DECIZIE   Nr. 80*) din 29 aprilie 1997

privind exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 330^1 din Codul de procedura civila si ale art. 31 din Legea Curtii Supreme de Justitie nr. 56/1993

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 294 din 29 octombrie 1997

    *) Definitiva prin nerecurare.

    Viorel Mihai Ciobanu - presedinte
    Lucian Stangu        - judecator
    Nicolae Popa         - judecator
    Florentina Geangu    - magistrat-asistent

    Completul de judecata, convocat potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata urmatoarele:
    Curtea Suprema de Justitie - Sectia civila, prin Incheierea din 4 decembrie 1996 a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 330^1 din Codul de procedura civila si ale art. 31 din Legea nr. 56/1993, invocata de Gaicu Mircea.
    In motivarea exceptiei se sustine ca prevederile art. 330^1 din Codul de procedura civila contravin dispozitiilor art. 16 si art. 20 alin. (2) din Constitutie, precum si ale art. 6 din Conventia europeana a drepturilor omului. Cat priveste art. 31 din Legea Curtii Supreme de Justitie nr. 56/1993, se sustine ca acest text incalca prevederile art. 123 din Constitutie, intrucat independenta si supunerea judecatorilor numai legii se refera atat la autoritatea judecatoreasca in ansamblu, cat si a fiecarui judecator care face parte din completul de judecata. Se arata ca prin Hotararea nr. 1 din 2 februarie 1995, Sectiile Unite ale Curtii Supreme de Justitie au schimbat jurisprudenta Sectiei civile cu privire la restituirea imobilelor nationalizate prin Decretul nr. 92/1950, obligand astfel completele de judecata sa respecte aceasta hotarare, chiar daca aveau alte convingeri.
    Exprimandu-si opinia, potrivit art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanta a apreciat ca exceptia invocata este neintemeiata.
    In temeiul art. 24 din Legea nr. 47/1992 au fost solicitate puncte de vedere celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.
    Senatul, in punctul sau de vedere, apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este nefondata.
    In punctul de vedere al Guvernului se considera ca exceptia este neintemeiata deoarece cat priveste dispozitiile art. 330^1 din Codul de procedura civila, ca urmare a modificarii acestora prin Legea nr. 17/1997, Curtea Constitutionala nu se mai poate pronunta asupra exceptiei referitoare la dispozitiile legale in noua redactare, deoarece ar depasi limitele sesizarii prevazute in art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, iar referitor la art. 31 din Legea nr. 56/1993, se considera ca nu exista nici un impediment constitutional in reglementarea posibilitatii schimbarii jurisprudentei instantei supreme, intrucat aceasta, potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 56/1993, urmareste aplicarea corecta si unitara a legilor de catre toate instantele. In continuare se apreciaza ca institutia schimbarii jurisprudentei Curtii Supreme de Justitie, constituita in Sectii Unite, este menita sa asigure justa interpretare a legii, in vederea ocrotirii in mod egal a intereselor particulare si a celor generale, in scopul stabilitatii ordinii sociale in cadrul statului de drept.
    Camera Deputatilor nu a comunicat punctul sau de vedere.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, prevederile art. 330^1 din Codul de procedura civila si cele ale art. 31 din Legea nr. 56/1993, raportate la prevederile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Analizand exceptia de neconstitutionalitate invocata, se constata ca, in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constitutionala este competenta sa o solutioneze, fiind legal sesizata.
    Referitor la dispozitiile art. 330^1 din Codul de procedura civila, la data invocarii exceptiei de neconstitutionalitate, textul avea urmatoarea redactare: "recursul in anulare se poate declara oricand".
    Prin Legea nr. 17 din 17 februarie 1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 26 din 18 februarie 1997, dispozitiile art. 330^1 din Codul de procedura civila au fost modificate si, in noua redactare, art. 330^1 are urmatorul continut:
    "Pentru motivul prevazut la art. 330 pct. 1, recursul in anulare se poate declara in termen de 6 luni de la data cand hotararea judecatoreasca a ramas irevocabila.
    Pentru motivul prevazut la art. 330 pct. 2, recursul in anulare se poate declara in termen de 6 luni de la data ramanerii definitive a hotararii de condamnare."
    Este de observat ca din textul actual au fost inlaturate prevederile care formau obiectul exceptiei de neconstitutionalitate. Astfel recursul in anulare impotriva hotararilor judecatoresti irevocabile nu mai poate fi declarat oricand de catre Ministerul Public, ci in termen de 6 luni de la data cand hotararea judecatoreasca a ramas irevocabila, pentru motivul prevazut de art. 330 pct. 1, sau de la data ramanerii definitive a hotararii de condamnare, pentru motivul prevazut de art. 330 pct. 2. Motivele de neconstitutionalitate invocate nu mai pot fi retinute. Rezulta astfel ca, in urma modificarii textului de lege atacat, exceptia este in prezent lipsita de obiect si, in consecinta, urmeaza sa fie respinsa ca vadit nefondata.
    Cat priveste dispozitiile art. 31 din Legea nr. 56/1993, Curtea constata ca acestea nu sunt incompatibile cu principiile enuntate in art. 123 din Constitutie, care statornicesc, pe de o parte, ca justitia se infaptuieste in numele legii [alin. (1)], iar pe de alta parte, ca judecatorii sunt independenti si se supun numai legii [alin. (2)].
    Nu se poate sustine, in primul rand, ca dispozitiile incriminate, din Legea nr. 56/1993, ar contraveni principiului potrivit caruia justitia se infaptuieste in numele legii, de vreme ce prevederile ce fac obiectul exceptiei sunt cuprinse intr-o reglementare data prin lege.
    Nu este, tot astfel, exact nici ca art. 31 din Legea nr. 56/1993 ar consacra o abatere de la independenta judecatorilor si de la supunerea lor exclusiv fata de lege. Problema schimbarii jurisprudentei Curtii Supreme de Justitie din initiativa uneia dintre sectiile acesteia este rezolvata, potrivit textului mentionat, de judecatorii Curtii, iar nu de persoane din afara acesteia; acest mod de a rezolva o problema tinand de solutionarea unei cauze reprezinta o simpla dispozitie legala de amenajare a competentei in interiorul Curtii Supreme de Justitie.
    Schimbarea jurisprudentei Curtii este propusa de judecatorii unei sectii, fara nici o ingerinta din exterior. Dar, date fiind consecintele importante ale schimbarii practicii Curtii Supreme de Justitie, o asemenea decizie este supusa, prin art. 31 din Legea nr. 56/1993, ratificarii de catre Sectiile Unite ale Curtii, compuse si ele, bineinteles, din judecatorii Curtii, la care participa si judecatorii sectiei, a caror propunere se cere a fi aprobata. Nici de data aceasta nu este vorba despre vreo ingerinta in activitatea de judecata. Intr-adevar, initiativa unei asemenea schimbari a jurisprudentei vine, in ipoteza la care ne referim, de la sectia competenta sa se pronunte asupra cauzei, iar nu de la Sectiile Unite. Aceasta din urma nu solutioneaza cauza supusa judecatii in sectia ce le-a sesizat, ci numai o chestiune prealabila - schimbarea jurisprudentei -, dupa care judecata in sectie, care fusese intrerupta, va fi reluata.
    Solutia reglementata prin Legea nr. 56/1993 corespunde pe deplin art. 125 alin. (1) din Constitutie, potrivit caruia "justitia se realizeaza prin Curtea Suprema de Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege". Acelasi articol din legea fundamentala prevede ca atat competenta, cat si procedura de judecata se stabilesc prin lege.
    O asemenea reglementare corespunde necesitatii de unificare a jurisprudentei, dand, pentru Curtea Suprema de Justitie, expresie rolului sau, inscris in art. 1 alin. 2 din Legea nr. 56/1993, de a urmari aplicarea corecta si unitara a legii.
    Aceasta obligatie a Curtii Supreme de Justitie nu contravine in nici un fel Constitutiei, fiind, dimpotriva, de natura a asigura, printr-o practica judecatoreasca unitara, egalitatea constitutionala a cetatenilor in fata legii si in fata justitiei. Aceasta egalitate nu ar fi, intr-adevar, de conceput in cazul in care instantele ar adopta - uneori chiar in mod generalizat -, in aplicarea aceleiasi legi, solutii adesea, ireconciliabile.
    Institutia schimbarii jurisprudentei, la care se refera art. 31 din Legea nr. 56/1993, a existat si in trecut, cat priveste Curtea de Casatie si de Justitie, fara sa se fi pus vreodata la indoiala compatibilitatea reglementarii respective cu principiul independentei judecatorului.
    Unificarea jurisprudentei nu se realizeaza prin ordine sau alte injonctiuni ori ingerinte din afara sistemului judecatoresc, ci este, in felul reglementat prin Legea nr. 56/1993, opera exclusiva a vointei judecatorilor care hotarasc impreuna asupra corectei aplicari a legii, iar adoptarea hotararilor cu majoritatea voturilor judecatorilor Sectiilor Unite ale Curtii este absolut normala, de vreme ce este vorba despre schimbarea jurisprudentei statornicite in acelasi mod.
    Concluzia ce se impune este, asadar, aceea ca judecatorii se pronunta in toate cazurile potrivit intimei lor convingeri, avand insa obligatia constitutionala de a se supune legii.
    Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 alin. (2) si al art. 25 din Legea nr. 47/1992, in unanimitate,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge ca vadit nefondata exceptia de neconstitutionalitate invocata de Gaicu Mircea in Dosarul nr. 2.143/1995 al Curtii Supreme de Justitie - Sectia civila, privind:
    - dispozitiile art. 31 din Legea Curtii Supreme de Justitie nr. 56/1993;
    - dispozitiile art. 330^1 din Codul de procedura civila, constatand ca exceptia invocata in legatura cu aceste prevederi este lipsita de obiect.
    Cu recurs in termen de 10 zile de la comunicare.
    Pronuntata in sedinta din 29 aprilie 1997.

                PRESEDINTE,
                prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu

                          Magistrat asistent,
                          Florentina Geangu