DECIZIE Nr.
903 din 6 iulie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 11 din Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 55/2002 privind regimul de detinere al cainilor periculosi sau
agresivi
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 584 din 17 august 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau
agresivi, excepţie ridicată de Aurina Bodea în Dosarul nr. 1.598/187/2008 al
Tribunalului Bihor -Secţia penală.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta observă că se
critică, în realitate, doar alin. (2) al art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 55/2002. Cu privire la acesta, pune concluzii de admitere a
excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că norma este lipsită de precizie
atât în ceea ce priveşte dispoziţia, cât şi în ceea ce priveşte sancţiunea.
Arată că lipsa de previzibilitate conduce la afectarea caracterului de lex
certa al normei aplicabile şi, implicit, în condiţiile unei legi imprecise,
la relativizarea garanţiilor care însoţesc dreptul la un proces echitabil,
prevăzute de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale. In opinia sa, caracterul neprevizibil al normei
prejudiciază şi dreptul de a fi informat cu privire la natura şi cauza
acuzaţiei, drept prevăzut de art. 6 paragraful 3 din convenţia menţionată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 15 ianuarie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 1.598/187/2008, Tribunalul Bihor - Secţia penală a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.
11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 privind regimul de deţinere
al câinilor periculoşi sau agresivi. Excepţia de neconstituţionalitate a
fost ridicată de Aurina Bodea într-o cauză penală privind regimul de deţinere
al câinilor periculoşi sau agresivi.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia precizează că art. 181 din Codul penal consacră
infracţiunea de vătămare corporală simplă, iar art. 182 din acelaşi cod,
infracţiunea de vătămare corporală gravă. Arată că art. 11 alin. (2) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 cuprinde o adăugire, prin care se
completează o circumstanţă de agravare, neprevăzută în art. 181 din Codul
penal. Mai arată că vătămarea corporală este gravă doar în încadrarea art. 182
din Codul penal, nu şi în cuprinsul art. 181 din acelaşi cod. Susţine că
„această eroare de redactare a textului [...] duce la încălcarea dreptului la
un proces echitabil prin denaturarea încadrării juridice într-o faptă mai gravă
decât cea comisă".
Tribunalul Bihor - Secţia penală nu şi-a exprimat opinia cu privire la constituţionalitatea textului
de lege criticat. Această instanţă a respins, iniţial, excepţia de
neconstituţionalitate ca inadmisibilă, considerând că prevederile de lege
criticate nu au legătură cu soluţionarea cauzei. Impotriva încheierii de
respingere autorul excepţiei a declarat recurs, în soluţionarea căruia Curtea
de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a apreciat că excepţia
întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 47/1992 şi a
dispus sesizarea Curţii Constituţionale, fără să facă vreo apreciere
referitoare la conformitatea textului de lege criticat cu dispoziţiile Legii
fundamentale.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu şi-au
exprimat punctul de vedere asupra excepţiei, până la data întocmirii
raportului.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992 privind
organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 mai 2002,
aprobată cu modificări prin Legea nr. 60/2003, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 183 din 24 martie 2003. Textul de lege criticat are
următorul conţinut:
- Art. 11: „(1) Neluarea măsurilor de prevenire a
atacului canin de către proprietarul câinelui sau de deţinătorul temporar al
acestuia asupra unei persoane constituie infracţiune şi se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 5 ani.
(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a avut ca
urmare vătămarea corporală gravă, pedeapsa este cea prevăzută la art. 181-184
Cod penal.
(3) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei,
pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
(4) Acţiunea penală prevăzută la alin. (1) şi (2) se
pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Impăcarea
părţilor înlătură răspunderea penală."
In opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate,
textul de lege criticat contravine prevederilor art. 21 alin. (3) din
Constituţie care consacră dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că este întemeiată, urmând să o admită pentru motivele ce se vor arăta
în continuare.
Analiza textelor de incriminare cuprinse în art. 11 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 conduce la concluzia încălcării
prevederilor constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la un
proces echitabil, ca urmare a lipsei de claritate şi previzibilitate a normei.
In jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că legea
trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea
numărându-se previzibilitatea (Cauza S.W. împotriva Marii Britanii, 1995
sau Cauza Cantoni împotriva Franţei, 1996). In acest sens, Curtea a
remarcat că nu poate fi considerată „lege" decât o normă enunţată cu
suficientă precizie, pentru a permite cetăţeanului să îşi controleze conduita.
Apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el trebuie să fie
capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei,
consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (Cauza Sissanis
împotriva României, 2007). Or, prevederile de lege ce formează obiectul
prezentei excepţii de neconstituţionalitate nu întrunesc aceste exigenţe.
Astfel, în primul rând, din cuprinsul art. 11 alin. (1)
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 nu rezultă dacă este vorba
despre o infracţiune de pericol sau de rezultat. Cu alte cuvinte, textul este
imprecis, întrucât poate include varianta unei infracţiuni de rezultat, dar şi
a uneia de pericol, fără să facă vreo distincţie. Acest lucru rezultă din
faptul că alin. (1) incriminează ca infracţiune şi ipoteza în care neluarea
măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau de
deţinătorul temporar al acestuia asupra unei persoane nu se soldează cu niciun
fel de vătămare a vreunei persoane, limitele pedepsei fiind aceleaşi atât
pentru varianta infracţiunii de pericol descrise, care, deci, nu produce vreo
vătămare, cât şi pentru varianta infracţiunii de rezultat, care poate avea
consecinţe de gravitate diferită, culminând cu decesul victimei. De fapt, prin
aplicarea dispoziţiilor alin. (2) ale art. 11 din ordonanţa de urgenţă se poate
ajunge chiar la situaţia ca, din lipsa reperelor clare privitoare la
individualizarea pedepselor, pedeapsa aplicată să fie mai mare atunci când
neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin nu a avut nicio urmare
vătămătoare decât în cazul în care o astfel de vătămare s-a produs. Astfel, în
ipoteza unei infracţiuni de pericol, deci neurmată de un rezultat, sancţiunea,
constând în închisoare de la 6 luni la 5 ani, este mai severă decât la acea
infracţiune de rezultat la care fapta prevăzută în alin. (1) are ca urmare o vătămare
corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (1) din Codul penal, pentru
care sancţiunea constă în închisoare de la o lună la 3 luni sau amendă. In
plus, în ipoteza unei infracţiuni de rezultat, fapta incriminată de art. 11
alin. (1) din ordonanţa de urgenţă absoarbe infracţiunea de loviri sau alte
violenţe prevăzută de art. 180 din Codul penal.
Curtea observă că textul de lege criticat este
deficitar din perspectiva lipsei de corelare cu prevederile din Codul penal la
care art. 11 din ordonanţa de urgenţă face trimitere, ceea ce este de natură să
genereze confuzii şi incertitudine cu privire la consecinţele inacţiunii
descrise în norma de incriminare, dar şi dificultăţi în ceea ce priveşte
interpretarea şi aplicarea textelor de lege criticate. Astfel, prin compararea
limitelor pedepsei prevăzute la art. 11 alin. (1), şi anume de la 6 luni la 5
ani, cu cele prevăzute pentru infracţiunile incriminate de art. 181-184 din
Codul penal, la care face trimitere art. 11 alin. (2), se observă o discrepanţă
în ceea ce priveşte consecinţele faptei, astfel cum s-a exemplificat mai sus.
In plus, Curtea observă că alineatul al doilea al art.
11 din ordonanţa de urgenţă consacră o formă agravată a faptei prevăzute la
alin. (1), atunci când aceasta are ca urmare o vătămare corporală gravă, însă
face trimitere la regimul sancţionator consacrat pentru vătămarea corporală -
art. 181 din Codul penal, vătămarea corporală gravă - art. 182 din Codul penal,
lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte - art. 183 din Codul penal,
respectiv vătămarea corporală din culpă - art. 184 din Codul penal. Agravanta
ia în considerare pericolul social sporit, rezultat din urmările alternative
specifice vătămării corporale grave, dar face trimitere fie la regimul
sancţionator mai puţin sever consacrat pentru infracţiunea de la art. 184 din
Codul penal, fie la regimul sancţionator mai aspru instituit pentru lovirile
sau vătămările cauzatoare de moarte - art. 183 din Codul penal.
Fapta având ca urmare moartea victimei este incriminată
de două ori, însă este sancţionată cu pedepse diferite. Astfel, pe de o parte,
în enumerarea limitativă de la alin. (2) se regăsesc şi lovirile sau vătămările
cauzatoare de moarte - art. 183 din Codul penal, pentru care sancţiunea constă
în închisoare de la 5 la 15 ani, iar, pe de altă parte, potrivit alin (3), dacă
fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7
ani. Prin urmare, există o gravă necorelare şi în ceea ce priveşte relaţia
dintre alin. (3) al art. 11 din ordonanţa de urgenţă şi art. 183 din Codul
penal. Ambele incriminează vătămarea care a avut ca urmare moartea victimei. In
ceea ce priveşte elementul subiectiv, infracţiunea de loviri sau vătămări
cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 din Codul penal, pedepsită cu
închisoarea de la 5 la 15 ani, nu poate fi săvârşită decât cu intenţie depăşită
(praeterintenţie).
Viciul de redactare constând în lipsa de corelare a
limitelor de pedeapsă afectează garanţiile constituţionale referitoare la
dreptul la un proces echitabil. In acest sens, Curtea reţine că acest drept
este un drept complex, care are mai multe componente. Printre acestea se
regăseşte, astfel cum rezultă din jurisprudenţa mai sus amintită a Curţii
Europene a Drepturilor Omului, şi dreptul destinatarului normei de a fi
informat într-o manieră lipsită de ambiguităţi asupra comportamentelor
interzise, pe care este obligat să le evite. Pentru ca acest drept să fie
asigurat în mod efectiv, enunţurile juridice trebuie să fie clare, precise şi
explicite, astfel încât să îl poată avertiza în mod inechivoc asupra gravităţii
consecinţelor nerespectării prescripţiilor legale cuprinse în acestea. Or,
dispoziţiile art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 nu
respectă aceste cerinţe esenţiale de redactare.
De asemenea, în conceptul de proces echitabil este
inclus şi dreptul la o apărare eficientă. Aceasta nu poate fi realizată în
condiţiile în care există o incertitudine cu privire la cuantumul pedepsei pe
care instanţa o poate aplica pentru fapta prevăzută la art. 11 alin. (1).
Judecătorul însuşi se află în dificultate, fiind pus în situaţia de a opta
între mai multe variante posibile, în lipsa unei reprezentări clare a regimului
sancţionator aplicabil. Din cauza manierei defectuoase de redactare a textului
de lege criticat, individualizarea judiciară a pedepsei nu poate fi făcută de
instanţă decât în mod arbitrar, aproximativ, în funcţie de aprecieri lipsite de
obiectivitate.
In fine, Curtea constată că alin. (4) al art. 11 din
ordonanţa de urgenţă cuprinde, de asemenea, vicii de redactare, întrucât
foloseşte o formulare improprie. Potrivit acesteia, acţiunea penală prevăzută
la alin. (1) şi (2) se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate. Legiuitorul a incriminat în alineatele menţionate fapte socialmente
periculoase, consacrând infracţiuni, de pericol sau rezultat, nicidecum o
acţiune penală. Se observă însă că atât în cazul vătămării corporale grave -
art. 182 din Codul penal, cât şi în cazul lovirilor sau vătămărilor cauzatoare
de moarte - art. 183 din Codul penal, la care textele de incriminare fac
trimitere, acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu. In ultima ipoteză
nici nu este posibilă incidenţa principiului disponibilităţii, în condiţiile în
care fapta are ca urmare moartea victimei. Cu toate acestea, art. 11 alin. (4),
care stabileşte că acţiunea penală „prevăzută la alin. (1) şi (2)" se pune
în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, se referă inclusiv la
infracţiunea de neluare a măsurilor de prevenire a atacului canin care a avut
ca urmare vătămarea corporală cauzatoare de moarte. într-o asemenea ipoteză,
este, desigur, evidentă lipsa de logică internă a reglementării, care o
privează de eficienţă şi lasă neacoperită modalitatea de declanşare a acţiunii
penale. Se poate presupune că aceasta va fi pornită din oficiu, dar, la fel de
bine, se poate presupune că va fi pornită doar la plângerea prealabilă a
rudelor apropiate. Dar norma juridică, în special cea de natură penală, trebuie
să conţină reglementări riguroase, cea supusă, în cazul de faţă, controlului de
constituţionalitate fiind însă ambiguă şi lipsită de precizie. Aceeaşi este
situaţia şi în ceea ce priveşte fraza a doua a alin. (4), care prevede că
împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, întrucât, de vreme ce victima a
decedat, nu este posibilă ipoteza împăcării părţilor.
Aşadar, art. 11 conţine o multitudine de inadvertenţe,
prezentând deficienţe grave de redactare care îi conferă un caracter
neconstituţional. Curtea observă că, în ceea ce priveşte tehnica legislativă,
textul ar fi trebuit elaborat fie ca o normă specială, cu reglementări
distincte, care să creeze un regim sancţionator specific, fie ar fi trebuit să
impună un sistem de sancţionare corelat cu cel prevăzut de Codul penal pentru
infracţiunile de vătămare corporală. Or, art. 11 instituie un regim mixt şi
confuz, derutant atât pentru persoana care se poate afla în ipoteza normei, cât
şi pentru instanţa chemată să aprecieze cu privire la vinovăţia acesteia şi să
individualizeze în mod judicios pedeapsa corespunzătoare faptei, în funcţie de
gravitatea urmărilor acesteia.
Este necesar ca textul să fie regândit în ansamblul
său. Deficienţele art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002,
astfel cum au fost revelate în cele de mai sus, trebuie corectate de Guvern, în
concordanţă cu dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie. Incriminarea
comportamentului periculos al proprietarilor sau posesorilor de câini
periculoşi sau agresivi este fără îndoială necesară, acesta reprezentând o
ameninţare gravă la adresa vieţii şi siguranţei personale a cetăţenilor. Norma
penală sancţionatoare trebuie să întrunească însă, aşa cum s-a arătat,
exigenţele de precizie, claritate şi, implicit, previzibilitate, impuse, cu
valoare de principiu, de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în
materia dreptului la un proces echitabil.
Curtea observă totodată că prevederile art. 11 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 au mai format obiect al
controlului de constituţionalitate, fiind analizate însă prin prisma unor
critici diferite. Prin Decizia nr. 234 din 9 martie 2006, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 11 aprilie 2006,
raportându-se la dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 24 alin. (1) din
Constituţie, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate. In cauza de faţă, criticile formulate au relevat aspecte
cu examinarea cărora Curtea nu fusese învestită în cadrul soluţionării
excepţiei asupra căreia s-a pronunţat prin decizia amintită. Prin urmare,
reconsiderarea soluţiei pronunţate cu acel prilej se justifică prin noutatea
argumentelor invocate în prezenta motivare a criticii de neconstituţionalitate.
Curtea constată că, în acord cu jurisprudenţa sa, spre
exemplu, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995 sau Decizia nr.
1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele
jurisdicţionale, deci consecinţă, atât Parlamentul, cât şi
Guvernul, respectiv şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează
nu numai autorităţile şi instituţiile publice urmează să respecte întru
totul dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta. In
atât considerentele, cât şi dispozitivul prezentei decizii.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, precum şi al art.
1- 3, alart. 11 alin. (1) lit. A.d), al art. 29 şi al art. 31 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de
Aurina Bodea în Dosarul nr. 1.598/187/2008 al Tribunalului Bihor - Secţia
penală şi constată că prevederile art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi
sunt neconstituţionale.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului şi Guvernului şi se publică în Monitorul Oficial al României,
Partea I.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 iulie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăţeanu