Decizia Nr.95 din 01.02.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 218 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Lamdro“ - S.A. din Drobeta-Turnu Severin în Dosarul nr. 6.492/2/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi de Corneliu Liviu Popescu în Dosarul nr. 49.075/3/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se prezintă avocat cu delegaţie depusă la dosar pentru Societatea Comercială „Lamdro“ - S.A. din Drobeta-Turnu Severin, precum şi autorul excepţiei Corneliu Liviu Popescu personal. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 706D/2010 şi nr. 824D/2010, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Avocatul Societăţii Comerciale „Lamdro“ - S.A. din Drobeta-Turnu Severin, precum şi autorul excepţiei Corneliu Liviu Popescu sunt de acord cu conexarea dosarelor.Reprezentantul Ministerului Public consideră că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru conexare.Curtea, în temeiul prevederilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 824D/2010 la Dosarul nr. 706D/2010, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului Societăţii Comerciale „Lamdro“ - S.A., care arată că în domeniul fiscal nu poate fi atacat în instanţă lipsa răspunsului autorităţii fiscale, ceea ce contravine prevederilor art. 21 din Constituţie. De asemenea, arată că textul criticat contravine şi prevederilor art. 16 din Legea fundamentală, atât timp cât organul fiscal deţine o poziţie privilegiată faţă de contribuabil.Autorul excepţiei Corneliu Liviu Popescu solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care face referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.394/2010 şi nr. 1.609/2010. În continuare, arată că, potrivit textului criticat, acţiunea judiciară trebuie îndreptată împotriva deciziei prin care autoritatea publică emitentă a actului administrativ a soluţionat contestaţia formulată de persoana interesată în faza procedurii administrative prealabile, iar nu împotriva actului administrativ prin care persoana interesată a fost vătămată într-un drept sau interes legitim, şi anume actul de impunere.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Astfel, trebuie distins între două ipoteze, şi anume: situaţia în care organul fiscal nu a răspuns la contestaţie în termenul de 45 de zile, în acest caz obiectul acţiunii judiciare fiind reprezentat de refuzul autorităţii de a soluţiona o cerere şi situaţia în care se atacă însăşi decizia de soluţionare a contestaţiei, iar în acest caz, potrivit legii contenciosului administrativ, instanţa verifică atât decizia atacată, cât şi actele ce au stat la baza acesteia.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin Încheierea din 4 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 6.492/2/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 218 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Lamdro“ - S.A. din Drobeta-Turnu Severin.Prin Încheierea din 21 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 49.075/3/2008, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 218 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Corneliu Liviu Popescu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că textul criticat este neconstituţional, deoarece permite atacarea în contencios administrativ numai a actului administrativ fiscal de soluţionare a contestaţiei administrativ fiscale, dar nu şi a actului administrativ fiscal iniţial, care este ilicit şi vătămător. Mai mult, persoana interesată se poate adresa instanţei de judecată numai împotriva deciziei emise în soluţionarea contestaţiilor, chiar dacă autoritatea publică emitentă a actului administrativ întârzie soluţionarea respectivei contestaţii.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, reglementarea criticată nu interzice accesul liber la justiţie sau la procedurile prevăzute de lege în faţa autorităţilor ori a instanţelor de contencios administrativ.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 218 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007. Art. 218 alin. (2) a fost modificat prin Secţiunea I art. I pct. 33 din Ordonanţa Guvernului nr. 47/2007 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 31 august 2007, cu următorul conţinut: „Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 52 alin. (1) şi (2) - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 124 alin. (2) - Înfăptuirea justiţiei şi art. 126 alin. (2) - Instanţele judecătoreşti.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, potrivit art. 205 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie, iar, potrivit art. 210 alin. (1) din acelaşi act normativ, în soluţionarea contestaţiei, organul competent se pronunţă prin decizie sau dispoziţie, după caz. De asemenea, Curtea observă că, potrivit art. 70 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cererile depuse de către contribuabil se soluţionează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.Având în vedere cele expuse, trebuie distins între mai multe ipoteze, după cum urmează:1. Organul fiscal competent nu a soluţionat contestaţia, deoarece a suspendat, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă sau când soluţionarea cauzei depinde, în tot ori în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.În ceea ce priveşte posibilitatea organului de soluţionare a contestaţiei de a suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei, Curtea a reţinut că adoptarea acestei măsuri este condiţionată de înrâurirea hotărâtoare pe care o are constatarea de către organele competente a elementelor constitutive ale unei infracţiuni asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă. Or, într-o atare situaţie este firesc ca procedura administrativă privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva actelor administrative fiscale să fie suspendată fie până la încetarea motivului care a determinat suspendarea, fie la un termen stabilit de organul fiscal competent prin decizia de suspendare. A se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.173 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 8 decembrie 2008, şi Decizia nr. 1.237 din 18 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 15 decembrie 2008.În momentul încetării motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluţionare competent, indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat ori nu, procedura administrativă este reluată, fiind emisă o decizie privind soluţionarea contestaţiei.2. Organul fiscal competent nu a soluţionat contestaţia în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, fără a exista vreun motiv de suspendare.Având în vedere dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi pe cele ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, Curtea observă că o atare situaţie se circumscrie nesoluţionării în termenul legal a cererii de către organul fiscal. Într-o atare situaţie, cel care se consideră lezat în drepturile sale prin lipsa actului administrativ fiscal se poate adresa instanţei de judecată pentru obligarea organului fiscal de a emite decizia de soluţionare a contestaţiei.3. Organul fiscal competent a soluţionat contestaţia în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, pronunţând o decizie în acest sens.Aşa fiind, Curtea constată că în toate cazurile, ulterior pronunţării deciziei de către organul fiscal, contestatorul nemulţumit poate ataca această decizie la instanţa de contencios administrativ competentă. În soluţionarea cererii, instanţa de contencios administrativ este competentă, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, să se pronunţe şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii, adică şi asupra actelor administrative fiscale contestate în faţa organului fiscal. Astfel, Curtea constată că nu poate fi reţinută critica autorului excepţiei referitoare la acest aspect.De asemenea, Curtea constată că eventualul comportament al părţilor sau al instituţiilor administrative care determină o întârziere în soluţionarea contestaţiei nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci o problemă ce ţine exclusiv de conduita părţilor implicate, conduită ce nu este determinată de textul de lege criticat. Or, Curtea Constituţională judecă numai în drept, astfel încât conduita procesuală a contribuabilului contestator sau a organului fiscal, ori unele decizii administrative sau judecătoreşti discutabile nu pot constitui temei pentru constatarea neconstituţionalităţii unor texte legale. În acest sens, a se vedea Decizia nr. 930 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 19 august 2010.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 218 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Lamdro“ - S.A. din Drobeta-Turnu Severin în Dosarul nr. 6.492/2/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi de Corneliu Liviu Popescu în Dosarul nr. 49.075/3/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 februarie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu