în termenul prevăzut de norma legală criticată, şi anume cel de 15 zile de la adoptarea acesteia. Din această perspectivă, se constată că prevederile legale criticate aduc atingere dreptului de a accede efectiv la justiţie pentru apărarea drepturilor legitime ale persoanelor interesate. Considerăm că legiuitorul trebuia să reglementeze reguli de procedură clare, care să cuprindă cu precizie condiţiile în care justiţiabilii îşi pot exercita drepturile lor. Curtea s-a mai pronunţat în legătură cu faptul dacă o hotărâre a adunării generale, în speţă a unor asociaţii de proprietari, care putea fi atacată în termen de 45 de zile de la adoptare, iar nu de la comunicare, îndeplinea condiţiile unei efective asigurări a accesului liber la justiţie al proprietarilor care nu au participat la adunarea generală. Astfel, prin Decizia nr. 670 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 16 iunie 2011, admiţând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a constatat că sintagma „de la adoptarea acesteia“, cuprinsă în art. 26 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, este neconstituţională. De altfel, şi în cazul societăţilor comerciale, pentru acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat împotrivă, legiuitorul a prevăzut, potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, posibilitatea atacării în justiţie a hotărârilor adunării generale a unei societăţi comerciale, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Potrivit art. 132 alin. (3), când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată de orice persoană interesată. Considerăm că excepţia de neconstituţionalitate trebuia admisă, în sensul constatării neconstituţionalităţii sintagmei „de la data menţionării în registrul comerţului“. Această modalitate de publicitate nu îndeplineşte condiţiile unei reale comunicări, pentru membrii cooperatori care nu au participat la adunarea generală a societăţii cooperative. Judecător, Prof.univ.dr. Aspazia Cojocaru Judecător, Prof.univ.dr. Iulia Antoanella Motoc

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 719/2012

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 719 din 2012
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 719/2012
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu