DECIZIE   Nr. 81*) din 15 iulie 1994

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 14 din 25 ianuarie 1995

    *) A se vedea si Decizia Curtii Constitutionale nr. 136 din 7 decembrie 1994.

    Victor Dan Zlatescu  - presedinte
    Antonie Iorgovan     - judecator
    Viorel Mihai Ciobanu - judecator
    Ioan Griga           - procuror
    Constantin Burada    - magistrat-asistent

    Curtea Constitutionala, prin Incheierea din 21 iulie 1993 a Judecatoriei Sibiu, a fost sesizata cu exceptia de neconstitutionalitate a art. 7 din Legea nr. 85/1992, invocata de inculpatul Bozdog Ovidiu Nicolae, in cauza penala ce formeaza obiectul Dosarului nr. 5298/1993 de pe rolul acestei instante. Curtea Constitutionala a mai fost sesizata cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor alin. 1 al aceluiasi articol si prin incheierile Judecatoriei Sibiu din 21 iulie 1993, exceptie invocata in Dosarul nr. 5711/1993 de catre inculpatii Banu Ovidiu si Blaga Lucian, si, respectiv, din 29 septembrie 1993, exceptie invocata in Dosarul nr. 5943/1993 de catre inculpatii Stoica Iordan Ciprian, Nastase Gheorghe Cristian si Hopris Florin Petru. Prin Incheierea Judecatoriei Sibiu din 21 iulie 1993 este sesizata Curtea Constitutionala si cu exceptia de neconstitutionalitate a alin. 2 al art. 200 din Codul penal, invocata de inculpatul Blaga Lucian in Dosarul nr. 5711/1993 al Judecatoriei Sibiu.
    In esenta, pentru argumentarea exceptiei, inculpatii au sustinut ca art. 200 din Codul penal contravine art. 11, 20 si 26 din Constitutia Romaniei, art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, precum si art. 12 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului. Fata de aceste prevederi, se apreciaza ca relatiile sexuale intre persoane de acelasi sex, desi condamnabile din punctul de vedere al moralei crestine, nu se justifica a fi sanctionate penal, decat daca pun in pericol "normala evolutie a raporturilor sociale".
    Judecatoria Sibiu, prin incheierile de sesizare a Curtii Constitutionale a apreciat ca dispozitiile art. 200 din Codul penal sunt constitutionale, intrucat prin ele se apara tocmai ordinea publica si bunele moravuri la care se refera art. 26 din Constitutie. In subsidiar, instanta a retinut ca invocarea Conventiei Europene a Drepturilor Omului nu are relevanta in speta, deoarece, la data respectiva, Romania nu aderase inca la aceasta conventie.
    Curtea Constitutionala a constatat, in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, ca este competenta sa solutioneze aceasta cauza.
    In baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 au fost solicitate puncte de vedere Camerelor Parlamentului si Guvernului.
    In punctul de vedere al Senatului s-a apreciat ca fiind utila amanarea solutionarii cauzei sau, dupa caz, luarea in considerare, la pronuntarea deciziei, a completarilor si modificarilor Codului penal si ale Codului de procedura penala, cuprinse in proiectul prezentat de Guvern si in amendamentele Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunitati si validari a Senatului.
    Guvernul a apreciat ca exceptia nu este intemeiata, deoarece art. 200 din Codul penal nu contravine art. 26 din Constitutie. Se sustine ca din art. 26 al Constitutiei nu se poate trage concluzia dupa care viata intima a unei persoane este ocrotita si atunci cand lezeaza regulile de conduita ale celorlalti membri ai societatii, precum si sentimentul moral general. Mai mult, se invoca si texte din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, cum ar fi art. 8 pct. 2, dupa care autoritatile publice, in temeiul legii, pot interveni ca o persoana sa nu-si exercite un interes al sau in dauna celorlalte persoane, respectiv prevederile dupa care interventia autoritatii publice este justificata pentru apararea ordinii publice, ocrotirea sanatatii sau a moralei publice, precum si pentru ocrotirea drepturilor si libertatilor altora. Acest punct de vedere nu a fost modificat, desi Curtea a solicitat Guvernului noi precizari, atat dupa intrarea Romaniei in Consiliul Europei, cat si dupa ratificarea Conventiei Europene a Drepturilor Omului.
    Camera Deputatilor nu a comunicat punctul sau de vedere.
    In temeiul art. 12 alin. 4 din Regulamentul de organizare si functionare a Curtii Constitutionale, judecatorul-raportor a solicitat puncte de vedere si cultelor religioase care functioneaza legal in Romania, institutiilor de invatamant superior, autoritatilor publice si organizatiilor neguvernamentale din tara.
    Cultele care si-au comunicat punctul de vedere (Biserica Ortodoxa Romana, Mitropolia Romana Unita cu Roma, Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania, Muftiatul Cultului Musulman din Romania, Mitropolia Cultului Crestin de Rit Vechi, Cultul Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolica din Romania, Uniunea Comunitatii Cultului Crestin dupa Evanghelie, Biserica Crestina Adventista de ziua a 7-a, Eparhia Reformata din Ardeal) au condamnat categoric actele homosexuale, majoritatea cerind mentinerea represiunii penale impotriva acestor practici. O nota distincta se gaseste in punctul de vedere al Eparhiei Reformate din Oradea, in care se apreciaza ca "legaturile sexuale intre persoane de acelasi sex" sunt o boala si nu o infractiune, atat timp cat nu atenteaza la morala publica si nu corup tineretul, precizandu-se, totodata , ca Biserica Reformata nu popularizeaza aceste legaturi, nu promoveaza sfintirea acestor persoane si nu binecuvinteaza convietuirea bazata pe astfel de legaturi.
    Facultatile de Drept din Cluj-Napoca si Iasi au sustinut solutia din proiectul legii de modificare a Codului penal, in sensul incriminarii raporturilor homosexuale, "numai daca se produce scandal public", iar Facultatea de Drept din Sibiu a considerat necesara modificarea art. 200 in sensul Amendamentului nr. 8 al Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, formulat cu ocazia aderarii Romaniei la acest organism. Facultatea de Sociologie, Psihologie si Pedagogie din Bucuresti apreciaza, in contextul unor ample consideratii teoretice, ca homosexualitatea genereaza prozeliti mai ales intre adolescenti si tineri, in procesul de conturare a personalitatii, la varsta optiunilor, cand ei ar trebui sa selecteze valorile.
    Ministerul Sanatatii, prin Directia generala de medicina preventiva, sugereaza ca problema homosexualitatii sa fie dezbatuta in colective de specialisti sau in comisii de specialitate (psihiatrie, medicina legala), urmand a se lua masurile ce se impun". Totodata, se retine ideea dupa care "legislatia noastra trebuie sa fie foarte categorica si punitiva cu persoanele care fac prozelitism si fara nici un fel de circumstante atenuante pentru persoanele care produc contaminarea constienta a partenerului, iar pedofilia trebuie condamnata maximum".
    Institutul Roman pentru Drepturile Omului, Asociatia pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania - Comitetul Helsinki, Liga Apararii Drepturilor Omului au calificat, in esenta, art. 200 din Codul penal ca fiind contrar art. 26 din Constitutie, asa cum acesta trebuie interpretat prin referire la Conventia Europeana a Drepturilor Omului si la deciziile Curtii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg.
    La dosar au mai fost primite puncte de vedere ale unor organizatii neguvernamentale de peste hotare, cum ar fi Comisia Internationala a Juristilor, Amnesty international, Comisia pentru Drepturile Omului a Organizatiei Internationale a homosexualilor si lesbienelor, Federatia Internationala Helsinki pentru Drepturile Omului, precum si ale unor persoane fizice straine care, in unanimitate, au solicitat dezincriminarea raporturilor homosexuale.

    CURTEA CONSTITUTIONALA,
examinind incheierile de sesizare, punctele de vedere primite, raportul judecatorului desemnat in acest scop, concluziile reprezentantului Ministerului Public, precum si corelatia dintre dispozitiile art. 200 alin. 1 si 2 din Codul penal si prevederile Constitutiei, retine urmatoarele :
    Art. 200 din Codul penal roman incrimineaza, dupa cum se mentioneaza expres "relatiile sexuale intre persoane de acelasi sex", avand urmatoarea redactare: "Relatiile sexuale intre persoane de acelasi sex se pedepsesc cu inchisoare de la unu la 5 ani.
    Fapta prevazuta la alin. 1, savarsita asupra unui minor, asupra unei persoane in imposibilitatea de a se apara ori de a-si exprima vointa, sau prin constrangere, se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani.
    Daca fapta prevazuta in alin. 1 are ca urmare vatamarea grava a integritatii corporale sau a sanatatii, pedeapsa este inchisoare de la 3 la 10 ani, iar daca are ca urmare moartea victimei sau sinuciderea victimei, pedeapsa este inchisoarea de la 7 la 15 ani.
    Indemnarea sau ademenirea unei persoane in vederea practicarii faptei prevazute in alin. 1 se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani."
    Rezulta ca acest text califica ca fiind infractiune orice categorie de relatii sexuale intre persoane de acelasi sex, indiferent de imprejurari si indiferent daca acestea au fost de acord cu atare raporturi.
    Exceptia de neconstitutionalitate priveste insa numai primele doua alineate ale art. 200 din Codul penal si, deci, Curtea Constitutionala, fiind sesizata in aceste limite, nu se poate pronunta asupra altor alineate ale textului, astfel cum s-a solicitat in unele dintre punctele de vedere exprimate.
    Sesizarile invoca, in principal, incalcarea art. 26 din Constitutie, care are urmatoarea redactare:
    "(1) Autoritatile publice respecta si ocrotesc viata intima, familiala si privata.
    (2) Persoana fizica are dreptul sa dispuna de ea insasi, daca nu incalca drepturile si libertatile altora, ordinea publica sau bunele moravuri."
    In legatura ce acest text, este de retinut ca el reprezinta o dezvoltare a art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si a art. 17 din Pactul International cu privire la Drepturile Civile si Politice, dispozitii similare intilnindu-se si in alte Constitutii recente ale statelor europene.
    Logica interna a textului obliga la interpretarea celor doua alineate in consonanta fireasca, deoarece formeaza, numai impreuna, o unitate juridica. Astfel, in primul alineat al art. 26 sunt precizate obligatii pentru autoritatile publice, reprezentand o garantie a principiului prevazut de art. 1 alin. (3) din Constitutie, potrivit caruia "Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme si sunt garantate".
    Se retine ca legiuitorul constituant opereaza, in art. 26 alin. (1), cu trei notiuni: viata intima, viata familiala si viata privata, iar alin. (2) al aceluiasi articol obliga la o circumstantiere a acestor elemente. Atunci cand legiuitorul prevede ca orice persoana fizica are dreptul sa dispuna de ea insasi, dar fara sa incalce drepturile si libertatile altora, ordinea publica sau bunele moravuri, intelege ca cele trei notiuni de la alin. (1) - viata intima, viata familiala, viata privata -, nu pot fi concepute decat in respectul drepturilor si libertatilor altora, al ordinii publice, precum si al bunelor moravuri. Aceasta inseamna ca fiecare element de la alin. (1) trebuie raportat, pe rand, la fiecare dintre cele trei elemente ale alin. (2), dar esential in solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate este stabilirea termenului de bune moravuri.
    In numeroase tari, in prezent, este admisa ideea ca raporturile homosexuale intre persoane adulte, care au consimtit la acestea, reprezinta o dimensiune a vietii intime a persoanei fizice si de aceea ele nu pot fi sanctionate penal.
    La aceasta idee s-a ajuns dupa o perioada de cautari. Astfel, chiar Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg, in anul 1976, a respins ideea ca ar exista o morala general-europeana, conceptul de bune moravuri trebuind inteles prin prisma prevederilor legislatiilor nationale. Ulterior insa Curtea a revenit asupra acestui punct de vedere (Afacerea Dudgeon - 1981; Afacerea Norris - 1987, Afacerea Modinas -1993), considerand ca raporturile homosexuale dintre persoanele adulte, in privat, cu acordul lor, nu contravin bunelor moravuri si deci ele nu sunt de natura sa incalce art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care prevede ca: "1) Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si familiale, a domiciliului si corespondentei sale. 2) Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept, decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru siguranta nationala, ordinea publica, bunastarea economica a tarii si apararea ordinii si prevenirea infractiunilor penale, protejarea sanatatii sau a moralei sau pentru protejarea drepturilor si libertatilor altora". Curtea Europeana a sugerat, prin aceste decizii, modificarea legislatiei tarilor membre ale Consiliului Europei, in sensul noii interpretari a art. 8 din conventie. Aceeasi idee se regaseste si in Amendamentul nr. 8 al Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei la Raportul asupra cererii de aderare a Romaniei la Consiliul Europei, in care se exprima speranta ca Romania nu va intarzia sa-si modifice legislatia in sensul ca art. 200 din Codul penal sa nu mai considere ca o infractiune actele homosexuale, savarsite in privat, intre adultii care au consimtit la acestea.
    Trebuie admis ca expresia bunele moravuri poate dobandi semnificatii diferite, in raport de religii si ideologii. Dreptul, ca fenomen social, nu poate face abstractie de tendintele de evolutie ale societatii contemporane, inclusiv ale relatiilor interumane, chiar daca, la un moment dat, solutiile legislative si jurisprudentiale par a veni in contradictie cu preceptele morale traditionale.
    Daca, atat timp cat Romania nu a fost membra a Consiliului Europei si nu a aderat la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, interpretarea art. 8 al conventiei, prin deciziile de speta ale Curtii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, nu au avut nici o relevanta pentru legislatia si jurisprudenta romana, dupa intrarea Romaniei in Consiliul Europei si dupa aderarea la Conventia Europeana a Drepturilor Omului (Legea nr. 30/1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994) datele problemei s-au schimbat fundamental. La aceasta schimbare obliga insasi Constitutia Romaniei, care in art. 20 alin. (1) precizeaza ca dispozitiile sale, in materia drepturilor si libertatilor cetatenilor, vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte, or, Conventia Europeana a Drepturilor Omului, incepand cu data de 31 mai 1994, a devenit un atare tratat. Mai mult, in alin. (2) al art. 20 din Constitutie se consacra principiul prioritatii normei de drept international: "Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale".
    Se observa, din cele de mai sus, ca intre art. 8 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, asa cum este acesta interpretat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg, si art. 200 alin. 1 din Codul penal roman exista o atare neconcordanta, care obliga Curtea Constitutionala a Romaniei la o decizie corespunzatoare. Inlaturarea conflictului dintre legea penala interna si textul Conventiei Europene a Drepturilor Omului, asa cum este acest text interpretat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, conduce la admiterea, in parte, a exceptiei de neconstitutionalitate privind art. 200 alin. 1 din Codul penal.
    Admiterea exceptiei, spre a stabili concordanta dintre legea penala romana si norma internationala, nu este posibila insa decat prin stabilirea unei corelatii intre interpretarea art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si cea a art. 26 din Constitutia Romaniei, interpretarea instantei de contencios european, in virtutea principiului subsidiaritatii, impunindu-se si fata de instanta de contencios constitutional national.
    In baza acestor orientari de principiu, trebuie admis ca instanta de contencios constitutional national are nu numai dreptul, dar si obligatia de a interpreta Constitutia, inlaturand, prin solutia pe care o pronunta, neconcordanta dintre textul intern si textul european, astfel incat legea interna sa fie aplicabila, utilizand termeni juridici in sensul in care au fost definiti de legiuitor, cum ar fi, in speta, termenul in public, la care se refera art. 152 din Codul penal.
    Mai este de retinut ca interpretarea art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, data de Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg, nu vizeaza, tale quale, orice raporturi intre persoane de acelasi sex, cum la fel este redactat si Amendamentul nr. 8 al Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, ci numai raporturi intre persoane adulte, care au loc in privat, in intimitate, nu in public, si deci fara a produce scandal public si, evident, daca persoanele respective au consimtit la asemenea raporturi. Per a contrario, orice raporturi cu minori sau intre persoane adulte , dar prin constrangere, ori in locuri publice sau in privat, dar care au dus la scandal public, nu mai intra sub protectia art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si, pe cale de consecinta, nici sub protectia art. 26 din Constitutia Romaniei, fiind relatii fata de care trebuie mentinuta represiunea penala.
    In consecinta, exceptia de neconstitutionalitate privitoare la art. 200 alin. 1 din Codul penal urmeaza a fi admisa in parte, numai pentru raporturile sexuale intre persoane majore de acelasi sex, liber consimtite, comise in privat, cu conditia sa nu produca scandal public.
    Exceptia referitoare la art. 200 alin. 2 din Codul penal, insa, urmeaza sa fie respinsa, intrucat faptele incriminate prin acest text - cum sunt cele savarsite asupra unui minor sau asupra unei persoane in imposibilitatea de a se apara ori de a-si exprima vointa sau prin constrangere - aduc atingere unor valori sociale ce trebuie ocrotite, in continuare, prin legea penala.
    Fata de considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie si al art. 13 alin. (1) lit. A c) din Legea nr. 47/1992,

    CURTEA CONSTITUTIONALA
    In numele legii
    DECIDE:
    1. Admite, in parte, exceptia de neconstitutionalitate privind art. 200 alin. 1 din Codul penal, invocata de Bozdog Ovidiu Nicolae, Banu Ovidiu, Blaga Lucian, Stoica Iordan Ciprian, Hopris Florin Petru si Nastase Gheorghe Cristian in dosarele nr. 5298/1993, nr. 5711/1993 si nr, 5943/1993 ale Judecatoriei Sibiu, si constata ca prevederile acestui alineat sunt neconstitutionale, in masura in care se aplica relatiilor sexuale intre persoane majore de acelasi sex, liber consimtite, care nu sunt savarsite in public ori nu produc scandal public.
    2. Respinge exceptia de neconstitutionalitate privind art. 200 alin. 2 din Codul penal, invocata de Bozdog Ovidiu Nicolae in Dosarul nr. 5298/1993 si de Blaga Lucian in Dosarul nr. 5711/1993, ale Judecatoriei Sibiu.
    Cu recurs in termen de 10 zile de la comunicare.
    Pronuntata in sedinta publica din 15 iulie 1994.

            PRESEDINTE,
            prof. univ. dr. Victor Dan Zlatescu

                             Magistrat asistent,
                             Constantin Burada