DECIZIE Nr.
919 din 18 octombrie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 129 alin. 1 din Codul de procedura
civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 804 din 26 noiembrie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader
-judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 129 alin. 1 din Codul de procedură
civilă, excepţie ridicată de Vasile Manole în Dosarul nr. 606/256/2007 al
Judecătoriei Medgidia.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de
judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a
excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 21 mai 2007, pronunţată în Dosarul
nr. 606/256/2007, Judecătoria Medgidia a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 129 alin. 1 din Codul de
procedură civilă, excepţie ridicată de Vasile Manole.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate, prin
faptul că prevăd în sarcina părţilor obligaţia acestora de a îndeplini actele
de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de
judecător, de a-şi exercita drepturile procedurale conform dispoziţiilor art.
723 alin. 1 din Codul de procedură civilă, precum şi de a-şi proba pretenţiile
şi apărările, contravin prevederilor art. 21 din Constituţie. Impunerea
anumitor termene în care partea să-şi prezinte probele, sub sancţiunea
decăderii din dreptul de a mai administra acele probe, conduce la un formalism
excesiv al procesului civil, anulându-se posibilitatea aflării adevărului.
Judecătoria Medgidia arată
că instituirea unor condiţii, a unor termene legale sau judecătoreşti, precum
şi a sancţiunilor corespunzătoare nerespectării acestora nu constituie o
atingere a dreptului constituţional al accesului liber la justiţie şi nici al
dreptului la apărare.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul arată că textul
de lege criticat trasează principalele drepturi şi obligaţii ale părţilor şi
ale instanţei judecătoreşti în desfăşurarea unui proces civil, fără a se
încălca prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei. Departe de a
îngrădi drepturile consacrate constituţional, stabilirea unor condiţii, termene
legale sau judecătoreşti ori instituirea unor sancţiuni pentru nerespectarea
acestora constituie tocmai o garanţie privind judecarea unei cauze în mod
echitabil şi într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri
din partea părţilor, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a
soluţionării unui proces.
Avocatul Poporului arată
că instituirea unor condiţii, a unor termene legale sau judecătoreşti, precum
şi a sancţiunilor corespunzătoare nu sunt de natură să îngrădească dreptul
părţilor de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi
intereselor lor legitime, de a beneficia de un proces echitabil, precum şi de
judecarea acestuia într-un termen rezonabil. Principiul liberului acces la
justiţie presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza
regulile speciale de procedură, în formele şi în modalităţile instituite de
lege.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,'3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 129 alin. 1 din Codul de procedură civilă, cu
următorul cuprins: „Părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii, să
urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului. De asemenea, ele au
obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi
termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi exercite drepturile
procedurale conform dispoziţiilor art. 723 alin^ 1, precum şi să-şi probeze
pretenţiile şi apărările."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii
legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale
art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc
decât într-un anumit cadru, prevăzut de legiuitor, cu respectarea anumitor
exigenţe, între care şi stabilirea unor termene, după a căror expirare valorificarea
respectivului drept nu mai este posibilă. Neexercitarea dreptului în termenul
stabilit de lege, datorită lipsei de diligentă sau relei-credinţe a titularului
acestuia, nu poate fi considerată consecinţa îngrădirii liberului acces la
justiţie al persoanelor care au pierdut posibilitatea valorificării dreptului.
Stabilirea unor condiţii sau a unor termene în raport
de care părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură nu poate fi
considerată de natură să îngrădească accesul liber la justiţie, finalitatea
fiind, dimpotrivă, de a-l facilita prin asigurarea unui climat de ordine,
indispensabil exercitării în condiţii optime a acestui drept constituţional,
prevenindu-se eventualele abuzuri şi limitându-se efectele perturbatoare asupra
stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice civile.
De asemenea, instanţa de contencios constituţional
reţine că, în Cauza „Union Alimentaria Sanders SA
contra Spaniei", 1989, Curtea Europeană a
Drepturilor Omului a statuat că „partea interesată este, la rândul ei, ţinută
să aducă la îndeplinire cu diligentă actele procesuale care-i revin, să nu
uzeze de manevre dilatorii şi să folosească posibilităţile oferite de normele
procesuale interne pentru reducerea timpului în care se derulează procedura de
judecată, să nu întreprindă demersuri contrare realizării acestui scop."
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 129 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată
de Vasile Manole în Dosarul nr. 606/256/2007 al Judecătoriei Medgidia.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 octombrie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Mariţiu