DECIZIE Nr.
813 din 3 iunie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1) lit. a) si lit. e) din
Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod
abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 580 din 16 august 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Simona Ricu - procuror
Fabian Niculae -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi e) din Legea
nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Avocatul
Poporului.
La apelul nominal se prezintă pentru Avocatul Poporului
doamna Bianca Drăghici, expert pentru probleme juridice în cadrul instituţiei
Avocatul Poporului. Aceasta a susţinut admiterea excepţiei de
neconstituţionalitate aşa cum a fost formulată.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere
a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Adresa nr. 1.394 din 11 februarie 2010, Avocatul
Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate
a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi e) din Legea nr. 10/2001 privind
regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Avocatul Poporului începe prin a face o prezentare a evoluţiei
noţiunii „f/f/tv"în legislaţia românească. Autorul arată că, în
contradicţie cu principiul securităţii raporturilor juridice care trebuie să
caracterizeze exercitarea dreptului de proprietate, prin art. 2 alin. (1) lit.
a) şi e) din Legea nr. 10/2001 au fost declarate abuzive şi preluările de
imobile care au respectat legislaţia în vigoare la data adoptării lor, adică
imobilele preluate cu titlu valabil potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr.
213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. Insă, în
opinia sa, ne aflăm în situaţia, creată după apariţia Legii nr. 10/2001, în
care pot exista două titluri de proprietate cu privire la acelaşi imobil, fapt
generat, de obicei, prin recunoaşterea implicită a dreptului de proprietate al
fostului proprietar fără anularea titlului de proprietate al terţului. Practic,
dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) şi e) deschid calea unei veritabile
exproprieri, care are loc în afara cadrului constituţional prin încălcarea
dreptului de proprietate al unei noi categorii de proprietari, foştii chiriaşi,
deveniţi între timp proprietari. Art. 44 alin. (3) din Constituţie stabileşte
că nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică
stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. In continuare,
autorul face o trecere în revistă a practicii Curţii Europene a Drepturilor
Omului în legătură cu apărarea dreptului de proprietare şi restituirea fostelor
proprietăţi. Autorul arată că dispoziţiile art. 2 lit. a) şi e) determină
instanţele să procedeze la compararea titlurilor de proprietate, aducând prin
aceasta atingere dreptului de proprietate privată prevăzut de art. 44 din
Constituţie. Analizând art. 2 lit. a) şi e) din lege, autorul apreciază că
dispoziţiile legale criticate aduc atingere egalităţii cetăţenilor în faţa
legii prevăzut de art. 16 din Constituţie.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând sesizarea Avocatului Poporului, punctele de
vedere ale părţilor prezente, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) şi e) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6
martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, texte de lege care au următorul
conţinut:
-Art. 2 alin. (1) lit. a) şi e): „(1) In sensul
prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege:
a) imobilele naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950
pentru naţionalizarea unor imobile, cu modificările şi completările ulterioare,
prin Legea nr. 119/1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale,
bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi, precum si prin alte acte
normative de naţionalizare; [...]
e) imobilele considerate a fi fost abandonate, în
baza unei dispoziţii administrative sau a unei hotărâri judecătoreşti
pronunţate în temeiul Decretului nr. 111/1951 privind reglementarea situaţiei bunurilor
de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără moştenitori sau fără stăpân,
precum şi a unor bunuri care nu mai folosesc instituţiilor bugetare, în
perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989;".
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse
în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 privind dreptul de
proprietate privată şi art. 136 alin. (5) privind proprietatea, precum şi în
art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate aşa cum a
fost formulată, Curtea constată că principala critică se referă la faptul că
foştii chiriaşi ai caselor naţionalizate, deveniţi proprietari în baza Legii
nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu
destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, riscă să-şi piardă
dreptul de proprietate prin admiterea unor acţiuni în comparare de titluri
introduse de foştii proprietari cărora li s-a reconstituit dreptul de
proprietate asupra imobilelor în baza Legii nr. 10/2001.
Curtea reţine însă că, în urma apariţiei Legii nr.
1/2009, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul
juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22
decembrie 1989, nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele
care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, cu respectarea condiţiilor
cerute de lege. De asemenea, nu se restituie în natură nici terenurile aferente
imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispoziţiilor Legii nr.
112/1995. Mai mult, în baza aceleiaşi legi, actele juridice de înstrăinare,
inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect
imobile preluate fără titlu valabil, considerate astfel anterior intrării în
vigoare a Legii nr. 213/1998, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de
cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credinţă, iar contractele de
vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, cu modificările
ulterioare, sunt acte autentice şi constituie titlu de proprietate opozabil de
la data încheierii acestora.
In plus, în prezenta cauză, faţă de susţinerile
autorului excepţiei privind jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului
referitoare la respectarea criteriilor de calitate, accesibilitate şi
previzibilitate ale normelor juridice, Curtea constată că aceeaşi instanţă
europeană a statuat, de exemplu, prin hotărârile pronunţate în cauzele Cantoni
contra Franţei, 1996 şi Rekvenyi contra Ungariei, 1999, că
previzibilitatea consecinţelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu
poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea
ar da naştere la o rigiditate excesivă a reglementării. Astfel, rămâne în
sarcina judecătorilor ca, în cadrul actului de justiţie, să decidă cu privire
la interpretarea şi aplicarea unor norme legale.
De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a
reţinut în jurisprudenţa sa (Dumitru Popescu contra României, 2007, Vermeire
contra Belgiei, 1991) faptul că prevederile Convenţiei pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale fac parte integrantă din
ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest aspect implicând obligaţia
pentru judecătorul naţional de a asigura efectul deplin al normelor acesteia,
asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia
naţională.
In realitate însă, în cauza de faţă autorul excepţiei
nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci este preocupat
mai mult de definiţia dată noţiunii „titlu"'in legislaţia privind
restituirea proprietăţilor şi de confuzia pe care această definiţie a creat-o,
în opinia sa, în aplicarea acestei legislaţii de către instanţele
judecătoreşti. Faptul că cei chemaţi să aplice legislaţia în materia
restituirii este posibil să fi înţeles diferit, de la caz la caz, termenii
folosiţi în legislaţie nu face ca legislaţia respectivă să fie contrară art. 16
sau art. 44 din Constituţie.
Prin urmare, aspectele invocate de autorul excepţiei
ţin, în realitate, de modul de interpretare şi aplicare a legii, care revin
competenţei instanţei de judecată, iar nu competenţei instanţei de contencios
constituţional.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi lit. e) din
Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod
abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de
Avocatul Poporului.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 iunie 2010.
PREŞEDINTE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae