DECIZIE Nr.
899 din 16 septembrie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 pct. 61 din Legea nr. 45/1993
pentru modificarea si completarea Codului de procedura penala, cu referire la
art. 385 18 din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 698 din 14 octombrie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Tudorel Toader -judecător
Marinela Mincă - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 61 din Legea nr. 45/1993
pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, cu referire la
art. 38518 din
Codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu de Judecătoria Vatra
Dornei în Dosarul nr. 2.331/334/2007.
La apelul nominal se constată lip S.A. părţilor, faţă
de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. In acest sens, invocă jurisprudenţa
Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 20 februarie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 2.331/334/2007, Judecătoria Vatra
Dornei a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 61 din Legea nr. 45/1993
pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, cu referire la
art. 38518 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie invocată din oficiu de instanţa de judecată.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Judecătoria Vatra Dornei susţine că dispoziţiile de lege criticate
obligă judecătorul instanţei de rejudecare să se conformeze hotărârii instanţei
de recurs. Or, dacă judecătorii, indiferent de nivelul instanţei, sunt
independenţi şi se supun numai legii, conform art. 124 alin. (3) din
Constituţie, ar trebui să nu existe o asemenea reglementare care să primeze în
detrimentul principiului constituţional enunţat.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile
legale criticate nu conţin norme contrare principiului fundamental potrivit
căruia judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. Rejudecarea
cauzei se face cu excluderea intervenţiei oricărei alte autorităţi şi în
limitele prevăzute de lege. Judecătorii nu pot fi independenţi faţă de lege, ei
fiind obligaţi să respecte şi să aplice legea. Respectând limitele stabilite de
instanţa de recurs, instanţa de rejudecare este pe deplin independentă, nefiind
vorba de amestecul altei autorităţi. Decizia instanţei de recurs trebuie să fie respectată cu
ocazia rejudecării cauzei după ca sare, evident în cazul în care situaţia de
fapt a rămas aceeaşi. Altfel, exercitarea căilor de atac, precum şi controlul
judiciar al instanţelor superioare ar fi lipsite de eficienţă, iar înfăptuirea
justiţiei s-ar transforma într-o activitate arbitrară, în afara legii.
In plus, dispoziţiile legale
supuse controlului de constituţionalitate reprezintă norme de procedură, prin
care sunt instituite condiţiile exercitării căii de atac a recursului, inclusiv
limitele rejudecării cauzei după desfiinţarea hotărârii de către instanţa de
control judiciar, în deplină concordanţă cu prevederile art. 126 alin. (2) şi
ale art. 129 din Constituţie.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate
la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. I pct. 61 din Legea nr. 45/1993 pentru modificarea
şi completarea Codului de procedură penală, cu referire la art. 38518 din Codul de procedură penală,
care au următorul conţinut: „Instanţa de rejudecare trebuie să se conformeze
instanţei de recurs, în măsura în care situaţia de fapt rămâne cea avută în
vedere la soluţionarea recursului.
Când hotărârea este desfiinţată numai cu privire la
unele fapte sau persoane, ori numai în ce priveşte latura penală sau civilă,
instanţa de rejudecare se pronunţă în limitele în care hotărârea a fost
casată."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că
prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale
ale art. 124 alin. (3) referitoare la independenţa judecătorilor, care se supun
numai legii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea reţine următoarele:
Prevederile art. 124 alin. (3)
din Constituţie consacră principiul independenţei judecătorilor şi supunerii
lor numai legii. Acest principiu inerent separaţiei puterilor în stat asigură
judecătorilor libertatea de a soluţiona, numai pe baza legii, cazurile cu care
sunt învestiţi si totodată el are semnificaţia faptului că judecătorii nu pot fi supuşi niciunei ingerinţe din
partea celorlalte autorităţi publice.
Curtea constată că din conţinutul dispoziţiei legale
criticate pentru neconstituţionalitate nu rezultă posibilitatea exercitării
unei atare ingerinţe.
In ceea ce priveşte controlul judiciar ce se exercită
de către instanţele care soluţionează căile de atac asupra instanţelor care au
pronunţat hotărârile atacate, se reţine că acest control nu reprezintă o
limitare a independenţei judecătorilor, deoarece el este întotdeauna posterior
şi nu are, în consecinţă, cum să îi influenţeze pe judecătorii care au
pronunţat hotărârile supuse controlului.
Indrumările date de instanţa de recurs sunt obligatorii
pentru judecătorii fondului numai în privinţa rezolvărilor de drept, precum şi
în privinţa necesităţii administrării unor probe. Aceste îndrumări sunt date în
cadrul activităţii cu caracter jurisdicţional a instanţelor de recurs, pe cale
de hotărâri pronunţate în urma dezbaterilor contradictorii, şi nu au nimic
comun cu situaţia nepermisă, când, pe cale administrativă, ierarhică, un
judecător ar primi indicaţii asupra modului în care trebuie să judece un anumit
proces. Independenţa judecătorului fondului nu este ştirbită prin faptul că,
rejudecând cauza, adoptă rezolvarea în drept stabilită de instanţa de recurs,
deoarece prin aceasta el nu se supune voinţei unei autorităţi lipsite de
competenţă jurisdicţională, ci se conformează îndrumărilor obligatorii date de
instanţa de control judiciar, în aceeaşi cauză şi în limitele competenţei
stabilite prin lege.
Pe de altă parte, Curtea observă că instituţia
controlului judiciar îşi găseşte reazemul constituţional în dispoziţiile art.
129 din Legea fundamentală, potrivit cărora, „împotriva hotărârilor
judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de
atac, în condiţiile legii".
Prin dispoziţiile art. 38518 alin. 1 din Codul de procedură penală se dă eficienţă textului
constituţional citat, dat fiind că, fără obligativitatea îndrumărilor date de
către instanţa de control judiciar judecătorilor fondului, nu s-ar putea
realiza finalitatea controlului, de asigurare a soluţionării temeinice şi
legale a cauzelor. Dacă judecătorii de la instanţa de fond nu ar fi obligaţi să
se supună îndrumărilor instanţei de apel sau de recurs, putând reitera erorile
comise prin soluţia ce a fost desfiinţată, s-ar ajunge la exercitarea repetată
a căilor de atac şi la prelungirea duratei soluţionării cauzelor în mod
nepermis şi astfel s-ar încălca cerinţa soluţionării proceselor într-un „termen
rezonabil", prevăzută la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
In acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin
Decizia nr. 561 din 6 iulie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 691 din 11 august 2006, ale cărei considerente sunt valabile şi
în prezenta cauză.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi
al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. I pct. 61 din Legea nr. 45/1993 pentru modificarea şi
completarea Codului de procedură penală, cu referire la art. 38518 din Codul de procedură penală,
excepţie ridicată din oficiu de Judecătoria Vatra Dornei în Dosarul nr.
2.331/334/2007.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 septembrie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Gabriela Dragomirescu